Povestea unui suflet

Vine, vine primavara... se apropie 1 martie. Astept cu drag sa rasara soarele si sa infloreasca multitudinea de floricele din gradina. Totul sa prinda viata si culoare. Poate ca nu ar fi rau sa ma pun si eu pe picioare si sa ma pun la punct cu tot ceea ce se petrece in jurul meu; In principiu imi este bine in singuratatea mea aici...cu prieteni pe care pot sa ii numar pe degetele de la o singura mana...dar mai bine asa. Ma simt obosita si putin bolnava. Am nevoie de odihna!

Astazi am cantat necontenit versurile dintr- o reclama . Nu am reusit sa mi le scot din minte. Va imaginati o fata la 24 de ani cantand melodia asta? Eh...va spun eu sunt foarte copilaroasa si imi place sa ma prostesc. Vreau sa molipsesc oamenii cu veselie. Totul mi-a mers bine in aceasta zi semi-insorita. Am facut comanda de martipan si am dat fuga in Otopeni sa il ridic personal de la sediu, nu aveam rabdare sa stau pe ultima sta de metrii sa imi ajunga. Ar fi fost o grija in plus, ca poate nu ajungea inainte de marea "decorare". Pe seara am fost la un meci de handbal. Mi-am recreeat mintea.

Am gasit un tex t care m-a trezit la viata. Am citit lacoma pana la ultima litera. Aveam nevoie de un semn, de ceva care sa ma faca sa simt ca trebuie sa ma gandesc si la mine, la ceea ce imi doresc eu si la ce este mai bine pentru viitorul meu. Astazi ma simt mai bine. M-am racorit sufleteste, am purtat cateva conversatii cu anumite persoane ce au reprezentat ceva in viata mea, insa acum nu mai sunt atat de legati de prezentul meu. Am ajuns sa ma inchid in mine, sa nu vorbesc cu nimeni despre ceea ce simt, ce ma doare sau ce am de gand sa fac in viitor.  Sunt bine. Chiar ma simt mai bine ca oricand. Simt o liniste interioara.

Sentimentele imi bat la usa, ma ridic sa le deschid insa cand ajung acolo nu mai este nimeni; Ma simt straina de corpul meu, de inima mea... defapt de mine toata. Am avut o viata complicata, un fel de roller coaster care pare ca nu se mai termina. Vreau sa ma asez la casa mea, sa ma linistesc si sa nu mai fiu stransa cu usa de nimeni; Astazi sunt dezorientata, am momente cand inchid ochii si situatia mi se deseneaza in culori pastelate si am impresia ca totul este bine... dar ma trezesc si imi dau seama ca viata mea nu este un joc, nu am mult de trait si trebuie sa profit de fiecare zi. Daca aman o zi sau doua, inseamna ca imi irosesc din zilele in  care as putea sa fac altceva. Mi-am propus sa lupt putin cu mine..sa imi dau seama daca situatia chiar este asa cum o vad astazi sau daca imi impun sa o simt asa. As vrea ca totul sa fie mai simplu. Sa inchid telefonul, sa opresc internetul si sa descopar intr-o carte prafuita o comoara ce ma indeamna spre fericirea mea... Doamn...

Nu ma lasa durerea si incep sa ma sperii. M-am gandit la inceput ca este o reactie adversa a eforturior pe care le facusem, insa acum cand imi apare dupa cateva ore de plimbat... incep sa realizez ca nu este deloc normal. Imi este frica sa stau cu durerea, insa si gandul de a merge la medic este departe de mine...niciodata nu mi-au placut doctorii si nu am avut incredere in ei. Toti ne-am nascut medici de cand internetul este la indemana oricui... asa ca m-am consolat cu o solutie de mijloc pentru inceput. Astept sa vad cum se manifesta aceasta incercare de tratament. In rest, ziua a mers binisor. Am incercat sa fiu "zen" si sa nu ma mai complic cu oamenii. Nu trebuie sa ii inteleg si nici ei nu sunt obligati sa ma asculte. Fiecare face ce isi doreste si eu inteleg asta mai bine ca oricand, Aceasta abordare a situatiei a fost cea mai potrivita, caci nu m-a ma impins sa ma supar pe gesturi mai putin politicoase. Am ramas iar cu putini oameni in fata carora imi permit sa m...

