Povestea unui suflet

Am reusit sa aduc la aceeasi masa cei mai importanti trei baieti din viata mea: fratii mei si pe EL. Chiar daca am jucat doar cateva jocuri, pentru mine inseamna mult ca am reusit sa ii adun langa mine. Ii priveam si nu imi venea sa cred cat de mult timp a fost nevoie sa realizez cat de mult apreciez momentele cand suntem impreuna. Eu si fratii mei am fost mereu uniti, insa ultimii ani au avut cateva exceptii de care ma temeam si inca ma tem, nu vreau ca nimic sa ne schimbe. De cand eram copila am visat ca atunci cand o sa ma fac mare o sa am pe cine sa sun cand am ceva de spus... si daca nu familia atunci cine? Da..stiu, ma pot baza pe EL dar acum ma refer la legatura aceea de sange, la amintirile de la gura sobei. Sunt sora cea mica, persoana cea mai rasfatata si alintata - recunosc asta. Am incercat pe cat posibil sa arat si eu prin gesturi ceea ce simt...insa nu sunt cea mai priceputa si indemanatica persoana.

Pentru ca te iubesc si iti multumesc ca ma intelegi si ma sprijini in deciziile pe care intentionez sa le fac in viitor. Sunt norocoasa ca te am alaturi de mine in acest drum al iubirii. Astazi in timp ce "bucataream" impreuna ceva dulce, mi-am amintit de un episod petrecut acum aproximativ doi ani - atunci eram doar doi amici care gateau cartofi prajiti si faceau din asta o activitate cu limite si distante. Atunci a existat un "clic" care mi-a facut inima sa trasare... erai singurul baiat care mi-a gatit ceva si eram atat de fericita, ma uitam la tine si imi zambeai larg, te priveam si imi venea sa iti spun cat de mult apreciez asta... dar ma temeam sa nu depasesc limita nescrisa. Acum am putut sa recuperez timpul... asa ca astazi te-am imbratisat in timp ce framantai aluatul, te-am pupat cu foc tot timpul in care am asteptat ca minunea sa dospeasca... si la final am zambit complie unul altuia pentru reusita noastra. Micile detalii fac marile comori sa existe! ...

Asa cum spuneam ...am ramas restanta cu o poveste... o intamplare ce m-a rascolit din toate punctele de vedere.  Aseara am plans mult, ma asezasem in pat cu laptopul in brate, imi pusesem muzica in casti si incercam sa imi fac de lucru...dar inevitabil discutiile au inceput si de aici s-a aprins amalgamul de intrebari si sentimente nerostite de mine.  Totul se refera la povestea de acum cateva zile despre o dorinta a mea...si despre faptul ca nu stiu ce sa aleg. Asa cum mi-au spus toti "Decizia iti apartine!", insa stiu ca fiecare ar vrea ca eu sa urmez o anumita cale si sa spun un raspuns favorabil pentru ei... caci daca ar fi sa aleg doar eu, as ramane cu o decizie in plop. Jumatate din mine isi doreste ceva, iar cealalta refuza gasind motive intemeiate. Mi-am propus ca la finalul saptamanii sa scriu raspunsul deciziei, astfel incat sa nu pot sa ma mai razgandesc... dar pana atunci mai am cateva lupte interioare de dus si de lamurit. Ma gandesc la fel si fel de modal...

Intreaga zi am avut un sentiment de neliniste...dar am sperat ca totul o sa se risipeasca la vederea omului drag... aceasta persoana care ma imbratiseaza cand plang si imi ofera un pupic pe frunte sa ma linisteasca. Nu imi explic cum am ajuns sa plang iar... sa spun lucruri despre care nu imi amintesc foarte mult (pe care nici nu stiu daca le-am gandit pana in aceea clipa). Recunosc, imi era dor de el si poate din acet motiv am reusit sa ma simt neindreptatita fara sa ma gandesc la sensul cuvintelor. Acum stau si reflectez... cu siguranta era mai bine sa profit de timpul respectiv si sa ma incarc cu sentimente frumoase... dar, nu am putut sa ma abtin si am plans ca un copil, am dat din picioare si m-am revoltat. "Nu cer imposibilul!" e tot ce imi rasuna in minte...am zis clar si raspicat ceea ce ma durea in clipa aia, nu vroiam sa las ticaitul ceasului sa treaca si eu sa fiu nevoita sa mai ascund sub pres niste particule de suparari. Dar, totul s-a terminat cu niste cuvi...

Astazi am stat la domiciuliu. Nu am avut posobilitatea si nici nu mi-as fi dorit sa dau ochii cu cineva. Pur si simplu am nevoie de hrana pt suflet...sa imi fac ordine si sa ma gandesc la mine.

