Povestea unui suflet

Aseara in timp ce luam masa alaturi de familia mea simteam cum lacrimile se rostogoleau incet pe fata...am luptat cu gandurile negativiste. Trebuia sa trec peste aceste probleme...sa nu fiu nevoita sa ofer niste explicatii pe care nici eu nu le cunosteam. Sa destainui motivul pentru care ma aflam intr-o stare deplorabila...un motiv inexplicabil. Recunosc, ma gandeam la multe lucruri banale dar pline de insemnatate sufleteasca... ganduri ce pana de curand nu reuseau sa imi clinteasca deloc lacrimile. Dau vina pe toamna care ne atinge coarda sufleteasca si ne face mult prea sensibili; Mi-am revenit dupa o discutie cu EL, in care i-am promis ca o sa fiu puternica si ca o sa imi stapanesc aceste impulsuri de sensibilitate. [confesiune pentru sufletul meu : stie sa ma faca sa zambesc atunci cand eu nu cred ca mai exista drum catre fericire, stie sa imi aduca siguranta zilei de maine...stie sa ma invete lucruri bune. Eu nu stiu multe, stiu doar sa il iubesc.] Noaptea a lasat peste trupul meu...

Astazi vreau sa vorbesc despre acesti "ochii ai dracului" cum sunt supra numiti banii... Pe mine personal nu ma deranjeaza daca nu ii am in cantitati mari, caci am fost crescuta sa ma multumesc cu lucruri nu foarte scumpe si sa nu poftesc la bunul altuia. Imi amintesc cat ma mai cicalea mama atunci cand mergeam la magazin si ma intreba ce sa ne cumpere (mie si fratilor mei) ... si eu spuneam adesea "nimic" sau taceam din gura. Cu siguranta nu stiam valoarea banilor dar in inconstienta mea faceam un lucru bun. Daca copilaria mea se desfasura in aceasta perioada nu stiu daca as mai reactiona la fel...poate as deveni unul dintre copii care cer imposibilul parintilor...si care isi doresc mereu lucruri scumpe. Un exemplu care ma lasa de fiecare data cu un gust amar este atunci cand parintii se chinuie sa le ofere odraslelor cele necesare sa se duca la scoala, sa aibe ce manca si cele necesare....dar copilul incepe sa tipe si sa urle ca vrea X telefon mobil sau ma stiu eu...

A plouat placid...iar moralul si starea mea de spirit au fost undeva la nivelul solului. Cred ca as fi izbucnit la cearta si pe simplul motiv ca luna nu era rotunda, norocul meu ca atunci cand ploua luna nu se arata; Imi pare rau pentru anumite reactii pe care le-am avut. In clipele respective am simtit ca sunt indreptatita sa reactionez asa. Acum imi dau seama ca am cedat...si inca dezamagitor de mult; As vrea sa ma fac mica, asemeni unei insecte si sa ma ascund de cei dragi sa nu ii ranesc. :(

Mi-am petrecut cea mai frumoasa vacanta in: aceasta vara, desi nu am plecat nicaieri...am avut parte de compania cea mai deosebita. Cel mai de pret lucru pe care il am este: inima lui, care este la mine in permanenta...si care o sa ramana vesnic a mea. Imi bate inima tare atunci cand: cineva ma sperie. Cand sunt suparata, intotdeauna: imi dispare zambetul de pe chip si ma izbeste o stare de agitatie ce se calmeaza dupa o repriza de bazait (plans). Cand ma indragostesc: radiez de fericire, visez persoana in cauza, imi este teama sa nu o ranesc prin ceea ce fac...dar cu toate astea raman neschimbata caci numai asa imi pot da seama daca si EL simte acelasi lucru pentru mine. Cea mai fericita am fost atunci cand: cel mai drag nesuferit mi-a fost alaturi in ziua schimbarii prefixului [meu]. (simt nevoia de ziua mea sa fiu inconjurata de dragoste si afectiune, si EL stie cel mai bine sa-mi ofere aceste sentimente). Nu spun niciodata NU propunerii de a: vorbi. Prietenii spun despre min...

