Povestea unui suflet

Luni - munca - lucruri noi - ganduri - sentimente Imi este teama sa nu periclitez relatia personala. Vreau sa fac in asa fel incat sa pastrez focul viu.

Trec printr-o perioada incarcata si apasatoare emotional. Omul drag este departe de mine si simt ca nu mai vine ziua in care sa o ne vedem. Nu stiu cum sa ma exprim... cert este ca imi lipseste enorm si simt ca cineva imi fura zambetul cand el este plecat, poate ca fara sa isi dea seama ia ceea ce e mai frumos din mine si ma lasa ca o frunza uscata batuta de vantul tomnatic. Nu stiu daca este vina mea, dar am ajuns sa ma simt singura ... am vazut cum rand pe rand oamenii care insemnau totul pentru mine si pentru care eram dispusa sa renunt la fericirea mea, uita de mine si ma fac sa ii evit. Nu mi-a placut nicioadata sa intru cu bocancii in viata cuiva, cu atat mai putin sa le stric planurile oamenilor... asa ca prefer sa stau cuminte in banca mea si sa imi vad de viata personala. E un paradox cum ei spun una si fac contrariul. Pentru mine vorbele nu au valoare daca nu sunt insotite de fapte. Stiu ca eu o sa par vinovata pentru tot, dar nu pot sa ma avant cu bratele deschise doar pe...

Tic-tac....hai timpule bate repede si adu duminica mai aproape de mine. Vreau sa simt bratele puterice si iubitoare. Sa ma incalzeasca buzele fierbinti si sa ma masaoare privirea blanda. Imi este dor si am nevoie de El. Il iubesc si il  vreau langa mine.

Nu e grea munca pe cat de greu e sa stai in colectiv alaturi de niste oameni care uita ca si ei au fost la inceput si nu e tocmai confortabil sa te integrezi in grup. Incerc sa nu ii bag in seama si sa imi vad de treburile mele, caci nu am venit sa imi fac prieteni...ci sa muncesc sa castig experienta si un salariu. Am avut momente in care imi venea sa plang, sa imi iau hainele si sa plec... dar m-am pus pe picioare cu gandul la omul drag.

Maine este prima zi de munca in acest loc. Am emotii si cateva temeri. Aveam nevoie mai mult ca oricand de sustinere morala si incurajari....dar se pare ca cineva este mereu acolo sa ma ajute si sa ma imbarbateze cand sunt la pamant. Am cel mai grozav prieten de pe pamant... si cand ma gandesc ca ne-am cunoscut din intamplare si am ajuns sa ne spunem totul. Pur noroc! Cat despre inima mea...este bine, au trezut doua zile fara omul drag si inca am putere pentru ceea ce o sa urmeze. Mi-a demonstrat ca tine la mine si la ceea ce ii spun. Insemn enorm pentru el si asta e tot ce conteaza. Il iubesc si ma iubeste asa cum sunt. Timpul si distanta ce ne despart sunt doar niste motive sa ne dam seama ca suntem perfecti impreuna si capabili sa trecem peste greutati.

Am terminat de pregatit dosarul cu acte pentru "job". L-am dus si acum astept sa incep munca... oare chiar astept asta? Sper sa ma descurc si sa fac treaba buna. Am ajuns la concluzia ca nu e nimic din ceea ce imi imaginam ca o sa fac, sau ceva ce mi-ar fi placut in copilarie, insa este un loc de unde sa curba un venit stabil. Nu ma ajuta nici oboseala sa imi gasesc cuvintele, in ritmul asta  o sa renunt la blog sau o sa il vizitez doar in zilele in care am ceva important de memorat in cuvinte. Pana acum, pot sa spun ca varsta de 24 de ani a adus cateva schimbari in viata mea. Sper sa fie in bine si sa fie de durata.

