Povestea unui suflet

  Telefonul a sunat si vocea ademenitoare mi-a adus zambetul pe buze. Sunt fericita si indragostita. Inca reuseste a ma surprinda atunci cand am cea mai mare nevoie. Il iubesc si astept cu nerabdare zilele in care o sa ma trezesc la pieptul lui dimineata si o sa il sarut apasat... iar trupurile noastre amortite vor prinde energie impreuna. Inima imi dicteaza ca EL este alesul. Il iubesc si este ceea ce am eu mai dulce.

Imi este teama dar in acelasi timp imi doresc.

Zilele auzburat fara sa scriu nimic, desi am avut multe intamplari despre care am vrut sa povestesc. Au fost temeri si emotii pe care nu am putut sa le impartasesc cu nimeni. Am ajuns sa ma inchid in mine...nu inteleg de ce nu mai pot sa fiu sociabila. Ma simt mereu incatusata de oamenii din jurul meu. Nu stiu cum sa las povestile sa curga, sa vorbesc dechis si sa ma bucur de timpul petrecut cu cei dragi.  Nu am multi prieteni, defapt degetele de la o singura mana imi sunt suficiente pentru a imi numara prietenii de mai multe ori. Ma simt singura adesea. Am simtit ca nu stiu sa fiu o prietena buna, mi-a fost teama de clipele acestea, insa se pare ca le traiesc intens. Cuvintele nu vor sa iasa...m-am obisnuit sa vorbesc doar cu mine si acum imi este greu sa spun ce ma deranjeaza.  Simt ca am lasat de la mine si am uitat sa traiesc. M-am plafonat si am batut pasul in loc. A venit timpul sa ma scutur si sa o i-au de la capat.

Trecut-au anii...parca mai ieri eram fata timida ce nu stia sa se integreze in grupuri noi de oameni si nu dorea sa se afirme nici macar atunci cand mingea ajungea in careul ei. Tacerea ma caracteriza, chiar daca oamenii asociau asta cu o forma de fitosenie. Nu stiu cum, nu stiu detalii.,. cert este ca au trecut zilele si am cel mai bun prieten, un om ce mi-a fost alaturi chiar si atunci cand ceilalti ai fugit. Nu stiu ce am sa ii ofer, dar dupa patru ani e inca aici. S-au intamplat multe in acesti ani, bune si rele, ganduri si reprosuri au trecut peste noi si cu toate acestea timpul ne-a regasit impreuna. El este omul ce poate sa imi faca rau cu cele mai dure arme, ale mele...stie totul despre mine/

Ganduri si amintiri... Este ora doua - as putea sa spun noaptea, insa pentru mine e dimineata - privesc spre fereastra si o stea imi zambeste larg. Ma simt singura, din ce in ce mai goala de sperante. Am ascultat o melodie in mod obsesiv, as tinde sa copiez link-ul, dar nu vreau sa o retraiesc atunci cand o sa citesc randurile acestea peste ani. O sa ma opresc in loc cateva secunde incercand a imi amintesc despre ce piesa vorbeam, poate o sa uit si sentimentele vor ramane ingropate in spatele acestor cuvinte. As vrea sa schimb cateva aspecte in viata mea. Sa conturez viitorul astfel incat sa nu mai am temeri, imi este frica sa nu ma ascund iar de oameni... am obosit sa le ofer oamenilor sanse si am tendinta sa fug acum. Sunt dezamagita... am oferit intelegere si am primit diametral opus. Am simtit cum este sentimentul de singuratate, de intepaturi in inima si de liniste . Probabil bunatatea cu care am fost invatata sa tratez semenii este inteleasa gresit, iar rasplata pentru compo...

Incerc sa imi pun la punct anumite dorinte, sa fac putin din toate si sa imi incarc sufletul cu bucurii. Astazi am facut cake-popsuri; Trebuie sa recunosc faptul ca intreaga zi m-am gandit la cum mi-as imagina eu nunta mea. Sunt sigura de un aspect, imi doresc sa imi fac candy bar-ul. Am cateva ideei si pana la momentul nuntii pot sa treaca ani de zile, timp suficient sa mai exersez.

