Povestea unui suflet

Niciodata nu stii ce este mai bine sa alegi. Sa fie varianta " alba ", cea "neagra" sau poate un amestec de hotarari si nehotarari de unde sa reiasa varianta " gri "? Fie ca sunt decizii de moment sau ceva mai importante, fiecare necesita un moment de gandire pentru a alege o posibila varianta de raspuns corect (sau cel putin pe care il consideram mai bun in momentul respectiv). Imi amintesc de cate ori am spus ceva si mi-a parut rau apoi, de cate ori am mers pe un drum - ca mai tarziu sa imi dau seama ca nu era cel potrivit... Nu vreau sa imi plang de mila acum, caci stiu unde am gresit si cel mai dezamagitor lucru este ca singura imi complic existenta. Imi promit solemn ca o sa incerc sa am grija de deciziile pe care o sa le iau de acum inainte si o sa ma gandesc mai mult la consecinte. Ma apucasem saptamana trecuta sa citesc : "Exista viata dupa moarte"- Anthony Peake , dupa cateva pagini lecturate mi-am dat seama ca nu era ceea ce avem nevoi...

Exista cineva care sa nu aiba secrete? Fie ca este vorba despre un secret aflat de la altcineva si pastrat cu strictete, fie ca este unul personal sau poate ceva banal dar despre care iti este teama sa vorbesti, cu totii avem ceva pastrat la loc ascuns; Un secret poate fi asemanat cu un cutit cu doua taisuri. Pot spune ca am remarcat ca oamenii au un "filtru" prin care trec povestile pe care le aud din dreapta si din stanga, pastraza pentru ei anumite lucruri si impart mai departe cealalta parte. Oare in functie de ce anume sunt manevrate secretele? Care sunt criteriile pentru a sorta aceste informatii in : "a pastra" si "a impartasi mai departe" .? Dilema mea este urmatoarea, este neaparata nevoie sa ii spui cuiva in care ai incredere suficient de mare (si care stie acest lucru), cand este nevoie ca secretul sa ramana secret? Cred ca am invatat sa-i ascult pe cei ce vor sa se confeseze, dar eu la randul meu evit sa vorbesc despre secretele mele personale....

Pe Bolta solara a vietii Mai rasare cate-o stea Numai jos pe Terra noastra, Imi apune dragostea. Stau si privesc apusul Cum se duce si ma lasa Parasind casa iubirii Ca o tanara mireasa. Si s-a dus, cu a ei iubire Luandu-mi inima cu ea Am plecat inchis devreme Cu-o lacrima, ce stralucea. Poezia nu reprezinta sentimentele mele, este inspirata din trairile celor din jur;

Nu vreau sa o imit pe "fata de la meteo", asa ca ma rezum la a spune ca vremea a fost rece dar placuta. Soarele a mangaiat zambetele noastre de indragostiti si vantul adia cu sentimente de fericire; Cineva imi spunea ca : "Aerul este inorod, incolor si insipid.", daca pana acum gasisem un miros al aerului...desi nu mereu explicatia mea era plauzibila, caci mirosul ce-l simteam era pricinuit de niste plante si adus de catre vant... Astazi, am simtit personalitatea aerului...era umed si incerca sa sopteasca ceva, dar nu l-am ascultat; In minte imi veneau clipele in care ma intindeam pe iarba si priveam zborul pasarilor, ascultam scartaitul pomului batran si cantecul parasilor...abia atunci mi-am dat seama ca toate acestea se sfarsesc, toamna ma priveaza de aceasta bucurie. Oare a fost ultima zi din acest an in care am putut sa privesc norii din locul nostru? Am plecat acasa,cu gandul la momentele petrecute impreuna si brusc am simtit miros de frunze arse...mi-am amint...

