Viata nu-i croita dupa catalog

Uneori simt ca viata este atat de frumoasa, colorata si plina de surprize deosebite, incat imi vine sa fiu darnica sa impart cu toata lumea aceasta stare si sa molipsesc cu veselia ... insa sunt si zile mai putin energice si palpitante, acele zile in care timpul trece greu, melancolia se asterne, muzica curge intr-un vals trist si nu pot sa inteleg ce se petrece cu adevarat in jurul meu.

Noaptea trecuta a fost atat de scurta, dar totusi am avut timp sa visez lucruri pe care nu indraznesc sa mi le imaginez in viata reala. M-am trezit cu un sentiment apasator. Instinctual am pus mana pe telefon sa vad cat este ceasul ... ma simteam obosita de prea mult somn, dar am constatat ca dormisem doar patru ore. Era mult prea devreme sa imi impart gandurile cu o persoana, am preferat sa deschid cursurile si sa invat.
Timpul incepe sa imi preseze gandurile, caci simt iar durerile abdominale provocate de stres si agitatie. M-am saturat sa strang din dinti si sa astept ca totul sa treaca de la sine, as vrea sa pot sa fiu mai puternica, mai sigura pe ceea ce stiu si pe ceea ce pot sa fac - neincrederea asta de sine ma termina cu zile. Am inceput sa ma tem de nimicuri trecatoare, as vrea sa gasesc drumul indiferentei si calea spre puterea nebanuita.
Am cautat adesea sa ma schimb, sa imi domenstrez in primul rand mie ca sunt capabila de mai mult decat am aratat pana acum ... dar nu am reusit nimic concret. Amagiri peste amagiri.
Schimbari de moment au existat, insa fara rezultat de viitor.

Melancolia se asterne in odaia mea, incerc sa fug de aceasta stare dar singura nu reusesc.