Plan de lupta pentru aceasta zi: Sa ma ridic, sa ma scutur si sa merg mai departe. A venit timpul sa fiu cu adevarat independenta. Am analizat situatia in fel si chip si chiar ma simt singura din acest punct de vedere... oricat ar fi alaturi de mine familia, mister si un prieten din departari... sunt lucruri pe care ei nu pot sa le suplineasca, inca... cel ptin pe moment e un gol in sufletul meu, dar o sa treaca, nu o sa las ca aceasta groapa sa ma darame definitiv. Nu vreau sa imi pierd increderea in oameni din cauza unora care m-au ranit sau s-au schimbat peste noapte fara un motiv intemeiat. Oamenii sunt fiinte cu suflet si ratiune. Nu toti pot sa ramana rationali si fermi pe pozitii. Adesea se schimba dupa o adiere de vant sau dupa un alt comportament uman. Am incetat sa ii mai critic in interiorul meu. Fiecare are dreptul la decizii si alegeri... cine sunt eu sa ma supar in sinea mea pentru alegerile lor? Eu trebuie sa imi vad de viata mea si sa fiu atenta la fiecare miscare pe...

Buna dimi -neata soare . M-am ridicat din pat si am privit pe fereastra, totul era mohorat, picura marunt si peisajul nu avea deloc viata. Nu imi vinea sa ma ridic din pat... si totusi trebuia sa ies din casa. Mi-am facut curaj sa plec, am luat cea mai optimista culoare si mi-am pus esarfa cu buline in speranta ca asta o sa schimbe putin starea de spirit. De cum am ajuns acasa, m-am cufundat in hainele mele sport...am cautat un colt indepartat de restul oamenilor si mi-am vazut de treaba mea. Aveam nevoie de liniste...sau poate asta am vrut sa cred. Am refuzat cateva iesiri ce pareau a fi facute din interes. Am refuzat o intalnire de teama sa nu ranesc prin atitudinea mea rece de astazi. Mi-am facut o ciocolata calda si am stat pe ganduri "la gura sobei" cum imi place sa spun. Nu stiu ce este mai bine... inima spune ceva, ratiunea altceva. Sunt confuza. Trebuie sa ma decid si nu stiu cum este mai bine sa ma gandesc. Pe termen scurt imi este bine...insa exista o hiba spr...

Am gatit toata ziua. Suna ciudat, dar chiar mi-a luat mult timp sa finizez, sa prepar sau sa decorez toate felurile de mancare... insa totul este bine cand se termina cu bine. Acum pot sa ma asez linistita in pat si sa ma odihnesc. Cuvintele imi ies cu greu din minte, sunt prea obosita sa mai gandesc rational. Revin maine cu mai multe ganduri.

Incerc sa nu mai pun la suflet. Astazi am fost "zen" asa cum imi place mie sa spun. Am vorbit cu oameni care nu imi mai inspira deloc incredere... persoane care au disparut fara urma si acum inceara sa se comporte ca si cum nimic nu s-a intamplat. Oare pentru ei situatia e asa transparenta...sau ma considera o proasta care poate sa ierte tot? Ma simt stoarsa de puteri... singura si dezamagita;

Astazi o persoana la care inca mai aveam pretentii m-a dezamagit. In ultimele luni o face iar si iar...  m-am cam saturat sa ii spun asta. Cred ca a venit timpul sa renunt si sa nu ma mai zbat. Ma simt rau, chiar nu ma asteptam la asta... dar nu pot sa constriesc singura si altii sa "traga cu mingea in constructie", fiecare isi urmeaza drumul pe care il considera mai bun pentru el. Dar, chiar daca o sa regret trebuie sa o spun : odata ce si-a ales drmul acesta, pentru mine a insemnat ruptura...si mi-a demonstrat ca nu insemn nimic.