Am reusit! Mi-am invins starea adormita/sictirita ce m-a urmarit toata ziua. Inca de dimineata am pacalit-o si i-am aratat ca eu sunt mai puternica, si in loc sa o las sa imi acapareze intregul trup, am luptat cu ea - cot la cot...m-a urmarit in toate treburile pe care le-am executat...desi aveam momente in care eram putin stangace, la sfarsit - rezultatul a fost favorabil mie. Am renuntat de cateza zile la toate ideeile pe care le aveam pentru macheta mea tomnatica, si am ramas decat cu ideea in minte si cu imaginea per ansamblu a ceea ce trebuia sa iasa la final. Daca tot sunt la capitolul reusita, vreau sa spun ca sunt mandra de mine, pentru ca am reusit sa incep "povestea noastra" intr-un format mai special; Scriu de mana intamplari din fiecare zi in care ne vedem si imi propun ca la un interval de timp mai indelungat sa citim impreuna si sa ne amintim cu placere de toate aceste intamplari. (poate ca asa am vrut sa fie si blog-ul, cu intamplari mai detaliate despre viata ...

Adesea timpul imi da batai de cap, poate ca nu sunt singura in situatia asta...dar pe mine ma macina uneori faptul ca trece invers proportional de cum imi doresc. Acum as vrea sa treaca repede, sa vina ziua de duminica...sa stau in parc, sa privesc norii si sa ma tina EL de mana, sa ii povestesc ce frumos ar fi sa traim pe norisorii pufosi si sa ma faca sa rad. Dar timpul trece lent astazi... Da, apucam ne facem planuri marete, traim clipe intens si uitam ca si noi suntem trecatori ca si clipa. Incercam sa pastram si sa traim multe momente placute, "sa traim bine"...dar uneori uitam ca trebuie sa lasam o urma din noi, o amintire, ceva..orice...ceva ce ar putea sa aminteasca de trecerea noastra fugitiva pe Pamant. Desi se spune ca nu luam nimic din lumea aceasta pe "cealalta lume", mai sunt si cazuri in care luam inima cuiva si sufletul.Timpul este neiertator. Nu uitam sa vrem mai mult si sa ne dorim din ce in ce mai multe lucruri ce par a fi imposibile pentru capa...

Desi ar trebui sa nu imi mai pese de cei ce gresesc constant din proprie initiativa. Poate suna ciudat, caci greseala inseamna sa fie facuta in mod involuntar, dar in anumite cazuri se pare ca sunt persoane desi stiu ceea ce se va intampla - continua sa mearga pe acel drum si sa fie raniti de fiecare data, cu gandul ca oamenii se schimba. Oamenii se schimba, dar rar uita de obiceiurile vechi...poate ca o perioada sunt prietenosi si ai impresia ca peste noapte ti-ai facut prieteni pe viata, dar atunci cand vrei sa imparti o bucurie cu ei, iti dai seama ca defapt "prietenii" nu au existat niciodata si te simti ranit. Nu vreau sa afirm acum ca nu sunt si oameni care au trecut de la un statut/tip de comportament la altul, si au recunoscut ca ceea ce faceau in trecut nu era bine; Daca se intampla sa fi o data ranit, te ridici si treci peste...crezand ca a fost un mic ghinion de moment. Se intampla si a 2-a oara sa te raneasca aceleasi persoane...gandeste-te ca daca nu s-au schimba...

Este o zi in care am fost luata pe nepregatite. Nici nu stiu cu ce sa incep si cum sa scap de agitatia asta sufleteasca. Acum imi stapanesc emotiile...sau cel putin eu asta incerc sa cred ca fac. Asa mi se intampla adesea cand vine valul si imi schimba cursul planificat al vietii, nu spun asta ca si acum as fi nemultumita de situatia de astazi, ci dimpotriva sunt extrem de fericita...problema este ca sunt atat de agitata incat nu imi gasesc cuvintele. O sa fie o continuare a sentimentelor de ieri, o REintalnire sau poate o prima intalnire, caci am remarcat ca fiecare prim moment in care ne vedem e de fiecare data unic; Imi e teama sa recitesc randurile de mai sus, caci stiu ca nu sunt deloc poetice si de preferat ar fi sa nu le citeasca nimeni, pentru ca doar eu inteleg fericirea si toate aceste sentimente ce vin in sufletul meu si imi inunda gandirea si ratiunea. Pe scurt pot spune ca am invatat din nou sa cred in sinceritate, in suflet, in oameni si mai ales am invatat ca iubirea exi...

