Povestea unui suflet

Sunt mamica de zece luni, am ajuns la camera de garda cu bebelusul marti noapte. Din cauza infectiei cu virusul coronavirus, un singur parinte are dreptul sa fie alaturi de copil in spital...si cum Mister este preferatul am decis ca este cel mai ok ca el sa intre si eu sa astept afara. Banuiam despre ce este vorba, insa nu stiam cat este de grav... dupa o ora de asteptat si facut planton in parcare, i-am vazut cum apar catre mine. Inima imi batea tare. Totul este bine, asteptam cinci zile de tratament la domiciliu.

Fiecare zi pe care o petrec in familie imi da sentimentul ca am descoperit izvorul de fericire. Chiar daca nu mai am timp de pierdut pentru creatile mele, pentru incercarile de pasiuni si alte bazaconii despre care am tot povestit ani la randul, nu ma plang...stiu ca "bebelusenia" este doar o perioada si vreau sa profit cat pot de mult de aceasta perioada... pasiunile o sa le reintroduc in viata mea pe parcurs, poate chiar alaturi de micutul meu explorator. Serile au devenit de relaxare in parc sau pe strazile orasului, ne plimbam, gangurim, strigam si radeam impreuna. Cred ca nu puteam sa fac ceva mai special de atat. Sunt fericita si implinita. Consider ca este un copil minunat si cuminte, ce ne face sa ne dorim inca unul :)) - stiu suntem teroristi.