Povestea unui suflet

 10-12 septembrie - Vacanta la mare.  Am ales sa mergem la mare, chiar daca eu nu sunt dornica de aceasta zona, probabil complexele mele ma fac sa fiu reticenta cand vine vorba despre plaja.  Ideea de a pleca cateva zile a venit brusc, din dorinta de a le aduce parintilor mei o bucurie, caci ei nu au mai fost la mare de ani de zile. Au facut tot ce au putut ca sa avem o locuinta decenta, sa avem ce pune pe masa, sa ne cumpere tot ce ne trebuia pentru scoala...si mereu, au lasat vacanta in stand by.  Copilul meu a vazut prima data intinderea mare de nisip, a fost o incantare.

 Este luni si sunt la birou, putin obosita dar imi este greu sa recunosc acest lucru. Imi doresc atat de mult sa fac in asa fel incat sa nu ne opreasca lipsa banilor pentru finalizarea visului nostru, imi doresc sa nu rupem din nevoiile copilului in aceasta perioada... asa ca am zis sa fac ceva in privinta asta, mi-am gasit un job part time.  In sufletul meu simt o durere ce ma apasa, caci am pierdut clipe pretioase din viata copilului meu, in detrimentul banilor, caci pentru asta vin la munca. Stiu cumva ca o fac tot pentru el, dar poate ca el se multumea si cu o locuinta mai modesta, sau cu haine si jucarii mai putine, dar vreau sa ii ofer cat mai mult din toate, sa descopere si sa fie la un nivel modest, sa nu simta o oarecare inferioritate.  Lupt si fac ce pot pentru el. Il iubesc maxim de mult, e un sentiment pe care inca nu am invatat sa il descriu in cuvinte, mi se pare ca oricat as incerca nu gasesc o asemanare la fel de puternica pentru aceste sentimente.  I...