Eu si schimbarile mele

Zilele trecute am vorbit despre schimbari, dar nu stiu de ce nu ma pot oprii sa ma gandesc la aceste noi sentimente prin care trecem, noi...oamenii.
Mi-am pus multe intrebari si nu am descoperit nici un raspuns.
Ne schimbam de haine, de caractere si avem parte de diverse uscusuri si coborasuri. Pe zi ce trece realizam ca nimic nu este perfect si ca este natural sa trecem prin astfel de intamplari.

Ca tot vorbeam de schimbari, acum nu mai dramatizez atunci cand am parte de un coboras...nu mai consider ca mi-a picat cerul in cap si ca X problema nu se poate remedia. Aceste "drame" in prezent au devenit niste intamplari de care sa ma amuz cand imi amintesc de momentele in care eram afectata din "nimic real".

Am renuntat sa imi mai pese de rautatile spuse de cei din jurul meu, caci nu toate parerile conteaza...dar intr-un colt de gandire trebuie sa tinem seama si de ele.

Acum imi spun "ce daca sunt uneori singura - fizic vorbind?", sunt multumita ca EL este alaturi de mine pretutindeni - in agenda telefonului,in inima mea, in gandurile mele si uneori parfumul lui ma insoteste multe zile de cand el a plecat de langa mine. Sunt o persoana care are prieteni cat sa ii numere pe degetele de la o mana - putini dar buni.

Cine sunt eu? adesea imi pun intrebarea asta...raspunsul nu stiu daca este cel pe care il vad si cei din jurul meu.

Ma vedeti intamplator pe strada, ne intalnim la un suc,iesim la o plimbare...pretutindeni m-ati vazut si m-ati auzit vorbind...Toate gandurile acelea ma reprezentau, chiar daca imi era teama sa le spun verde in fata, le mascam intr-un voal dar lasam sa cada aceeasi idee bruta.

Daca as fi nevoita sa vorbesc cuiva despre mine, as spune ca ma vad ca pe o fata normala, cu un zambet vesnic pe chip, adesea dau dovada de un optimism ciudat (nici nu stiu cand a aparut acest sentiment in viata mea), recunosc ca atunci cand imi imaginez niste intamplari ce se vor desfasura intr-un fel anume...si realitatea ma dezamageste...stiu sa accept palma data de viata. Sunt momente in care ajung sa fac haz de necazul meu, imi place sa fiu ironica cand consider ca este cazul, am un stil aparte si greu de confundat de a fi rautacioasa cand nu imi convine ceva (dar stiu sa pun stop acestui joc).

Apreciez prezenta celor dragi cand vin neanuntati. Imi place sa fiu inconjurata de oameni carora am ce sa le povestesc, asteptand de la ei sa imi spuna o parere sincera. Ascult problemele celor din jur, iar atunci cand este cazul intervin cu o parere personala.

As spune cu usurinta ca sunt o visatoare.

Imi place sa am lucruri/fenomene pe care sa le ador...cum ar fi soarele de dimineata, fulgii de zapada, ploaia, plimbarile in parc, spontaneitatea, simplitatea, zambetele, copilaria...

Imi place sa cred ca fiecare cearta poate fi depasita, chiar daca pe moment totul pare ireparabil si negru..cu timpul totul se transforma in gri si ajungi in punctul cand iti dai seama ca este alb in jurul tau si nu a existat nici un motiv real sa pastrezi o stare de suparare in suflet.

Lasati orgoliul si alte copilarii cand vine vorba de impacat. O viata aveam (cel putin in asta traim acum) si ar fi frumos sa traim in armonie.

Daca tot trecem prin schimbari pe care ni le impune intr-un fel sau altul viata, cred ca ar trebui sa pastram decat doar ceea ce vrem cu adevarat sa pentru viitorul nostru. Sa nu ne multumim ca "asta este" si sa mergem pe acelasi drum daca nu ne simtim confortabil in piela noastra.

Susie Suh - Seasons Change