Vineri am decolat de pe aeroportul din Otopeni, era primul meu zbor, primul contact cu orasul la inaltime si emotiile erau pe masura. Priveam ceasul si nu stiam daca imi doream sa treaca mai repede timpul, sa ma aflu in avion, sau daca as fi vrut sa nu se termine asteptarea, de teama emotiilor. Inima imi batea cu putere.  Trebuie sa recunosc ca Bucurestiul de sus este greu de descris in cuvinte. Lminiile multe si jucause fac orasul sa prinda viata, sa straluceasca si sa prinda viata. Doua ore am visat, m-am gandit si am scris cateva ganduri. Am ajuns la Napoli. Este prima mea iesire din Romania... asa ca totul mi se parea mirific. Priveam lacoma in jur si nu stiam la ce sa ma uit mai intai, as fi vrut sa pastrz pentru infinit imaginiile acelea. Inca inchid ochii si imi amintesc cat de frumos era Salerno noaptea, cum am parcat ilegal doar pentru a face cateva fotografii in port. Am avut cateva zile minunate. Aparatul foto stie bine, caci am facut aproape 3000 de poze.. am vrut ...

Nici nu stiu cum sa (re)incep acest text... l-am mai scris de nenumarate ori...si l-am sters. Am sperat ca nu mai este cazul sa il fac public. Dar astazi simt ca a venit momentul sa arunc pastila si sa fug... sa ma las purtata de vant si sa las pe mana ta decizia sau gandirea despre viitor. Nu vreau sa crezi ca iti impun ceva, sau ca vreau sa te schimbi pentru mine... doar ca sunt momente in care imi lipseste persoana ta... imi lipsesc minutele in care vorbeam despre orice, oricat, oriunde... Acum, netul nu mai este o cale sigura, am observat o indepartare de toate subiectele ce ne ocupau timpul pana acum... Cat despre iesirile noastre, s-au rarit drastic... nu spun ca nu este si vina mea, insa asa cum am mai mentionat acum ceva vreme... mi-ar fi placut sa imi acorzi macar o zi pe luna in care sa mergem la locul P, doar noi doua...sa uiti de telefon si sa ne simtim ca pe vremuri. Pentru tine renuntam oricand sa ma vad cu omul drag... chiar daca nu il vedeam zilnic, chiar daca poate...

... la fel  si sufletul meu in aceasta clipa. Ma simt singura... nici nu stiu cum sa ma exprim. In ceea ce priveste omul de langa mine toate's bune si frumoase, insa pentru mine viata nu a insemnat niciodata doar asta. Nu am putut sa ma inchid intr-un glob de sticla doar cu persoana iubita si sa marginalizez celelalte persoane ce erau prezente in viata mea. Consider ca am stiut sa imi gestionez timpul de asa natura astfel incat sa nu neglijez pe cei dragi... Poate gresesc cu ceva, dar mereu m-am gandit la "Ce am fost pana sa il cunosc pe Mister, cine imi era alaturi inainte si cui trebuie sa ii raman "indatorata" loiala ? "  Mi se pare nedrept ca drumurile se bifurca pentru ceilalti si nu pot sa aleaga un drum cu intoarcere scurta catre "trecutul amicesc"... uneori ma opresc in loc si ma gandesc ca poate acesta este cursul vietii... ne maturizam sau doar mai adaugam un an peste varsta prezenta, gasim un om langa care ne simtim bine, pentru care inc...

