Povestea unui suflet

Vroiam sa imi spun mie ca sunt bine, sa imi scriu cuvinte pe  care sa le citesc in viitor. Am trecut peste un an plin de schimbari, insa asta nu este tot...astept cu nerabdare sa ridicam casa, sa ne mutam doar noi doi impreuna . Simt anumite schimbari interioare, imi imaginez in fel si chip...imi doresc atat de tare sa mi se adevereasca dorintele. Nu vreu sa fac din asta o presiune si sa imi ingreunez viitorul cu gandul asta, insa simt ca m-ar completa si m-a face sa ma simt implinita. Am o mie de ganduri si de dorite.

Am avut parte de cateva ore alaturi de nepoteii mei. Miros a lapte si a fericire. Sunt atat de bucuroasa si dornica sa imi petrec ore intregi alaturi de pitici. Astept cu nerabdare  sa am si eu un ingeras de copil, pe care sa il vad zi de zi.

Este târziu in noapte si nu pot sa dorm. Am avut un mic conflict si nu imi da pace...am o neliniște si plang in perna. Am crezut ca m-am maturizat, dar defapt sunt la fel de moale ca untul. As vrea sa prind aripi sa zbor din nou.. Insa ceva ma tine in loc, nu mai am elan sa imi i-au avant.

Ma simt uneori atat de trista si de singura... plang noptile si nu imi gasesc cuvintele sa exprim ce ma macina. Mister imi este alaturi, insa nu pot sa il transpun in pielea mea, sa simta la aceeasi intensitate ca si mine micile frustrari pe care le am. Incerc sa par puternica si indiferenta, insa atunci cand sunt doar eu cu mine, ma descarc de sentimente si de ranchiuna pe care o acumulez... plang des si incerc sa nu ingreunez nici un umar al celor de langa mine. Stiu ca mama ar fi trista sa ma stie asa, si nu este singura care si-ar face griji pentru mine. Traiesc cu speranta ca la anu o sa am coltul meu, al nostru de rai pe pamant. Visez atat de mult la dorinta asta incat a fi dispusa sa dorm pe jos, in frig...numai sa stiu ca sunt doar eu alaturi de Mister si ne vom incalzi impreuna. Stau adesea si ma gandesc cum e oare viata de familie...cum e sa fi cu adevarat o sotie, sa poti sa faci ce iti doresti fara ca sa ai retineri din cauza "colocatarilor"... ma simt intrusa...

Ninge liniștit... Stau in pat si privesc pe fereastra cum fulgii dansează in raza luminii.. E un joc alert, se termina brusc atunci cand aceștia ating asfaltul umed. Stau si ma gandesc ca eu as vrea sa fie zapada doar în ziua de Crăciun ...in rest nu vreau frig si covor alb. Simt o apăsare pe suflet...

Ma simt de parca nu am mai facut asta niciodata. Lunile astea m-am simtit atat de nemultumita de mine si de pozitia mea sociala si financiara... incat nu imi venea sa mai duc vorba despre asta. Astazi am radiat de fericire, m-am simtit ca in al 9-lea cer, parca am primit o noua sansa la fericire. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc celui de care nu ar fi fost posibila aceasta bucurie... nu vreau sa ii spun in fata, dar lui ii datoram redeschiderea activitatii. Drumul este destul de incarcat de obstacole, dar speram ca impreuna sa le depasim. Suntem o forta si pentru asta spunem cu mandrie #rezistam.

De luni incep munca. Astept ca un copil. Sunt  bucuroasa si fericita ca o sa am un venit sigur, un loc de unde sa plec dimineata si o sa imi receez gandurile. Eu sunt de parere ca cineva acolo sus are grija de mine.

Problemele nu se termina niciodata... inca stau intr-un stres inexplicabil, nu am curajul sa o i-au de la inceput in alta parte, inca astept o minune de la fostul loc de munca... insa m-am cam saturat de amanari si prelungiri de timp.  Sanatatea mi-o cam i-a razna, din cauza stresului si a frustrarii ca nu sunt independenta pe deplin, am inceput sa dezvolt o iritatie a pielii pe care am mai ai avut-o.  Nu ma regasesc si nu am curajul sa fac o schimbare. Promit, solemn, in scris dar si verbal ca mai astept pana pe 15 minunea, daca nu imi i-au bagajul, zambetul, curajul si ma indrept catre o alta usa.  Poate ca multi nu ma inteleg de ce tin cu dintii de locul asta, de mica afacerea de oras... insa pentru mine acolo reprezenta a doua casa, ma simteam in largul meu alaturi de clienti, de colegi..totul era ca o joaca pentru mine;  Nu vreau sa fiu o pacoste pentru nimeni, poate ca asta ma face sa fiu mai stresata...nu mi-a reprosat nimeni nimic, dar asta nu inseam...