M-am intors de la mare acum cateva minute si nu imi incap in piele de fericire. Am vazut pentru prima data nisipul fin, am atins apa cu valurile ei speciale, m-am trezit alaturi de omul drag sa vedem rasaritul. Marea este speciala in felul ei. Poate pare incredibil, dar am avut nevoie de 24 de ani sa ma bucur de acest loc... insa a meritat asteptarea. A fost o experienta pe care nu o sa o uit niciodata, si ... asa cum ii spuneam si omului drag, orice s-ar intampla o sa imi aminteasca de el. Cand ma gandesc cat de grijuliu si atent a fost cu mine, imi vine sa strig in gura mare cat de fericita ma simt, insa trebuie sa pastrez pentru mine toata bucuria si sa o consum usor in aceasta saptamana ce o sa ma gaseasa iar fara el. E ciudat cum mi-a intrat in suflet si plutesc pe zi ce trece mai mult.

Am fost la pescuit de dimineata. Nu mai facusem acest lucru de acum cinci ani... si imi era dor, ce-i drept e relaxant si linistitor. Si cea mai buna veste... o sa merg la mare maine. O sa am trei zile alaturi de omul drag si... o sa vad marea.

Se anunta o noua viata pentru mine. Am fost la un interviu si pana acum suna bine. Am primit ok-ul si urmeaza sa imi duc actele pentru inceperea contractului de munca.  Da, recunosc munca este pe masura si s-ar putea sa nu mai am timp sa fac lucrurile care imi plac, dar...macar o sa am salariul meu si asta ma bucura enorm. Am spus ca sunt dispusa sa invat si sa fac ceea ce mi se cere. Am emotii si imi este teama.

Maine ma duc la un interviu, nu e ceva ce sa ma incante foarte mult... dar asa cum am spus de multe ori in ultima perioada "vreau un venit lunar stabil si sigur". Cu siguranta nu o sa ma sustina nimeni in aceasta cauza personala...asa ca o sa accept si critici si nemultumiri...cred ca a venit vremea sa imi folosesc aripile si sa zbor. Numai eu stiu de cate ori am fost refuzata in dorinta mea de a pleca cateva zile departe de casa... ultima dorinta este un weekend la mare, pe care sper sa reusesc sa il am, desi pana acum lucrurile merg din prost in mai prost. Vreau sa schimb ceva, sa incep sa ma responsabilizez, am ajuns la 24 de ani si regret ca nu am facut nimic laudabil.

Am fost sa imi schimb buletinul, dupa o ora de stat la coada, cu peripetii caci asa se intampla mereu cand e agitatie si lumea se inghesuie sa ajunga la comoara. Am primit un compliment din partea domnului de la ghiseu, fara sa stie ca face asta.... mi-a spus ca pentru primul buletin cel de la 14 ani cum il fac eu, mai este  nevoie de niste acte...si i-am explicat ca eu il schimb si ca am defapt 24 de ani. Restul e pastrat in suflet! Poate la anu' o sa ii fac mandrii de mine, anul asta se pare ca am gafat...iar.

Ma simt obosita...atat fizic cat si in interior, acolo unde inima bate si suspina de dor. Mai este putin,dar parca timpul bate pasul pe loc. Am avut timp suficient sa imi clarific sentimentele si sa imi fac ordine in ganduri, insa nu sunt chiar multumita de anumite lucruri, dar sper sa le clarific acum cat inca e situatia calda. Sunt destul de confuza si nu stiu cum sa pornesc discutia sau cum sa reactionez ca totul sa fie inteles asa cum vreau eu, cu calmitate si dorinta de remediere.  Astazi s-au schimbat cateva detalii, dar nu suficiente.

RIPD - Copoi pentru strigoi

In momente de singuratate iti dai seama cat de mult ai avea nevoie de cei pe care ii credeai apropiati... si parca doare mai tare acum disparitia lor. Cel putin eu am simtit-o pe propria-mi piele. Sunt a nimanui cand omul drag nu e langa mine ... nu ma asteptam niciodata sa fie asa, mai ales ca am lasat mereu loc de buna-ziua. Ma rog, nu mai conteaza ... astazi am mai primit o lovitura. Mult timp am vrut sa dau vina pe mine: ca exagerez sau poate ca vad doar partile negative la oamenii acestia, insa greselile repetate in mod constant m-au facut sa vad ca situatia este periclitata si eu sifonata. Am ajuns sa ma plimb pe drumuri prafuite, sa ascult muzica, sa ma consolez, sa imi ung ranile si sa imi cer singura sfaturi...ca in filmele cu prosti, nici cel mai puternic om nu poate sa faca asta, cu atat mai putin eu. Iar plang seara de seara ca sa ma descarc de negativismul si tensiunea acumulata pe parcursul zilei. Ma uit la ceas si vreau sa treaca orele mai repede, sa vina ziua magica...

