Povestea unui suflet

Pasiunea vine cand nici nu te aștepți... Îmi doream de mult timp sa încerc realizarea unun buchet de flori, insa am amânat momentul... Mereu gaseam altceva de facut. Am lasat treburile si m-am pus pe creat. Am facut mai mulți trandafiri pe imi doresc sa integrez intre-un aranjament floral. Pasiunea nu te întreabă dacă ai timp . Mă relaxez cand vad rezultatul. Nu știu

Dimineață insorita... Sunt in mijlocul de transport în comun si mă îndrept spre comoara fericirii inocente. Mă incarca pozitiv zâmbetul lui, privirea inocentă și energia debordantă. Aș vrea ca momentele acestea sa nu se sfârșească niciodatăn însă stiu din proprie experiență că înaintare in varsta ne schimbă pe toti si ne face sa ne dorim alte lucruri si mai ales alti oameni lângă noi. Am fost si eu un pui de om, dar am vrut sa mă maturizez devreme... Visam sa schimb lumea si sa ma indepartez de oamenii ce ma stiau cat de sensibilă si timidă sunt.  Am sperat ca transformarea mea impusă o să mă facă mai puternica, era doar un vis. Acum sunt un copil mare cu sentimente ascunse. Traiesc prin bucuria celor din jurul meu.. Trăiesc pentru fericirea oamenilor dragi...si ma bucur pentru fiecare moment cu piticania asta mică si adorabilă.. Astăzi e doar un copil, mâine o sa fie un om nou cu responsabilitate si cu principii.... Poate o sa fuga si el de mine, asa ca profit de prezent. ...

Este ora unu dimineata, sunt inca treaza si ma plimb prin dormitor. Am o dispozitie greu de descris in cuvinte, ma simt atat de sifonata incat as punea sa cred ca a trecut un tren peste sentimntele mele si le-a spulberat intr-o secunda fara sa imi dea voie sa le mai pastrez pe cele ce imi faceau sufletul sa zambeasca. Gandindu-ma la rece consider ca nu am procedat corect lasand dorintele mele sa se duca pe apa sambetei fara ca macar sa lupt pentru ele, insa mereu am spus ca fericirea celor din jur este mai importanta ca sentimentele mele; Sufar in tacere si ma macina situatia. As vrea sa tip si sa imi spun durerea, insa m-am cam obisnuit sa tin cuvintele pentru mine si sa las lacrimile sa vorbeasca in numele meu. Viata ne inzestreaza pe toti cu defecte si calitati, insa pe mine m-a lasat mult prea sensibila. Am ajuns la capatul puterilor, astazi imi venea sa renunt la toti anii, sa spun ca ii bag picioarele si ma descatusesc din circuitul asta care nu duce nicaieri, insa mi-am pro...

Am reusit dupa multi ani sa imi schimb aspectul blogului. Sunt atat de incantata de "noua casa" incat nici nu imi mai vine sa dorm in noaptea asta, as sta sa mai migalesc un buton, un decor, un detaliu... orice. Simt ca am eliminat trecutul ce imi facea rau, acum sunt in aceeasi "locuinta" insa am schimbat "mobila'' si "electrocasnicele", sper ca toate acestea ma vor aduce inapoi sa scriu cu patos.

A fost o zi ca in povesti...a nins cu fulgi mari si jucausi. Am iesit sa dansez in zapada... chiar daca afirm cu tarie ca nu imi place iarna, defapt undeva in intr-un colt de ganduri o ador,  e anotimpul in care sufletul meu pereche a venit pe lume, e perioada in care familia se strange langa brad si sarbatoreste cele mai frumoase evenimente... iarna e momentul in care sufletul se cuibareste impreuna cu corpul. Am intrat in casa unde am dulcegatit si am baut o cana de cacao cu lapte... sunt un copil mare, niciodata nu o sa renunt la lapte. Ador mirosul de prajiturele in casa si am momente in care ma cert ca sunt propriul meu dusman in ceea ce priveste caloriile. Dar asa cum mi-am promis mie 2018 o sa fie bland cu mine si sa o rog grasimea sa dispara de pe corpul meu, asa ca am inceput sa ii arat cine e sefa aici... si de la inceputul anului fac sport in fiecare liber. Stiu ca pare ireal insa, chiar simt la haine schimbari, dar asta nu ma face sa renunt, vreau sa imi dovedesc mie ...

Mi-am petrecut timpul in familie. Vizita nepotului meu adorabil mi-a consumat energia, insa nu imi pare rau....imi plac momentele pe care mi le petrec cu el. Ma simt atat de fericita cand pot sa il fac sa rada, sa ii gasesc linistea, sa il surprind. E un copil de milioane si sunt madra ca sunt matusica lui. Astept cu nerabdare sa vina si cel de-l doilea bebelus in familie, chiar daca o sa vina tot pentru ei... ma bucur enorm pentru fericirea lor, chiaar daca undeva in sufletul meu simt un gol ce nu ii da pace. Visez la ziua in care sa devin mama si sotie...am ajuns sa fac din asta un tel in viata...simt ca asta m-ar face implinita . Cand bateriile mi s-au golit, am plecat in oras cu Mister si cu parintii la teatru. Mi-am propus sa ii scot mai des la un moment de relaxare. Urmatoarea tinta pentru mine este sa ii duc la film...sa vada si ei cum arata o sala de cinema.

