Povestea unui suflet

A venit ziua in care am luat pauza de la ritualul nebunesc in care am fost prinsa in ultimele zile. Mi-ar fi placut sa ma odihnesc, sa ma rasfat in pat pana la ore neobisnuite pentru mine, sa ma cufund in linistea dormitorului mic si sa uit cu desavarsire de tic-tac-ul ceasului din perete. Nu stiu cum am ajuns la sfarsitul anului, ultima luna...ultimele pregatiri pentru sarbatori...totul a trecut atat de repede si s-au intamplat multe schimbari. Daca stau sa ma gandesc o prima schimbare este statutul fratelui meu, care a devenit insurat si asta ma uimeste inca si acum. Totul a fost pe repede inainte si nu am apucat sa ma acomodez cu nimic din ce ar fi trebuit a fie o banalitate intrata in rutina din secunda doi; Anul acesta am trait momente intense, pierderi temporare dar de durata mai indelungata decat ma asteptam, dar cu toate acestea am reusit sa nu pierd nici o clipa speranta ca intr-o zi totul o sa fie bine; Luna octombie mi-a deschis drumul catre dorinta pe care mi-am pus-o a...

Afara ploua cu picaturi reci. Vantul vate cu putere... picioarele mi-au inghetat inca dupa cinci minute de mers printre cantecul picaturilor...am valsat urat, dar am simtit ca traiesc si a aparut un zambet intr-un colt de gura. M-am gandit intens la caldura bucatariei, vroiam a gatesc ceva...primul gand m-a dus catre briose. Am facut o obisnuinta din a face micile dulciuri, imi doresc sa gasesc reteta perfecta. Astazi am bifat si lista cumparaturilor pentru Mos Nicolae. Sunt atat de incantata, astept cu nerabdare sa le pun in ghetute. In perioada aceasta imi doresc cu ardoare sa fiu iar mica...sa ma bucur de primii fulgi de nea, de cadourile din ghetute, de caldurea doritorului si de povestile mamei.

Imi amintesc cum imi doream sa am "locul unde sa plec dimineata, si de unde sa ma intorc acasa" ... nu pot spune ca situatia s-a schimbat, insa am ajuns intr-un moment de saturatie. Imi este dor de normalitate, am ajuns sa imi petrec mai mult timp acolo decat acasa cu familia. Nu credeam ca o sa o spun, dar...imi lipsesc duminicile in care gateam si ma aruncam in pat... odihna aia simpla care reusea sa ma energizeze intr-o clipa; Am obosit sa ii planific zilele pe ceas. Stiu deja ce voi face saptamana viitoare, am totul pe hartie de parca sunt un robot programat sa duca la indeplinit multe sarcini.

Am ajuns in Jumbo, un magazin plin de jucarii si decoratiuni de sezon. Am pus mana pe cateva obiecte, le-am studiat, mi-au placut...erau cadouri la care visam in copilarie, altele mi-au atras atentia acum...dar cu toate acestea undeva in interiorul meu imi propusesem sa fiu cumpatata. Vin sarbatorile de iarna, imi doresc sa reusesc a suprinde pe toti cei dragi mie. Am cateva ideei, dar timpul ma preseaza. Sunt o persoana destul de fixista, si pana nu este situatia asa cum imi planific in minte, nu ma las. Am achizitionat materialele necesare pentru confectionarea ultimelor detalii pentru Craciun. Nici nu pot sa exprim cat de dor imi era sa imi pun manutele la contributie. Liberul viitor vreau sa stau in bucatarie cateva ore, imi doresc sa gatesc si sa dulcegatesc mai ales. Mi-ar placea sa tina o zi 100 de ore cand am activitati ce imi fac inima sa bata de fericire. Sa oprec timpul in loc si sa raman cu zambetul pentru eternitate.

Simt ca am fost plecata in ultimele zile, ma simt de parca am fost rupta de realitate si am parasit meleagurile natale. Nu am avut parte de multe intamplari iesite din comun, insa nici nu am mers pe o linie dreapta. E bizar cum mereu cand spun: "acum totul e bine", reusesc sa ma pierd pe mine si sa incep cautarea mea reusind de cele mai multe ori sa ma ravasesc. Stau cu laptopul in brate si nu stiu ce sa scriu. Inima mi-e plina de intrebari si as vrea sa le decopar raspunsul. Mi-am propus ca in seara aceasta sa primesc un bine-meritat somn lung si sa reflectez maine dimineata asupra a tot ceea ce ma inconjoraa. Deja a devenit un ritual sa stau pana tarziu si sa pierd vremea fara folos. Am incercat sa imi redescopar pasiunile, sa scriu iar, imi lipseste piesa de puzzle care imi arata intregul fericirii.

Zborul intarziat m-a facut sa ratez oprtunitatea sa ma intalnesc cu bro... nu stiu cum, de ce sau pentru cat timp, cert este ca simt un dor imens. Lucrurile s-au schimbat in ultimul an, dar asta nu ma face sa ma simt straina de el. Sunt momente cand nu il mai recunosc, insa undeva in sufletul meu sper ca or sa vina si zile mai bune.  Maturitatea a adus schimbari...imi lipseste copilaria, as vrea sa mai traiesc o zi in care sa fac tot ce mi-a lipsit in perioada aceasta. Nu vreau sa vorbesc mult, lacrimile imi isroiesc pe obraz de necaz ca timpul nu tine cu mine... imi facusem atatea vise si sperante. Inima mi-e goala.

