Povestea unui suflet

Simt concediul cum se apropie cu pasi rapizi, sunt atat de entuziasmata. Problemele de acasa incep sa se aseze usor dar sigur; S-au cheltuit multi bani cu schimbarile de "caldura", insa nu imi pare rau... stiu ca este ultimul hop, dupa care incep sa strang alti bani pentru nunta ce o sa "vie" curand. Nimeni nu mai are incredere ca o sa se intample minunea in viitorul apropiat, insa eu simt undeva in interiorul meu ca mai devreme decat se asteapta ceilalti o sa fac un pas urias in viata mea. Ma simt asa iubita si nimic nu ma face sa fiu nesigura ca o sa se intample magia.

Nu sunt genul de persoana care sa pun eticheta la primul impact. Mereu mi-am dorit sa nu fiu judecata fara sa am sansa sa ma prezint cu bune si cu rele. Ma gandeam zilele trecute la faptul ca majoritatea oamenilor ma vad initial ca pe o fata fitoasa, insa dupa o perioada se pare ca ma "transform" in preceptia lor intr-o persoana prea buna pentru lumea in care traim. Nu stiu daca gresesc sau nu, cert este ca eu vreau ca puterea exemplului sa schimbe oamenii, sa ii motiveze si sa ii faca sa fie si mai omenosi. Nu am nimic de castigat daca scot ghiarele si ma comport ca ceilalti... In schimb, daca sunt un om bun poate reusesc sa molipsesc cu starea mea.. Am trecut si eu prin perioade mai tumultoase, probabi am cazut intr-o capcana a vietii, insa m-am ancorat la timp si inca pot sa mai ies din laguna in care m-au tras lucrurile rele. Astazi am iesit cu o fosta prietena... ma uitam cat de schimbate suntem amandoua. Imi era dor, dar si teama. M-am obisnuit sa fiu doar eu cu mi...

Mi-am gasit un moment de respiro. Am avut cateva zile de munca asidua... am visat cu ochii deschisi la ziua de astazi. Imi era dor sa dulcegatesc, am intrat in bucatarie pentru ritualul zilnic de gatit pentru familie, dupa care a urmat timpul meu cu ingredientele dulci - am facut un galette de piersici cu mure si coacace. Ma simt linisita cand ma gandesc ca mai am trei ture de munca si intru in concediu pentru aproximativ o luna. Imi doresc cu ardoare sa ma deconectez de la ritualurile cotidiene. O sa mai urmeze un santir acasa, modificarile nu au luat sfarsit, dar o sa vina si vremea in care o sa privesc cu mandrie la toate schimbarile. Am investit timp, bani si suflet in tot ceea ce am facut alaturi de familie in aceasta casa...sper  ca de acolo de sus bunicii sa fie mandrii de noi. Sufleteste ma simt putin sifonata. ma gandesc la oamenii de langa mine, oamenii cu care am considerat ca pot avea o oarecare intelegere, insa undeva, candva fiecare isi vede interesul si sapa pe...

Greu e sa fi om mare! Nu am fost niciodata un copil cocolosit si ferit de indatoriri casnice, imi amintesc ca inca de cand eram in generala aveam "teme de vacanta" din partea parintilor, nu va imaginati ca ne puneau sa mutam muntii din loc, insa mici activitati aveam de dus la indeplinit pana veneau ei de la munca. Probabil au vrut sa ne responsabilizeze, sau a fost introducerea in lumea ce a urmat. Munca innobileaza omul, asa spune o vorba din popor, probabil asa este... nu as vrea sa contrazic pe nimeni, insa vreau sa caut pe cineva care sa imi spuna unde este butonul de pauza. Am obosit sa zumzai de dimineata pana seara. Ma omoara grija zilei de maine in ceea ce priveste mancarea, nu pentru ca nu stiu sa gatesc sau nu imi place...ci pentru faptul ca tata fiind la regim alimentar trebuie sa fiu atenta - ce-i drept ma ingrijoreaza si bro ca este destul de mofturos... Am ajuns sa intru in bucatarie si sa gatesc enspe mii de feluri de mancare, sa multumesc pe toata lumea...

Astăzi Mister a avut ceva treaba de rezolvat dupa job, așa ca am avut mai mult timp pentru mine, lucu ce inițial ma enruziasma caci aveam o restanță fata de hainele mele din sifonier. Am profitat de faptul ca nu eram pusa în situația sa amân întâlnirea pentru niste lucruri nesemnificative. Am terminat si aceasta activitate si nu mai aveam stare sa stau in casă, asa ca am aruncat repede un maieu si o fustița si am ieșit la plimbare... Dupa doar doua strazi de colindat simteam nevoia de companie insa aici a fost impactul major: nu am pe cine sa sun...singurul meu prieten este implicat intr-un proiect si este pana peste cap de ocupat. Ma uit in agenda si chiar nu am pe nimeni. Ma consider vinovata pentru lipsa mea de companie... Probabil eu mi-am indepartat oamenii si nu am știut sa ii tin alături. Nu știu daca din cauza orgoliului sau din teama ca sa nu pășesc iar pe un teren minat, nu mai caut compania oamenilor pe care i-am pierdut. Imi doresc sa descopar oameni noi cărora sa nu l...