Zilele trecute am vorbit cu o buna prietena din liceu. A fost una dintre persoanele pe care le-am lasat sa ma cunoasca si pentru care am suferit atunci cand drumurile ni s-au separat. Cum s-au separat? Aici intervine partea tragico-amuzanta ... caci eu am vazut dintr-un unghi, insa acum dupa atatia ani sa imi spuna ca ea si-a impartit timpul intre mine si relatia ei, iar eu nu am vazut asta. Serios? Eu imi amintesc ca si cum a fost ieri, probabil sunt si relatari scrise printre postari despre primul meu an de relatie, timp pe care l-am petrecut intre prieteni, mereu impreuna cu ea si cu Mister. Au fost nenumarate zile in care refuzam plimbarile in doi pentru ca stiam ca ea este singura acasa si nu ii placea sa treaca nici o zi fara sa iasa afara, asa ca facam totul colectiv. In fine, anii au trecut si am ramas doar cu Mister si nu regret asta. El este totul pentru mine si nici o alta prietenie nu o sa schimbe asta pentru mine. Amintirile cu si despre prieteni vor ramane vesnic ...

Nu mai am energie pe care o aveam la 20 de ani, acum trag de mine cu greu sa raman treaza pana la unu noaptea... nu mai am putere sa tin piept certurilor, nu mai am dorinta sa pierd timpul. Am ajuns in momentul in care timpul inseamna lucruri stabilite la minut. Intr-un fel imi lipsesc momentele in care totul venea de la sine fara sa ma gandesc la alternative si consecinte. Imi e dor de lucruri spontane. Acum cativa ani prietenia era mult mai simpla, totul se baza pe ochii care se vedeau si cuvintele care se rosteau fara nici un chin, in schimb acum viata m-a invatta sa fiu retinuta si sa nu mai pun cartile pe masa decat atunci cand sunt foarte sigura de persoana in cauza; Am ajuns sa fiu destul de inchisa in interiorul meu, nu am mai gasit pe nimeni care sa ma asculte si nu am reusit sa ma descid ca o floare pentru nimeni.. mi s-a luat de certuri si reprosuri. Mai bine fara prieteni decat sa cobor zilnic pe o ierarhie dureroasa.

Astazi am fost in vizita la micutul meu nepot. Imi e tare drag, imi vine sa il privesc necontenit si sa il complimetez. Ma joc cu el si as face orice sa il stiu fericita. Un gol in suflet ma loveste cand ma uit la copii. Imi doresc enorm de mult sa devin mama si sotie. Simt ca bat pasul in loc. Ma doare si incerc sa imi pastrez sentimentele pentru mine....

Tocmai s-a terminat un weekend minunat. Am avut parte de relaxare si activitati noi. Am fost pentru prima data la un stend-up comey - chiar daca mi se pare foarte vulgar, restul glumelor au fost amuzante, descretesc fruntile oamenilor si aduc impreuna suta de persoane doar pentru a rade. Duminica am fost in oras sa luam cina la "Lineea - closter to the moon" - un loc super dragut si intim. La ultimul etaj, in niste "casute" stil iglu, cu incalzire sub masa, cu manare sofisticata si preturi pe masura; Timpul petrecut acolo a fost de calitate. Chiar daca mi-am capatat renumele de zgarcita... in ultimele luni am facut si lucruri nechibzuite si nebunesti pentru mine. Mi-am permis cateva momente de rasfat si am incercat lucruri noi. Cu toate astea zgarcita de mine a iesit pe plus dupa sarbatorile de iarna.

Poate ca sunt mult prea egoista sau poate ca undeva am dreptatea mea...nici nu mai stiu daca sunt o persoana rea sau pur si simplu am momente in care consider ca "Totul" mi se cuvine.... si prin totul ma refer la aceea persoana care imi face zilele mai placute.... Poate ca suna aberant, insa suntem jumatate de an despartiti si as vrea sa profit la maxim de timpul pe care putem sa il petrecem impreuna. Sunt multe de povestit, insa frustrarea mea este prea rautacioasa acum si nu vreau sa spun cuvinte pe care sa le regret . Sper doar ca fiecare am invatta ceva din lectia de astazi.

Sunt prinsa intr-o perioada aglomerata - munca-lectura-casa-treaba-sport. Mai am cateva pagini de citit dintr-un roman de dragoste, ironia o face ca stiam cartea de cativa ani, insa nu ma asteptam sa descopar acest subiect palpitant, iar acum nu stiu cum sa ma ascund intr-un colt si sa mai fur cateva randuri. Sunt la ultimele pagini si povestea e tot mai captivanta. La munca situatia a fost putin mai complicata, caci una dinre colege s-a internat din cauza unor probleme cu sarcina...am fost demoralizata de cand am aflat despre starea ei de sanatate. Am plans ca un copil si imi tremura vocea ori de cte ori vorbesc despre asta. Sunt obosita...ma retrag la somn.