Iar sunt confuza. Traiesc ca intr-un montagne-russe emotional. Nu inteleg cum mi se intampla ca atunci cand ma simt mai bine, mai fericita si incep sa simt inima cum bate cu putere...sa imi vina o intepatura si sa ma rascoleasca, chiar daca nu are o legatura in mod. Ideea este ca eu fac corelatii  care nu cred ca sunt tocmai normale... insa pe moment consider ca duc spre un drum mai bun...mai fericit pentru ceilalti. Dar oare chiar trebuie sa uit de mine? Incerc sa pn balanta in echilibru, sa o tin acolo cat mai mult sa fie bine pentru toata lumea...dar centrul de greutate variaza mereu pentru ceilalti...e greu de metinut constant si asta ma demoralizeaza si ma sperie. Ce pot sa fac sa fie bine?

Fruits ninja! Zapada. Cuvinte. Sentimente ascunse. Dorinte.

Am o neliniste in suflet... nu stiu cum sa trec peste starea aceasta. As vrea sa stiu care este raspunsul cel bun si incotro sa ma indrept. Inima mea este aici, bate si traieste... insa exista o dorinta, as vrea sa imi indeplinesc un vis copilaresc..sa zbor si sa plutesc deasupra norilor...nimic mai mult. Eu stiu ca nu as putea niciodata sa fac ceva gresit din acest pnct de vedere...insa trebuie ca si altii sa aibe incredere si sa ma sustina spre indeplinirea visului meu. Nu stiu cum sa exprim asta in cuvinte simple..sa nu pare ceva copilaresc. Las timpul sa decida cand este momentul oportun pentr o discutie si un raspuns.

Astazi am avut o discutie pe tema "Prietenie". In ultima perioda se intampla tot mai des sa aud despre acest cuvant sentiment. Adevarul este ca nu stiu daca sunt sau daca am fost vre-o prietena de nadejde pentru cei din jurul meu... insa stiu ca am facut ceea ce mi-a stat in puteri sa ii ajut cand mi-au cerut ajutorul sau cand am simtit ca pot sa o fac. Nu m-am ferit niciodata sa fac ceea ce imi dicteaza impulsul de moment. Mereu am mers pe premisa ca mai bine sa regreti ca ai facut ceva, decat sa stai cu gandul "cum ar fi fost daca..." . Mi s-a adus la cunostinta ca ar fi bine sa incerc a vedea lucrurile mot-a-mot, sa n cat subtilitati si intelesuri ce poate nu exista in realitatea interloccutorului meu. Imi este greu, insa o sa incerc sa fac si asta. Vreau sa ma detasez de toate gandurile negative. p.s. Citeste asta !

Acum cateva zile am descoperit un blog, pe care l-am pastrat deschis si l-am recitit de nenumarate ori...este vorba de ceea ce gandeam dar nu puteam sa exprim intr-o maniera atat de frumoasa. Textul merita distribuit integral, asa ca accesati linkul de aici: Iubirea nu este atunci cand ! Adesea m-am surprins gandindu-ma daca eu am o problema... daca ceilalti merg pe drumul cel bun si gandesc coret, iar eu sunt doar o incapatanata a modei trecute? Nu stiu raspunsul... insa mi-am propus sa nu ii judec, vreau sa ii las sa se loveasca singuri de pereti, de pragul de la usa sau pur si simplu de viitorul pe care si-l construiesc cu aceste caramizi fisurate. Imi doresc doar sa nu ma mai doara cuvintele lor pe care le rostesc inainte sa le gandeasca. Vreau sa fiu nepasatoare si rece ca o stanca atunci cand vine vorba de rautati gratuite. Asa cum imi spunea cineva : "In viata este bine sa stii cand sa fi egoist. Sa te gandesti doar la tine si la fericirea ta."  Voila...de asta am ...

Picura marunt, picura cu amintiri...este o zi care poate sa puna la pamant si cel mai puternic om ... are acel ceva ce te indeamna la melancolie daca te prinde  cu garda jos. Vreau sa cred ca eu am reusit sa fentez aceasta stare si am reusit sa depasec ziua cu zambetul larg. Activitati se gasesc, totul este sa depasim starea de letargie; Eu am facut-o cu usurinta, caci imi propusesem sa indeplinesc o dorinta... asa ca de dimineata am fugit la cumparaturi, iar dupa am gatit ceva special pentru omul drag. Seara m-a gasit cu o stare energica si vesela. Simteam ca nu imi mai incap in piele de fericire...as fi iesit in fata blocului sa strig cat de mult puteam despre ceea ce inseamna senimentele acestea pentru mine... dar stiu ca nu ar fi marit intensitata lor, asa ca am preferat sa spun in soapta cat de mult imi bate inimioara. A mai trect o luna peste noi si uite-ne la fel de indragostiti si fericiti.

