Cuvinte nerostite

E vara, e cald si timpul parca are un alt ritm.
Stateam ieri pe o banca in parc, ascultam povesti rostite prin glasul inimii, privesm in jur copii cum se alergau, cerul cum isi intindea patura de nori, iar eu ... ma simteam plina de sentimente.
Cu trecerea anilor mi-am dat seama ca lucurile marunte imi ajung mai usor la inima si le scot mai greu.
Am realizat ca prieteniile nu sunt ca in filme, dar sunt speciale in fiecare clipa ... mereu diferite si imprevizibile. Nu imi mai doresc sa ma gandesc la viitor si la cum o sa fie ziua de maine, ci ma bucur de prezent si de oamenii pe care am reusit sa ii tin aproape de mine si cu care impart bucuriile vietii.
Ador zilele cu ploaie caci stiu ca in curand curcubeul si soarele vor aparea in calea mea. O zi cu plaoie e ca o haina noua care te binedispune si te face sa vezi lucruri pe care pana acum le ignorai.
Ma gandeam la felul in care ma manifest eu in jurul oamenilor dragi ... poate pare ciudat, insa cu fiecare imi permit gesturi diferite, glume, vorbe si chiar imbratisari, chiar daca pe unii in cunosc inca de cand eram o liceeana tanara si introvertita.
Cat de mult ne schimba timpul ... cate masti purtam fara sa ne dam seama si cati oameni ranim fara intentie.

Mi-am propus sa fug o perioada, sa analizez anumite lucruri cu privire la mine si sentimentele mele fata de anumiti oameni, poate ofer prea putin si altora prea mult.
Oare unde este calea de mijloc? Locul acela in care totul este fara cusur de frumos.