Povestea unui suflet

        " Avem in viata cate o furtuna mare, restul sunt doar ploi"... Este sase dimineata, sunt la birou, stau si il ascult pe motan ...am ajuns sa ma naufragez in melodiile lui, ma regasesc si ma linistesc.       Trec printr-o perioada in care singura bucurie mi-o ofera timpul petrecut alaturi de copilul meu, in rest simt ca ritualul asta zilnic ma ofileste, imi fura stralucirea si energia;       Numar zilele, pun atata speranta in vara aceasta, astept cu nerabdare sa ne mutam la noi acasa, simt ca acolo pot sa fiu eu, sa ma exteriorizez alaturi de cei dragi si sa ma desfasor in largul meu, sa redescopar pasiuni si creatii.  Am intrat intr-un joc de roller coaster, incerc sa imi revin, sa imi adun puterile sa supravietuiesc peste perioada ce mi-a ramas in locul acesta.

Plâng... Imi plânge sufletul. Nu mai suport sa stau aici, nu ma regăsesc! Nu îmi găsesc liniștea... În minte îmi vine vorba "fi un om mai bun",  de parca eu as vrea sa fiu un grinch zilnic, dar efectiv răbdarea mea a ajuns la niște cote pe care nu mi le imaginam și pe care le-am depășit, însă sunt în punctul în care nu mai rezist fizic și psihic. Azi ma simt singura. Am senzația ca nimeni nu ma înțelege și nimănui nu ii pasa de ceea ce simt eu.

 Ascult melodia "Perfect fara tine" cantata de trupa Vama... eh, nu va ganditi ca ar fi vorba despre vre-o dezamagire, caci nu este asa.  Ritmul piesei ma duce cu gandul la o plimbare cu masina, muzica tare, gasca de prieteni si nici o grija la purtator.  Imi amintec de iesirile pe care le aveam cu MBF in timpul liceului, chiar daca erau pe distante scurte, timpul petrecut impreuna insemna mult pentru noi, era ca o gura de aer intr-un desert de griji. Acum privind in urma nu inteleg de ce ne simteam noi asa impovarati, ce porbleme existentiale consideram ca avem si de ce nu puteam sa ne bucuram de mici momente?