Povestea unui suflet

Ma simt atât de tristă. Plâng și parca nimeni nu mă vede, sau poate nimănui nu îi pasă de mine și sentimentele mele. Am încercat sa trag un semnal de alarmă, să spun că nu mă simt ok în situația asta! Nu este normal să nu găsim un moment de fericire... Dar poate că eu cer prea mult.  Eu nu vad ce mi se oferă, eu caut motiv de supărare în orice...  Eu visez la o armonie, un echilibru... O stabilitate.  Dar, sunt departe de toate aceste dorințe.  Ma îndrept vertiginos într-o direcție gri... Plâng și sunt tristă, ma ascund cât pot, folosesc o mască pentru ceilalți.. Dar sufletul îmi este gol, nu mai simt nimic, nici măcar dezamăgire.

Există multe forme de bogăție în viața asta – unele se măsoară în bani, altele în realizări, dar cele mai prețioase se simt în inimă. Pentru mine, cea mai mare comoară este să fiu părinte pentru doi copii. Două suflete mici, două inimi care bat în același ritm cu a mea, două universuri care mi-au schimbat complet lumea. Când ai un copil, descoperi iubirea necondiționată. Când ai doi, înveți că inima ta se poate dubla, fără să împartă – doar adaugă. Fiecare zâmbet, fiecare cuvânt nou, fiecare îmbrățișare venită din senin îți hrănește sufletul cu o fericire greu de pus în cuvinte. Frățietatea dintre ei e un spectacol în sine. Îi privești cum cresc împreună, cum se susțin, se ceartă și se împacă, cum învață unul de la celălalt. Și în tot acest haos frumos, înțelegi că nu le oferi doar o copilărie, ci și un sprijin pe viață. E obositor? Da. E haotic? Cu siguranță. Dar e și profund, autentic și magic. Pentru că, la finalul zilei, când îi vezi dormind liniștiți, îți dai seama că nu ai nev...