"Ea un înger ce se roaga/ El un demon ce viseaza;/Ea o inima de aur /El un suflet apostat; " (M. Eminescu - Inger si Demon" Pornind de la acest citat, m-am gandit ca daca ar avea chip iubirea ar fi jumatate femeie si jumatate barbat, caci asa se explica dorinta nebuna de a impartasi sentimentul intre barbat si femeie. As putea spune chiar ca aceasta cauta ceea ce ii lipseste: o jumatate de femeie si o jumatate de barbat pentru a se intregi si a revarsa sentimentul mirific. Eu am in minte mai multe ipoteze, dar sunt sigura ca nu o sa le inteleaga nimeni...asa ca ma limitez la aceasta idee stiintifico fantastica :)) Iubirea nu ai cum sa o inveti din carti sau din povesti auzite de la cei ce au cunoscut-o, trebuie sa descoperi acele mici indicii ce treptat vor duce catre comoara. E ca un labirint, in care exista mai multe drumuri...in functie de cel pe care il alegi vei descoperi CEVA...totul sta in mainile tale sa hotarasti daca ceea ce ai gasit este ceea ce aveai nevoie ...

Pana maine intreg corpul meu se asemana unei bombe cu ceas, simt inima cum imi bate tare...mai ca vrea sa iasa din mine prin toti porii. Am emotii asemanatoare cu cele de la prima intalnire (stii tu la care dintre "prima" ma refer), ma simt ca o adolescenta ce are de dat un examen important, numai ca examenul meu este placut si il astept cu sufletul la gura... acesta consta in REintalnirea cu EL...cu multe,multe imbratisari, dar multe imbratisari si sarutari tandre. Te ador iubitul meu...cu o forta nebanuita. Te doresc...si vreau sa iti spun ca te iubesc asa cum nu am crezut vre-o data ca exista iubire pe acest Pamant. Cuvintele sunt putine si umile pe langa tot ceea ce simt eu pentru fiinta ta. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi! si sunt convinsa de ceea ce spun si sunt sigura ca o sa ajungem impreuna la casa noastra,o sa avem tot ceea ce acum trecem intr-o lista imaginara, fericirea o sa traiasca alaturi de noi, iubirea o sa pluteasca si noi o sa traim asemeni povestilor...

Sunt: Un suflet...care greu se lasa cucerit de minciuna celor din jur...pot spune despre mine ca sunt adesea copilaroasa - in ciuda varstei mele putin trecuta de 20. Sunt rasfatata si neindemanatica. As vrea: sa am puterea de caracter sa folosesc o sita prin care sa ii cern pe cei ce pretind ca sunt prietenii mei si sa raman decat cu cei ce au dovedit ca imi sunt alaturi atunci cand am nevoie de ei (cu riscul de a ramane cu 2-3 persoane in jurul meu). Pastrez: in suflet amintiri petrecute alaturi de persoane dragi si in minte am pastrat bucati din trecut pe care vreau sa le indepartez din viata mea. As dori: Sa treaca incet timpul pe care il petrec alaturi de EL si sa zboare atunci cand suntem departe. Ma tem: de moarte si de despartire; Aud: muzica din laptop si franturi de fraze pe care le completez cu prima idee ce-mi trece prin minte. Imi pare rau: ca nu am apucat mana celui ce imi spunea ca tine la mine si mai regret faptul ca l-am facut sa sufere un an inutil...caci acum m...

Recunosc...cand esti departe sunt vulnerabila si lucruri marunte ma fac sa plang usor. Nu stiu cum faci dar simti cand iti ascund aceasta stare si mie imi e greu sa te mint ca sunt bine, defapt ma simt incapabila sa-ti raspund de ce nu sunt in apele mele. Poate ca nu esti tu singurul vinovat, ci si vremea a "ajutat" la preschimbarea mea intr-o leguma cu suflet, ce simte mereu o stare melancolica si intepaturi reci din orice directie. Am plans ca un copil, cu lacrimi multe si sughituri; Am reactionat pueril, dar cu toate astea stiu ce-mi doresc. Vreau sa te am langa mine, sa te ating, sa te imbratisez, sa iti simt caldura buzelor si sa te sarut. Dar tu esti departe...departe de mine. Te astept sa te intorci si sa ma imbratisezi cat pentru tot dorul ce il simt cand nu esti langa mine; Septembrie cu porti de frunza arsa, prin golul lor ca printr-o rana trec, prin spasmul ploii cu tic-tac-ul sec, mim plictisit de tumbe si de farsa ....

