Adesea mi se intampla sa ascult muzica in casti si sa particip inevitabil la "piesa de teatru" a oamenilor de langa mine.
Imi place sa privesc cu atentie expresia mimica a persoanelor si sa imi inchipui ceea ce ar putea sa zica din felul in care gesticuleaza...
Un simplu zambet poate deschide usa multor imaginatii, o privire indragostita este mereu usor de deslusit si rar confundata cu o duiosie, atunci cand zaresc un inceput de incruntare gandul ma duce imediat la ceva inechitabil, felul in care se joaca mainile ma fascineaza...parca danseaza pe diversure stiluri de muzica;
Pentru mine este un amuzament sa ma rup cateva minute de lumea reala si sa ma pierd in ganduri copilaresti.
Cat de trist este pentru cei ce nu au avut niciodata prilejul sa asculte vocea celor de langa ei, zumzetul albinelor, cantecul pasarilor, muzica - pe care noi ceilalti o ascultam zilnic, bataia inimii, propriul glas...zgomotul orasului de care ne vaitam adesea.
Cred ca este cazul sa multumim pentru ca suntem sanatosi, putem merge, auzim, vedem, vorbim, simtim (spre deosebire de cei autisti), gandim si ne putem bucura de toate acestea...chiar daca viata ni se pare uneori nedreapta trebuie sa ne gandim la aceste calitati de care dispunem de la natura...si sa nu uitam niciodata ca sunt persoane si mai necajite ca noi.
Imi place sa privesc cu atentie expresia mimica a persoanelor si sa imi inchipui ceea ce ar putea sa zica din felul in care gesticuleaza...
Un simplu zambet poate deschide usa multor imaginatii, o privire indragostita este mereu usor de deslusit si rar confundata cu o duiosie, atunci cand zaresc un inceput de incruntare gandul ma duce imediat la ceva inechitabil, felul in care se joaca mainile ma fascineaza...parca danseaza pe diversure stiluri de muzica;
Pentru mine este un amuzament sa ma rup cateva minute de lumea reala si sa ma pierd in ganduri copilaresti.
Cat de trist este pentru cei ce nu au avut niciodata prilejul sa asculte vocea celor de langa ei, zumzetul albinelor, cantecul pasarilor, muzica - pe care noi ceilalti o ascultam zilnic, bataia inimii, propriul glas...zgomotul orasului de care ne vaitam adesea.
Cred ca este cazul sa multumim pentru ca suntem sanatosi, putem merge, auzim, vedem, vorbim, simtim (spre deosebire de cei autisti), gandim si ne putem bucura de toate acestea...chiar daca viata ni se pare uneori nedreapta trebuie sa ne gandim la aceste calitati de care dispunem de la natura...si sa nu uitam niciodata ca sunt persoane si mai necajite ca noi.
Ai grija ca de multe ori expresia poate induce in eroare si poti fi usor de pacalit.
RăspundețiȘtergere