Povestea unui suflet

Intreaga zi a fost minunata. Am inceput sa imi satisfac dorinta de a purta rochite ... si vreau sa spun ca ador sentimentul pe care mi-l ofera interiorul meu cand sunt imbracata asa, parca o raza de feminitate apasatoare iese la suprafata. Nu este nevoie de machiaj, briz-brizuri sau alte lucruri pentru acest sentiment. Poate ca multi or sa spuna ca vorbesc aiurea, dar eu asa am simtit. :) Mi-am petrecut sfarsitul de luna alaturi de cel mai drag om. Am inschis ochii, am visat... am privit copacii inmuguriti, norii jucausi, peisajul verde si ne-am privit unul pe celalalt, pentru mine acest detaliu a completat bucuria vizuala. In urma cu mult timp aveam o discutie cu D.D. referitoare la faptul ca iubirea este mai raspandita in anotimpul renasterii ... acum pot sa confirm faptul ca primavara iubirea parca primeste o sclipire, o noutate, ceva aparte, caci si noi oamenii scapam de monotonia in care am intrat in timpul iernii. Ador primavara, dar te ador si pe tine dragul meu >:D<

Primavara! Oficial a sosit primavara pentru mine. Venirea acestui anotimp s-a lasat mult asteptata, ne-a amagit de cateva ori ... dar pana la urma mirosul florilor si al fumului provenit de la arderea uscaturilor a reusit sa cheme primavara pe taramul nostru. Mi-am scos din sifonier fustite si rochite sa le calc si sa le port in viitorul apropiat. Am deja in minte cateva combinatii inedite de asortat, dar sper sa nu ma opreasca ceva sa le pun in practica. Ador sa merg printre flori, sa surprind razele soarelui printre crengi si sa respir un parfum aparte si special emanat de primavara. Recunosc ca de cand a aparut soarele parca timpul trece mult mai repede. Scriu mai putin despre trairile interioare si ma las mai mult purtata de un val necunoscut. M-am apucat de citit o carte destul de interesanta, despre care o sa vorbesc mai mult la sfarsit... pot sa va spun ca se numeste "Mesagerul" de L. P. Hartley. Ma bucur intens de tot ce imi acorda primavara!

De multe ori visez cu ochii deschisi la locuri magice unde toata lumea se zambeasca, sa se comporte frumos, sa incerce sa ajute si sa faca numai lucruri minunate din suflet, nu din complezenta. Cand spune aceste lucruri ma gandesc mai ales la vanzatorii din magazine, care de cele mai multe ori au o dispozitie nu tocmai potrivita pentru meseria pe care o practica. Ii inteleg, sunt oameni, au probleme ... dar munca lor este sa ajute clientul sa cumpere ceea ce isi doreste, si pentru acest lucru trebuie sa se straduiasca sa fie para draguti/dragute. Astazi vreau sa imi pun imaginatia la incercare ... sa descriu un magazin perfect - sa spunem un magazin de IT, caci tot visez eu in ultima perioada numai la lucruri de acest gen. In perceptia mea de clienta, mi-ar placea ca locul unde ma duc sa cumpar sa fie spatios, sa aibe produse expuse la vedere ca sa pot sa le privesc fara sa fiu nevoita sa ma holbez la niste cutii cu poze imprimate. Cu siguranta as vrea sa cante muzica in surdina mereu,...

Saptamana a inceput intr-o nota linistita. Am inchis ochii si am sters din amintiri toate momentele urate ce s-au petrecut in ultima perioada. Mi-am propus sa nu las aceste neplaceri sa imi acapareze atentia Cum imi placea sa spun cu ceva vreme in urma "ce a fost nu o sa mai fie", nu stiu daca in situatia de fata este chiar asa , dar sper sa fiu puternica pe viitor si sa nu ma las doborata de zile cenusii. Am inceput sa ma tin de programul pe care mi-l impun. Astazi mi-am reluat ritualul : "prajitura de luni ", lucru care mi-a schimbat intr-o fractiune de secunda starea de spirit. Recunosc ca am inceput sa ma relaxez cand stau in bucatarie sa prepar diverse retete; Oare asta inseamna ca am imbatranit si nu mai stiu sa ma bucur de alte lucruri reprezentative pentru varsta mea din buletin? Nu stiu. Cert este ca imi lipsesc anumite momente si persoane, dar asta este deja o alta poveste. Toate's vechi si noua toate .. pana atunci ma las inconjurata de prietenele mel...