Ma uitam in biblioteca cautand o carte oarecare, ceva ce ar putea sa imi distraga atentia de la faptul ca afara ploua si eu sunt singura. Fizic sunt singura, caci sufletul meu este langa al tau...acolo departe unde esti TU acum...stiu ca primul lucru pe care o sa il faci cand te intorci este sa vi la mine, sa ma iei in brate, sa ma saruti si sa imi spui ca ti-a lipsit aricelul tau. Iar eu o sa raman fara cuvinte si o sa plang...caci am invatat ca lacrimile de fericire sunt minunate; Poate ca scenariul meu nu este in totalitate asa cum o sa fie realitatea...poate ca ploaie o sa fie alaturi de NOI si o sa ne asculte vorbele tandre si o sa ne certe caci ii bulversam drumul catre Pamant. M-am gandit sa compun o poezie, care sa cuprinda toate lucrurile bune pe care le-ai adus in viata mea...dar ma simt incapabila sa exprim ceva coerent, mintea mea e adormita sau poate e amortita. Tanjesc sa iti aud glasul, sa iti vad privirea ce vede viata mereu verde... sa iti spun un simplu "Multumes...

M-am plimbat pe carari de padure, cu miros de frunze uscate, cu soare ascuns printre pomi, ghinde jucause, ciuperci rasarite ca dupa ploaie si cu gandul in trecut. Nu-mi pot da seama de ce mi-am amintit de prima zi de liceu - totul era asa de real in mintea mea, de parca in clipa de respectiva totul se desfasura in fata ochilor. Au mai fost si ganduri fugitive, peste care am trecut repede ... gandindu-ma ca daca o usa mi s-a inchis in fata, nu trebuie sa profit de fereastra deschisa, ci trebuie sa merg mai departe catre o alta casa care imi va pune la dispozitie presul de la usa pentru a pasi in ea. Daca tot am devenit nostalgica am luat albumul cu poze si m-am uitat lacoma...am gasit acolo persoane dragi ce au perindat prin viata mea, si carora credeam ca o sa le raman vesnic alaturi. ☺Multa vreme nu am stiut nimic de colegii din generala, dar in ultima perioada m-am intalnit cu unii dintre cei mai apropiati de sufletul meu ... Am remarcat ca involuntar ne zambim si gandul nostru zboa...

In urma cu ceva timp am scris despre sentimentele unor persoane destul de dragi mie...pe care le-am privit din umbra pentru a vedea ceea se se intampla in anumite situatii prin care treceau ... Atunci am scris despre pauza de cuplu aici . Acum vreau sa povestesc prezentul acestei "povesti de iubire" (...) Dar pana sa intru in detalii vreau sa intreb :"De cate ori ati spus TE IUBESC ?". Poate ca o sa fie o intrebare retorica; Sunt sigura ca fiecare dintre noi am spus-o de nenumarate ori, fie parintilor, fratilor, surorilor, amicei cele mai bune sau chiar jumatatii ... iar aceste cuvinte reprezinta de fiecare data un alt inteles si o alta forma de iubire. Revenind la subiectul initial... EA(P.F.) si EL (M.V.) si-au spus de multe ori aceste cuvinte suave si chiar isi aratau aceasta afectiune, desi au fost si certuri si zile in care iti venea sa crezi ca sunt rupti dintr-o poveste cu final fericit - din filme. M.V. i-a spus ca o iubeste exact cu o seara inainte de a c...

