De ce intrebari?

Adie vantul si in aer plutesc raspunsuri la cateva dintre intrebarile ce mi-au rasasit candva in minte si pe care sunt sigura ca le-am rostit cu un glas timid, vesel dar si putin sfios... nu pot deslusi raspunsurile negative de cele afirmative...vantul le-a amestecat asemeni pieselor de puzzle incat totul a ramas un mister.

Frecvent ma intreb care este parerea celor ce trec pe acest blog despre mine? Cum isi imagineaza ca arat? Cum sunt perceputa de cei pe care ii consider apropiati sufletului meu? De ce noaptea sunt o alta Eu? De ce anumitor persoane le e greu sa ia o decizie? De ce exista tristete? De ce nu putem sa lasam grijile pe presul de la usa? De ce fumatorii nu pot renunta? De ce vrem sa lasam o ampreuna pe locurile unde am trecut? De ce rosesc oamenii? De ce apare dorul asa repede?

Dar de ce ma complic eu cu atatea intrebari?
Asa ca un raspuns pentru sufletul meu o citez pe profesoara mea de psihologie, care ne spunea adesea :"Unul dintre motivele pentru care traim este pentru a primi raspunsuri, caci numarul de intrebari pe care ni-l punem nu este important...si mai degraba motivul pentru care avem respectivele dileme."

Sunt intr-un uragan de intrabari, raspunsuri si interogatii.