Povestea unui suflet

Inainte de toate sunt  om. Mereu am mers pe principiul acesta...indiferent despre ce a fost vorba eu am incercat sa fiu de folos oricui mi-a cerut ajutorul. Uneori era nevoie doar sa vad ca cineva este in impas, iar eu eram deja acolo sa ajut. Niciodata nu am stat sa ma gandesc daca am ceva de castigat sau daca o sa fiu rasplatita prin cuvinte pentru ceea ce fac; Primul indemn a fost mereu sfant pentru mine. Nu fac nimic pentru lauda oamenilor... vreau doar sa las loc de "buna-ziua".

Daca in ultimele zile mi-am pus capul pe perna si gandurile dezordonate in sertarul inimii, astazi am profitat de libertatea si intimitatea sufleteasca pentru a discuta anumite probleme ce ma framantau cumplit. Am ajuns la un consens, am lamurit ganduri ce nu imi dadeau pace, am ascultat povesti si declaratii.... m-am simtit iar un copil ce se teme de ziua de maine, dar pana la urma am plecat cu inima linistita ca rugamintea mea a fost ascultata, iar gandurile au reusit sa prinda contur si sa se transforme in fraze concise. Nu stiu daca era musai necesar sa se ajunga acum in acest punct, insa trebuia ca intr-o zi sa avem parte si de astfel de discutii... Viata nu este mereu atat de colorata pe cat as vrea, dar totul este bine cand se termina cu bine. Orice problema are o rezolvare, tot ce avem nevoie este de timp pentru a analiza putin inainte de a lasa vulcanul din noi sa erupa, caci uneori la nervi spunem cuvinte pe care le regretam si pe care nici un fluviu nu o sa reuseasca sa l...

Caut putere sa ma adun si sa ma linistesc. Vreau ca problemele sa nu se impregneze pe chipul meu. Simt ca ma doare din ce in ce mai tare si nu inteleg cum m-am prabusit intr-o clipa, am cazut de undeva de unde nici nu imi dadeam seama ca sunt...banuiam ca ma aflu pe o treapta inalta, insa abia acum dupa ce am simtit durerea am realizat cat de sus eram. Simt ca debusolarea mea capata proportii pe zi ce trece... as vrea sa primesc un semn ce ar putea sa ma linisteasca sufleteste, cred ca as inflorii intr-o clipa. .. am nevoie de timpul meu. Ma retrag in coltul meu sa ma gandesc la tot.

Nu ma simt bine... dupa mult timp ma bag la somn inainte de miezul noptii si  nici nu vorbesc despre ziua ce tocmai s-a incheiat.

Trecut-au anii... si noi tot impreuna. Ador sentimentul acesta. Ma simt fericita la gandul ca Mister a ajuns cel mai cel om din viata mea. El imi aduce zambetul pe chip dimineata si sclipirea din privire atunci cand il intalnesc. Astept cu sufletul la gura sa gasesc o perioada mai linistita sa reusesc sa duc la indeplinit tot ceea ce in prezent se afla doar pe lista de dorinte.  Pe zi ce trece simt ca inima imi bate mai tare si dorinta referitoare la viitor se contureaza.

Niciodata nu as fi crezut ca pot sa fiu atat de fericita. Pe zi ce trece simt ca omul de langa mine face atatea lucruri pentru noi. Micile gesturi reusesc sa ma ridice pe un nor pufos si sa ma faca sa zambesc larg, sa tresar cand aud telefonul sunand, sa simt inima cum imi bate alert si nebuneste. Simt fiorii primei iubiri .  Cateodata citesc primul meu blog si gandurile pe care le aveam atunci... nimic nu se mai potriveste cu frumoasa mea poveste de iubire, simt ca am gasit omul langa care vreau sa imi petrec tot restul vietii. Omul ce ma intelege chiar si atunci cand nu vorbesc. Persoana care ma imbratiseaza chiar daca ii spun ca vreau sa fiu singura doua minute sa imi ascult gandurile. Mister care zambeste si la glumele mele nu tocmai stralucite... Il iubesc si ii multumesc pentru ceea ce a facut pentru mine si vreau sa stie ca apreciez pana la luna si inapoi schimbarile pe care le-a trait pentru ca relatia noastra sa fie astazi in acest punct .

Masa de duminica a devenit din ce in ce mai colorata de caractere multiple. Cred ca este genul de pranz pe care il vedeam in filme cand eram mica ... intreaga familie plus jumatatiile sufletelor , toti adunati la masa degustand bucatale atent selectionate de gospodina desavarsita a familiei. Sunt fericita cand ma gandesc la aceasta situatie si pun in antiteza ceea ce traiam in urma cu cativa ani. Parca nu am trait eu acele amintiri.... Prezentul este total diferit, niciodata nu mi-as fi imaginat ca poate a fie asa frumos. Iubesc cu intreaga mea inima si  sunt inconjurata de oameni dragi. Chiar daca sunt lucruri ce nu pot sa le realizez... in prezent sunt multumita de ceea ce am si de modul in care am reusit sa pun la punct anumite lucruri ca un om mare.

M-am trezit cu sunetul puternic al vantului ce imi batea in geam foarte puternic. Am imbratisat pilota si cu greu m-am dat jos din pat, era o senzatie de amorteala foarte placuta...am descoperit senzatia de "lenevit" si profit pe cat posibil in diminetiile in care timpul imi permite. Viata mea este foarte bine pusa la punct, totul se desfasoara dupa un program bine stabilit si cu greu imi permit sa introduc in program alte activitati, insa atunci cand o fac bucuria este enorma; Astazi am fost in parc sa alerg. Imi doresc sa nu las nici o zi libera fara sa fac sport. Visul meu de cativa ani buni este acela de a da jos cateva kilograme considerabile si a ma mentine supla... imi este greu, sunt o persoana ce acumuleaza si caloriile de la o singura bomboana. Nu pot sa ma vait ca sunt foarte pufoasa, insa mereu este loc de mai bine. Stiu ca pot si vreau sa imi demonstrez mie ca pana la vara imi recapat tonifierea. Sunt fericita ca am oameni ce imi sunt alaturi in ...