Stau de ceva vreme cu pagina de blog deschisa, ma gandesc ce sa povestesc pentru viitor...dar ideeile vin si pleaca precum banii. Sunt melodii care ma rapesc de la realitate si ma simt plecata intr-o alta lume, astazi intr-o asemenea stare am simtit un miros de iarba proaspat taiata, am crezut ca mi se pare, dar facand o cercetare am descoperit ca fereastra era deschisa si de afara venea aceasta mireasma care ma ademenea catre realitate. Mi-am dat seama ca adesea vorbesc despre ceea ce imi doresc si ceea ce imi lipseste. Acum vreau sa spun cat de multumita sunt de faptul ca am linistea atat cat imi trebuie. De la o vreme remarc ca si oamenii despre care ma vaitam ca au perindat prin viata mea si au disparut, au inceput sa ma viziteze mai des... EL desi nu e mereu langa mine, e prezent in gandurile si in sufletul meu. Nu-mi lipsesc nici cumparaturile. Imi mai fuge mie inspiratia dar revine partial..deci totusi o am. Diversitatea este mereu alaturi de mine. Nu-mi lipsesc nici reprosurile...

Iata-ma cum am devenit o alta EU. Se pare ca de cand ne-am impacat,am devenit o alta persoana..sau cel putin asta era impresia pe care o lasam celor din jur. Pe 18.octombrie 2008...m-am intalnit cu amicul meu R. pentru a merge impreuna la Romexpo pentru "4Tuning". Chiar daca a trecut aproape un an de atunci, eu imi amintesc destul de multe discutii de atunci, de parca ieri a fost aceasta zi...daca stau bine sa ma gandesc stiu si cum eram imbracat. Era a doua noastra intalnire, aceasta a durat 6 ore si 40 de minute, timp in care ne-am plimbat si am vorbit despre tot ce ne trecea prin minte (am impresia ca eu am vorbit mai mult). A fost o zi in care mi-am permis sa ma copilaresc si sa rad astfel incat sa ma doara obrajii; In perioada aceea glumeam ca ne vedem de doua ori pe an, si atunci in anotimpurile de tranzitie: primavara (caci pe 1 martie a fost prima noastra inatalnire) si toamna. Ciudat dar adevarat...eram oarba nu vedeam felul in care te comportai cu mine, ochii ...

Era o vorba " ne nastem obositi si traim ca sa ne odihnim". Astazi pot spune ca m-am [re]nascut, ma simt obosita de parca as fi fost la camp, as fi mutat muntii din loc sau ceva de genul acesta... pe cand adevarul este cu totul diferit, nu am facut nici macar cat fac altii intr-o zi de munca. M-am plimbat intr-un ritm alert intre sediu X si Y, am stat la coada si spre surprinderea mea -pana si nervii mi-au obosit... nu am mai reactionat asa cum as fi facut pana acum in situatii similare. Nici nu m-am bucurat ca a inceput scoala, odata cu inceperea noului an scolar a inceput si nebunia: aglomeratie in trafic si "full contact" in mijloacele de transport in comun. In aceasta dimineata am trecut printre elevii pregatiti pentru aceasta zi: camasa calcata la dunga, incaltaminte lustruita, ghiozdane curate si buchete de flori. Pentru cateva minute m-am simtit eleva...ma ajuta si felul in care aveam prins parul , adica doua codite impletite...asa cu o tragere mare de par s...

Astazi mi-am mai satisfacut o pofta sufleteasca. M-am plimbat alaturi de EL pe aleeile Cismigiului (asa cum am facut-o si la una dintre primele noatre intalniri, atunci cand Cupid. m-a lovit in inima). Batranii se uitau spre noi, dar cu siguranta vedeau prin trupurile noastre si se gandeau la problemele personale... copii alergau, uitand de "regulile de circulatie" si se izbeau de tracatori. Fara sa vreau am auzit cuvinte ce zburau in treacat pe langa urechiile mele... cineva a spus ca singuratatea e mai grea in doi. Pare destul de interesant sa ne imaginam continuarea micilor fragmente pe care le auzim.... Am surprins cateva frunze brune in cadere, atunci cand atingeau solul- fosnetul se preschimba in note muzicale, iar caderea lina si trista pare ca aduce melancolie. Mi-am dorit astazi de nenumarate ori sa pozez cu sufletul tot ceea ce ma inconjura si sa port mereu in amintiri peisajele, gandurile, sentimentele, visele si tot ceea ce m-a facut fericita. Imi venea sa ma cuf...