Povesti nemuritoare sunt la fiecare pas. Trebuie sa le ascultam si sa spicuim din fiecare doar esentialul, aceea portiune care sa ne ajute pe viitor sa nu comitem greseli similare. Am invatat ca orgoliul nu duce nicaieri. Personal sunt de parere ca cel mai simplu este sa las de la mine in majoritatea situatilor, rar se intampla sa ma incapatanez si sa dau "militaria jos din pod". Daca pot sa fac un bine, de ce sa nu il fac? Si daca "bine" reprezinta sa renunt la orgolii copilaresri - o sa renunt fara sa privesc inapoi. Viata este o lupta in care nu castiga nimeni. Toti mergem catre acelasi loc, dar pe drumuri diferite ... pana la "luminita de la capatul tunelului" o sa avem multe obstacole de trecut si multe momente frumoase - nu trebuie sa ne impiedicam la prima groapa si sa cedam. Totul este bine cand se termina cu bine ... dar pana se ajungem la acest "sfarsit" uneori este drum lung si greu de strabatut.

Suntem atat de straini, dar parca suntem atat de familiari. Suntem atat de diferiti, dar parca suntem atat de identici. Suntem atat de fericiti, dar parca suntem atat de tristi. Suntem atat de introvertiti, dar parca suntem atat de guralivi. Suntem atat de interesati, dar parca suntem atat de nepasatori. Suntem oameni si atat.

Nu vreau sa spun ca ce este al meu este neaparat si cel mai bun calitativ, doar ca anumite lucruri pe care le am sunt "cele mai bune" pentru ca imi satisfac cerintele si gusturile. De exemplu astazi m-am simtit neputincioasa sa fac anumite lucruri, caci s-a stricat calculatorul ... iar pe laptop nu sunt toate programele instalate, nu am documentele de care aveam nevoie, nu am muzica si lista poate sa continue. Am lasat treburile neterminate, caci oricat mi-am dorit ca astazi sa termin X,Y,Z lucruri ... nu a depins de mine aceste activitati, ci de calculator, care la drept vorbind m-a anuntat de ceva vreme ca are nevoie de o spitalizare. Probabil s-a gandit ca nici weekendul acesta nu as fi cedat insistentelor lui, asa ca s-a decis sa isi faca singur programare. Trebuie sa iau aminte la acesta intamplare si de acum inainte sa imi pregatesc din timp materialele necesare si sa le tin salvate in mai multe locuri, caci nu se stie niciodata cand lumea imi este mai draga si raman ...

Astazi vreau sa profit de razele soarelui. Am cumparat cateva flori pe care le-am plantat in gradina, asta numesc eu primavara, cand imi petrec timpul prin gradina, plantand, curatand sau pur si simplu udand plantele. Timpul trece mai usor, dar in acelasi timp se scurge intr-un mod placut, atat pentru prezent cat si pentru viitor. Am terminat ceea ce mi-am propus pentru aceasta zi. Ma simt bine, asa ca imi iau geaca pe mine si plec in oras, las pasii sa ma conduca ... eu ma bucur de sclipirea soarelui. Ador sa privesc iarba verde - crud, pomii inmuguriti, florile colorate si oamenii cum ies prin parcuri in numar mare. Primavara pluteste un sentiment aparte, parca suntem mai iubitori, mai atenti la ceea ce ne inconjoara si in interior ni se declanseaza o stare de euforie. De curand pot sa spun ca mi-am gasit si locul preferat in care sa imi petrec timpul in oras... nu, nu este vorba despre vre-o cafenea, terasa sau lucruri de genul acesta, ci imi place sa ma asez pe o banca retrasa, int...