Sunt pusa in fata faptului implinit. Trebuie sa ma gandesc ce decizie este mai bine normal sa adopt. Am momente in care totul pare simplu si usor... nu vad nici o problema in a lua aceasta hotarare, insa de undeva din umbra apare constinta si teama care ma fac sa gandesc inzecit ce vreau sa fac in viitor. Stiu ce limite am, imi cunosc incapatanarea de fier si stiu ca nu as face niciodata ceva imoral... insa ma gandesc la ceea ce cred ceilalti din aceasta "poveste". Ma incanta intr-o mare masura ideea de a zbura, de a vedea locuri noi.. insa imi este teama, ma sperie gandul ca asta ar putea insemna un declin in ochii lor. Nu stiu, sunt confuza. As vrea ca timpul sa ma ajute sa gasesc o cale de mijloc...si sa aleg decizia cea mai inteleapta. Astazi ma simt secata de intelepciune. Nu vreau sa ma gandesc mai departe de patratica mea..caci nu sunt singura care trebuie sa hotarasc... In viata facem anumite lucruri ca urmare a consecintelor sau ca urmari ale oportunitatilor.....

Intotdeauna mi-a placut sa fiu rasfatata si sa mi se indeplineasca micile dorinte, spun mici caci niciodata nu mi-am propus teluri inalte ce nu pot fi realizate. Bucuriile acestea pe care mi le fac oamenii din jur sunt pentru mine ca niste mari comori pe care le pastrez gravate printre amintiri. Am profitat de zilele insorite sa ma plimb sub razele soarelui. Simt undeva in suflet cum primavara renaste noi sentimente. Ma simt ca o adolescenta ce simte pentru prima data iubirea si fiorii dragostei. Este adevarat ca fiecare poveste este unica si de fiecare data o sa fie diferita si speciala daca ai alaturi o persoana care sa te faca sa simti magia iubirii. Privesc in dreapta mea si zambetul imi rasare pe chip. Sunt fericita!  As vrea ca minutele alaturi de omul drag sa nu se mai sfarseasca niciodata, sa simt mereu emotia revederii si fiorul respiratiei lui pe gatul meu. Imi aminteam de curand de o vorba pe care mi-a spus-o o persoana trecuta prin viata : "Daca destinul va vrea i...

Multumesc pentru ca ma asculti si imi stergi lacrimile de pe fata, ma imbratisezi cu intelepciune si imi oferi sfaturi demne de urmat. Mi-ai demonstrat ca te-ai schimbat si ca sunt importanta pentru tine chiar si atunci cand nu imi arati asta... insa astazi ai reusit sa ma surprinzi si sa ma ridici de jos. Nu imi gasesc cuvintele sa exprim starea din interiorul sufletului meu. Este un amalgam...pe de-o parte sunt suparata din cauza oamenilor din jurul meu....dar intr-un alt fel sunt fericita ca esti alaturi de mine si ma intelegi chiar si cand tac.

Atunci cand stiu ca nu ma asteapta nimeni, cand am planul bine stabilit sau cand pur si simplu imi doresc sa ma cuibaresc in linistea dormitorului meu...atunci oricat de mult as incerca am o stare de neliniste in suflet, o stare inexplicabila. Paradox sau nu, astazi a fost una dintre zilele in care stiam ca o sa imi petrec timpul acasa, dar cu toate acestea am radiat de entuziasm si am debordat de fericire. Aveam lucruri restante pe care mi le-am pus la punct. (p.s. m-am tuns) Starea mea s-a transmis usor si a fost foarte usor perceptibila chiar si prin ferestrele online... asta daca nu pun la socoteala o mica "disputa" pe care o am in ultima perioada din ce in ce mai des cu persoana pe care o consideram cea mai apropiata de mine. Dar, aceasta este o alta poveste despre care incerc sa nu mai vorbesc... am spus destul atunci cand subtil sau nu am afirmat ca mi-as fi dorit sa mi se arate ce insemn pentru oameni prin gesturi, nu cuvinte. Viata este un joc de carti, schimbam s...

