Sa rupem tacerea!

Asupra dormitorului s-a asternut o tacere morbida... am impresia ca cineva ma spioneaza si este atent la fiecare gest pe care il fac. Ma cunoaste bine, stie ca imi este teama de intuneric si de sclipirea ochilor animalici, ma loveste acolo unde ma doare mai tare. Inima imi bate alert, caut telefonul in graba, cand ... un zgomot rupe tacerea, era telefonul care a strigat cu ultima rasuflare, dupa care s-a inchis..
Ma simt singura, speriata si in minte imi vine un gand ca poate sfarsitul acesta este calea pe care trebuia sa o urmez, nimeni nu o sa imi simta lipsa peste cateva luni ... se vor comporta ca si cum nu m-au cunoscut.
Mintea spune una, insa inima nu si nu ... undeva, candva, cineva o sa isi aminteasca si o sa sufere pentru aceasta disparitie grabita. Lupta! Invinge teama!

Am reprodus o frantura din visul pe care l-am trait la o intensitate maxima. Totul parea atat de real si de palpabil. Sa nu va inchipuiti ca m-am ciupit, nu cred in lucruri de genul acesta ... insa anumite momente din timpul noptii sunt foarte bine conturate incat atunci cand ma trezesc am nevoie de timp sa ma dezmeticesc, sa imi dau seama ca situatia nu e asa cum si-o aminteste mintea mea buimaca.

Este toamna, o ador si imi propun sa fac o colectie impresionanta de poze cu acest anotimp.