Povestea unui suflet

Trec printr-o perioada agitata si obositoare. As vrea sa gasesc putin timp in care sa stau doar eu si omul drag, sa ne imbratisam si sa ne spunem gandurile. Simt ca timpul este destul de hain cu noi si nu ne mai permite sa ne bucuram de noi. Iar sunt sensibila si plang usor. Ma gandesc la un lucru si imi este teama...as vrea sa vorbesc cu cineva, dar nu stiu cine poate sa ma inteleaga. Plang si imi sterg lacrimiile, e tot ce pot sa fac in lipsa ta.

Am avut parte de un accident in trafic. Pagube exista, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca nimeni nu a patit nimic.

Imi este dor de timpul nostru liber, de momentele de tandrete si de ceea ce insemna inceputul nostru de anul trecut. Uneori munca si stresul ne face sa uitam sa ne aratam sentimentele si sa ne lasam romantismul sa iasa la suprafata, insa cand nu ne asteptam unul dintre noi face un pas si il trezeste la realitate pe celalalt si ii aminteste ca ne iubim si trebuie sa ne aratam asta, oricat de obositi si stresati suntem. Vreau sa ma trezesc in bratele lui si sa ma sarute cu dor. Vreau sa ma joc in parul lui. Vreau sa fie totul bine... vreau liniste si pace.

Trecut-au zilele. Au fost si bune si rele, dar nu ma vait acum. Am avut momente in care am plans, am vrut sa cedez, dar cineva m-a ridicat de la pamant si m-a ajutat sa merg mai departe. Acum, apele s-au linistit. Mi-am gasit echilibrul si stau pe o linie de plutire. Poate ca nu e ceea ce visam pentru viitorul meu, insa nu este nici ceva rusinos. Atat timp cat oamenii dragi ma inteleg si ma accepta asa, eu sunt fericita. Defapt chiar sunt fericita, am cel mai dragastos iubit si ma face sa il iubesc pe zi ce trece mai mult. Stie cand ma supara si face in asa fel incat sa il iert si sa nu stau suparata. Ce frumoasa-i viata!

Trec zilele si eu nu fac nimic nou. M-am robotizat si am ajuns sa ma comport iar ca o copila plangacioasa. Sunt multe nedreptati...dar nu pot sa schimb lumea.

Dezamagita de reactia celorlalti... Am venit acasa atat de incantata ca mi-am luat primul salariu si asteptam sa fie o zi speciala, dar a fost o dezamagire. Nici nu am cuvinte sa descriu ceea ce am simtit, imi venea sa plang...dar in acelasi timp sa ma revolt si sa strig durerea. P.s. Multumesc pentru mesaj!

Trecut-au zilele... nu mai am timp de blog, nu stiu ce este cu mine, incep sa ma robotizez. Astept sa intru la programul meu stabil si sa vad atunci cum o sa fie. E putin bizar ca nu stiu ce o sa fac, adica pana acum mi s-au tot adus zvonuri despre o posibila functie, insa nici una nu se potriveste cu cealalta.  Timpul o sa decida si o sa imi arate ce am de facut. Cat despre inima mea, e putin complicat. Simt ca pierd lupta cu mine. Poate e doar o perioada...sper sa fiu doar eu exagerata si sa se indrepte lucrurile. E ciudat cum peste noapte imi dau seama cat de frica imi este sa nu il pierd. El imi spune ca exagerez... este posibil, simt nevoia de  afectiune in perioada asta, chiar si acum imi vine sa plang si sa imi i-au campii. Imi este dor de viata mea.