Astazi am simtit cum ma prabusesc de stanca asezata pe varful cel mai inalt, de pe muntele cu inaltimea cea mai mare...cazand in abisul intunecat. Lovitura a fost pe masura. Durerea a atins inima provacandu-mi lacrimi amare. Dupa mult timp am tacut minute indelungate, priveam pe geam si plangeam ca un copil...as fi vrut sa iti raspund, sa iti explic de ce ma simt asa apatica. Imi pare rau ca te-am facut sa te simti vinovat de tot ceea ce simteam. Frustrarea mea a pornit de la dorinta puternica pe care o am sa reusesc in viitorul apropiat sa am propria-mi casa alaturi de Mister, sa nu depind de nimeni...sa fiu mandra de serviciul pe care il am si sa imi permit o mobila alba pentru bucatarie si dormitor. Nu am stat niciodata sa imi conturez filmul vietii in detaliu, aveam cateva repere si mergeam linistita pe drumul ce mi-a fost presarat de destin. Nu stiu ce s-a intamplat concret, insa astazi am cazut intr-o teama greu de descris. Simt ca nu reusesc sa imi indeplinesc visul. Nu vreau...

Noiembrie a sosit cu pasi repezi si vrea sa fuga in acelasi ritm. Mi-am propus sa imi gasesc timp pentru mine si pasiunile mele...insa cea mai mare pasiunea a mea este Mister, as vrea sa ii ofer cat mai mult timp liber doar lui. Recunosc, nu imi doresc sa uit de mine, din aceasta cauza imi gasesc clipe pentru activitatile mele preferate si pentru mine daca pot sa spun asa. Nu vreau sa fiu legata in permanenta de el, desi imi e atat de drag si am momente (destul de multe) in care l-as manca sa il tin cat mai aproape de sufletul meu. Astazi am scos de la naftalina quilling-ul - aveam de incercat cateva modele, asa ca mi-am pus mainile la dans printre culori si lipici. Rezultatul a fost special, cat despre apatitul "DIY"  nu am cuvinte; Imi vine sa pierd noaptea incercand toate ideeile ramase restante. Bucataria ma asteapta si ea sa coc prajiturele si sa las in casa un parfum imbietor de arome si esente. Gestionarea timpului este foarte importanta. Trebuie sa reusesc, timpul...

O zi de milioane. Am facut ceea ce mi-a placut si as vrea sa nu se mai termine niciodata aceasta perioada. Am zambit des si larg. Am imortalizat clipe si le voi pastra in cufarul cu amintiri secrete.

Mi-am dorit cu ardoare sa vina luna noiembrie; Visam cu ochii deschisi la o perioada de calmitate, de odihna si liniste. Ajung sa cred ca viata mea este facuta din momente de stres si ore de tensiune. Desi minunata perioada la care speram ca o sa vina si o sa imi incarce bateriile a venit cu planuri marete, nu ajung sa le duc la indeplinit...ma plafonez si ma opresc in loc. Am plans cu lacrimi de crocodil, am plans si am inchis ochii imaginandu-mi ca omul ce simt ca l-ai pierdut e in fata mea... imi lipseste bro si asta ma demoralizeaza cumplit. Niciodata nu i-am spus, insa e gol fara el.  Ma gandesc cu sufletul sfasaiat de durere ca niciodata nu o sa mai fie la fel, ca timpul nu o sa imi aduca inapoi ceea ce mi-a luat. Nu fac nici o drama, insa imi vine adesea sa il sun si sa ii spun sa se intoarca acasa. Inca ma duc la magazin si cumpar ciocolata si pentru el, ma uit la raionul de bezele si pun in cos si pentru el.... inca imi vine sa cred ca am ramas aceeasi oameni sub acope...

Prima zi din lungul sir de evenimente. Mi-am propus de multa vreme sa ies in parc si sa fotografiez natura, sa ma bucur de liniste si sama relaxez. Astazi am gasit ziua perfeta. Mintea mi se liniteste si incep, imi clarific prioritatiile si sa analizez unde anume vreau sa ajung; Totul merge pe repede inainte, chiar si problemele au zburat la fel de fulgeratr pe cum au aparut.  Simt ca ma ofilesc daca nu i-au initiativa si nu schimb ceva in viata mea Poate ca am fost schimbata si am ranit pe cei de langa mine, dar ii rog din suflet sa ma ierte si sa imi acorte inca o sansa...sa le arat unde alergam, spre ce schimbare eram concentrata. Zambetul mi-a aparut larg si este omniprezent. Simt ca usor dar sigur ma regasesc si ma bucur sa ma intorc la realitate. Nu am idee cat dreaza lupta, dar stiu ca pot sa inving.

Evenimentul despre care am tot mentionat tocmai a trecut. A fost plin de emotii de toate felurile si am reusit cu greu sa imi stapanesc lacrimile. Ma gandeam la multe lucruri printre care imi reveneau in minte franturi din trecutul nostru ca si copii la mama acasa. Imi este dor de momentele in care stiam ca serile inseamna vorba si sfaturi. Ne-am maturizat, am inceput sa zburam de langa cuib si sa ne construim propriul cuib. Este greu sa reusesti sa multumesti pe cei din jurul tau, inca gandeste-te ca cei mai multi apreziaza si gestul mic oe care poti sa il faci cu drag. imt nevoia sa ma linistesc dupa careo sa revin cu o potare mai detaliata pe blog/