sa fug departe de tot, sa nu privesc in urma - sa ajung intr-un loc unde ma asteapta sufletul pereche. As vrea sa fiu doar eu si mister EL, sa uitam de lumea intreaga si sa privim norii jucausi. In clipa de fata nu-mi mai doresc nimic altceva, stiu ca doar in bratele lui m-as simti fericita si implinita. Keith Urban - Tonight I Wanna Cry Toata aceasta starea mi-a fost provocata de o anumita persoana care a reusit sa ma faca sa ma simt ca un om mic si neinsemnat, sentiment pe care in ultima perioada am incercat sa il ocolesc. Ideea este ca nu inteleg de ce unii oameni nu stiu sa se prefaca incantati de bucuria pe care o ai tu in acel moment. Stiu ca asta inseamna o inselatorie pe fata sau o ipocrizie, dar in unele cazuri cei dragi ar trebui sa se prefaca ca te inteleg si se bucura cand tu ai parte de un moment de fericire provenita dintr-un oarecare "sambure". Parca oamenii astia la care te asteptai cel mai mult sa iti fie empatici , eh ... tocmai ei reusesc sa sa te demoralizeze, cel putin eu asta simt in ultima perioada ca doar eu ma bucur si cei carora le povestesc sunt indiferenti, plus ca parca devin uraciosi si rautaciosi fara motiv. Daca nici eu nu ma cunosc cand ma comport ca un copil care atunci cand primeste o jucarie noua, vrea sa o arate lor, oamenilor pe care ii consider aproape. Trebuie sa imi cer scuze ca generalizez situatia ... dar imi este greu sa vorbesc la singular, caci sunt tentata sa zic numele sau sa povestesc prea mult despre persoana in cauza. Poate ca fac din tantar armasar, dar ma simt plina de regrete si simt ca am aclumulat multe rautati in suflet pe care nu am vrut sa le spun nimanui. Am fost invatata sa nu povestesc lucrurile urate prin catre trec, sa nu stie lumea necazurile pe care le avem ... dar cu trecerea anilor, am descoperit ca ma relaxez si arunc veninul ce se strange in suflet prin scris. Imi pare rau daca am dat din casa mai mult decat era nevoie ... uneori poate ca am exagerat. De multe ori m-am gandit sa inchid blogul, sa nu fiu acuzata in viitor pentru gandurile de moment pe care le-am tastat adesea la repezeala si pe care nu le-am mai recitit de teama sa nu regret. Asa cum mi se intampla de cele mai multe ori, scriu, sterg, scriu iar si la final de postare uit despre tristete - las de la mine, caci viata e scurta si momente de fericire or sa tot fie.
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea. Drumul spre muncă a fost astăzi mai mult decât un simplu drum. A fost o aventură. Pași grei prin omăt, respirație aburindă, mâini înghețate și copii care pășeau curajoși prin nămeți, cu ochii mari și obrajii roșii. Am mers pe jos prin troiene, cu zăpada scârțâind sub pași, simțind cum fiecare pas cere un pic mai mult efort decât de obicei. Și totuși… ce priveliște! Copacii îmbrăcați în alb, liniștea aceea curată pe care doar iarna ți-o poate oferi, fulgii care încă mai dansau în aer. Era greu de dus în piept frigul, era greu ritmul, mai ales când timpul parcă alerga împotriva noastră. Dar era și o frumusețe care îți tăia respirația. Uneori viața ne pune în față drumuri mai anevoioase, dar tocmai ele ne arată cât de puternici suntem. Și cât de mult contează să mergem înainte, chiar și prin zăpadă până la genunchi. Astăzi am înțeles că iarna...
Nu ştiu ce să zic, Ralu. Se spune că pietenii sau persoanele la care ţii cel mai mult te dezamăgesc cel mai uşor.
RăspundețiȘtergereAi spus la un moment dat că „devin uraciosi si rautaciosi fara motiv”. Nu aş zice că nu au chiar nici un motiv. De multe ori invidia generează sentimente de acest gen. Eu totuşi vorbesc la modul general, mă aflu în necunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte relaţia ta cu persoana respectivă.
Tot ce pot să spun că trebuie să fii tare, să nu te laşi afectată de situaţii din astea. Oameni răi şi prieteni falşi se găsesc la tot pasul, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne pierdem încrederea. >:D<
M-ai lasat fara cuvinte intr-un mod bun.
RăspundețiȘtergere