Povestea unui suflet

Astazi am fost contactata pentru un interviu... Nu imi explic de ce, dar am emotii. Nu am mai trecut prin asta de ani buni. Mi-am facut fel si fel de iluzii si sper sa nu fiu dezamagita. Sper sa fie totul ok si sa imi gasesc linistea.

Trec zilele fara sa le mai simt rostul. Ma simt neputincioasa, nu mai am incredere in fortele mele...imi este teama de interviuri. Ma transform intr-o persoana ursuza care isi cauta coltul de liniste incercand sa nu vorbeasca cu lumea. Cu siguranta oamenii nu ma ineleg, insa eu sunt dezamagita ca nu am un loc de munca in prezent. Realizez ca ma invart intr-un cerc ciudat in care toate joburile pe care le-am gasit au fost tot in domeniul in care am activat..insa eu mi-as dori ceva nou, un loc unde sa pot avansa, sa muncesc cu drag si sa mi se recunoasca eforturile. Am momente in care plang si nimic nu ma poate face sa ma simt mai bine... sunt intr-o perioada sensibila si as vrea sa imi revin cat mai repede....vreau o stabilitate.

In trei ani o sa avem casa noastra! Visul nostru o sa devina realitate. Anul acesta o sa turnam fundatia, urmand ca in urmatorii ani sa finalizam proiectul. Sunt multe de gandit, forta de munca, bani de cheltuit, stres de mancat...insa vom trece cu bine peste toate daca o sa fim impreuna. Ma gandesc cu entuziasm la toate aceste lucruri, chiar daca sunt foarte speriata de schimbarile din viata mea. Poate ca m-am apucat de multe lucruri intr-un timp scurt, insa am nevoie sa recuperez anii pierduti. Sunt fericita, insa chipul imi este inlemnit de teama, nu pot sa zambesc larg...am emotii si sunt putin stresata cand ma gandesc la cheltuielile ce urmeaza. Simt ca este ireal, dar am dosarul in fata mea pe masa din dormitor, il privesc si vad ca este adevarat... vom avea casa noastra. Mister este omul ce ma calmeaza si imi ofera speranta ca totul o sa fie bine. Il iubesc si sunt atat de fericita ca m-a ales sa ii fiu alaturi la bine si la greu, la bucurii si realizari.

Tare as vrea sa stiu cum zboara timpul... s-a facut deja weekend si nu am reusit sa fac mare lucru...

Sunt casnica dar obosita. Stau acasa de la inceputul saptamanii...insa practic nu am avut nici o zi libera. Am avut cateva probleme de familie, am pierdut-o pe ultima bunica pe care o mai aveam. Chiar daca nu mi-a fost alaturi asa cum sunt povestile din copilarie,undeva in sufletul meu am simtit un gol imens. Am muncit pentru tot ceea ce a insemnat pomana, am vrut sa fac tot ce imi statea in puteri; Chiar daca nu toti oamenii stiu sa aprecieze, eu stiu in sinea mea ca tot ce am facut a fost pentu tata...sa fie linistit si impacat. Mi-am propus sa stau acasa doua saptamani, sa caut de munca si sa imi rezolv proiectele... insa nu am reusit sa fac mare lucru pentru mine. Asa ca imi incarc bateriile in noaptea asta si de maine promit sa fiu mai activa.

Planuri sunt, energie gasim, resurse mai avem....dorinta maxima, treaba e ca si asezata. Am notat ceea ce mai avem de facut si ne-am propus ceea ce tine doar de noi sa le ducem la bun sfarsit saptamana aceasta,  Am emotii..sunt streseaza de plin

Am fost atat de ocupata incat au trecut cateva saptamani in care nu am mai reusit sa ajung in fata laptopului sa scriu. Daca stau sa ma gandesc, poate ca nici nu s-a intamplat mare lucru in viata mea... am petrecut foarte mult timp la munca si zilele mele libere au fost numarate si pline de liniste sufleteasca. Sunt intr-o poveste in care ma bucur pentru evenimentul ce urmeaza sa mi se intample in toamna - inca mai am detalii de pus la punct. Dar pe de-o alta parte sunt stresata ca raman fara locul de munca pe care il aveam de patru ani - chiar daca multi spuneau ca pot ceva mai bun, ei nu stau ca desi in spatele unui job adolescentin stateau bani frumosi pe care ii castigam lunar, exista o siguranta si o liniste. Acum sunt ca un vulcan, gata oricand sa explodeze de stres. Mister incearca sa ma linisteasca. Eu sunt incapatanata si imi creez o stare de neliniste. Astept cu nerabdare sa treaca perioada asta si sa incep un nou proiect... asa cum am mai spus, anul aceasta inseamna ...