Imi doresc sa scap de starea aceasta ciudata de "lene". Ma simt de parca as avea astenie de primavara si imi displace ideea. Incerc de cateva zile sa lupt cu starile ce ma asalteaza la fiecare pas, dar rezultatele intarzie sa apara. Razele soarelui sunt atat de blande si calde, ma fac sa imi doresc din ce in ce mai mult sa ma tin de programul pe care mi l-am impus de sport. Sanatatea este importanta, imi dau seama de acest lucru nu numai atunci cand ma doare ceva (ca in clipa de fata), ci si atunci cand sunt bine. Am invatat ca fiecare zi in care nu simt dureri ale corpului, acestea reprezinta niste zile bucuroase, pe care trebuie sa le rasplatesc intr-un fel sau altul; Dintr-o intamplare similara, am renuntat la cuvantul "plictisit". Acum daca sunt zile in care nu am nimic planificat, incerc sa fac diverse activitati care sa imi ocupe timpul, astfel incat niciodata sa nu pronunt sau sa tastez acest cuvant. Viata-i scurta si vreau sa ma bucur de ea, atat cat pot, ch...

La inceput nu credeam, cu trecerea zilelor incepeam sa imi doresc ... pe parcurs speram ca totul o sa fie bine si chiar vroiam sa ajung sa ma bucur de acest moment. Astazi pe 22 martie, noi doi, implinim doi ani de cand ne-am unit singuratatile, astfel nu mai suntem doi straini in noapte, ci am devenit doi oameni de nedespartit, care trec impreuna peste probleme si sunt alaturi la bine si la greu. Am asteptat aceasta zi, asemeni unui copil ce este emotionat, entuziasmat si dornic sa descopere cat mai repede cadourile de sub pomul de Craciun. "Azi" reprezinta pentru mine un vis implinit. Este relatia cea mai lunga pe care am avut-o pe parcursul a cei aproximatix 22 de ani pe care ii am. EL este un barbat-copil care are chiar 22 de ani, un numar care imi face placere sa il pronunt, cel putin astazi ma face sa zambesc copilareste si sa cred din ce in ce mai mult ca visele devin realitate daca lupti pentru ele. Este relatia in care am pus cele mai multe sentimente, am iubit inte...

Este luni, ora pranzului - sunt intr-o dispozitie vesela. Astazi s-au petrecut lucruri neprevazute care au schimbat cursul zilei intr-un vals lin si placut. Dupa aproximativ trei ani de studiu am realizat ca nu mai am nici o frustrare in legatura cu alegerea pripita pe care am facut-o la momentul respectiv. Acum sunt mandra de ceea ce fac, atat pentru sufletul meu, cat si pentru faptul ca oamenii se bucura cand descopera ce poate sa faca "fetita cu codite"; Surprinderea lor reprezinta o incurajare pentru mine. Ma indeamna sa perseverez si sa ii fac pe toti mandrii de mine, poate intr-o zi o sa ajung departe si lumea o sa arate cu degetul intr-un mod pozitiv, atat pe mine cat mai ales spre cei care m-au sprijinit in tot acest timp. Pana acum totul este la o scara mai mica, dar usor usor urc treptele si sper ca intr-o zi sa ajung pe cea mai inalta treapta a evolutiei; Chiar daca m-am saturat de promisiuni, vorbe aruncate in vant si multe alte lucruri de acest fel, inca mai cre...

Marturisesc ca mi-a prins foarte bine sa scriu pe blog despre povestea mea de iubire, cu aceasta ocazie am asternut undeva gandurile din minte - nu se stie niciodata cand ma apuca vre-o boala incurabila si poate o sa uit detalii sau o sa uit tot ce am simtit. Citind, parca retraiesc intamplarile. Ma simt intr-o lume de poveste. Sunt fericita ca am sansa sa merg de foarte mult timp alaturi de aceeasi persoana la brat si imi place sa ii dedic cea mai importanta parte din viata mea. Astazi ... am vrut sa intru in bucatarie sa prepar ceva dulce, dar cheful mi-a disparut destul de repede - lucru care mi se pare bizar caci nu prea ma izbeste aceasta stare de "nu" cand vine vorba despre gatit. Sfarsitul de saptamana a trecut intr-un ritm ciudat. Mi-am petrecut timpul ascultand muzica, citind carti si reviste, facand curatenie, ordine si disciplina. Nimic special. Probabil inca se mai plimba virusii prin interiorul meu. Vreau ca de maine sa incep intr-un ritm mai vesel si mai placut....

Traiam o poveste minunata, unde era doar un EL si o EA care se intelegeau perfect, simteau lucruri similare, traiau la intensitate maxima, aveau emotii chiar daca stiau ca sentimentele din inima celuilalt ii apartineau in totalitate. Pe data de 24 mai 2009 a urmat o intalnire mai speciala ... a fost ziua in care am primit un minunat crin alb. A fost floarea deschizatore de drumuri pentru multitudinea de florile pe care mi le-a adus de atunci pana in prezent. A reusit sa mai cucereasca un taram necunoscut din inima mea. Tot in aceasta zi mi-a daruit un inel - la momentul respectiv nu am stiut cum sa reactionez. Imi amintesc ca a insistat sa mi-l puna pe deget, eu tremuram de emotie - era un gest la care nu ma asteptam. Chiar daca nu era un inel de logodna, simteam ca ceva se petrece, ceva mai mult decat as fi intuit eu, dar mergeam pe deviza: "lasa timpul sa curga in voia lui". Priveam inelul si parca ma incarcam cu o forta interioara nebanuita. Simteam ca o parte din EL este ...

Imbratisarea lui m-a facut sa plutesc si sa las deschisa usa catre suflet. Sentimentele mele au luat-o razna. Nu imi venea sa cred ca tot ce mi se intampla este adevarat si ... mai ales nu intelegeam cum eu, cea care ii spuneam in mod repetat sa incerce sa nu se ataseze de mine, caci nu stiu in ce dimineata ma trezesc cu gandul ca nu il mai vreau... tocmai eu simteam pe zi ce trece ca il vreau din ce in ce mai mult. Nu intelegeam daca ceea ce simteam pentru EL era un fior nabadaios sau era inceputul unei iubiri cu un final fericit. Intalnirile se intensificau, fiecare era unica in felul ei. Cat despre sentimentele mele - cu fiecare clipa care trecea in lipsa lui simteam un dor care imi apasa sufletul. Incepusem sa inteleg ca toate povestile de iubire din carti sunt rupte din realitate si ca sufletul meu simte pentru prima data in viata lui ca este iubit si dorit. Asa ca ca ma puteam lasa usor dusa de val, caci iubirea pe care mult timp m-am temut sa o arat, acum era rasplatita ...

Visez cu ochii deschisi ca intr-o zi o sa am propriul meu aparat foto. In prezent "detin" un aparat la care pot sa apelez ori de cate ori am nevoie, dar vorba aceea " ulciorul nu merge de multe ori la apa " si eu cred ca " ce este al meu este pus de-o parte ". In ultima perioada am vizitat multe site-uri de profil in cautarea unui aparat care sa imi satisfaca poftele si nevoile - m-am oprit la NIKON D5000 . Probabil pana o sa strang eu "finante" sa il cumpar nu o sa mai fie printre cele mai bune de la Nikon, dar pe mine nu ma deranjeaza, cred ca ar fi ultimul detaliu pe care l-as lua in considerare daca acest micut aparat o sa fie al meu si doar al meu. Asa cum am mai spus si intr-un post precedent, nu ma consider o "fotografa profesionista" ci mai degraba pot sa spun ca sunt o persoana care adora sa imortalizeze momente din viata. Un aparat ca acesta m-ar ajuta sa fac un banal fir de iarba sa prinda viata intr-o poza. Ce pot sa spun de...

O sa ma simt mai bine si vremea o sa se incalzeasca!

Off, de cand a sosit iarna in adevaratul sens al cuvantului am reusit sa racesc de cateva ori, dar de fiecare data era altfel. Acum cand ma bucuram si eu de primavara, am fost pacalita de temperatura si m-am ales cu un nou cadou - un virus cu tuse, dureri de musculatura si oase. Ma simt asemeni unei legume care nu are ce sa faca sa se fereasca de tot ce o inconjoara. Imi este cald... ba nu imi este frig, nici nu stiu cum imi ieste cu adevarat, cert este ca imi este rau! Ascult: Smiley - Dream girl

A mai zburat o zi fara sa imi dea seama de prea multe lucruri ... poate ca visez cu ochii deschisi, iar clepsidra nu sta in loc pentru mine si acest lucru ma face sa realizez mult prea tarziu cum timpul zboara necontenit; Am incercat pe cat posibil sa fac ceva util, de durata si care sa imi puna corpul la miscare. M-am saturat de iarna care m-a ingradit mult timp intre patru pereti si m-a "arestat la domiciliu" chiar si in zilele in care imi propuneam sa ma lupt cu frigul; Iarna a adus multe rautati in viata mea. Bucurii sunt la tot pasul, am invatat sa ma bucur de ele si sa nu uit niciodata sa multumesc pentru tot ceea ce primesc sau ceea ce mi se intampla. Toate au un scop si suntem raspunzatori de consecintele pe care le au faptele pe care le facem. Suna putin bizar, dar simt ca oricat de mult ne dorim sa credem ca anumite decizii pe care le luam ne apartin in totalitate, undeva in substrat cineva ne manevreaza ca pe niste marionete. Viata este frumoasa daca ne dorim sa n...

Dintre ganduri am reusit sa extrag doar unul care mi-a atras atentia mai mult si mai mult in ultima perioada. Mai exact un gand naravas care ma indeamna mereu sa apreciez lucrurile care nu se fac tocmai "ca la carte", ci cu totul aparte. Poate ca nu o sa reusesc sa ma exprim pe intelesul tuturor, sau poate pe intelesul nimanui ... nici macar pe al meu, desi mi-ar placea sa dezbat acest gand cu mai multe persoane - sa inteleg si eu daca sunt sau nu putin "şue". Da, suna ciudat, dar de multe ori ni se intampla noua oamenilor sa vorbim si la sfarsit cand trebuie sa tragem linie ... sa constatam ca tot ceea ce am facut a fost in zadar, caci vorbele au curs fara un drum bine stabilit, astfel incat acum totul este de'a valma. Vroiam sa spun ca mie imi plac lucrurile care sunt neobisnuite sau nonconformiste as putea sa spun. Exemple sunt multe: - nu imi place sa fac ceva de dragul "turmei" , mai concret ... nu imi place sa ies in anumite locuri publice doar p...

Ziua a inceput cum nu se putea mai bine: soare, cald, dispozitie pozitiva, energie debordanta si o intalnire ce se anunta cu multe batai de inimi. Nu stiu cum facem, dar de cele mai multe ori ne intalnim inainte de ora pe care am stabilit-o in prealabil - ma bucura acest fapt, caci asa profitam si de "sfertul academic" sau chiar de mai mult timp impreuna. Am jucat pig-pong - chiar daca nu era unul dintre sporturile mele preferate, acum pot sa spun ca incep sa il aduc la inima. Ma entuziasmez atunci cand castig si eu un set sau reusesc sa acumulez puncte intr-un mod miraculos de copilaros - se numeste nimereala :-$ . Ne-am intalnit si cu " A." si " I." - sunt niste oameni minunati, comunicativi, inteligenti si foarte simpli, in sensul ca nu sunt fitosi sau superiori (cel putin nu dau impresia aceasta). Detalile au facut ziua mai frumoasa iar pe mine mai fericita. :)

Imi place mult prea tare primavara, nu vreau sa las ca alte lucruri sa imi acapareze atentia si sa uit sa ma bucur de tot ce imi ofera acest anotimp. Astazi am avut parte de cateva momente minunate: stateam in balansoar, ascultam glasul Luizei care se juca alaturi de fratiorul ei, soarele imi alinta sufletul, priveam florile care au inceput sa isi arate culorile, vrabiutele erau vesele si cantau ... iar eu renasc ca in fiecare primavara. Sunt momente frumoase care mi se intiparesc in suflet si in amintiri. Dar sunt si lucruri care ma supara... Unul dintre lucrurile care ma scot din minti este ca eu sa fac ceva ce necesita timp, oboseala si implica inevitabilele mele zgarieturi ... iar dupa ce totul este gata, cineva in urma mea sa imi calce munca in picioare; Mi se pare un lucru total "de porc". Nu inteleg care este satisfactia pe care o au atunci cand critica, strica munca pe care am facut-o sau pur si simplu o calca la propriu in picioare... Sunt cat se poate de indulgenta,...

Uneori am nevoie de liniste sa imi ascult gandurile interioare, alteori am nevoie de intimitate sa pot plange fara sa fiu intrebata de ce fac acest lucru... iar in alte situatii am nevoie de o persoana cu care sa vorbesc ... sa ma asculte, sa ii spun ce am pe suflet, sa plang si intr-un final sa ma linistesc. Nu am mai plans in ultima perioada, imi este teama sa dau drumul lacrimilor, caci foarte putine persoane ma inteleg in astfel de momente. Eu sunt o ciudata - daca sunt nervoasa - plang, daca sunt mult prea fericita - plang, daca sunt suparata... inghit, pana intr-un moment in care cedez si plang ... cert este ca tot plansul acesta ma elibereaza de tensiune si ma face sa ma simt ca o floare neatinsa de noroi. Astazi iar a fost una dintre zilele in care am trecut prin nenumarate stari sufletesti. M-am simtit singura, melancolica, indiferenta ... nervoasa. Nu stiu ce se petrece, imi este teama de multe lucruri. Pun punct, ma duc sa fac miscarea pe care mi-am propus-o.

Astazi am avut parte de o zi frumoasa. M-am plimbat asa cum nu o mai facusem de mult timp, daca era dupa mine as mai fi petrecut cateva ore mergand si admirand fiecare coltisor care renaste din orasul in care locuiesc. Imi place sentimentul pe care il am atunci cand soarele imi mangaie ploapele si eu privesc strengareste printre gene razele jucause si calde; Muzicalitatea pasarilor ce se bucura si ele de aceasta temperatura ma incanta enorm. Ciripitul, norii, soarele ... eu si EL - ce decor primavaratic. Oficial ma simt mult mai bine. Incerc sa trec peste toate momentele ce imi inteapa sufletul, sa nu privesc rautatea oamenilor, sa fiu intelegatoare, sa iert mereu ... sa iubesc intens si sa ma bucur de tot ce mi se ofera. Vreau sa profit de zilele in care ma simt bine, de faptul ca sunt sanatoasa, iubesc si sunt iubita. Imi pare rau cand ma las purtata de sentimentele negative. Oricat de mult mi-as dori sa "ma fac mare" si sa devin doar eu responsabila de multe lucruri, ceva ...

Iar ma cuprinde o stare apatica ... o stare in care imi este teama de compania celor din jur. Incerc pe cat posibil sa nu arat latura aceasta a mea putin mai uracioasa din ultima perioada. Pot sa spun ca ma bucur de zilele insorite, de plimbarile prin parc, de discutile pe care le am cu anumite persoane, de intalnirile ce urmeaza sa le am in aceasta saptamana ... de florile ce au inceput sa isi arate culorile. Ma bucur, dar in acelasi timp ceva ma nelinisteste. As vrea sa vorbesc despre acest lucru, dar nu prea stiu nici eu ce se petrece cu adevarat in interiorul meu. O lupta intre doua forte... Mi-am facut o ciocolata calda, o savurez si in acelasi timp incerc sa imi gasesc un echilibru. Privesc spre trecut, vreau sa readuc zambetul acela sincer si larg pe chipul meu - ca mai apoi sa il impart si cu ceilalti. Imi amintesc cum in trecut puteam sa accept jignirile cu zambetul pe buze, chiar daca atunci cand ajungeam acasa eram ca o "ploaie de vara" din cauza lacrimilor care c...

Stare schimbatoare. As vrea sa spun ceva, dar cu toate acestea o sa pun punct.

Imi este dor de anumite intamplari, momente, lucruri, persoane, fenomene, locuri, priviri... In ceea ce ma priveste am luat initiativa, am inceput sa ma schimb - nu stiu inca daca este vizibil, dar in interiorul meu se petrec anumite transformari sau mai bine spus cizelari. M-am refugiat in diverse pasiuni descoperite peste noapte. Ma simt intr-o alta lume cand stau in linistea incaperii si imi las mainile sa lucreze cu hartie, materiale sau margele. Am dat play la un post de radio - muzica pe care o ascult acum imi induce o stare de liniste si o melancolie ciudata. Nu, sa nu ma opreasca nimeni. Ma simt asa de bine, in sfarsit am gasit o ambianta propice pentru a ma relaxa. Sunt doar eu si gandurile mele. Oricat de mult mi-as fi dorit sa ies la plimbare, ceva m-a retinut sa ma avant in aglomeratia si agitatia orasului. Ma ascund asemeni...

Acestea sunt cele cinci prajituri despre care povesteam in postul precedent. Prajitura cu rulouri Prajitura cu ness Prajitura bicolora Prajitura aromata - Este de post Prajitura cu bulion - Este de post

Un sfarsit de saptamana pe care l-am petrecut in bucatarie printre diverse mirosuri . Sincer nu imi dau seama cum a trecut timpul. Am facut cinci prajituri, un tort, gustari reci si multe alte treburi implicite acestei activitati. Privind in urma realizez ca nu am gustat nici macar din doua produse pe care le-am facut. Din toate nu mi-as fi dorit sa gust ... stiu ca ispitele sunt la tot pasul si incerc sa ma tin departe de ele. In schimb am baut mult suc de mere si am avut parte si de o ora de vorba cu verisoara mea. Imi pare rau de unghiile mele caci nu toate au trecut cu bine prin acest razboi culinar. Nu as fi precizat de unghii daca nu ii vedeam lui M. (sau avand in vedere ca este vorba despre o fata, as putea spune M-ei? ) manichiura perfecta. Pentru ziua de maine am cateva planuri, pe care, se pare ca o sa le respect - vremea isi arata coltii si o sa ma opreasca sa ies pe afara. Tocmai ieri ma gandeam cum sa mai combin hainele pe care le am in sifonier, imi facusem in mare o ide...

Stau si privesc in gol. Timpul trece si eu nu gasesc nici o fraza memorabila sau macar ceva despre care sa imi amintesc si sa vorbesc. Vreau sa spun ca mi-ar placea sa ramana vremea la fel de frumoasa ca astazi ... desi am ascultat prezicerile meteorologilor si se pare ca zapada nu vrea sa ne paraseasca; M-am saturat de vreme urata si de frig, imi doresc sa zambeasca soarele pentru a putea scoate la plimbare hainele mai subtiri si mai colorate. Sa incalt tenesii, sa port tricouri si sa capat dispozitia necesara pentru a ma bucura intens de fiecare zi. Am analizat eu comportamentul meu din ultima perioada si cam imi apare o virgulita ciudata. Nu vreau sa ma schimb, ci doar sa imi cizelez comportamentul, sa fiu aidoma persoanei de care " The obnoxious man " s-a indragostit si despre care scria intr-un mod aparte. Probabil multi ar spune ca timpul ne schimba pe toti, eu nu vreau sa privesc in "ograda" celorlalti inainte sa imi fac eu curatenie temeinic in a mea. Pun pu...

In urma cu cateva saptamani, un alt articol de al meu a fost publicat intr-o revista destul de cunoscuta (nu o sa ii dau numele - nu ma plateste sa ii fac reclama :D ). In articolul despre care mentionam, am scris multumirile pe care le am fata de o persoana care a insemnat foarte mult in viata mea. Am simtit un impuls sa impartasesc cu ceilalti intamplari, trairi si momente din viata mea ce s-au petrecut in preajma acestei persoane. Din graba sau poate din neglijenta nu m-am gandit niciodata la faptul ca persoana despre care am vorbit o sa citeasca articolul. Mare mi-a fost uimirea cand ma plimbam intamplator prin fata locului unde munceste aceasta persoana si ... brusc linistea strazii s-a intrerupt, cineva imi striga numele - era vocea pe care o cunosteam si pe care am ascultat-o ani de zile. M-am oprit putin nedumerita. Am asteptat sa se indrepte spre mine si cu cat se apropia mai tare ii vedeam zambetul cald de pe chip, ochii blanzi si mainile cum se desfaceau in intampinarea unei...

Am cateva persoane pe care le cunosc atat in lumea virtuala cat si in cea reala. Nu o sa scriu despre faptul ca ma enerveaza comportamenul lor, ci doar o sa evidentiez o "portiune" din viata lor vazuta din prisma mea. Nu vreau sa ii barfesc sau ceva de genul acesta, doar ca uneori mai simt nevoia sa rabufnesc si sa imi scriu sentimentele de moment aici. Sa ma descarc si sa nu pastrez mult timp in amintiri aceste clipe gri. Revenind la oile despre care va vorbeam. Stiu sa accept critici, remarci negative sau cum se mai numesc acestea. Dar uneori astfel de persoane ma fac sa cred ca eu nu fac nimic bun sau corect. Mereu, (fara nici o exceptie) au avut ceva de obiectat la ceea ce am realizat eu. Acestor persoane poti sa le vorbesti sau sa le arati orice chichita, dar daca nu le apartine au ceva de obiectat, gasesc un cusur, iti dau peste nas ca si cum perfectiunea este doar de partea lor. Personal consider ca nu s-a nascut nimeni invatat. Plus ca atat timp cat mentionez de fieca...

Astazi dimineata a inceput intr-un mod mai haotic, am privit telefonul si nu puteam sa ma dezmeticesc. Nu realizam ce zi a saptamanii este. Simteam ca am dormit foarte mult, dar cu toate acestea imi doream sa mai inchid ochii si sa ma bucur de starea de inconstienta pe care mi-o provoca somnolenta; Privirea mi-a fugit timida spre fereastra, unde am vazut razele soarelui ce se reflectau in zapada proastap asternuta ieri pe pervaz. Era o lume de poveste, un inceput de primavara si o pilula de incantare. Am incercat sa nu imi pierd entuziasmul, sa raman macar pe linia de plutire si sa fac ca restul zilei sa fie diferit fata de starea pe care o aveam ieri. Intr-o oarecare masura pot sa spun ca m-am simtit mai bine. Am iesit prin oras, mi-am facut o idee de ceea ce se mai descopera prin magazine, am remarcat diferenta de preturi de la un magazin la altul, mi-am revizuit lista de dorinte materiale si m-am mai indepartat de la gandurile mele. Ascult: Jon Lilygreen & The Islanders - Life L...

O alta zi de marti, oficial prima zi de primavara ... nu stiu de ce dar nu o simt chiar asa. Am primit flori si martisoare, dar imi lipseste soarele si o scanteie de veselie. Ma simt obosita, ingandurata si imi doresc sa am parte de o perioada de liniste, daca as putea m-as ascunde intr-un loc in care sa fiu doar eu, sa imi clarific anumite incertitudini, sa las timpul sa ma asculte si sa imi revin. Nu as putea sa spun cu exactitate ce anume simt, ci doar asa ceva vag si ambiguu... e ca si cum simt ca locul meu nu mai este chiar al meu, ca sunt o straina in propria mea viata si in acelasi timp nu imi doresc sa supar pe nimeni; Mi se taie respiratia, ma inteapa inima si am o stare ciudata. Imi pare rau ca nu ma pot bucura de lucrurile care ma inconjoara, sper ca toata aceasta stare sa fie trecatoare. Asa cum spuneam intr-un post precedent, il invidiez pe melc caci el are casa lui si se ascunde cand vrea in casa fara sa fie nevoit sa deschida usa musafirilor.