Eu cu mine!

In fuga mea nebuna, am gasit putin timp sa ma bucur de parfumul imbietor al teilor. Am inchis ochii si m-am lasat purtata intr-o lume uitata. Mi-am amintit cat de bucuroasa eram sa simt aceasta mireasma in copilarie... reprezenta vacanta de vara.
 Chiar daca nu intelegeam nimic din lunile de vara... acum as da orice sa ma bucur mai mult de tic-tac-ul alert al ceasului fara griji si "alarma de dimineata".
Am tresarit si am plecat, povestea se adancea si trebuia sa ajung intr-un loc unde sa imi pun in ordine gandurile. Drumul m-a dus acolo unde in urma cu doi ani ma refugiam cand imi doream sa raman singura.
Asa cum o faceam atunci, am facut-o si acum...am privit apa, sclipirea magica a soarelui cum se reflecta si transmirea culori pastelate din apa. Un sentiment m-a cuprins...mi-am dat seama ca sunt singura.  Am privit in jurul meu si nu era nimeni... mi-as fi dorit sa primesc o imbratisare ,dar nu a avut cine.
Poate ca este inceputul ceea ce simt acum.
Am plans si am lasat lacrimile sa imi acopere fata. Soarele inca batea puternic si imi usca urmele de lacrimi...vantul adia si ma facea sa cred ca cineva e undeva prin apropiere.

Inca nu am invatat sa traiesc pe cont propriu, dar invat sa merg spre viitor cu forte proaspete.