Povestea unui suflet

E tarziu, dar nu ma simt obosita...undeva in interiorul meu simt o liniste uriasa. Imi era dor de atmosfera asta calda si primitoare. Parca plutesc. Nu, nu s-a intamplat "nimic nou in Danemarca", doar ca am reusit treptat sa imi fac ordine in ganduri si am ajuns pe o poteca lina si plina de intamplari magice. Intr-un fel sau altul m-am pus pe mine pe un plan fruntas, desi nu mi-am propus acest lucru....totul s-a intamplat de la sine si am vrut sa traiesc momentul. Daca ma simt fericita, merg pe drum chiar daca nu stiu unde duce. Zambesc larg la monitor, e atat de bine sa nu ai nici o temere interioara. N-am nici o idee de ce, cum sau cand s-a produs schimbarea aceasta de stare, cert e ca nu vreau sa se mai termine!

Am in minte atat de multe ganduri. Nu sunt confuza deloc, stiu ce simt si ce trebuie sa fac in viitor, insa vreau sa marchez acest moment prin cuvinte...stiu ca pot, doar ca timpul ma alearga iar si iar. Raman restanta in ceea ce imi propun sa fac...si cel mai rau imi pare ca cineva, undeva asteapta un semn de la mine si eu nu am cum sa il ofer pana nu ma eliberez de toata fuga aceasta si nu imi fac ordine in prioritati, sa pot sa scriu ce am de marchat in acest prezent monocolor.

Nu ma simt bine deloc, am incercat sa fac pe dura si sa nu arat asta, insa am clacat si m-am lasat descoperita. Imi este teama acum mai mult ca oricand de durerile pe care le ascundeam, caci am tot fost indrumata spre medic si raspunsul meu este mereu acelasi. Nu simt ca un medic ar putea sa ma ajute, desi are studiile necesare simt ca nu ma poate reprezenta in aceasta privinta. Nu stiu cat de grav este, nu stiu cat o sa dureze si nici nu stiu daca am leac. Rezit cu stoicism inca doua zile, caci si daca nu as mai putea de durere, munca o sa ma tina in priza si nu o sa am cum sa fug de acolo. Sunt o incapatanata si nu imi este teama sa recunosc asta. Atunci cand vine vorba despre mine si investitia "pentru sine" sunt in stare sa fug si sa uit de tot. Oamenii dragi sunt grijulii cu mine, insa eu simt ca inca mai pot sa indur si sa ma descurc singura...sunt un leu puternic undeva in ascunsul meu, insa nu am aratat-o pana acum.

Povestile despre viata sunt pretutindeni, toti ar putea sa spuna despre viata lor cat de palpitanta este si ce intamplari au trait...insa nimeni nu o sa inteleaga cu adevarat intensitatea momentelor. Ma gandesc acum la nenumarate momente in care am simtit ca lumea este doar a mea, ca fiecare gest marunt este hiberbolizat de inima mea ce batea cu putere...la clipele in care timpul ma presa si eu faceam atat de multe lucruri astfel incat sa profit de fiecare minut ramas. Poate ca nici eu nu am inteles mereu povestile celorlalti, insa mereu le-am lasat credit de credinta, ca ceea ce au simtit este cu adevarat special...daca nu pentru ceilalti, macar pentru sine. Nu trebuie sa multumim pe nimeni altcineva in astfel de momente, chiar daca sunt oameni care fac din viata lor doar un film in care vor sa arate cat de bine le merge si cat de mult se plimba in diverse locuri celebre. Am trait cu intensitate ultimii ani, am avut multe lucruri de invatat, oameni de pierdut, locuri de vizitat, ...

Nu stiu cum, dar totusi am reusit sa dorm mai mult... m-am trezit rasfatata de razele calde ale soarelui ce imi atingeau usor chipul adormit. Am deschis ochii si mi-am concentrat puterile adormite aupra telefonului, sa vad ce ora indica...si mai ales daca am un semn...am facut un obicei dimineata. Am reusit sa imortalizez momente astazi. Am facut sport...am golanit pe drumuri necunoscute. Sunt foarte fericita ca am avut parte de timpul pe care mi-l doream cu mine; Printre picaturi am scris cateva ganduri si acum sunt ca un bebelus de energica. Astept o noua zi de munca...si o clipa de relaxare nocturna.

"Nothing is changed" - repet fraza asta iar si iar. In ultima perioada am tot fost pusa in fata faptului implinit, mi s-a cerut ajutorul si nu am gasit nici un motiv intemeiat sa refuz, mereu m-am pus in locul celui ce avea nevoie. Am inceput sa ma surprind gandindu-ma putin egoist..."oare ceilalti ar face pentru mine ceea ce fac eu pentru ei?" . Poate ca este o intrebare omeneasca, probabil fiecare si-o pune in sinea lui...nu toti recunosc, insa undeva este legea firii si trebuie sa analizam acest "ajutor" pe toate partile. Timpul nu ne mai permite sa il irosim pe lucruri ce nu isi merita efortul nostru. Ma uit in dreapta mea, vad agenda neagra si as vrea sa ma apuc de  scris, sa explim tot ce simt... insa este tarziu (iar) si trebuie sa ma odihnesc, urmeaza o ultima zi de liber si am foarte multe in plan. Sper sa reusesc printre picaturi sa scriu mult...sa simt exprimarea coerenta si sa ajung "acolo". Am nevoie de o ora "eu cu mine...

Stars can't shine without darkness.

Momentele speciale vin atunci cand nu te astepti. Trebuie sa deschizi ochii, sa traiesti clipa,sa inchiz amintirea in suflet si sa pastrezi sentimentul. Muzicalitatea este o picatura pretioasa atunci cand este atribuita intr-un cadru deosebit si unei tinute atent selectionate.

As vrea sa scriu ziua aceasta la indigo, iar si iar...sa nu ma mai opresc din circuitul nebun la care am luat parte inca de la prima ora a diminetii...atunci cand ceasul a sunat si l-am oprit fara ca sa il aud. Straniu sentiment sa te trezesti in "criza de timp", dar cu toate astea...sa faci ce ti-ai propus si sa nu omiti nimic din lista lunga pe care o aveai de indeplinit. Poate ca am avut o super putere astazi...sau poate ca doar am pus presiune inutil pentru niste activitati minore. Sunt fericita! Am nenumarate motive sa fiu. Am descoperit fantana cu ganduri pozitive si in fiecare dimineata ma duc sa imi spal fata cu apa plina de speranta si zambetul imi creste vazand cu ochii. Maine urmeaza o noua zi de munca, liberul a zburat fara sa il simt prea tare... mi-am propus sa imi gasesc cateva ore pentru gradinarit, nu am mai facut asta de mult timp si as vrea sa imi murdaresc unghile cu pamant si sa plantez flori viu colorate. Vine vara si trebuie sa ma bucur de multicoloru...

Am dat  Play si mi-am propus sa ma las purtata de val, sa scriu si sa nu las degetele sa se opreasca din dansul lor nebun pe care il fac deasupra tastelor. E un dans haotic, necontrolat...dar in acelasi timp frumos atat pentru prezentul apropiat cat si pentru viitorul indepartat .  Agenda imi este plina de dorinte si planuri pe care vreau sa le duc la indeplinit. Nu stiu cu ce sa incep, simt ca am foarte multe de facut si toate reprezinta o prioritate. Nu vreau sa creez haos, am obosit sa fug de mine si de tot ce ma facea sa ma simt straina. M-am oprit din scris... Am cedat iar si am lasat lacrimile sa ma napadeasca. Simt ca undeva, am o vina si nu stiu daca timpul imi permite sa intervin asupra lui si sa corectez ceea ce am lasat scris fara semne de punctuatie; Cuvintele sunt interpretabile, m-am fript grav astazi... m-am lasat purtata de primul impact asupra simbolurilor si se pare ca am uitat sa citesc dincolo de ele. Ma simt prost dezamagita de mine.

Am reusit sa duc la bun sfarsit un plan de a face pe cineva sa zambeasca din suflet. Sunt fericita si radiez. Se vedea asta in zambetul  larg, in ochii mei care sclipesc... in parul care stralucea; O zi linistita si speciala.

