10-12 septembrie - Vacanta la mare. Am ales sa mergem la mare, chiar daca eu nu sunt dornica de aceasta zona, probabil complexele mele ma fac sa fiu reticenta cand vine vorba despre plaja. Ideea de a pleca cateva zile a venit brusc, din dorinta de a le aduce parintilor mei o bucurie, caci ei nu au mai fost la mare de ani de zile. Au facut tot ce au putut ca sa avem o locuinta decenta, sa avem ce pune pe masa, sa ne cumpere tot ce ne trebuia pentru scoala...si mereu, au lasat vacanta in stand by. Copilul meu a vazut prima data intinderea mare de nisip, a fost o incantare.