Ziua a debutat cu multe discutii contradictorii din care ne-am dat seama ca noi chiar nu avem ce cauta la Gaudeamus, asa ca am mers urmand linia galbena punctata, care ne ducea pe un drum caruia nu ii stiam finalul...
Am fost dezamagita, caci acest drum s-a terminat brusc si eu nu ma saturasem inca de mers, asa ca am continuat "calatoria"...pentru putine minute, caci peisajul ne-a captivat si am ramas pierduti in spatiu si timp privind tot ceea ce ne inconjura.
Locuri pline de amintiri. Fiecare particica din parc face parte din trecutul nostru, dar si din viitor.
Nu mi-am dat seama cum timpul a trecut, cert este ca eu vroiam sa mai stau...incepuse de ceva vreme sa se intunece si apara cealalta parte a orasului. Beculete colorate si diverse lumini ce te fac sa crezi ca esti intr-o alta locatie.
La insistentele domnului meu, am intrat in oraselul copiilor (acum pot sa recunosc ca nu i-a luat mult sa ma convinga, caci unde este vorba de copilarit nu este tocmeala cu mine). Ne-am uitat pe ici pe colo si ne-am oprit la masinute. Am hotarat ca o sa conduca el, dar teoria nu se potriveste cu practica, caci eu am condus...desi nu mai facusem asta de mult timp...chiar daca la inceput eram putin reticenta, pe parcurs mi-am dat seama ca imi place sa fiu "soferita".
In alta ordine de ideei, vreau sa multumesc celui ce m-a impins de la spate si m-a incurajat spunandu-mi ca pot depasi starea de nestare.
Datorita lui mi-am facut curaj sa citesc "Cianură pentru un surâs" de Rodica Ojog-Braşoveanu... am stat cu sufletul la gura din momentul in care actiunea a inceput sa prinda contur, pana la ultima fila din carte;
tu spuneai ca nu conduci...nuu...dar vad ca iti place...cand ne facem noi mari pui mana si dai de carnet sa conduci :p
RăspundețiȘtergerema bucur pentru ziua ta:) sa le ai pe toate insorite
RăspundețiȘtergere