Simt ca nu mai ajung la zi cu activitatile, mereu intervine ceva si nu mai reusesc sa duc la indeplinit toae lucrurile pe care mi le-am propus. Astept concediul si simt cum zilele se lungesc, iar liberele se aglomereaza. Sunt constienta ca si viata de familie este un fel de job cu norma intreaga, doar ca nu am colegi pe acelasi post ca si mine...deci toate activitatile mi se cuvin mie. Imi doresc din tot sufletul meu sa fiu angajata cu acte legale in familia mea viitoare , sa fiu nevasta si mama griujulie. Sa fiu gospodina si creeatoare de bucate alese pentru cei mai speciali invitati ai mei: sotul adorabil si copilul iubit. Imi este teama de clepsidra cum scurge timpul. Dorinta aceasta apasatoare ma face sa ma gandesc la lucruri marete, sa visez la cererei, sa imi imaginez in fel si chip... ma sperie ideea ca in mintea mea se construieste un film ce are un actor curajos, insa in viata de zi cu zi.... filmul nu este decat in regia mea si atat... nimeni nu il citeste ca sa joace r...

Sufletul imi este plin de sentimente și întrebări...in ultima perioada am tot povestit despre viata mea din facultate si am retrait momente pe care le inchisesem într-un cufar ce ii pierdusem cheia si nu intenționam sa o mai găsesc. Nu pot sa spun ca am avut o viață grea si nici urâtă... Ii mulțumesc celui de sus ca mi-a oferit fiecare bucurie, dar si fiecare dezamăgire, caci am avut de învățat si fiecare lovitura a fost o piatra de temelie pentru personalitatea mea din prezent. In noaptea aceasta am recitit postarile verzi...m-au rascolit dar in același timp am reușit sa răspund la întrebări pe care mi le puneam in urma cu câțiva ani. Acum povestea nu mai e de actualitate...am invatat sa merg iar si cel mai important am învățat ca pot sa iubesc si sa fiu fericita, chiar daca nu mai credeam in asta. In prezent am o frumoasa relație de patru ani si jumătate ce speram sa ducă spre o uniune in fata Domnului. Iubirea este un sentiment sigur si puternic in inima mea. Mister e un om deo...

Am fost impreuna cu mama la doua spitale, unul particular si unul de stat... diferenta este de la cer la pamant. Am stat la cozi si am ascultat povesti de viata. Dupa multe luni de durere, mama are mana in gips.|O sa fie o perioada mai dificila, dar sper sa fie intelegatoare. Urmeaza o perioada grea. Aschia nu sare departe de trunchi, seman foarte mult cu mama si suntem ca doua picături de apa când vine vorba de încăpățânare...mai ales atunci când vine vorba despre lucruri ce putem sa le facen singure, fara sa cerem ajutorul cuiva. Cand situația o cere si suntem nevoite sa cerem o mână de ajutor... Suntem critice si dure.

Iubirea, Iubirea este un sentiment deosebit de frumos. Simti ca iubesti inca de atunci cand esti mic...chiar daca atunci iubirea se rezuma la familie si probabil vre-un pufos animalut de companie, tot iubire este; Cu timpul incepem sa simtim fiori atunci cand o persoana speciala de gen opus apare in peiaj ... genul acela de furnicaturi ce mangaie inima si o fac sa tresara. App de asta nu stiu daca am povestit despre primul om ce mi-a atras atentia in sensul acesta - clasic este vorba despre un coleg de clasa, si dupa 20 de ani mi-am facut curaj sa ii spun... atunci era deja tarziu, el intr-o relatie si eu la fel, dar macar stiu ca sentimentele au fost reciproce. In adolescenta sentimentele se intesifica si incep sa se contureze, iubirea aceea pare desprinsa din filme si te ridica pe culmi inalte, dar si cand te atinge pe coarda sensibila te rascoleste adanc. Eu iubesc intens, iubesc din toata inima mea...as vrea sa cred ca nu voi pierde niciodata aceste comori, insa.... dupa pierd...

Mereu mi-a placut sa fiu placuta de toti oamenii, am incercat sa fiu draguta chiar si atunci cand primul instinct nu ar fi vrut sa ma lase sa o fac, am zambit larg chiar daca stiam ca nu toti oamenii o merita... am oferit chiar daca  ceva in mine ma indemna sa nu o fac. Nu imi place cand oamenii imi pun eticheta inainte sa ma cunoasca. Ma simt demoralizata, chiar daca in sinea mea stiu ca nu am cum sa fiu eu floarea pe care toti o plac, insa undeva in interiorul meu caut un raspuns pentru aceasta antipatie. Poate suna straniu, insa mereu am fost paciutoare si am cautat calea de mijloc pentru ca toata lumea sa iasa bine din ecuatie. Poate ca am gresit, sau nu am fost inteleasa asa cum am dorit... cert este ca o sa fiu mai atenta pe viitor. Pana atunci nu caut prietenii si nici medalii.... sunt doar eu cea care cauta liniste si vrea intelegere. E greu intr-un colectiv sa fie toata lumea lapte si miere...trebuie undeva, cineva sa murdareasca si sa intepe. Am nevoie de un impuls...

Simt ca ceasul imi bate din ce in ce mai tare... Ma simt descurajata cand vad ca nu se schimba nimic in viata mea, as vrea sa pot trage cu ochiul in capitolul urmator, chiar daca nu l-am terminat pe acesta de citit. As vrea sa stiu cand o sa vina momentul cel mare, sunt nerabdatoare si mintea a inceput sa imi joace feste...visez prea mult la asta si imi este teama sa nu fiu dezamagita. Timpul este dusmanul meu. Ma simt confuza si obosita...ma arunc in pat si las timpul sa decida pentru mine.