Oare de ce cuvintele impietresc atunci cand ai multe de spus? De ce gandurile dispar tocmai atunci cand gasesti locul si persoana caruia sa te destainui? Prin astfel de intamplari am trecut astazi...caci dupa mult timp am iesit cu D.D. (cea mai buna amica), am ascultat-o povestindu-mi despre multe lucruri...mi-a descris chiar in detaliu anumite peripetii. Am fost lacoma si imi doream sa o ascult vorbind si sa nu se mai opreasca. Sa-mi aminteasca de Ea din perioada liceului si de MINE. Nu stiu daca pentru altii sunt schimbata, dar pentru ea raman acelasi "copil matur". Simteam ca am multe sa ii impartasesc, dar am fost mult prea zapacita pentru a lega ideiile intre ele si a rezulta o fraza coerenta; Astfel de situatii ma bucura dar ma si intristeaza gandindu-ma ca astfel de iesiri se intampla rar si atunci sunt scurte. Mi-am dat seama ca am pus o amprenta pe viata ei ... mereu isi aminteste de ochiul meu critic, de felul obiectiv de a vedea lucrurile, de glumele mele sarcasti...

Cuvintele dor si parca stiu drumul catre locul cel mai lipsit de aparare -Sufletul, se infig adanc si oricat de mult am incerca sa uitam, nu vom izbuti...adesea iertam dar niciodata nu uitam. Am deschis cutia cu ideei si am vrut sa pomenesc de toate cuvintele ce ma apasa, dar mi-am amintit de momentele frumoase petrecute impreuna cu aceste persoane...de intamplarile pline de sentimentalism, de increderea pe care le-am oferit'o si de tot ce au luat atunci cand au plecat din viata mea; Mi-am dat seama ca acum ar trebui sa fiu chit cu ele (persoanele)... am investit mult, dar au luat TOT ceea ce le-am oferit... Nu-mi mai pasa de cuvintele false pe care le aud din partea lor. Adio regrete!

Toata chestia asta cu schimbat-ul orei a reusit sa ma dea peste cap...m-am trezit mult prea devreme, la tv nu era nimic interesant de vazut, iar timpul parca statea in loc numai ca sa imi faca in ciuda. Dupa mult timp m-am uitat la ceas, am zambit complice gandindu-ma ca in 2 ore o sa plec spre EL, dar vorbind cu Bro mi-am dat seama ca nu erau chiar 2 ore...ci erau 3 [ore], caci ceasul la care ma uitasem nu era potrivit dupa noua ora :( . Ce sa fac, ce sa fac? Mi-am zis : "Trebuie sa fac orice numai sa treaca timpul!" Gandind la rece mi-ai dat seama ca as fi facut multe nimicuri numai ca sa ma pierd in timp si spatiu...fara sa regret ca faceam lucruri fara rost... Mi-am amintit de momentele in care ceream sa opresc timpul in loc, sa pot duce la bun sfarsit toate "proiectele". Daca ma privesc cu ochi critici, pot spune ca par o fiinta nemultumita de timpul ce mi se ofera. Eu vad realitatea cu totul diferita...stiu ca sunt perioade in care simt ca ma preseaza dragutul...

Astazi am avut energie si m-am gandit ca trebuie sa o consum pe ceva, nu? Cum afara nu prea era vremea potrivita pentru o iesire in aer liber si nici macar pentru putin jogging...am ales varianta sa fac cate ceva prin casa; Cand am terminat tot ceea ce imi propusesem sa fac, mi-ar indreptat privirea catre ceas si am ramas putin pierduta...cum de a trecut timpul asa repede si este deja ora 15:00? Daca stau sa trag linie si sa povestesc cate ceva din toate lucrurile pe care le-am facut, mi se par neinsemnate si putine...dar in timp ce "executam" proprile dorinte pot spune ca nu am simtit niciodata nevoia sa iau o pauza sau sa fac ceva special ca sa trag de timp. Telefonul a fost foarte tacut, incat nici el nu ma mai putea sustrage de la activitati... Despre trairile interioare, nu gasesc cuvintele potrivite sa descriu aceasta stare...este ceva dureros dar in acelasi timp placut. E un rau necesar ce te indeamna mereu sa simti clipa in care traiesti si sa nu treci cu nepasare pe...

