Suntem implicati in acest proiect de doi ani...nici nu stiu cum a trecut timpul, gandindu-ma pare ireal cum a trebuit un an sa asteptam actele ... inca trei luni sa creasca constructia, dupa care iar acte pentru curent si aprobari.
Visez atat de mult la momentul in care ne vom muta, in care vom sta acolo ca o familie... doar NOI. O sa ne facem de cap, vom creea propriile ritualuri si vom lasa muzica sa cante mereu.
Cred ca atunci abia o sa intelegem cu adevarat ce inseamna viata de familie...vom putea sa ne bucuram mai mult de timpul petrecut impreuna si ne vom lasa imaginatia sa zboare.
miercuri, mai 27, 2020
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: