Povestea unui suflet

Iti multumesc dragul meu pentru tot ceea ce faci pentru mine. Apreciez enorm ca stii ai invatat sa ma suporti chiar si in zilele mele in care pana nici eu nu as vrea sa stau cu mine. Ma gandesc la ceea ce am fost pana sa iti deschid usa sufletului si... unde am ajuns acum, alaturi de tine. Simt ca m-am schimbat mult in bine. Am invatat sa fiu mai rationala, mai calculata si mai superficiala cand vine vorba de supararile trecatoare pe oamenii din jur - trebuie mereu sa ma gandesc ca poate chiar a existat o motivatie pe care eu nu am cunoscut-o si din acest motiv m-au ranit, dar nu au facut-o intentionat. Viata e chiar mai scurta decat mi-am imaginat, asa ca nu se merita sa stau suparata... te priveam si mi-am dat seama cat de mult te apreciez pentru acest lucru si ti-am spus ca vreau sa ma inveti sa fiu ca tine. Ai reusit sa ma aduci pe drumul cel bun si sa ma inveti ce e bine pentru mine. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa reusesc sa aud de la tine cuvinte dulci, mereu te-am as...

Nu a fost o zi asa cum mi-o imaginam, insa imi pun baza in viitor. Poate ar fi trebuit sa las destinul sa ma loveasca in plin...sa nu visez la nimic si sa ma las surprinsa de ceea ce urmeaza.

Astazi am fost dezamagita si am plans. Aveam nevoie de o imbratisare...de prezenta cuiva. A fost o zi groaznica.

Cine ar fi crezut ca un "cineva" poate sa schimbe radical doua persoane...sa le transforme de la cer la Pamant...  E greu de povestit in cuvinte ceea ce simt. Situatia s-a petrecut cu pasi marunti si a picurat ca sarea din solnita. Fiecare intalnire ma facea sa fug in sens opus si sa nu ma uit in urma. Am vrut sa fiu convinsa ca ceea ce simt nu este ceva de moment, asa ca am acordat nu una, nici doua si nici macar trei sanse...au fost nenumarate sanse in care am vrut sa ma las convinsa ca exagerez eu si ca oamenii sunt neschimbati, insa raspunsul pe care l-am primit prin atitudine m-a lovit frontal. Adesea m-am trezit spunand ca stiu ce ma deranjeaza la oameni si am preferat sa le spun cele trei mari dezamagiri pe care le am : sa vorbim un lucru si sa nu ne tinem de cuvant, sa spun un lucru de doua ori si punctualitatea. Acum o sa trec un alt lucru care ma dezamageste : sa ma simt in plus langa niste oameni pentru care eram dispusa sa renunt la fericirea mea.

Timpul a inceput sa devina hain si sa fuga mult prea repede, nu pot sa il mai prind de la urma. Simt ca raman lucruri restante in viata mea si nu le mai fac fata. Incerc din rasputeri sa ies din acest circuit. Fac pasi mici dar siguri. Am inceput "terapia sufletului" . Vreau sa scot la iveala persoana vesela si energica pe care am lasat-o in trecut. Imi lipsesc momentele in care radeam necontenit si zambeam usor. Prezentul ma gaseste usor irascibila, cu energie pentru munca si putin dezinteresata de ce se petrece in jurul meu...e o reactie pe care o resimt din cauza oamenilor din jurul meu, ei ma fac sa fiu asa dura si rece. Trebuie sa lupt cu mine si sa fiu mai buna, sa nu fac lucruri doar pt ca asa imi inspira decizia de moment, ci trebuie sa analizez mai intai ... la urma urmei, tot ceea ce fac e pentru binele meu.

Discutii si povesti frumoase. Inca putin si urmeaza o zi speciala...ma tot gandesc cum sa ma bucur mai mult de ea si sa o imortalizez printre amintiri, poate ca o sa las totul de la sine si o sa ma bucur de ea ca atare. Am ajuns sa iubesc atunci cand inima credeam ca imi este inghetata... astazi ma simt mai iubitoare ca niciodata.

"- Te iubesc enorm! - Si eu te iubesc... mai mult! - Cum poti sa spui asa ceva? Explica-mi te rog. - Adica te iubesc enorm si inca mai am loc sa te iubesc si mai mult decat ma iubsti tu pe mine!" "-Daca as putea sa dau timpul inapoi... - Ce ai face? -Te-as accepta mai devreme in viata mea si nu ti-as fi dat drumul pentru nimic in lume. - (zambet larg, urmat de un sarut lung si... o imbratisare puternica ) "

Dispozitia mea este din ce in ce mai proasta. Ma simt un nimeni pe langa oamenii importanti din viata mea. Simt ca nu am reusit niciodata sa ii fac mandrii de mine...sau macar sa ii fac sa considere ca am facut un singur lucru bun. Ma doare si plang. Imi vine sa imi fac bagajele si sa plec de aici. Simt ca nu sunt ceea ce isi doreau ei . Am incercat sa ma schimb si sa fac lucruri despre care intelesesem ca sunt utile pentru a ajunge si eu pe o treapta mai inalta, insa in loc sa urc...se pare ca eu sunt in decadere. Plang de cateva zeci de minute si nu pot sa ma opresc... vreau sa ma descarc si sa imi revin. Ma gandesc la ce s-a intamplat si acumulez mai mult rau in interior. Sunt dezamagita de mine si imi e rusine cu ceea ce am construit pana acum...defapt cu ceea ce nu am reusit sa fac. Sunt un nimeni si atat.

Sunt atatea lucruri despre care nu am vorbit in ultima perioada, lucruri care m-au durut, m-au facut fericita sau care m-au lasat fara cuvinte; Imi este dor sa scriu, sa revizuiesc zilele din jurnal si sa evoluez. Nu stiu de ce am renuntat la blog, probabil oboseala si lipsa timpului sa fie de vina...sau poate nu mai aveam nimic nou de spus. Asa cum am spus in cateva cuvinte in posturile precedente, revin la ideea ca prietenia este departe de mine. Nu stiu daca sunt pe deplin vinovata sau lucrurile ce s-au petrecut m-au facut sa deschid ochii la realitatea din jurul meu. Am incercat si incerc sa ma port frumos, cel putin de fatada...o perioada pana imi dau seama ce este mai bine sa fac. O sa fiu o falsa, dar prefer asa decat sa dau cu piciorul unei posibile comori. Cat despre inima mea pot sa spun ca imi este bine. Am avut timp mai mult pentru noi si ne-am rasfatat in doi. Am devenit egoisti, asa cum si altii au fost la randul lor...insa nu am uitat sa lasam usa deschisa mereu si a...

Intepaturi si discutii in contradictoriu cu fata pe care o consideram prietena mea cea mai buna... insa aceasta titulatura s-a schimbat in aceasta vara cand mi-a dovedit ca m-ar lasa pentru primul baiat pe care il intalneste in cale. Nu vreau sa fiu egoista, dar au fost doua saptamani de groaza pentru mine si nimic nu s-a schimbat in acel timp. Am incercat sa nu arat ca ma doare, desi ajungeam seara acasa si plangeam ca un copil... Acum au inceput cuvintele sa fie aruncate ca zarurile pe masa. Nici nu stiu ce sa mai spun despre acest subiect... sunt multe de spun si totusi nimic.