Lucrurile importante in viata nu au manual de utilizare. Am realizat ca tot mai des oamenii nu se bucura de viata [au uitat cum sa faca asta? sau nu au stiut niciodata sa faca acest lucru?]. Parerea mea este ca trebuie sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, sa ne gandim ca aceasta clipa prezenta nu se mai intoarce niciodata...asa cum un strop de apa nu se mai intoarce atunci cand se evapora. E placut sa ne plimbam si sa ne bucuram de natura, de peisaje...sa admiram ploaia de afara si culorile multicolore ale copacilor - toamna, ale florilor primavara si vara, iar iarna fulgii de zapada cum se joaca in cadere; E palpitant sa te lasi purtat de valul vietii si sa uitam pentru cateva clipe grija zilei de maine si a problemelor ce ne macina la fiecare pas. Cu cata bucurie in suflet ne amintim si pretuim darurile mici, care sunt cu mult mai sentificative decat un cadou mare si scump. Cineva imi spunea ca este un sentiment placut sa te reinventezi mereu...si sunt sigura ca nu se refe...

Sunt intr-o perioada ciudata, in care imi doresc lucruri ce par a fi imposibile pentru mine. Ma refer la faptul ca vreau sa slabesc cateva kilograme, dar...oricat de mult as incerca sa fac sport si sa mananc mancare fara grasimi, nu se vede nici un rezultat; De cand ma stiu fructele si legumele au fost ca si prietenele mele, niciodata nu le-as schimba pe dulciuri sau carne... Incep sa ma descurajez singura cand vad ca eforturile pe care le fac nu ma ajuta sa ajung acolo unde imi doresc; Cei dragi imi spun ca exagerez cu ideea de a slabi, dar eu nu ma simt bine cu felul in care arat... mereu le-am apreciat pe fetele cu talie subtirica si picioare perfecte. Acum sa nu credeti ca sunt cat un tanc sau ca as avea colaci de salvare in jurul taliei... doar ca cele 2-3 kilograme pe care le arata cantarul meu in plus peste greutatea pe care mi-ar placea sa o am...ma scot din sarite; Am auzit fel si fel de povesti incat uneori cred ca sufletul si inima mea cantaresc prea mult si ca singura solut...

Asta-i vremea ce-am poftit! Mirobolant! Soarele zambeste in asteptarea oamenilor ce vor iesi la plimbare, se vor intoarce putin mai optimisti de la munca sau de la scoala (macar acum ca nu mai ajung uzi acasa din cauza ploii); Cand bate vantul se cern frunze si raze de aur :X. Recunosc ca astazi ii invidiez pe cei ce au avut prilejul sa iasa prin parc ... dar maine imi satisfac si eu aceasta pofta; Astept cu sufletul la gura sa treaca noaptea si sa ma trezesc cu gandul ca in cateva ore o sa vina EL sa ne plimbam si sa primesc cea mai mare imbratisare pe care am primit-o vreodata. As vrea sa-mi marturisesc mie multe lucruri, dar cred ca nu este momentul potrivit. As vrea sa zambesc acum, dar nu am forta... As vrea sa zboare timpul si sa ma trezesc puternica. As vrea dar...pentru asta trebuie sa lupt cu mine. Gandurile sunt afundate intr-un nor plin de confuzii iar EU nu mai sunt...am plecat sa imi caut personalitatea!

Mi s-a facut un dor de amintiri, asa ca am inceput sa cautat prin arhiva personala indicii de care sa ma leg si sa fug departe in trecut; Am gasit multe imagini de care sincer nu imi mai aminteam, dar privindu-le simteam cum memoria mi se improspateaza si intamplarile incep sa ruleze precum un film in mintea mea... Poza pe care am atasat-o reprezinta primul cadou pe care l-am primit de la EL... Recunosc, anul trecut ma intrebam adesea ce semnificatie avea acest trandafir; Adica...nu intelegeam daca mi l-a oferit pentru ca asa trebuia, pentru ca asa proceda EL la prima intalnire sau pentru ca intalnirea noastra a coincis cu 1martie. [Acum dupa ce suntem impreuna de 7 luni, pot spune ca acel trandafir era oferit din inima. Este unul dintre multele moduri de a ma rasfata...] Cu gandul catre lucruri ce inseamna mult pentru mine, mi-am amintit sa scriu despre o simpla agrafa de par, pe care o am de la Laura (singura cea mai buna prietena pe care am avut-o)...nu are nimic aparte acest obiect...

