Ce caut eu in viata mea?

Vreau sa precizez inca de la inceput ca nu scriu despre intamplari de astazi sau zilele trecute ... ci vreau doar sa relatez despre anumite stari ce ma coplesesc periodic si despre care am evitat sa povestesc din motive necunoscute.

Sunt momente in care ma simt straina in propriul meu corp. Fie ca ma privesc in oglinada si realizez ca eu nu ma simt asa cum arat, fie ca remarc gesturi care nu par sa imi apartina ... dar pe care le fac cu o naturalete greu de descris in cuvinte.

Uneori imi doresc cu ardoare sa fiu inteleasa si apreciata pentru eforturile pe care le fac ... nu vreau laude sau coroana de lauri, ci doar un strop de intelegere.

Cred ca este unul dintre sentimentele pe care le urasc cel mai mult - nu inteleg cum ceilalti nu remarca faptul ca eu las de la mine pentru ca situatia sa mearga pe un fagas mai bun, incerc sa las momentele mele proaste pe planul secund chiar si atunci cand simt ca explodez, incerc sa ma comport "lapte si miere" pentru a nu degenera o cearta ... dar uneori simt ca unii oameni nu observa lupta pe care o duc cu mine insami.

Mi-ar placea ca si cei din jurul meu sa invete sa lase de la ei, caci nimeni nu este perfect si din acest lucru trebuie sa tragem o concluzie - daca nu suntem perfecti, atunci trebuie sa incercam sa ne apropriem doar de latura binelui.

Nu vad rostul sa ma contrazic, sa fac pe sefa sau sa imi impun punctul de vedere cu forta - daca vad ca nu sunt inteleasa nu ma agit prea tare, sunt doar lucruri minore peste care pot trece cu vederea.

Imi e dor de copilaria aceea in care fiecare cearta se termina cu un zambet, unde totul era trecut cu vederea peste nici macar o ora, unde nu stateam sa gandim in profunzime fiecare rautate... unde fluturasii zburau in voie.

In prezent imi doresc sa reusesc ceea ce gandesc. Am inceput sa coc din ce in ce mai intens un gand si sper sa nu il ard inutil.