Povestea unui suflet

De curand mi-am propus sa imi schimb stilul de viata, sa fiu iar omul vesel si jucaus, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Sunt atat de mandra de ceea ce am ajuns acum. Uneori ma gandesc pentru ce fac eu astfel de "schimbari", insa in secunda urmatoare imi amintesc ca am invatat sa ma bucur de prezent fara sa pun multe intrebari. Fiecare fapta e o consecinta a trecutului. Atunci cand intorc spatele cuiva, nu o fac din rautate...ci pot sa spun ca este o arma de aparare, o urmare a ceea ce m-a ranit vis-a-vis de persoana in cauza.  Chiar daca vreau sa uit si sa las de la mine in anumite cazuri, imi amintesc cat de mult m-au ranit si m-au dezamagit anumite lucruri...iar asta nu se sterge cu buretele peste noapte. Am nevoie de siguranta zilei de maine, de certitudinea ca nu o sa mai patesc la fel. Imi pare rau ca nu am avut timp mai mult sa scriu, dar imi dorec sa revin curand cu mai multe ganduri.

Am zambit larg. Mi-am lasat inima sa se joace langa tine si sa se bucure de clipele minunate, de momentele tandre si de tine. Esti omul special din viata mea si asta ma face fericita. Ma trezesc adesea privindu-te si nu imi vine sa cred ca viata m-a adus in bratele tale. Reusesti sa ma temperezi si sa ma aduci pe linia de plutire cand uit sa mai fiu draguta si ma exteriorozez vulcanic. As vrea sa pot transforma sentimentele in cuvinte, sa scriu o postare dulce si draguta asa cum esti tu, insa tastele sunt mult prea grele si nu lasa cuvintele sa formeze propozitii frumoase.

Curand intentionez sa imi redeschid blog-ul...sa las usa deschisa sa primesc invitati. Imi este dor sa gasesc motivatia de a scrie, de a coresponda cu oamenii din spatiul virtual si mai ales de a avea unde sa imi descarc tolba de cuvinte cand sufletul imi este plin. Realizez ca am pierdut multe amintiri din pricina faptului ca nu le-am scrijelit la momentul oportun...acum totul este rece si nu mai gasesc intensitatea momentului...

Am inceput sa fiu "aricioasa" ... cel putin cu mine insami, am incercat sa ma comport asa cum nu imi sta in caracter, aceasta reactie o am doar pentru ca am fost ranita de oameni dragi si ma gandeam ca o ignoranta din partea mea o sa imi faca bine, insa tot timpul dupa ce ma comportam urat mai putin frumos simteam o usoara durere si o agitatie sufleteasca. Astazi am avut o revelatie de moment, mi-am dat seama ca defapt nu ma razbunam  ci reactionam corect, caci fiecare actiune aduce de la sine si o reactiune... sau pot sa spun ca faptele din trecut acum au o amprenta impunatoare in prezent si aici nu este doar vina mea. Nu ma simt vinovata pentru comportamentul meu rece. Vreau sa cred ca asa imi este mai bine... am incetat sa mai ii pun pe ceilalti pe primul plan, caci am simtit-o din plin ca ei nu au fost langa mine cand am avut nevoie maxima. Nu pun la socoteala zilele acele minore in care sunt suparata pe soare ca nu vrea sa iasa, ci ma refer la perioade de timp in care...

Au trecut multe zile de cand nu am mai scris...poate ca am intrat intr-o rutina de ganduri sau poate nu ma mai simt capabila sa las cuvintele sa curga prin atingerea rapida a tastelor. Astazi mi-a fost dor de gandurile mele, am stat cateva minute si m-am gandit la multe lucruri si totusi acum realizez ca nu m-am gandit la nimic. In ultima perioada am inceput sa fiu mai zgarcita in sentimente rostite. Simt mult, poate mai mult ca pana acum, insa nu mai declar asta. Vreau sa fiu iar rationala si sa spun doar cand este cazul ceea ce simt. Am fost ranita de oameni dragi si tebuie sa am grija de sufletul meu. Uneori ma simt singura, noroc ca am jumatatea sufletului meu langa mine, insa fara el ma simt pierduta.

Uneori ma simt singura si imi vine sa plang, sa ma ghemuiesc intr-un colt si sa imi las lacrimiile sa curga pe obraji, sa se rastogoleasca si sa imi stearga fardul usor. As vrea sa gasesc buretele magic, acel sentiment care face ca tot raul sa dispara intr-o clipa. Poate ca am cedat si am uitat sa trec cu vederea peste miciile detalii ce ma calca pe bataturi, insa nu sunt de piatra si reactionez cand ma simt rau.