Oare decat la mine ziua de "luni" este ciudata? Ma trezesc adesea cu greu...patul ma imbratiseaza dabea spre dimineata si somnul dulce vine atunci cand este ora sa ma trezesc. Asezandu-ma in fata oglinzii, imi despletesc parul cu o calmitate aparte, cu cat desfac mai mult cu atat incep sa constat ca sunt foarte ciufulita...deschizand ochii mai bine incep sa ma inchipui aratand precum Cruella De Vil , dar cum parul meu este cu mult mai lung ca al ei...ajung sa ma declar mai zburlita ca ea. Unde este toamna pe care o stiam eu? Unde este soarele care se ascundea printre copaci? Unde sunt peisajele colorate? Unde sunt oamenii veseli? Unde? Spun asta deoarece astazi am fost la cumparaturi, unde am intalnit oameni gri ce aveau umbrele fade pe care le foloseau sa se apare de minusculii stropi de ploaie Daca as fi iesit din casa fara sa stiu data in care ne aflam si nici anotimul ... sunt sigura ca as fi crezut ca este iarna si peste putin timp trebuie sa vina si Mos Craciun. Este c...

[Nu am ajuns astazi in parc, am ramas restanta si cu "povestea vietii mele" si mi-am dat seama ca acest capitol are legatura cu destinatie pe care mi-o doream sa o vizitez..] Pe data de 28 februarie 2009 a fost ultimul examen de pe primul semestru...din punctul meu de vedere era cel mai greu... din aceasta cauza aveam nevoie de suport moral. M-am vaitat la persoanele carora credeam ca le pasa de mine, rugandu-le mai in gluma mai in serios sa mearga cu mine la facultate pentru a ma incuraja...si dupa ce termin sa mergem undeva sa savuram o ciocolata calda sau sa facem ceva placut. Dar totul a fost in zadar, nici o prietena nu isi putea rupe din timpul liber pentru a il imparti cu mine, incepusem sa ma resemnez cu gandul ca o sa ma duc singura si oricare ar fi rezultatul o sa ma intorc direct acasa (la depou) ca dupa fiecare examen... La cele auzite, EL nu a putut sa ramana indiferent, imi mai propusese de cateva ori sa imi fie alaturi, dar eu nu acceptam, simteam ca relatia no...

O alta sambata pe care mi-o petrec acasa in compania celor 4 pereti ai dormitorului. In ciuda faptului ca este foarte frig afara...recunosc ca si daca ar fi fost placut nu as fi facut ceva mai special, caci nu am cu cine. Imi doresc ca maine sa fie frumos sa ma duc iar in Cismigiu...parcul care mi-a furat o parte din amintiri. Locul unde imi place sa imi petrec timpul alaturi de EL. Si ce daca unii spun ca e un loc batranicios? Mie imi place si asta e tot ce conteaza. Mi-ar placea sa fac baloane din spuma colorata si sa privesc prin ochii copilariei cum se inalta pe cer si brusc dispar din raza mea vizuala...sa zambesc larg si sa nu tin cont de privirile ciudate ale trecatorilor. Acum nu imi ramane decat speranta ca maine nu o sa ploua...(daca ar fi dupa mine as iesi in ploaie alaturi de umbrela mea rosie cu imprimeuri tomnatice si mi-as petrece catava ore in ploaie...dar inca mai exista persoane care tin la sanatatea mea si imi interzic astfel de sporturi extreme); In alta ordine de ...

Din curiozitate sau poate doar din lipsa de activitatea,mi-am permis sa rasfoiesc arhiva de bog-uri; Am descoperit ganduri minunate scrise de persoane simple. Povesti de dragoste, dar si intamplari triste...acum imi pare rau ca nu am mai tinut legatura cu vechile cunostinte pe care le aveam in perioada mea de "tranzitie blogareasca" (desi se spune ca niciodata nu e prea tarziu, eu simt ca este prea tarziu acum sa reiau prietenia intrerupta brusc). In aceasta plimbare virtuala a mea, am ajuns si in "casa sufleteasca" a unor persoane pe care le cunosc in viata de zi cu zi. Ma simteam ciudat citind, dar nu indrazneam sa ma opresc...o curiozitate ma apasa. Nu-mi dau seama de ce: eu, ei si poate si voi...scriem despre sentimentele pe care nu avem curaj sa le aratam sau sa le spunem de fata cuceilalti; De ce in fata blogului ne exprimam frustrarile si in restul timpului incercam sa aratam o alta fata a noastra...folosim o groaza de masti incat o sa ajungem sa nu ne mai cu...

