Povestea unui suflet

Ziua aceasta m-a obosit, am avut musafiri cu "personalitate", oameni cu care nu imi mai face placere sa imi impart timpul. Nu am fost niciodata genul de om radical, insa de data aceasta lucrurile mi-au pus capac si ma simt deranjata de atitudinea pe care a avut-o fata de mine.  Cuvintele ma dor si acum...dau filmul inapoi si realizez ca sunt un om de nimic. Nu am facut nimic demn si laudabil. Simt ca nimeni nu se mandreste cu vre-o reusita de a mea, ca si cum nu a existat nimic pozitiv. Am incercat sa pun punct si sa imi revin, caci pe seara am fost eu musafir, desi unul cu treburi de executat....si cum spuneam si mai devreme, se pare ca nimic din ce fac nu este bine... Mi-a fost arasa atentia pe un domeniu ce credeam ca il stapanesc, nici macar acum in al doisprezece-lea cea nu simt ca am gresit, insa pentru cei din jurul meu am facut o calamitate. Ma simt dezamagita de atitudinea lor ce s-a rasfrans ca un uragan asupra mea. Sunt un nimeni bun de nimic.

Astazi am avut o dispozitie confuza. Simt ca nu am nimic de pierdut...ma uit in jurul meu si feele sunt maritate, cu copii si au casele lor. Eu nu am nimic...,ma simt singura. Imi este teama ca ceasul ticaie pe langa mine si eu nu pot sa il opresc. Imi e ciuda ca nu pot sa spun "DA" cu toata inima, as vrea sa fiu ceruta si sa imi strig bucuria. In prezent iubesc dar nu am inima intregita de o familie, simt ca asta imi lipseste si nu ma face pe deplin fericita.

Am evadat de la medicul de familie, am reusit sa il convig sa imi ofere fisele medicale si sa ma  transfer unde consider  ca imi este locul. Sunt fericita, sper sa nu mai am nevoie de medic,,,imi doresc sa fiu sanatoasa tun si sa nu fie cazul sa murdaresc fisa medicala.\

Astazi am fost la Simfonia Lalelelor din Pitesti. Am avut parte de o zi relaxanta. Imi era dor sa nu ma uit pe ceas si sa las timpul sa curga lin fara sa am nici un gand negativ. Cand vine vorba de flori si gradinarit ma exteriorizez si las frau liber cheltuielilor... vreau sa imi amanajez o gradinita de vis,

Citisem ieri pe un blog o expresie ce mi-a ramas in minte intreaga zi " Nu mă doare nimic, deci am murit " - asa ma simt si eu astazi. Durerile intense au disparut, iar cele minore incep sa devina insesizabile. Sunt fericita si ma manifest ca atare. Un mare merit in vindecarea mea il are si cel mai bun prieten al meu "dr Pmpiliu Topescu" - omul care m-a invatat ca odihna este importanta pentru sanatate. Ce-i drept zilele acestea mi-am rezervat timp pentru a sta eu cu mine si a fura cateva zeci de minute de somn . Viata mea a fost agitata in ultimii ani, si mereu mi-am propus sa trec si peste hopul acesta dupa care imi rezerv timp pentru mine, insa niciodata nu am reusit. Dupa mult timp o sa imi petrec trei zile de libertate,,,maine ma duc la Simfonia Lalelelor impreuna cu ai mei si cu ai lui Mister. Sper sa fie o vreme frumoasa.

Durerile de frunte nu dispar...as vrea sa fac un control dar nu stiu unde sa ma duc. Astazi am fost la controlul pentru vedere, am plecat multumita ca vederea mea nu s-a "defectat". Maine urmeaza sa ma duc la cotabila pentru a imi lua o adeverinta ca sunt salariata si asigurata la cnas... urmand sa imi caut un medic de familie. Nu sunt adepta spitalelor si medicamentelor, insa am ajuns in puncrul acela disperat in care as face orice sa scap de durerea asta. Am citit fel si fel de articole si gandul meu este ravasit. Am nevoie de odihna si de o zi fara durere.

Am ajuns sa fug de cuvinte, icerc pe cat posibil sa tin pentru mine frustrarile si dezamagirile pe care mi le provoaca cei din jur. Imi este teama sa vorbesc,au impresia ca doar ei au dreptul sa fie cei ce se supara, iar mie imi ramane mereu sa fiu vinovata. Ma conformez si accept situatia, desi nu ma simt inculpata...nu va imaginati ca sunt oaia neagra, caci sunt opusul...dar am o doza de pacifism si asta ma face sa fiu mai empatica. Nu am energia necesara sa duc o lupta in spate. Vreau sa ma inchid in cercul meu... mi s-a luat tare de a tine in puf oamenii de enspe mii de ori. Am nevoie de intelegere si eu, de iertare... Nu pot sa bat la usi inchise necontenit, cedez si ma afund in linistea personala... macar asa nu o i-au mereu de la capat cu aceleasi repsosuri infinite, Am nevoie de un cutremur interior sa ma pun pe picioare si sa incep o viata linistita.