Tu esti pentru mine "mai mult ca perfectul", reprezinti un tot unitar care ma atrage in mod dubios si placut. Te-as imbratisa iar si iar... sa imi expim sentimentele duioase si sa iti arat cat de mult insemni pentru mine, dar stiu ca toate acestea ar fi mici pe langa ceea ce simte inima mea; Cand te privesc si imi zambesti...ma simt ca o adolescenta ce simte pentru prima data acesti fiori ai iubirii si nu pot sa imi incap in piele de fericire... si ma trezesc ca te sarut brusc, chiar si atunci cand conduci...obrazul tau devine locul meu de lasat bezele. Ai fost dulce cand mi-ai spus ca sunt "gerunziul" tau... la inceput nu intelegeam despre ce este vorba, dar mi-ai explicat ca toate vorbele frumoase sunt acolo : "simtind", "iubind", "cantand", "dansand", adorand". Tu m-ai invatat sa iubesc iar... sa te iubesc si sa simt iubirea cum curge prin vene.

Soare, cantec si senzatie de primavara. Am profitat de aceasta zi minunata si m-am plimbat, am privit lacoma in jurul meu ca si cum era prima data cand vedem aceste locuri. Imi era dor de culori! Aerul proaspat si curat ma atingea pe chip si ma trezea la viata. Soarele ma mangaia timid si imi tragea de coltul zambetului. Trebuie sa imi revin, sa depasesc toate problemele si sa fiu fata de care imi este dor... Imi lipsesc enorm alergarile...dar sper ca dupa tratamentul acesta sa ma simt bine si sa i-au la pas orasul. P.S. "- Pot sa te ajut cu ceva? - Da... sa imi fi alaturi si sa ma suporti! - Simplu, atunci nu e greu deloc!"

 Astazi am avot o stare aricioasa... am considerat ca cei din jurul meu ma neindreptatesc, asa ca am incercat sa le explic atat cat am putut ceea ce inseamna corectitudinea. Nu stiu in ce masura au inteles, insa eu am avut ceva de invatat. Mi-am propus ca de maine, sa nu le mai raspund cu moneda cuvenita. Sa imi trag fermoarul si sa ii las sa faca fiecare ce vor...sa fiu indifrenta. Poate ca in ultima perioada am vrut sa le arat anumite lucruri, dar de maine nu o sa o mai fac. Ma intrc in cochilia mea... imi este dor de linistea mea interioara.

Astazi am fost la teatru. Multe cvinte nu raman de spus dupa o piesa de milioane. In timpul in care te aflii pe scaun, in fata scenei, realizezi ca timpul capata alt ritm si tu te transformi in cateva minute in pielea personajelor si iti rasare un zambet pe buze. Dupa o astfel de seara pot sa spun ca o piesa de teatru este mai speciala ca un film..fie el si 3D.

Am jucat mima... am ras si am trecut peste tot ceea ce ma macina in interior. A fost bine.

Nenumarate activitati. Astazi am intalnit oameni drag, m-am plimbat prin zapada si am fost fericita. Dar cu toate astea ... seara a dat putin rateuri. Ma simt groaznic acum... as vrea sa folosesc sticluta cu praf magic si sa linistesc situatia. Personal nu am gresit cu nimic fata de nimeni, dar... am picat la mijloc si ma simt nevoita sa indrept niste lucruri pe care altii le-au stricat. Pana se calmeaza situatia ma simt stransa de usa... iar inima imi bate cu putere si mintea mi-o ia razna. As vrea sa dorm, sa uit de tot si sa ma trezesc cand totul se linisteste.

Tic-tac.. privesc spre ceas si imi apare un gol in stomac cand ma gandesc la viitorul apropiat. Sunt incantata ca o sa imi indeplinesc un vis o dorinta. Sunt tematoare cu privire la reactia celorlalti.  Sunt trista ca il las singur pe omul drag... dar el mi-a garatat ca o sa fie totul bine. Mi-a marturisit ca timpul fara mine o sa curga diferit si ca o sa ii lipsesc. E sansa mea, mi-am propus sa proit de ea, sa imi aduc o amintire noua sufltului. Pot sa scriu un "jurnal de calatorie" - cat de mult am visat asta. In ultimele zile sunt mult mai sigura pe deciziile mele. Am avut timp sa las totul pus la punct inainte sa plec...sa nu stau cu grija. Mi-am incarcat si o sa mai incarc bateria sufletului. Vreau ca timpul sa nu fie hain cu mine. Stiu ca pot mai mult, dar nu vreau sa fortez limitele acum.