Lene Marlin - My love Postarea de ieri s-a terminat brusc, gandurile erau dabea la inceput...dar un strop de fericire mi-a sarit in fata si mi-a tulburat starea de melancolie in care picasem. Oricat de mult am incercat aseara sa revin cu o continuare, sa scriu cateva cuvinte care sa inlocuiasca sfarsitul ... nu am reusit - totul a fost in zadar. Starea de spirit se schimbase destul de mult, nu chiar de la Cer la Pamant...dar era o distanta destul de considerabila si vizibila. Revenind la trairile interioare pot spune ca mi-am dat seama de felul in care am reusit sa ma schimb fata de cei din jurul meu [intr-un timp relativ scurt]. Nu am fost niciodata genul de persoana care sa vorbeasca despre ceea ce simte fara sa fie intrebata. Si chiar si atunci cand eram intrebata preferam sa maschez adevarul intr-o folie de veselie. Imi placea si inca imi place sa ascult pe cei ce vor sa povesteasca, sa isi spuna of-ul sau sa ceara o parere (si de fiecare data spun cum as proceda eu daca situatia ...

Am intalnit-o pe strada, era aurie de la mangaierea razelor de soare, putin uda din cauza picaturilor de ploaie si putin prafuita...putea sa fie plina de praful oraselor, dar vantul tomnatic a sters praful gros de pe ea. O frunza m-a lovit si mi-a atras atentia. M-am intrebat de ce natura este frumoasa cand moare? Incepe sa devina anotimpul asa cum imi place mie, sa fie ziua soare,cald, placut si seara putin racoare. Sa se usuce frunzele, sa fosneasca atunci cand greutatea umana le calca, sa cante pasarile in drumul lor de plecare si ultimii greieri sa cante serenade pe la case incalzite. Trupurile se incalzesc prin imbratisari si sarutari patimase. :X Dedic: Gilberto Santa Rosa - Mentira

Imi traiesc viata ca pe un rol ... si il joc dupa diverse scenarii ... multi`plan. Sunt actrita principala, dar in acelasi timp si cea secundara. Filmul se numeste: Viata Filmarile au inceput acum 20 si un pic de ani si continua neincetat, pana in clipa in care voi inchide ochii, inima o sa inceteze sa bata, sufletul o sa paraseasca corpul si eu o sa devin rece (la propriu si la figurat). Intamplarile se desfasoara intr-un cerc destul de restrans...multe peisaje care au devenit pentru mine ca o umbra si putine personaje care perinda prin viata mea. Cineva acolo Sus, mi-a scris deja scenariul...eu pot sa il modific prin micile ezitari pe care le fac (sau poate si acestea fac parte din scenariu :-?? ). Toate intamplarile dure, placute, triste, vesele si cum or mai fi ele fac parte din film si implicit din mine.

Nimic nu ma multumeste, degeaba a iesit soarele - pentru starea mea de spirit vremea pare inca mohorata. Recunosc, sunt irascibila si incerc sa evit orice fel de contact (viziual sau doar telefonic), cu cei din jurul meu; Acum este momentul perfect sa ii caut pe cei care m-au suparat si sa le spun verde in fata tot raul pe care l-am strans in suflet. Dar...nu, nu voi face asta. Astazi par putin pesimista, am impresia ca toate lucrurile neplacute se strang decat deasupra capului meu... Gandind la rece, ca de fiecare data, o sa imi dau seama ca am dramatizat prea mult. In clipa aceasta dau o mana norisorului cu nervi si incerc sa redevin vesela din zilele precedente. Amintindu-mi de trecut ascult : 3 Sud Est - De ziua ta La multi ani celor ce astazi, 09.09.2009 isi serbeaza ziua de nastere >:D

