Amintiri

Este dimineata, soarele face negocieri cu norii sa patrunda cu razele sale puternice pentru a ne mangaia fetele crispate.
Toamna imi deschide ochii si imi aminteste cat de naiva am fost in trecut... si poate ca inca mai sunt dar nu imi dau seama pe moment;
   Prin viata mea au perindat oameni pe care ii indrageam pentru felul lor de a se comporta, pentru empatia pe care o emanau si pentru ca erau acolo cand eu ma simteam singura intr-un colectiv.  La momentul respectiv imi promiteam mie ca "atunci cand o sa ma fac mare" o sa fiu asemeni lui X , o sa invat sa ma port cu o eleganta care sa vina din interior, o sa fiu matura si nu o sa arat partea sensibila a sufletului.
Timpul le-a rezolvat pe toate si am constatat ca nu vreau sa copiez pe nimeni si ca persoana pe care o idolatrizam eu intr-un fel sau altul nu era asa super-naturala pe cat o vedeam eu, hiperbolizam fiecare gest si consideram ca acesta este purul adevar.
Dar nu, nimic din toata acea perioada nu a fost cu adevarat real. Totul era un joc malefic pus la cale pentru a se minti pe sine.
Cand ochii i-am inchis si am lasat doar inima sa simta si sa vorbeasca, am realizat lucruri pe care imi era teama sa le marturisesc cuiva ... insa la momentul oportun nu am ezitat si am spus ceea ce gandeam.
Poate ca atunci mi-a fost bine cand ma simteam protejata de anumite rautati, ascunzandu-ma in spatele unui paravan creeat de zembet, insa cand analizez in detaliu perioada.... oftez, nu o sa uit cum e sa te simti inferior restul oamenilor.

Maturitatea si "paravanul sufletesc"  pe care mi le doream s-au dus pe apa sambetei. Caci atunci cand adevarul a aparut in fata ochiilor mei, mi-am dorit sa fug de tot trecutul si sa nu mai pastrez nimic din el in prezent. Cate momente frumoase pareau ca au fost, dar ... defapt nu a fost nimic;

Nu vreau sa arat cu degetul spre nimeni, insa "voila" astazi nu mai e nimic din ce visam ca era.

Praful s-a asternut pe taste, cuvinte si amintiri.