Ce imi doresc sa fac in ziua ce urmeaza? Mereu imi pun intrebarea asta, iar raspnsurile sunt diverse. De exemplu maine vreau sa "DulceGatesc", sa ma plimb si sa iubesc... probabil cel mai des imi doresc aceste lucruri...si cel mai frumos este cand reusesc sa le duc la realizare cu zambetul pe buze. Incep sa imi revin, sa imi fac seara ritualul de blog, sa particip la concursuri, sa fac sport, sa zambesc, sa margelesc, sa creez... asta inseamna ca sunt pe drumul cel bun, cel putin eu ma simt bine.  Seara inainte de  culcare trag linie si ma gandesc cum mi-a mers intreaga zi. Daca este cazul reflectez asupra schimbarilor pe care intuiesc sa le fac in viitorul apropiat. Am ajuns sa ma readaptez anumitor schimbari...iar gandul ca acum cateva luni nici nu concepeam viata fara ritualurile mele bine stabilite ... acum ma uimeste intr-un mod profund si straniu. 

Vreau sa scriu povestea vietii mele. Sa notez in detaliu sau doar in fuga ceea ce m-a marcat in toti acesti ani. Recunosc sunt momente in care ma gandesc ca nu am nimic important de spus... insa realizez dupa cateva clipe de gandire ca am multe povesti ce merita amintite si stranse intr-o carte. Am trait intr-o familie alaturi de cei doi frati ai mei, alaturi de care am facut multe "nazbatii" si am acumulat amintiri ce au devenit comune si epice. Radeam zilele trecute in hohote, stateam toti trei si ne aminteam fel si fel de lucruri  care ne-au marcat copilaria. Avem perspective diferite si punem pretul pe intamplari diferite..ceea ce este bine, caci in acest mod putem sa pastram vii mai multe intamplari pe care sa le povestim peste ani de zile, in timp ce vom sta la o masa rotunda. Cat despre viata mea personala si cea sentimentala as putea sa mai scriu cateva capitole...iar printre randuri sa ma las descoperita, sa inteleaga lumea cum sunt eu si ceea ce am trait. Poa...

Uneori ma intreb daca este mai bine sa spun ceea ce gandesc sau oare trebuie sa tac si sa imi vad de "gospodaria mea". Ma dor anumite situatii si ma renesc persoanele ce sunt capabile sa se schimbe peste noapte. Nu este problema mea intr-un fel sau altul, insa undeva la mijloc ma simt sifonata de aceasta situatie. Am momente in care ma asez in fata laptopului si scriu pagini pe care imi doresc sa le trimit, dar cand sa recitesc textul imi dau seama ca fac o greseala si il sterg. Viata ne indreapta pe cai diferite si trebuie sa acceptam cu demnitate. Nu putem sa intoarcem lumea si sa o schimbam...asa ca voila...astazi sunt un om demn si capabil sa primesc orice lovitura in plex. Nu vreau sa acuz pe nimeni si nici sa schimb. Fiecare este responsabil pentru ceea ce face cu propria persoana si doarme acolo unde isi asterne .

Defapt "Despre noi". Am inceput sa evoluam treptat, sa ne manifestam asa cum probabil ar fi trebuit sa o facem de mult timp...insa nu ma plang, fiecare etapa are farmecul ei cu cat este mai asteptata. Zambesc necontrolat si radiez de fericire cand ma gandesc la acest lucru. Plutesc pe un norisor cu sentimente pufoase, cuvinte dulci si gesturi afective. Ah Doamne, ador privirea aia copilareasca ce ma urmareste necontenit si ma face sa rosesc. Imi place cand imi anticipeaza gestul si ma completeaza. Uneori ma gandesc la ceea ce am fost si cum am ajuns. Nu regret nimic. Fiecare pas catre ziua de astazi inseamna o caramida pusa la personalitatea mea. Chiar si momentele in care sunt excesiv de vulcanica trebuie sa le accept ca atare...si sa incerc sa ma temperez, caci nu multi sunt cei care pot sa ma linisteasca si sa ma lase sa ma calmez asa cum el stie sa o faca. Sunt incantata ca nu am cu cine sa ma cert cand am astfel de perioade agitate, el stie sa ma asculte si sa ma fa...

Zambesc. Gatesc. Sunt bine ... multumesc!