Am ajuns sa alerg mereu, sa nu mai am timp pentru mine si pasiunile mele . Imi este dor de zilele in care nu aveam planuri si lasam ca totul sa curga de la sine... acum am ajuns o persoana cu agenda mereu in mana, cautand sa rezolv probleme si sa imi organizez viata ca la carte. Nu am timp sa fiu imprevizibila, imi calculez miscarile si iesirile. Imi pare rau ca sunt momente in care uit sa fiu copil. Mi-am propus sa imi revin, sa uit de calcule si promisiuni, vreau ca sa zambesc si sa ma las surprinsa de ziua ce urmeaza...nu mai vreau sa bifez o alta zi dusa la capat conform planificarilor. Visez la concediul din august de parca e prima vacanta din viata mea. Sunt indragostita si imi doresc sa plutesc de iubire alaturi de Mister fara sa ma gandesc ca trebuie sa ma intorc pe perna de acasa. Am nevoie sa imi incarc bateriile. Am visat mult si m-am lasat cuprinsa de vise, poate ca e timpul sa ma intorc cu picioarele pe pamant si sa muncesc intens pentru realizarea dorintelor mele.

Am fost la o nunta, nu imi explic de ce dar am stat cu sufletul la gura pana la sfarsit. Visasem intens faptul ca eu o sa fiu urmatoarea, insa destinul ma lasa sa astept inca o vreme. Sunt nerabdatoare. Planurile mele incep sa se destrame incet, lasand loc altor ideei.

Ma gandesc la energia pe care o eman, la tenul luminos si la ochii veseli cu care privesc fiecare situatie... sunt tanara chiar daca buletinul meu refuza sa creada asta. Fac tot ceea ce imi sta in puteri sa gasesc doar optimismul intr-o lume nebuna. Stiu ca nu pot sa raman vescnic neschimbata, asa ca fac pas i mici dar siguri spre maturitate...

"Tot un copil esti orice ai face!" Ma gandesc la multe si totusi la nimic. Stau cu ochii larg deschisi privind stelele de pe cer si incerc sa imi fac ordine in minte. Vine ziua mea, mereu am emotii si teama in acelasi timp. Imi este greu sa ma gandesc ca implinesc 27... nu stiu cum au trecut anii, poate ca nu am facut nimic realizabil si nici nu am lasat in urma ceva de care sa ma mandresc, dar promit pentru viitorul meu ca o sa fiu mai atenta si o sa lupt mai mult. Nu vreau sa ma uit in oglinda si sa ma simt batrana sau matura, imi place copilaria mea, ador sa aud oamenii cum imi gresesc varsta si ma fac pustoaica, vreau sa par inocenta si cu toate astea sa fiu priceputa la toate. Astazi am auzit cea mai frumoasa urare, doamna de la supermarket mi-a dorit ca sa am parte de atatea dorinte am cati ani voi implinii. As putea sa imi dramuiesc dorintele pe zile si sa am parte de o luna plina de visare. Cat despre cadouri, am cateva dorinte... nu stiu daca cineva o sa le ni...

A fost o zi aparte, mi-am propus sa ma relaxez si sa fac ceea ce imi incarca bateriile cel mai mult, adica am dulcegatit. Sunt fericita. Simt ca iubesc din ce in ce mai mult, iar clipele alaturi de Mister devin mereu o magie ce nu as vrea sa se mai termine niciodata.  Astazi am aprins lampioane, a fost o dorinta copilareasca a mea si ma bucur enorm ca a inteles cat de mult inseamna pentru mine sa ne jucam. Recunosc faptul ca in ultima perioada vreau sa fie mai copilaros cu mine, imi doresc sa ma regasesc pe mine...si pentru asta am nevoie de el. Primii pasi au fost facuti, acum invat sa merg iar.