1. Cât e ceasul ? 13:04 2. Numele tău este? Ralu 3.Poreclă? Nu cred ca am. 4. Ai tatuaje? Nu, am trecut fara urme, de varsa in care visam sa imi fac. Acum nu-mi doresc. 5. Culoarea ochilor? Albastru mediu. 6. Locul în care te-ai născut? La maternitate, intr-un oras plasat pe harta Romaniei. 7. Mâncare favorită? Pai... acele putine mancaruri care nu contin multe grasimi si calorii. (am o problema mintala cu greutatea). 8. Ai fost vreodată în USA? Nu. 9. Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică? Nu am mumificat pe nimeni in stilul acesta. 10. Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi? Prima mea iubire, este cea actuala...pentru care plang adesea. Plang de dor. Plang de dragoste. Plang de fericire. 11. Ai fost implicat în vreun accident de masină? Nu... 12. Crutoane sau bacon? Nici - nici. 13. Zi favorită din săptămână? Ziua in care ma suna si-mi spune sa ne vedem. 14. Resturant favorit? Nu mananc la restaurant. 15. Ce sport îţi place să urmăreşti? Dans ...

Nici nu stiu ce as putea spune despre aceasta zi; am incercat sa imit o "gospodina desavarsita", dar nu reusesc niciodata acest lucru...am terminat treaba si acum ma resimt, oboseala nu imi da pace. Cred ca nu este bucataria in totalitate pentru mine, am nevoie de un ajutor care sa nu faca nimc special...doar sa fie prezent si sa imi vorbeasca despre orice, sa simt ca nu fac treaba mecanic. In alta ordine de idei, oare cat de mult conteaza aspectul fizic pentru oameni? Sufletul nu are nici o valoare? Am tot intalnit persoane care resping pentru felul in care cineva arata, nici nu acorda o sansa se cunoasca interiorul ... Adesea se pune o bariera pentru persoanele care nu au fost inzestrate de la natura cu acesta "calitate", sau mai nou, care nu isi permit sa isi confere frumusetea prin diverse metode de chirurgie si alte cele. Este normal sa respingem pe cineva pentru felul de a arata? Am incercat sa trec peste NU-ul categoric pe care l-am spus zilele trecute si sa...

Imi doream sa nu ploua...sa ne vedem si sa ma imbratisezi asa cum nimeni altcineva nu stie sa o faca. Sa te vad si sa zambesc fara sa stiu un motiv anume pentru care zambetul nu imi mai dispare de pe chip. Dorinta mea a devenit realitate, caci desi a batut vantul tare...mai ca aveai impresia ca or sa zboare oamenii dintr-un suflu puternic, TU ai luptat cu acest fenomen si ai ajuns la mine sa imi aduci darul cel mai de pret : prezenta ta. Reusesti mereu sa compensezi lipsa acelor persoane ce mi-ar fi placut sa le am alaturi si cu care visam sa imi petrec timpul liber, atunci cand tu esti departe; Am realizat ca prietenia intre fete este doar istorie...sau poate subiect de filme prost regizate. Cel putin din punctul meu de vedere...aceasta prietenie fuge de mine, dar nu ma vait...caci te am pe tine pe post de prieten-amic-iubit-confident-viitor sot :D. Esti singura arma ce ma mai poate distruge.