Astazi am fost "la apartament"...am organizat o cerere in casatorie. Am ajutat la ornamentele pentru masa, decorarea paharelor, holului, construirea decorului si a unei inimi uriase din lumanari. O nebunie curata. O galaxie de inimi plutitoare. Nu ma asteptam sa fac parte la acest proiect, insa chemarea a fost ca o oferta de nerefuzat. Am avut emorii pana cand am vazut totul aranjat si pus la punct. Am cateva poze de la fata locului, insa nu stiu daca este drept sa le fac publice. Zilele acestea mi s-a tot pus intrebarea "tu cum ai vrea sa fii ceruta?"

A venit momentul sa pun pauza acestei agitatii nebune. Am obosit sa ma trezesc dimineata si sa fac aceleasi ritualuri, iar si iar...fara ca macar sa schimb ceva; M-am intins, am privit tavanul...dupa care am adormit. Straniu, dar adevarat. Undeva ascunsa in inima mea sta o poveste pe care o scriu cu greu in cuvinte, e ceva aparte...de care imi este greu sa ma desprind dincolo de lumea in care a luat nastere; E tarziu, maine urmeaza sa fac o nebunie...o sa povestesc atunci cum a decurs totul.

Am inchis ochii si mi-am imaginat pt cateva clipe cum ar fi sa gasesc un loc unde sa las mesaje eului sau din viitor... sa ii scriu si sa imi ofere raspunsuri la intrebarile pe care le am. Ar fi un joc copilaresc, ceva similar am vazut intr-un film...daca nu ma insel este vroba despre "lake house". Am nevoie de o motivatie sa merg pe drumul acesta. Sa inteleg ca nimic nu s-a schimbat si ca totul merge nainte fara regrete si resentimente. Am atatea de spus si cuvintele imi  sunt retinute.

Programul de sport este inca in picioare, are o poveste motivationala bine structurata...iar asta ma face sa nu cedez si sa fug cat pot de tare sa ajung unde imi propun. Visez cu ochii deschisi ca o sa dau jos cateva kilograme, o sa imi stea bine si cu toate astea nu o sa ma opresc din sport...dar inainte de toate trebuie sa reusesc. Ma simt energica si vesela. Mirosul castanilor ma inveseleste si imi da putere sa ma gandesc cu pozitivism la ziua de maine. Astazi am facut si multe "inimi de hartie" pentru o cerere surpriza, o comanda speciala de la un om aparte pe care nu pot sa il refuz desi ar merita-o din plin. Vreau sa ajut, pentru mine o fac... vreau sa arat ca sunt o persoana buna.

Soarele ma incarca pozitiv. M-am echipat si am fugit la alergat...astazi am ales parcul de langa casa. Am bagat castile in urechi, muzica la maxim, parul prins, si am purces la drum...insa privelistea din jurul meu m-a indemnat sa oprec notele muzicale si sa ma bucur de ciripitul pasarilor, de cantecul greierasilor si de fosnetul lin al frunzelor crude. Decorul este de poveste: castani infloriti, papadii pufoase, verde crud, flori colorate, apa sclipitoare... toate ma faceau sa alerg cu zambetul pe buze, sa am energie si sa imi fac ordine in ganduri. M-au fulgerat mii de idei pozitive si de dorinte. Acum stiu ca orice mi s-ar intampla, singura nu sunt niciodata. Am atatea lucruri frumoase in jurul meu incat nu am motiv sa ma tem de ceva.

M-am trezit cu o energie greu de explicat si de neimaginat...avand in vedere ultimele zile agitate pe care le-am avut. Somnul nu imi mai este prieten, poate ca niciodata nu mi-a fost... insa acum a ajuns sa stea cu mine maxim cinci ore. Am avut grija sa duc la indeplinit tot ce mi-am propus si asta ma bucura. Chiar daca au fost mici abateri de la "drum" sper ca le-am facut fata cu brio . Invitatia de a iesi afara cu "fosta gasca vesela" a fost o provocare. Am acceptat insa undeva, ceva din mine s-a rascolit si m-a dat peste cap. Sunt lucruri care ma fac sa imi amintesc ca nu mai sunt cea de ieri...si nici ei nu mai sunt cei pe care ii vreau azi. Tot ce mi-a ramas bun din anii prieteniei, am, pastrez si o sa imi tin alaturi si pe viitor... restul sunt piese trecatoare in acest joc numit viata. Poate ca am facut lucruri inexplicabine, dar stiu ca sunt pe maini bune si vor ramane ascunse undeva unde cuvintele nu parasesc granita. Ajung sa imi fie teama de mine...d...