Chiar daca am avut o perioada agitata si am simtit ca sunt singura impotriva vantului puternic, am reusit sa depasesc situatia...sa ma regasesc si sa ma intorc pe drumul cel bun. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc celor ce mi-au fost alaturi in cele mai negre momente si nu m-au parasit atunci cand aveam nevoie de liniste si singuratate...sunt sigura ca prezenta lor m-a ajutat sa pasesc pe drumul cel bun. Oamenii sunt diferiti dar cu toate astea se inteleg si se completeaza...asta-i cel mai fain intr-o prietenie . Nu am multi oameni speciali, nu pot sa ma mandresc cu o gasca de poveste...am cativa oameni pe care pot sa ma bazez necontenit si pe care ii sun la orice ora din zi sau noapte. Putini dar buni. Recunosc, am avut momente in care m-am gandit daca doar eu simt asta...sau sentimentul este reciproc... Imi doresc ca peste zece ani sa ii am tot pe ei langa mine, sunt sigura ca nu o sa ne plictisim niciodata!

Mi-am propus sa imi modific gradinita casei, sa o transform intr-un spatiu viu colorat si plin de flori. Nu stiu daca o sa reusesc anul acesta schimbari majore, insa am inceput cu mici pasi pentru modificarea finala ce urmeaza sa vina in viitor. Un pas mic pentru omenire, unul uriasi pentru mine.

Am fost la maternitate, ieri a nascut o buna prietena si fosta colega de liceu. Nu este prima dintre colegele mele ce a devenit mama, insa pentru ea simt o bucurie aparte . Recunosc, vand-o pe cea mica m-au cuprins emotii nebanuite. Ma uitam lacoma la ea si imi imaginam cum o sa fiu eu peste cativa ani cand o sa stau pe marginea patului privind spre propriul meu copil. Nu vreau sa ma grabesc, dar parca asa dulce este momentul cand o mama isi priveste minunea.

Am descoperit o postare ce mi-a atras atentia inca din primele randuri... nu stiu daca celorlalti ar putea sa li se para ceva interesant, insa pentru mine a fost ca un moment de refresh - ca si cum m-am oprit in loc, am citit pe nerasuflate si dupa ultimul semn de punctuatie am reluat viata cu un gand mai pozitiv. Si daca tot am inceput prin a scrie despre o idee motivationaa, vreau sa mai memorez un link interesant , numai bun pentru viitor, caci citind ma regaseam in poveste. De multe ori una am gandit si altceva am spus prin cuvinte. Mi se parea nedrept sa daram o bucurie a celui de langa mine... preferam sa ma inchid in mine si sa astept revenirea. In viata am invatat ca pe primul plan este cel de langa tine, dupa care propria persoana. Fiecare stie in sinea lui ca durerea personala poate sa o indure, mai ales cand in "joc" se afla bucuria unor persoane speciale. Stiu ca nu trebuie sa facem mereu compromiuri, insa cate-odata este atat de frumos sa surprinzi pe cine...

Simt ca intru in depresie. Am avut mai mult timp liber de care am profitat intr-un mod ciudat... Am privit oglinda si nu mi-a placut ce am vazut, am fost dezgustata si nu imi explic cum de m-a lovit astazi aceasta viziune. Simt ca atatea luni nu am trait eu in propriul corp. Nu vreau sa dramatizez, insa vreau o schimbare in viata mea. Lupt acum pentru a avea parte de ceea ce imi propun. Poate o sa devin atipica, dar vreau sa pun ca prioritate aceasta dorinta. Maine este ziua de inceput, am atatea ganduri si emotii...dar in acelasi timp pun baza in ziua ce urmeaza.

Ora unu bate la fereastra, stau cu laptopul in brate...deja a devenit cliseu, nu reusesc sa imi adun gandurile si sa le astern pe hartia virtuala. Ma gandesc la trecerea necontenita a timpului. Privesc in urma mea si simt ca nu las nimic vizibil. As vrea sa regasesc puterea de a lasa amintiri si bucurii oamenilor. Sunt intr-o perioada de tranzitie, simt ca am multe de facut si timpul ma preseaza de la spate. Am inceput sa visez la momente colorate, poate ca ma pripesc, dar nu poate nimeni sa imi interzica sa visez. Mereu am fost o persoana ce pluteste pe nori imaginari. de multe ori am cazut, dar stiu ca intr-o zi o sa ma urc la cer pe treptele fericirii. Astept inca transformarea mea, dar parca nu mai apare. Imi doresc cu ardoare sa ii fac pe oameni mandri de mine, sa le las mici zambete permanente pe chip - imi lipsesc gropitele mamei din obraji) .   play

Mi-am reluat activitatile zilnice. Sper sa reusesc sa pun la punct toate lucrurile restante. Ma simt obosita, dar mi-am propus ca maine sa fac marea si sarea intr-un timp relativ scurt. Am simtit ca a trecut o eternitate de cand nu am mai stat pe acasa, de cand nu am mai scris...ce-i drept am o saptamana de cand nu m-am mai atins de laptop. Imi e dor sa dulce-gatesc in bucataria mea mica dar plina de ustensile diversificate - p.s. nicaieri nu e mai bine ca acasa.