Ai venit! Iti marturisesc ca te-am asteptat de cand ai plecat, imi doream sa te mai vad putin... nu credeam ca o sa apari asa curand ... Ma cunosti cat de nehotarata sunt, asa ca iti spun sincer ca vreau sa pleci. Nu te mai doresc. Mi-am indeplinit pofta de tine; Imi doresc sa vina iar soarele, sa ne zambeasca in fiecare zi, sa intalnesc haine colorate purtate de oameni veseli; Din cauza ta, toamna mohorata...au inceput oamenii sa fie tristi si totul sa fie gri in jurul nostru. De ce esti rea cu noi? De ce iti arati deja ghiarele ascutite...nu crezi ca te grabesti? Revenind la lucruri ce se pot realiza doar cu ajutorul nostru, al oamenilor... vreau sa marturisesc ca din aceasta clipa nu mai astept telefonul sa sune; M-am saturat de promisiuni si de persoane ce stiu sa te gaseasca [si] in gaura de sarpe atunci cand se simt demoralizate. Asa cum nu au acum nevoie de mine...sa nici nu mai aibe; Poate ca sunt rea, poate ca tastez fara sa gandesc...dar sper sa ma tin de cuvant, sa nu las ga...

Iar ploua marut si sufletul mi se umple de stari melancolice... imi doresc si nu prea, as vrea dar nu stiu ce, m-as duce dar nu am cu unde;Pe o astfel de vreme si gandurile sunt nehotarate. Pot spune ca-mi place sa ploua, dar sa ploua noaptea, sa adorm ascultand cantecul stropilor de ploaie si poate fulgerele sa-mi faca un joc de lumini special...sa ma odihnesc si sa visez frumos, iar dimineata sa iasa soarele, sa usuce asfaltul si sa ne incalzeasca noua trupurile reci... as putea spune ca vreau un film al fenomenelor meteorologice... Ma gandeam sa citesc "19 trandafiri - Mircea Eliade", dar am fost descurajata inainte de a apuca sa deschid cartea...nici nu stiu ce sa fac, sa citesc-sa nu citesc.? Am parasit blogosfera pe ziua de astazi, caci in ritmul acesta nu stiu ce o sa incep sa povestesc si o sa plictisesc pe acele putine persoane ce isi mai pierd putinul timp citind cateva randuri. Va doresc sa aveti parte de o vreme minunata.

Poate ca ar trebui sa incep cu inceputul...dar nu voi face asta, as putea spune ca las dulcele pentru sfarsit. Starea mea de spirit este de la foarte bine in sus. Spun asta cu mana pe inima si nu am nici o indoiala ca ceea ce spun nu este adevarat. Mi-am petrecut sfarsitul de saptamana in Rai; In compania jumatatii , pe un nor pufos, inconjurati de peisaje minunate, ingerasi colorati ce purtau cosulete cu flori si o multitudine de fluturasi. Da... am exagerat mai devreme, toate intamplarile se petreceau la mine acasa, in decorul camerelor, cateva balarii de flori si canapeaua in care am dormit alaturi de EL, dar atata timp cat este langa mine simt ca totul capata alta personalitate, iar lucrurile banale prind viata si totul se preschimba in poveste. Mi-as fi dorit sa fiu capabila sa scriu mai mult si mai frumos, dar sunt un simplu suflet...dar unul fericit, ce a avut norocul de a intalni multe sentimente de beatitudine. Dupa zile lungi in care somnul reprezenta pentru mine niste clipe ...

O sambata plina de evenimente...si presarata cu praf magic de fericire. Mi-am imaginat fel si fel de scenarii dar nici unu nu se potriveste cu realitatea in care traiesc. Sunt inconjurata de persoane pentru care mi-as vinde sufletul, inima, rinichii, plamanii si tot ce se mai poate, orice pentru a le oferii un gram de bucurie...sau macar un sentiment ca cineva pe acest Pamant, mai exact intr-un oras destul de populat - ar face orice pentru ei. Niciodata nu-mi dau seama cat de mult tin la bro al meu, decat in clipele in care simt ca am nevoie de el...mai ales sa imi ofere un sfat sau sa ma ajute intr-o probleme ce pare fara sfarsit pentru mine. Artagos asa cum este el in 80% din timp, tin la el enorm de mult...si nu imi este rusine sa spun asta...mi-a demonstrat inca o data ca are incredere in mine si ca ma pot spijinii pe el. Nu este singura persoana despre care vreau sa scriu astazi, caci EL - despre care am tot scris de nenumarate ori...mi-a fost alaturi multe secunde,minute,ore...in...