Vrei sa zambesti? Atunci deschide ochii larg si priveste in jurul tau toate acele mici intamplari si lucruri marunte care condimenteaza viata. Sunt momente in care cei de langa noi reusesc sa ne surprinda in modalitati cu adevarat placute. Asa am fost si eu surprinsa ieri in timp ce vizionam cu sufletul la gura lupta stransa dintre nori si soare . Desi imi place sa stau in ploaie, sa aud picaturile cum canta si sa le privesc dansul, recunosc, am tinut cu soarele - imi doream sa castige... dar nu se intampla mereu asa cum ne dorim noi. A inceput sa ploua, dar cu toate acestea, pot spune ca am avut parte de o zi minunata, in care am avut trait sentimente mai mult decat minunate, de iubire amplificata, de povesti nemuritoare, de imbratisari calde, de rasete pofticioase si toate acestea au fost alaturi de personajul principal din "povestea vietii mele". Poti sa furi un zambet in orice moment. Eu am reusit sa-l fac pe antipaticul antipaticilor sa zambeasca atunci cand il puneam s...

In timp ce citeam Romanul adolescentului miop - Mircea Eliade am avut o revelatie, visul meu de a scrie o carte poate deveni realitate. Daca Mircea Eliade a scris totul ca o confesiune, ca un jurnal pe care se gandea sa il publice...dar nu indraznea pentru ca nu gasea personajul principal fata de care sa descopere sentimentele iubirii...eh, pentru mine totul e mult mai simplu, am personajul principal, am descopesit aceste sentimente care se manifesta diferit de la persoana la persoana, poate decat ideea de fluturi in stomac, de sclipire a ochilor si dorul ce apasa sufletul ramane neschimbat. Nu, nu o sa povestesc ceea ce se intampla...recomand sa cititi daca va aflati la varsta adolescentei, a iubirii neinteleasa sau daca doriti sa cititi ceva ce iese din tiparul cunoscut. Te parasesc blogutul meu drag, ma duc sa mai traiesc o zi pe care sa o povestesc in viitor.

Linistea a cuprins orasul. Gandurile mi-au fost rapite de o picatura de ploaie... le-am gasit tarziu, departe pe un taram unde pluteste o dorinta continuua de visare. Am simtit ca zbor asemeni unui fulg in adierea vantului cald; Am vrut sa rup o bucata din acest decor sa o pastrez in cutia cu amintiri. Dar, atunci cand am reusit sa gasesc o bucata mai speciala, care sa cuprinda tot acel paradis - ceva parca m-a izbit si m-a trezit la realitate. Primul gand care mi-a venit in minte ai fost TU. Iarta-ma iubitule, te-am inselat cu vremea ploioasa... A fost un sentiment nedeslusit. Acum cand ma gandesc la tot ce a fost imi dau seama ca oricat de frumos era acolo, eu tot cu tine vreau sa impart timpul, cu tine vreau sa traiesc oriunde, chiar daca aceasta lume este agitata si rea...cand esti langa mine totul in jurul nostru se preschimba intr-un decor static. NOI. Da TU si EU, impreuna vom muta muntii din loc, si o sa facem ce altii nici macar nu au visat sa faca. Vreme de: Amintiri. Melanco...

Mi-am dat seama ca lista mea de dorinte este plina de/cu TINE, fiecare dorinta a mea implica sa fi langa mine, pentru fiecare dorinta finanul este "NOI". Vreau sa te vad, sa-ti vad ochii verzi aproape de mine - plini de caldura si stralucire, sa te strang in brate, sa iti spun de fiecare data cat de mult imi place sa te ciufulesc, sa te enervez cu copilariile mele dar sa te impac in felul meu, vreau sa iti aud glasul,vreau sa te aud rostind acele cuvinte care ma inveselesc si carora le oferi un accent aparte si devin din banale - originale, vreau sa ma certi si sa ma ierti. Vreau ca viitorul nostru sa fie plin de fericire si iubire Vreau ca micile certuri sa se termine cu o dulce impacare. Vreau sa ploua cand ne pregatim sa plecam acasa...sa imi oferi un sarut prelungit asa cum ai mai facut-o si alta data. Sa ne ude ploaia si sa fugim repede acasa sa ne schimbam si apoi sa conversam pana cand somnul o sa ne fure. Vreau ca sentimentele acestea sa le simtim chiar si la batranet...

