Povestea unui suflet

A trecut mult timp de când nu am mai scris. Nu pot sa dau vina pe nimic, intenție am mai avut însă niciodată nu am finalizat cu o postare.  Tot timpul meu se rezumă la pitici, atât băiatul de 4 ani, cât și fetita de 1 an primesc atenția mea și le dedic cât de mult timp se poate pentru educație, joacă și mici momente de răsfăț. Acum ei dorm, iar eu ma gândeam cât de fericita sunt sa fiu mama lor. Ii iubesc din tot sufletul meu și știu ca nimic nu o sa schimbe acest sentiment.  Îl privesc pe băiat și îmi dau seama cât de inteligent este și cât de multe am de discutat cu el; Mereu ma uimește cu dorința lui pt cunoaștere și atenția pe care o oferă lucrurilor.  Fetita, în schimb este la capitolul de cunoaștere și încăpățânare. Descopera lucruri noi și încearcă sa îl imite pe frățiorul ei.  Se iubesc reciproc și se vede asta pe chipul lor când se întâlnesc.  Radiez de fericire alături de ei.  Dacă ar fi sa vorbesc despre mine, nu prea am multe lucruri de povestit...

Anul acesta a fost anul schimbarii. Ne-am mutat la casa noastra vineri 1 aprilie...eram insarcinata cu briosica, simteam ca viata noastra incepe sa prinda contur, aveam un baietel minunat, acum urma proiectul casa si in octombrie fetita noastra. Am primit tot ceea ce ne doream de la viata, suntem impliniti si fericiti, chiar daca am trecut prin multe si am facut sacrificii - rezultatul a meritat din plin.

Imi doresc ca anul acesta sa ma reintorc la pasiunea mea - scrisul. Imi place mult sa ma intorc in trecut, sa recitesc ganduri si sa imi amintesc ce am vrut sa spun dincolo de cuvinte;  Sunt in concediu de crestere copil, pentru a doua oara... insa la primul copil am stat doar 3 luni, dupa care m-am intors la munca, era nevoie pentru a putea realiza visul referitor la casa noastra. Mi-a fost greu, am plans mult si am avut regrete pe masura....simteam ca voi pierde momente speciale din viata copilului, insa m-am consolat ca atunci cand o sa aud eu prima data cuvintele rostite de el, inseamna ca atunci a fost prima data spus pentru mine. Cand am vazut eu prima ridicare de la sol, primii pasi facuti singurel... au fost multe momente pe care mi le voi aminti cu drag si pentru care sper sa nu ma judece ca nu i-am fost alaturi. Pe aceasta cale mentionez ca toata suferinta si durerile sufletesti le-am facut cu gandul ca ii voi realiza un viitor mai bun, un mediu in care sa se dezvolte si ...