Moment inevitabil

Vesti tulburatoare au inceput inca de pana sa rasara soarele. Am simtit un gol in stomac si inevitabil prin minte mi-au trecut multe dintre clipele pe care le-am petrecut alaturi de aceasta persoana ... mi-am amintit de gogosile aromate cu personalitate, de glumele la care radeai cu pofta - nu din politete, de glasul inconfundabil, de vorbele pe care mi le adresa din suflet, de comparatile sincere si amuzante, de... toate momentele ce stau asezate pe raftul din suflet.
Nu vreau sa ma prefac acum foarte afectata, caci as dramatiza inutil ... m-as pune in rand cu cei care exagereaza acest moment - ma refer la oamenii pentru care fiecare pierdere este o tragedie, pentru ei nu exista oameni apropiati, familie, prieteni, vecini, cunoscuti sau pur si simplu oameni... pentru ei totul este personal si reactioneaza mult prea teatral.
Sunt constienta ca aceste drame sunt inevitabile.

O pierdere inseamna diverse sentimente triste. Trebuie sa nu uitam niciodata faptul ca persoana X ne-a transmis amintiri despre care vom povesti cu mandrie, nostalgie si poate ca de undeva ne priveste si zambeste ca nu am uitat-o. Pentru mine asta inseamna mai mult decat sa ma duc sa ma arat devastata de acest moment.

Poate ca am fost prea dura, poate ca am generalizat prea mult ... dar mi-am amintit acum de toate aceste momente in care oamenii au degenerat de la subiect si au facut o adevarata tragedie... insa inainte de momentul trist uitasera cu desavarsire de existenta persoanei - nimic concret, strans... familiar.

P.S. Stiu ca trebuie sa fie si oameni care sa fie alaturi, sa sprijine, sa ajute sau pur si simplu sa fie prezente - despre aceste persoane nu am nimic de reprosat.
Nu stiu in ce masura am reusit sa scriu in cuvinte nemulturimrea ce dainuieste in suflet de mult timp... iar astazi s-a reaprins in mod bizar.