Ganduri...despre care vreau sa vorbesc, sentimente de care m-am saturat si persoane pe care incep sa le consider sinonime cu multimea vida. Satula de acei irascibili care uita cine i-a adus in aceasta stare, dar nu uita sa isi verse nervii in dreapta si in stanga; Cu siguranta ar fi inutil sa specific numele personajului din cauza caruia scriu aceste randuri, si cu atat mai putin sa spun motivul banal pentru care reusesc unii sa te scoata din pepeni. Exista si un lucru bun in toata povestea: mi-am testat limite pe peste care pot sa depasesc si sa nu mai fiu considerata o plangacioasa, sa nu-mi irosesc lacrimile pentru fiecare om sucit. Desi credeam ca o sa raman putin suparata (macar suparata sufleteste) din cauza acestui incident, surprinderea mi-a fost mare cand am depasit totul cu zambetul pe buze. Pentru toate acestea iti multumesc tie...spiritule, pentru ca m-ai invatat sa lupt cu mine insami si sa fiu puternica; >:D

De ce asta lumea-mi pare: Mai trista, mai fara glas? Si dimineata cand rasare... Ma scol cu lacrimi pe obraz. Pasesc pe strada asfaltata Cu frunze galben ruginii, O rapsodie trista-mi canta toamna Ma plimb, privesc dar tu nu vii... Tarziu lumina zilei palpaie in noapte Mi-s ochii umezi de atata ceata; Mi-e dor de a buzelor dulceata. Iar inima e trista, fiindca esti departe. Ai naibii dracusori australopiteci, mi-au prins slabiciunea si de fiecare data cand ma prind in "ofsaid" imi trimit mesaje subtile. Nu exageraz cand spun ca de fiecare data cand sunt apatica si ma cuprinde o astenie aparte, ceva inexplicabil intervine si aud numai melodii ce inseamna mult pentru mine (mai ales cantece precum :" Jason Mraz - Lucky , Chris Brown - With you , Ne-Yo -BetterToday , Evanescence - October ). Dorul de tine nu ma lasa, imi strange inima si o stoarce de putere. Pana sambata voi semana cu o rufa oarecare intinsa la uscat. Dar cand ne vom revedea, un zambet de-al tau o sa ma a...

De fiecare data cand EL este departe...imi dau seama ca eu nu am decat familia alaturi de mine, numai ei ma pot imbratisa cand ma simt la Pamant si imi pot oferi un umar pe care sa imi plang amarul; Am ajuns sa ma vait tie blogule...sa-ti spun ca mi-as fi dorit sa ies in parc, sa ma bata soarele in cap si sa primesc o imbratisare, sa plang pe umarul cuiva si sa-i spun cat de idioata sunt uneori. Sa descarc aceste sentimente triste din sufletul meu, sa le indes intr-un bagaj in care se afla tot felul de amintiri triste...sa plec si sa uit toate aceste trairi acolo...sau poate sa-mi fie furate de cineva care nu este capabil sa inteleaga aceste sentimente de amaraciune; Bucari de stele coboara si deasupra casei mele, fie prin intermediul unui mesaj de la EL, sau printr-un mail de la o persoana ce isi doreste sa afle cum ma simt (si nu face asta din curiozitate, ci din sentimentul de amicitie puternica). Ma trezesc la realitate, trebuie sa invat teoria prin care se spune ca decat cei puter...

Stau si brusc imi vine sa plang, ma gandesc la multe lucruri si vad numai partea trista a lucrurilor. Poate ca undeva exista si o farama de "lucru bun" ce ar trebui sa inlature toate celelalte sentimente, dar nu sunt capabila sa depasesc momentul. Am nevoie de tine, ca de aerul pe care il respir! Mi-ai trimis un mesaj in care mi-ai spus cele mai dulci cuvinte, si am simtit ca printre toate problemele pe care le ai pe cap acum, sunt si eu acolo...dar nu ca o problema...ci in alt mod, un mod caruia TU ii cunosti denumirea; Sunt racita in ultimul hal, asa cum numai copii mici se imbolnavesc in sezonul rece...Ma alatur si eu celor ce consuma droguri (medicamente), desi nu sunt adepta acestora, am constatat ca sunt cazuri in care acestea fac bine, si trateaza mai repede boala {daca o pot numi asa}. Nici nu mai stiu cate pastile am luat si pentru ce erau, caci simptomele mele sunt variate, cand dureri de cap, respiratie sacadata, stari de greata, oase batute de soarta, somn pierdu...

