O dimineata banala de duminica...nu am nici un plan pentru aceasta zi, m-am trezit cu o intrebare in minte "oare cat este ceasul?"... aveam o idee vaga despre notiunea timpului, dar speram ca ma insel si ca ceasul indica o ora mai inaintata, dar...crud adevar am avut cand am vazut ca este prea dimineata si somnul meu a disparut cu mult timp in urma.
Tot ceea ce am facut pana la aceasta ora a fost fara pic de vlaga...gandurile imi zboara departe, privesc pe geam cum ploua si nu imi vine sa cred cat de repede s-a schimbat vremea.
Ma simt fara pic de chef. Parca as juca intr-un film de lung metraj...oare sunt personajul static? Oamenii sunt in miscare,numai eu stau pe loc si privesc cum totul se invarte in jurul meu.
Astazi este opusul zilei de ieri...caci a doua zi de Craciun a insemnat mult pentru mine, o zi in care am facut mai mult decat am avut in plan si faza surprinzatoare a fost ca nu eu am luat initiativa in ale copilarelii jocuri.
Am privit cu oarecare nepasare sculptura in zapada a lui Michael Jackson din parcul Herastrau, dupa care am savurat o gura din baututa interzisa, m-am dat in leagan, am ras, ne-am plimbat prin zapada, am privit cupluri jucause, am gustat cate putin din bombele calorice - dar sunt de parere ca in astfel de ocazii speciale si mai ales in companii deosebite nu trebuie sa tin cont de acest aspect, ci trebuie sa traiesc clipa...caci cateva grame in plus sunt relativ usor de dat jos. Daca trebuie sa renunt la dulce, mi-ar fi imposibil, pentru ca EL este enorm de dulce si nu renunt pentru nimic in lume la bomboana mea diabetic de dulce.
Am avut ghinionul sa intalnim cel mai ciufut Mos Craciun, mi s-a parut inadmisibil sa refuze taios sa tina copii alaturi de el si sa le intoarca spatele intr-un fel de nedescris.
Alaturi de acest Grinch erau doi elfi minunati si nelipsitii reni care alcatuiau un cadru specific acestui anotimp.
Mai pe seara hainele Mosului au fost imbracate de un mos in adevaratul sens al cuvantului...un om cu o privire blanda, un zambet sincer si un suflet cald.
Am evitat sa ne gandim la frigul ce se lasa usorasupra orasului si am alergat ca ca niste copii prin zapada, ne-am uitat zambitori la rege si la regina, am baut ciocolata calda-rece, am patinat razand si nu in ultimul rand am condus entuziasmata.
Sunt lucruri ce par marunte, dar traite cu intensitate pot concepe o adevarata poveste nemuritoare. Sunt picanterii fara de care totul ar fi anost.
Tot ceea ce am facut m-a inveselit si am reusit sa imi incarc bateriile sufletului pentru perioada ce urmeaza...
Tot ceea ce am facut pana la aceasta ora a fost fara pic de vlaga...gandurile imi zboara departe, privesc pe geam cum ploua si nu imi vine sa cred cat de repede s-a schimbat vremea.
Ma simt fara pic de chef. Parca as juca intr-un film de lung metraj...oare sunt personajul static? Oamenii sunt in miscare,numai eu stau pe loc si privesc cum totul se invarte in jurul meu.
Astazi este opusul zilei de ieri...caci a doua zi de Craciun a insemnat mult pentru mine, o zi in care am facut mai mult decat am avut in plan si faza surprinzatoare a fost ca nu eu am luat initiativa in ale copilarelii jocuri.Am privit cu oarecare nepasare sculptura in zapada a lui Michael Jackson din parcul Herastrau, dupa care am savurat o gura din baututa interzisa, m-am dat in leagan, am ras, ne-am plimbat prin zapada, am privit cupluri jucause, am gustat cate putin din bombele calorice - dar sunt de parere ca in astfel de ocazii speciale si mai ales in companii deosebite nu trebuie sa tin cont de acest aspect, ci trebuie sa traiesc clipa...caci cateva grame in plus sunt relativ usor de dat jos. Daca trebuie sa renunt la dulce, mi-ar fi imposibil, pentru ca EL este enorm de dulce si nu renunt pentru nimic in lume la bomboana mea diabetic de dulce.
Am avut ghinionul sa intalnim cel mai ciufut Mos Craciun, mi s-a parut inadmisibil sa refuze taios sa tina copii alaturi de el si sa le intoarca spatele intr-un fel de nedescris.
Alaturi de acest Grinch erau doi elfi minunati si nelipsitii reni care alcatuiau un cadru specific acestui anotimp.
Mai pe seara hainele Mosului au fost imbracate de un mos in adevaratul sens al cuvantului...un om cu o privire blanda, un zambet sincer si un suflet cald.
Am evitat sa ne gandim la frigul ce se lasa usorasupra orasului si am alergat ca ca niste copii prin zapada, ne-am uitat zambitori la rege si la regina, am baut ciocolata calda-rece, am patinat razand si nu in ultimul rand am condus entuziasmata.
Sunt lucruri ce par marunte, dar traite cu intensitate pot concepe o adevarata poveste nemuritoare. Sunt picanterii fara de care totul ar fi anost.
Tot ceea ce am facut m-a inveselit si am reusit sa imi incarc bateriile sufletului pentru perioada ce urmeaza...
Mosule ce al naibii esti...se potriveste ca un mic cantecel pentru mosul ala morocanos...noroc ca a venit adevaratul mos si i-a aratat cum trebuie sa se poarte.
RăspundețiȘtergere