Uof, iar am ajuns in perioada de tranzitie...desi am depasit de ceva vreme pragul de 20 de ani, inca imi doresc sa raman la copilarie, inocenta si puritatea unui copil. Dar sunt multe lucruri care nu vor permite acest lucru. Probabil un job o sa ma schimbe mai repede si nu o sa fiu eu nevoita sa lupt cu mine insami pentru aceste transformari. Simt ca la fiecare incercare de "transformare" a personalitatii am pierdut cate o farama din mine. M-am gandit ca ar fi fost bine sa ma nasc ca fiind un arbore...sa am nevoie de 30 de ani pentru a ajunge la maturitate si la sfarsitul vietii sa las cadou oamenilor 40 de kg de hartie din trupul meu. Chiar daca si iubirea a reusit sa influenteze mult felul meu de a fi, nu sunt suparata pe acest "fenomen sentimental". Ador sa ma simt purtata de val, sa fiu cu capul in nori si sa visez cu ochii deschisi la viitorul nostru. Vreau ca aceasta toamna sa fie lunga, asa cum a prevestit liliacul inflorit in miezul verii. Vreau ca imbratis...

In dupa-amiaza asta de septembrie, sunt trista. Poate ca nu am de ce sa fiu trista. Nu, nu trebuie sa fiu trista.... Privesc pomii prin fereastra si cad pe ganduri. Ganduri naive, idioate si revoltator de...naive. Da. O zi de septembrie. O zi ca oricare alta. O zi calda. O zi in care majoritatea oamenilor isi amintesc de trecut. Dar eu de ce ma intristez? De ce imi simt sufletul plin de un necunoscut infiorator? De ce plang usor? De ce astept ceva ce stiu ca nu va veni niciodata? Dovada lipsei mele de vointa o am chiar in clipele acestea. In loc sa lupt impotriva imbecilitatii, eu stau si imi plang de mila;

Adesea am impresia ca sunt ciudata, poate ca uneori ma comport ca un arici zgribulit care are nevoie de indurare... Sunt clipe in care nu stiu ce vreau de la viata, nu stiu daca lacrimile mai inseamna ceva, daca trebuie sa ma resemnez sau trebuie sa incep sa lupt cu frigul ce vine cu putere si ma lasa adesea fara grai...Nu stiu... incotro trebuie sa ma indrept, pe ce cale sa o apuc. Sa merg pe urma pasilor tai...sau sa ocolesc acest drum si sa iti tai calea? Sa vin zambitoare si sa te cert? Sau moracanoasa si sa te las sa ma inveselesti ? Imi esti drag...{sigur esti cea mai draga persoana pe care o cunosc asta nu inseamna ca nu tin la membrii familiei, doar ca sentimentul pe care il am pentru tine este total diferit, este mult mai special si mai emotionant}. Vreau sa am grija de tine, dar nu vreau sa te sufoc cu protectia mea...uneori nu stiu unde este momentul in cate trebuie sa pun STOP acestor "dadaceli", ajuta-ma, invata-ma sa nu exagerez. Imi doresc sa nu te supar nicio...

A venit...a venit toamna! In fiecare toamna apare "moda pentru copaci": ei isi preschimba coroana verde in galben, rosu-aramiu si spre sfarsitul anotimpului ramani goi. Pasarile se duc in concediu, pleaca in stoluri mari catre tarile calde...pe noi ne lasa aproape singuri - ne avem unii pe altii...dar cine ne mai canta dimineata? Un amalgam de sentimente ma cuprinde atunci cand pasesc pe frunzele uscate si le aud cum fosnesc puternic, imi amintesc de zilele in care ocoleam drumul catre casa, sa ajung pe aleea cu plopi sa privesc acel peisaj minunat. Ajungeam destul de tarziu acasa, dar veneam mereu cu un bagaj de amintiri ce nu le-am uitat nici acum, desi au trecut multi ani de cand nu am mai facut acest lucru (poate ar fi cazul sa caut o alta alee cu plopi). Pentru multi castenele suntu bune pentru o bataie dureroasa, pentru a arunca de la etaj cu ele in trecatori...pentru mine nu stiu ce insemnau, dar imi place modul in care le vad cazand din pom si deslipindu-se de coaja ...