In jurul meu s-au perindat multi oameni...unii mai dragi, altii mai veseli, mai omenosi, mai vorbareti, mai colorati...mai si mai... insa nu multi au trecut de sita prieteniei . In prezent ma simt destul de singura. Desi am cativa oameni ce imi sunt dragi...si sper ca si eu le sunt lor... insa ceva ma opreste sa ma simt implinita din punctul asta de vedere. As vrea sa fiu indiferenta, sa nu imi pese de greselile pe care le fac ei, de loviturile si cucuiele pe care le vor pastra mult timp scrijelite in amintiri ... insa, tin prea mult la ei si din cauza asta ma doare, ma enerveaza si ma simt neputincioasa sa ii ajut. Defapt, as putea sa le spun ce se vede din experior, unde consider ca gresesc sau ce ar fi indicat sa schimbe in comportamentul lor... dar cine sunt eu sa fac asta? Stii blogutule, pentru ei sunt un alt om si atat, nu inteleg eu ce se petrece in intimitatea lor, in vietiile lor sau mai stiu eu...sub plafonul masinii. Eu vad doar ce se petrece sub ochii mei si stiu doar c...

Este ora pranzului...mi-am dus la indeplinit cateva activitati, iar energia mea este inca la cote maxime. Stau putin mai prost cu imaginatia...ceea ce imi incetineste proiectele, insa imi propun sa storc ce-i mai bun din minte si sa fac intr-un fel ca totul sa fie bine. Nu am mai vorbit de sentimente interioare in ultima perioada...am incercat sa ascund totul intr-un voal cenusiu si sa nu dezvalui mai mult decat trebuie. Dar, intre noi fie vorba imi este dor sa scriu cat de mult m-am schimbat in ultiml an, cum au evoluat sentimentele mele si cum am invatat sa pasesc iar pe un drum pavat cu iubire. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca pot sa simt ceva atat de puternic pentru un om de care am fugit o viata intreaga de teama ca ascundea totul intr-un mister personal. Timpul m-a invatat sa am rabdare sa cunosc, sa cercetez si mai ales sa descopar noi sentimente... niciodata nu trebuie sa ne multumim cu tipare. Este un curaj sa incercam lucruri noi si mai ales sa descoperim ca ne place enor...

Adesea ma trezesc intrebandu-ma "de ce?". Ma gandesc mai ales de ce acceptam sa facem anumite lucruri chiar daca nu ne fac placere...sau de ce suntem dispusi sa trecem cu vederea fapte ce ne deranjeaza? Mereu este loc de mai bine, dar noi suntem putini "masochisti" si preferam sa alegem calea mai grea si mai dureroasa. In ultimele zile am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai intens la prioritatiile mele...la principii si la oameni. Nu stiu ce se petrece cu mine dar nu ma mai recunosc. Nu reusesc sa ma las purtata de val, sa rad inconstient si sa fiu ca un fluture de energica...dar, imi propun sa imi revin, sa ma intorc pe drumul cel bun si sa privesc inainte spre viitorul pe care mi-l cladesc acum. Nimic nu poate sa fie mai presus de ceea ce simt si ceea ce imi doresc - asta vreau sa cred acum si sa ma impulsionez pentru o reusita rapida si de durata. Cu siguranta faptul ca nu mai sunt activa pe blog imi dauneaza intr-un fel sau altul...ma face sa ma simt mai...

Astazi am plans in reprize...mi-am inundat ochii, iar chipul mi-a fost mangaiat de lacrimile sarate ce se rastogoleau cu o viteza ciudata...parca vroiau sa lase loc altor lacrimi sa vina. Motive? Eh...sunt cateva si le-am spus cand le-am simtit...sper ca au fost intelese asa cum le intelege si inima mea. Mi-am pus sufletul pe tava si vreau sa il protezez asa cum stiu eu mai bine. Sa il imbrac atunci cand este frig si sa ii dau straie colorate cand totul este frumos. Trebuie sa ma bucur de fiecare zi, caci viata ne arata ca nu se stie cand lucrurile minunate se termina fara sa ne ofere drept la replica sau sa ne dea voie sa ripostam in vre-un fel. Fiecare clipa are un  rost.

Nu am apucat sa fac o retrospectiva in adevaratul sens al cuvantului despre anul ce tocmai s-a incheiat... insa pot sa fac o lista cu ceea ce imi doresc sa fac in noul an. In primul rand vreau sa imi regasesc echilibrul financiar. Imi doresc sa iubesc macar la fel de mult ca si pana acum, iar iubirea sa imi fie intoarsa pe masura. Trebuie sa am grija de corpul meu...sa fac sport si sa mananc legume. Renunt la coca-cola...am cam facut abateri. Vreau sa vizitez cateva locuri. Trebuie sa invat sa fiu independenta de prieteni...sa nu depind de nimeni. Vreau sa ofer credite tuturor si sa nu ii judec niciodata. Sa invat sa am rabdare. Sa nu spun Nu inainte sa analizez posibilitatile (toate).

Sunt fericita. Am descoperit un nou sentiment...ceva ce nu am cautat dar cand am gasit am simtit ca imi apartine.