Ma simt prea rau pentru a lega cateva cuvinte. Ma simt prea prost pentru felul meu sensibil de a fi; Ma simt inutila...

M-am simtit asemeni unei bucati de matase purtata de vant. Am simtit o multitudine de sentimente pe care nu le pot descrie in cuvinte; M-am intalnit cu jumatatea mea si o caldura interioara ameliora frigul dureros al toameni; Sunt multe de spus, dar cuvintele sunt de prisos.

Inceput real de toamna...sunt trista caci iti aud grasul din ce in ce mai rar si inima ta nu mai bate langa a mea, bat separat dar totodata impreuna -una pentru cealalta. Nu-ti mai intalnesc privirea calda si verzuie atat de des, nici zambetul tau nu imi mai incanta ziua,caci esti departe de mine... Lacrimile necontenite ale acestui anotimp curg necontenit peste Pamantul rece si lipsit de miscare. Incepe sa se preschimbe vremea in plumburiu, sa apese sufletul aceasta ceata grea si frigul sa ne stapaneasca oasele; Frunzele ce zambeau pline de viata, acum sunt gramezi, ude si triste...simt cum imi pierd si eu fortele si devin irascibila; Incerc sa evit cearta dar am impresia ca toti au complotat impotriva mea. Imi strang faramele de forta si tip: Azi-noapte am dormit in "rate", m-am trezit si am inceput sa orbecai intre prezent si trecut, sa caut in minte un amanunt nestiut de mine...am deschis toate cutiile gandurilor, dar inutil, nu am gasit acel nimic pierdut. Vreau ca cine...

Inteleg si nu prea... Saptamana asta am iesit cu doua dintre "amice", ele mi-au fost confidente si as fi fost in stare sa mut muntii din loc, sa ma cert cu cei ce le raneau, mai bine zis - as fi facut orice sa le aduc un zambet pe chip. Dar de aproximativ un an, lucrurile s-au schimbat...am ramas niste cunostiinte care ne vorbim atunci cand ne intalnim, nu ne suparam daca trec saptamani bune si nu auzim nimic una despre cealalta. Dar atunci cand ajungem sa ne vedem apare o chimie, ceva ce ne aproprie si ne permite sa vorbim subiecte ce ne macina, ca si cum am face lucrurile astea mereu; Nu pot spune ca ma bucur sau nu cand aud ca nu le merge bine, dar pot spune cu mana pe inima ca sunt mandra de cel ce m-a invatat sa suport cu stoicism toate ifosele celor ce ma raneau si sa ma indepartez de grupurile in care nu ma simteam bine. Poate ca nu intelegeam la inceput, si mi se parea insuportabil sa stau in casa fara sa ies cu persoanele cu care pana atunci imi petreceam timpul si i...

Ochii tai care nu vin Pentru mine sunt un chin. Un chin ce nu rasplateste, Inima ce te iubeste Parul tau in vant s-alina Peste fruntea cea senina, Umbrind culoarea buzelor Teama mea, a viselor. Ochii mei ce te iubesc, Intr-ai tai se oglindesc, Cand din brate unduiesc Iti cuprind corpul ceresc. Parul meu flutura-n vant Cand aude un cuvant, Un cuvant ce il rosteste, Baiatul ce ma iubeste. S-a dus si septembrie, aceasta luna pe care o consider de tranzitie intre cald si frig. E asa frumos afara...mi-ar placea sa ne plimbam impreuna in parc, sa vezi fericirea de pe chipul meu si sa-mi vorbesti despre nimic si totusi ceva. Sa-ti arat frunzele uscate si sa-ti povestesc cat de mult mi-as fi dorit sa fiu ca o floare, care isi pastreaza frumusetea inca de cand este bobocel pana cand imbatraneste, se ofileste si moare. Sau poate sa fiu o frunza ruginie,care a cazut din pom trecuta de vreme si la primavara imbraca haine verzi si o sa zambeasca in razele soarelui plapand, ascultand povestile celor...