Ma gandeam cat de mult imi lipsesc diminetile cand gaseam pe mail mesaje in care eram anuntata ca am primit comentarii pe blog. Off... sunt nehotarata, in clipa aceasta vreau sa imi fac blogul public, dar dupa cateva minute realizez ca imi este teama. O teama inexplicabila. Nu ma ascund de nimeni, am trecut peste momentele in care vroiam sa nu las trecutul sa puna viata peste prezentul meu... nu consideram ca mai am ceva de impartit cu acel timp si nu as fi vrut ca el sa aiba habar despre viata mea. A trecut mult timp de atunci, insa blogul a ramas in stare de vegetatie... au fost perioade in care panzele de paianjen au pus stapanire...ceea ce nu imi statea in caracter, insa sper ca am reglementat la timp aceasta poroblema. Ultimele zile au avut un impact semnificativ asupra mea. Dupa ce am terminat de citit un roman, am avut cateva momente in care pur si simplu mi-am dat seama cat de benefic pentru suflet este sa scrii ceea ce simti...sa recitesti si sa realizezi cine esti cu adeva...

Te priveam si ochii mi se umpleau de fericire. Degetele imi alunecau usor pe trupul tau, te mangaiam si ma jucam cu fiecare particica din tine...as fi vrut sa nu se termine aceste clipe niciodata. Buzele imi ardeau de dorinta sa te sarut continuu... nu ma saturam de tine. Inchideam ochii si vroiam sa ma las purtata de val, sa simt doar parfumul si prezenta ta langa mine... iar restul sa fie tacere... dar totusi deschideam ochii sa te privesc iar si iar. Trebuie sa mentionez ca ceva m-a speriat  la tine, asa ca mi-am luat inima in dinti si te-am intrebat ce s-a intamplat, insa raspunsul tau nu numai ca m-a linistit, ci pot sa spun ca mi-a umplut inima de fericire. Mi-ai declarat ca te simti fericit si indragostit. Am ras fin, si am intrebat daca este o boala care se ia, caci si eu ma simt la fel...si nu imi displace deloc situatia...chiar o ador. Nu stiu cum am reusit, dar stiu ca impreuna am reaprins focul dragostei, chiar daca nu se stinsese niciodata...cert este ca astazi a i...

Aseara am adormit cu o starea nu tocmai placuta... iar de dimineata aceasta persista. Imi venea sa ma cufund in pilota si sa ma ascund printre perne, sa nu ma deranjeze nimeni. Aveam nevoie de odihna si liniste. Capul imi era greu si totul se invartea cu mine. Oh, nu se poate... raceala pune stapanire pe mine! Cu greu m-am ridicat din pat si am incercat sa ma comport ca si cum totul este bine, dar privirea mea ma contrazicea. Aratam ca si cum nu am dormit o saptamana. Intreaga zi mi-am petrecut-o acasa. Nu pot sa spun ca a fost tocmai asa cum imaginam, dar sunt multumita pentru ca am terminat de citit "Inainte sa adorm" de S.J. Watson Seara m-a gasit cu telefonul in mana si zambind catre ecran. Se pare ca lacrimil mele au inceput sa aduca un vant al schimbarii. Primesc de cateva zile semne ce ma incanta. P.s. multumesc pentru dedicatie . Dubios sau nu, ceva imi place din piesa asta:

Astazi am vazut primul meci de handbal (live)... cu siguranta vor urma altele. Chiar daca mi s-a parut un sport agresiv, in ideea in care se accidenteaza foarte multi jucatori... per ansamblu toata lumea a fost bine la finalul meciului.Scorul a fost extrem de strans, dar cu toate acestea au invins cei cu care ma hotarasem sa tin atunci cand am pasit pe stadion. Un lucru minor care a reusit sa ma scoata putin din starea de vegetatie.