Povestea unui suflet

Pregatirile pentru revelion au luat sfarsit. Am gatit pentru o armata de oameni, putin din toate sa ii impac pe toti; Sunt obosita dar promit sa ma bag la somn devreme. Maine dimineata plecam spre Predeal. Nu pot sa spun ca sunt entuziasmata...sincer mi-as fi dorit o zi in bratele lui Mister si o muzica in surdina...era tot ce imi doream pentru sfarsitul de an.

Timpul inseamna momente de neuitat. Astazi am fost impreuna cu Bro la teatru "ma mut sau nu ma mut?" - piesa parca are titlul inspirat din viata mea prezenta. Din nefericire nu am gasit un raspuns concret, asa ca mai ramane sa pun in balanta tot ce pot sa castig sau sa pierd din "afacerea" asta. Uneori ma surprind visand la cum o sa fie sa stau singura intr-un apartament sa gatesc, sa fac curatenie, sa decorez si spre finalul zilei sa ma arunc in pat cu o carte in mana sa citesc povesti de dragoste. Ma gandesc ca as putea sa fug de acasa fara sa ma mai gandesc ca am responsabilitati trasate la ore fixe; Dar o alta parte din mine se gandeste la confortul de acasa, la banii pe care pot sa ii pun la "soseta", la diverse permutari de n luate cate k. Sunt confuza si asta ma face sa fiu putin instabila emotional. Nu-mi explic cum in luna decembrie reusesc sa ma trasform intr-o iubita exagerata, intr-o sora moracanoasa, intr-o colega nesuferita si intr-o copil...

Ma simt neimplinita. Imi doresc casa mea, copilul meu, sotul meu... dar se pare ca sunt foarte greu de obtinut. Lupt cu morile de vant si ma tin in loc. Nu sunt singura in lupta asta, insa tot mi se pare greu. Astazi am primit o oferta sa ma mut cu chirie, undeva aproape de casa parintilor mei, o suma oarecum modica, insa daca pun in calcul si intretinerea, facturile si mancarea cred ca nu mai raman cu nimic la finalul lunii. Incerc sa pun in balanta si sa calculez daca ceea ce ne-ar ramane ar fi mai mult decat ne ramane in prezent cand inca locuim cu parintii. Stiu ca pentru multi suna ciudat ca la varsta mea sa stea inca in casa parinteasca, insa nu am avut nici o alternativa mai buna pana acum . Stau si analizez pe toate partile, nu stiu ce este mai bine pentru mine si relatia mea.  Trebuie sa pun in balanta, dupa care sa vorbesc cu Mister despre aceasta idee. Mi-as dori ca anul ce tocmai urmeaza sa bata la usa sa aduca schimbari in viata mea.

Timpul ma omoara. Am avut o perioada incarcata de activitati si ore suplimentare de munca. De cand nu am mai scris pe blog, au trecut multe momente momerabile... Mister a implinit 30 de ani chiar in noaptea pe care am pretrecut-o impreuna la Sibiu. A fost surprins de cadouri si mi-a aratat o sclipire noua in privire... inca este un copil mare! Si daca tot am adus vorba despre copii....vreau sa anunt public ca urmeaza sa fiu matusa a doua oara cu acte in regula. Sunt bucuroasa pentru vestea aflata, desi undeva un colt de suflet suspina si se gandeste ca ea are ceea ce eu doar am visat si nu mai am nici o sansa sa indeplinesc. Nu are nici o vina pentru nereusitele mele, asa ca nu-mi ramane decat sa ma bucur pentru veste si sa inghit in sec. Sunt obosita, am muncit mult saptamana aceasta si inca nu s-a terminat... urmeaza Craciunul, o zi magica dar incarcata de detalii .

Cadoul pentru Mister este gata impachetat si frumos depozitat... astept cu nerabdare sa vina weekendul. Plecam la Sibiu, loc unde o sa ii ofer cadourile pentru aniversarea de 30 th. Astazi am impodobit si bradul.

Mister si cu mine a fost impreuna sa cumparam bradul pentru Craciun. Am ales cel mai perfect brad pe care l-am avut in ultimii 28 de ani. Miroase superb si desprins din basme. Astept cu nerabdare sa il impodobesc si sa asez cadourile sub el. Inca nu am rezolvat cu tot ceea ce imi doream, dar sper ca saptamana viitoare sa imi gasesc timp sa duc la bun sfarsit problemele. Mi-am propus ca din ianuarie sa fiu si mai organizata decat am fost anul acesta, caci am uitat cu desavarsire de anumite principii si indatoriri ale mele. Am fost un om mult prea permisibil in ultimele perioade si simt ca am lasat cam mult de la mine...si prin toate aceste negativisme am pierdut timp pretios pe care puteam sa il folosesc pentru a confectiona amintiri. Am sperat la minuni, la oameni nemuritori, insa toate magiile au un sfarsit; Am obosit sa mai urc si sa mai cobor... prefer sa raman aici in liniste decat sa urc si sa cad iar... mi-am lasat orgoliile si am pierdut mult in fata mea, nu ma mai recunos...

Imi doream extrem de tare sa ajung acasa sa fac saratele... imi amintesc de copilarie, de momentele cand stateam cu bro la bucatarie; Amintirile mi se leaga cu povestile pe care le spuneam, intamplarile de care ne amuzam... era timpul nostru pe care il petreceam impreuna.

Lucrurile se precipita in viata mea cotidiana in ceea ce priveste job-ul. Colega mea, care intre timp mi-a devenit si prietena m-a parasit...a plecat din tara si simt ca m-a lasat singura in jungla. Nu imi mai gasesc locul fara ea, tablieturile nu mai sunt la fel... diminetile nu mai au culoare si serile sunt din ce in ce mai obositoare. Incerc sa nu imi transmit o stare negativista, lupt cu mine sa ma regasesc si sa fiu energica la munca, sa nu imi invoc o stare de nestare. Ma duc la munca cu gandul ca in doua zile ies din tura si am o groaza de activitati de terminat acasa. Zilele acestea am reusit sa fac curatenie pentru sufletul meu, am renuntat la 50 de sticlute de oja, o trusa de farduri, creme...rujuri. Sunt mandra de mine. Urmeaza dulapul de incaltaminte si pe urma hainutele. Viata mea este putin dezorganizata, dar sper sa o pun la punct .

Stau cu laptopul in brate si mi se inchid ochii...ma gandesc cu groaza ca daca eram la munca nu aveam incotro si trebuia sa mai suport inca putin... am ajuns sa nu ma mai odihnesc suficient, sa fiu mereu pe fuga...sa am tot timpul cate ceva de facut.

Decembrie a inceput promitator . Mi-ar placea sa se termine cu vesti imbucuratoare, mi-am pus toata baza in sarbatorile de iarna. Am un vis, o dorinta neimplinita...o piesa de puzzle ce imi lipseste. Sufletul imi e plin de speranta. Cred ca in ultimele luni doar despre asta am vorbit, asta m-a macinat, asta am visat... imi doresc sa trec la urmatoarea etapa in viata si ma simt atat de frustrata ca bat pasul in loc. Sunt dorinte ce nu tin doar de mine, sunt frustrari pe care ceilalti nu le inteleg dar ma ataca necontenit.