Povestea unui suflet

Am constatat ca sunt una dintre persoanele ce sufera de claustrofobie. Am facut al doilea atac de panica din cauza faptului ca mi-am indus o stare de sufocare in spatii inchise. Astazi am plans si mi-am simtit inima cum sare din piept ca atunci cand am fost in concediu si nu mai ajungeam la suprafata in salina. Sentimetul este al naibii de ciudat. Imi doresc sa invat a imi controla temerile.

Imaginează-ți că mergi pe stradă și te uiți în spate, la trecut. Și te împiedici. Știi de ce te împiedici? De viitor. Și o să te doară că te-ai lovit de el. Și meriți. Pentru că nu ești pregătit de viitor, când tu mergi înainte și te uiți înapoi.

Daca 1% din tine nu este sigur ca ma iubesti cu tot sufletul, sa știi ca undeva in interiorul meu cresc 2% sentimente de ura. Nu înțeleg de ce iti este  frica.. Nu imi explic ce te face sa stai in banca ta. De ce nu vrei sa ma faci fericita? Îmi doresc mai mult  ca orice un bebelus..

Mit sau adevar, undeva intr-un colt de suflet cred ca exista criza varstei de 30 de ani ... probabil sumele rotunde ne fac sa ne gandim mai mult la ceea ce am realizat si ceea ce nu am reusit. Eu recunosc faptul ca frustrarea mea este ca nu am reusit sa ma marit, sa fac un bebe, sa am casa mea - un fel de pachet care le include pe toate si pe cae le voi realiza in acelasi an. Am avut nenumarate discutii incat am ajuns sa spun cuvinte pe care nu le simt. Imi pare rau ca starea de nervozitate ma face sa fiu rautacioasa si sa arunc

Sunt dezamagita. Ma simt din ce in ce mai rau sufleteste vorbind.  Am durerile mele, le stiu, le simt si incerc sa le suport...imi este greu, insa nu am incotro...nu usnt singura in hora asta si parca nici nu imi vine sa rup dansul pentru un orgoliu de al meu. Am spus si ma repet, timpul se scurge si nu o sa il las sa o faca prea mult...mai las un an-maxim doi, dupa care o sa i-au cea mai inteleapta hotarare. Stiu ca ma iubeste la fel de mult cum il iubesc si eu, insa sunt dezamagita de frica lui....de teama de insuratoare, nu stiu daca isi da seama sau nu, dar pe mine ma pune pe ganduri ca nu sunt eu aleasa lui. Colac peste pupaza, dupa ce ca am eu frustrarile mele, se mai gasesc si oamenii sa ma intepe si sa imi scoata ochii ca nu ma vad pe mine maritata cu el, ca nu avem ganduri serioase...ca noi copilarim. Dar oare ne-a intrebat cineva daca avem bani? Daca ne permitem sa stam undeva impreuna? Orice as face, oriunde m-as duce sunt constienta ca cineva o sa gaseasca motiv de...

Trebuie sa recunosc pentru sine ca de cand am implinit frumoasa varsta de 28 de ani, grijile mele primordiale sunt legate de familia pe care nu am reusit sa mi-o intemeiez. Am dezamagiri ca am lasat timpul sa treaca si nu am luat taurul de coarne la momentul potrivit, poate ca niciodata nu o sa stiu care era cel mai bun moment sa fac schimbari in viata, insa acum tot ce stiu este ca nu mai am timp de pierdut. Ma simt legata de maini si de picioare ca nu pot sa fac urmatorul pas... pentru asta ete nevoie de doi oameni maturi si de cativa banuti. Nu am sustinere din partea nimanui, dar nu ii condamn pentru asta. Le multumesc alor mei pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit. atat mie, cat si fratilor mei. Nu condamn pe nimeni pentru nereusitele mele.

Am reusit pana la urma sa ajung la Bucharest Food Carnival. Acolo am descoperit muzica si am inceput sa dansez, recunosc imi era dor sa simt sangele cum vibreaza in vene. In tineretea mea fugeam mai des la concerte, acum parca nu mai am energie sa pierd noptile.

A fost o zi agitata, am simtit ca lacrimile stau sa curga dar nu de bucurie, nu am avut nici un motiv sa ma simt speciala. Gandul mi-a fost departe, mi-au tot trecut ideei referitoare la problemele cu care ma confrunt in aceasta perioada... Ma simt mai singura ca niciodata. Cel mai bun prieten al meu m-a anuntat ca o sa plece la munca in Malta peste cateva luni. Nu am stiut cum sa reactionez. O parte din mine as fi vrut sa ii spun ca nu merg cainii cu covrigii in coada, insa consider ca nu e treaba mea sa il impung sau sa il opresc aici. Ma doare cand ma gandesc ca o sa raman doar eu cu mine. Chiat daca nu ne mai intelegem ca pe vremuri, tot este bizar sa stiu ca o sa plece pritre straini. Nu stiu ce o sa urmeze.

Ziua mea... Fac parte din categoria oamenilor norocosi ce se pot mandrii cu faptul ca isi serbeaza ziua de trei ori pe an. De fiecare data este altfel, si niciodata nu am acelasi sentiment. Recunosc, inainte de ziua nasterii ma simt mult mai euforica si eman o nerabdare, dar asta se intampla pana in seara antecedenta "marelui eveniment". Onomasticile sunt doar motive de zambet sec si regrete. Imi doresc mai mult ca oricand sa nu mai aud telefonul cum suna si nici sa bad mesaje nu imi doresc... simt ca totul este ca un film regizat, nimic spontan . Parca imi si imaginez o conversatie a unui expeditor de sms "TREBUIE sa ii urez si Ei toate cele" - prea formal, prea fals. Este momentul sa ma afund in bucatarie, am multa treaba... nu am dispozitie sa vorbesc cu nimeni, azi va rog eu Nu!

- Ma iubesti? - Enorm! - Cat de sigur esti de viitorul nostru? - Foarte sigur, ai rabdare inca putin... Imi doresc din tot sufletul sa pasesc spre viitor, sa incep o noua viata. Vreau sa capat independenta, sa fug in lume alaturi de Mister fara sa imi fie teama ca ceasul ticaie.  Sunt pregatita sa ii spal, sa ii gatesc si sa fac curatenie in casuta noastra.  Stiu ca sunt multi pasi de urmat pana o sa ajungem sa stam doar noi doi, sper sa reusim vreodata asta... uneori simt ca viata este nedreapta.