Punct si de la capat. Ma simt ca o cersetoare de sentimente. Nu stiu ce-i cu mine...as vrea sa cred ca sunt bine, dar stiu ca nu e adevarat. Incerc sa imi explic ca situatia o sa se indrepte si ca e doar o chestiune de timp... insa refuz sa inteleg cum de nu se gasesc trei minute libere sau macar doua in care sa imi dea puterea pe care o cersesc. Stiu ca nu e bine sa fac lucruri impotriva dorintei mele interioare, insa vreau sa vad o chestie...oricat de dureroasa ar fi pentru mine. Sunt foarte sensibila saptamana asta, nu am mai spus-o niciodata dar o patesc an de an inainte de ziua mea. Mi-a fost teama de momentul acesta si se pare ca ma confrunt singura cu el. Plang de minute bune si simt ca lumea mea e debusolata si confuza. Stiu ca tot ce simt acum o sa fie sters cu un burete cand o sa vina ziua magica, pana atunci incerc sa supravietuiesc singura. Dor si doare! Sorry - Daughtry

Ma duc la concert... cu gandul plecat departe, dar am promis ca o sa fiu puternica si o sa imi gasesc in fiecare zi un motiv de bucurie. Trebuie sa nu arat ca inima deja imi este stoarsa de puteri si se ofileste la gandul ca mai sunt atatea zile in care nu o sa bata la unison... Mergeam pe strazi si ma gandeam la noi, la clipele frumoase si mai ales la cum ne-am apropiat destinele. P.s - concertul nu a meritat timpul pierdut, nici compania nu m-a ajutat sa ma simt mai bine. Nu stiu daca problema este la mine... astazi nu ma lua in seama, sunt pierduta in lumea mea.

Vreau sa ma comport normal, insa vad cum toti cei din jurul meu im fac "bucurii" si nu sunt puternica acum sa infrunt, asa ca pun privirea in pamant si incerc sa prind putere sa trec cu vederea. Este foarte grea singuratatea, numai cine nu a trecut prin asta nu o sa inteleaga despre ce vorbesc. Am nevoie fie de liniste si intimitate... fie de iesiri agitate cu oamenii, insa nu imi doresc o cale de mijloc, iar cum prietenii se evapora pe caldura aceasta, cred ca este cazul sa ma descurc singura. Au trecut abia doua zile si incep sa risipesc si rezerva de zambete pe care o tineam sub presul de la intrare, nu stiu cum o sa ma descurc in zilele urmatoare.

Sunt bine. Mi-a fost teama de aceasta zi...dar aproape ca s-a terminat. vreau sa cred ca sunt puternica si o sa depasesc aceasta saptamana de singuratate. Ma simt putin dezorientata. Am plans si mi-am spus dorintele. E greu de explicat in cuvinte ceea ce simt. Atunci cand iubesc, sunt dependenta de omul de langa mine. Astazi ne'am spus cuvinte si ne-am declarat sentimentele pentru a ne face reciproc curaj sa inchidem ochii si sa ne trezim saptamana urmatoare. E prima perioada indelungata in care nu este langa mine si o sa profit de aceasta departare sa imi confirm mie cat inseamna pentru mine. Astazi sunt puernica...dar, nu promit nimic.

Plimbare Biciclete. Sentimente frumoase si ganduri de viitor. P.S. "Cum am ajuns sa te iubesc?"

Plimbare parc Herastrau. Vizita Palat Brancovenesc Concert Bere Gratis.

Film in aer liber : Parc Tineretului -  "Nascut a doua oara".

Ce nu te omoara te face mai pternic!