Ma simt rau. Ma doare ingrozitor capul de cateva zile si imi este teama sa nu fie vorba despre ochelarii mei. Sper sa nu fiu nevoita sa ii schimb.

Ma uit la calendar si astept cu drag sa inceapa saptamana viitoare, sa stiu ca agitatia a trecut si ca pot sa alerg cu inima impacata ca totul este la locul lui. Astazi am facut tot ceea ce mi-am propus, chiar am depasit putin lista de planuri. Sunt mandra de mine ca am reusit sa ma dezmortesc din letargia in care am intrat asta iarna.  Vremea frumoasa de afara ma indeamna sa imi petrec timpul sub razele soarelui ce imi zambesc larg. Am ganduri marete in ceea ce priveste gradina cu flori... incepe sa prinda contur si asta ma entuziasmeaza mult. Sunt ca un copil ce isi intregeste colectia de jucarii. Vorbeam cu Mister despre o posibila intalnire a parintilor nostri, radeam timid despre faptul ca se vor cunoaste inainte sa planificam nunta. Am cateva emotii, nu stiu de ce.... este vorba doar despre o plimbare intr-un alt oras pentru un festival, un loc unde amandoi ne dorim sa ne ducem parintii.

Cand eram mica imi placea aceasta perioada a anului, eram in vacanta de primavara...eram visatoare si totul mi se parea usor. Timpul parca era mai consistent, reuseam sa termin curatenia si imi ramanea timp pentru iesirile cu prietenii. Anul acesta abia am terminat treaba si simt ca trebuie sa o i-au de la capat...nu sunt multumita de nimic, parca cineva in spatele meu vine si isi baga coada sa imi deranjeze ordinea. Am nevoie de o zi de odihna... vreau sa stau la iarba verde, sa citesc, sa creez, sa iubesc, sa fac orice ma face fericita si ma scoate din cotidian. Astept cu nerabdare un weekend in care sa pot evada din oras, insa aceste zile se tot lasa amanate. Mi-am pus ordine in viata si am de gand sa imi incep un program pentru sanatatea mea. Am ajuns la varsta in care scartai usor, insa nu vreau sa las lucrurile sa se intautateasca. Si daca tot vorbeam despre program, este timpul sa ma bag la somn...ora unu m-a prins iar treaza.

Viata mea este mereu agitata si plina de activitati, nu cred ca as putea sa stau o zi fara sa am ceva de facut. M-am obisnuit in ritmul acesta alert si nu pot sa spun ca imi displace. Intr-un fel sau altul simt ca nu mai am mult timp de petrecut acasa si as vrea sa il traiesc la maxim acum. Imi doresc sa termin lucrurile pe care le-am incept si sa finisez proiectele pe care ceilalti le ocolesc. O parte din inima mea iubeste nebuneste, insa cealalta se simte singura in cautarea sufletului pierdut acum o saptamana.  Stiu ca nu ma vor intelege multi, dar nici nu le cer asta...este durerea mea pe care mi-o ung singura si invat sa gandesc pozitiv si in astfel de situatii. 

Dupa 15 ani sufletul drag ne-a parasit. Pe de-o parte sunt suparata si debusolata, insa trebuie sa inteleg ca si-a depasit durata medie de viata si suferinta ei a fost mult mai mare decat a putut sa suporte. O caut cu privirea, vin de la munca si o astept sa fie in locul meu pe perna... cand vreau sa mananc am tendinta sa ii opresc o bucatica, dar ea nu mai apare....nu mai este printre noi. Nu o vom uita niciodata!

Mister este atent la dorintele mele si ma face fericita daca ii sta in putere. El stia cat de mult imi doresc o bicicleta decorativa si a facut tot ceea ce a putut ca sa imi aduca aceasta piesa din puzzelul meu din gradina. Curand o sa fac o sedinta foto sa imortalizez fiecare colt din gradina mea ce prinde contur de vis. Sunt asa incantata ca pot sa imi petrec timpul in gradina, Am reusit sa construiesc o mica recuzita necesara pentru o gradina demna de lauda.