Am realizat ca uneori avem tendinta de a sparge usi inchise pentru noi, de a intrece limitele, de a arata ca suntem altfel de cum suntem ... poate ca nu vrem sa demonstram nimic, poate ca nici nu vrem sa iesim din monotonie, dar de ce facem toate astea?
Trebuie sa le arat ca nu mai sunt un copil?
Asta mi-ai spus...nu stiu cat e de dureros dar mi se pare ceva destul de imposibil...e asemeni unei amintiri pe care incerci sa o scoti din minte si nu izbutesti;
Este necesar mult timp pentru a face asta si mai ales dorinta sufleteasca puternica.
Eu ma simt uneori atat de bine in locul acesta... care nu pare nici plin de pitici si printese, dar nici de oameni seriosi si exagerati de maturi;
Lumea mea este plina de copilareli, de nebunii colorate, plusuri, dulciuri (cu limita), imbratisari patimase, codite impletite, zambete, momente remarcabile, ganduri marete, fapte putin realizabile (uneori), multa reverie, seriozitate (la nevoie), flori parfumate...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
nu trebuie:))
RăspundețiȘtergereNu trebuie...dar trebuie, stii ca ti-am mai explicat eu de ce si cum dar mai stam si asteptam si vedem ce se intampla (adica suporti) >:D< :*
RăspundețiȘtergereSweet. Mi se pare ca mereu vom ramane copii. Si chiar daca iti spui ca trebuie, e greu ... Totul e atit de dulce si de curat in lumea celor mici :D. Superb scris !
RăspundețiȘtergere