Povestea unui suflet

Viata mea se imparte intre munca si bebelusul nostru. Nu vreau sa spun ca imi displace situatia, doar ca nu ma regasesc...imi lipseste perioada in care la munca sa fac lucruri creative, sa aduc zambetul pe buze oamenilor...sa simt o libertate; Aici, la noul meu loc de munca...stau in fata calculatorului, rasfoiesc acte, caut informatii....nu simt ca traiesc, parca as fi un mic robotel; Nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa reusesc sa fiu "doamna de birou" ,insa de cand m-am maritat (suna ca si cum s-a intamplat acum cel putin 100 de ani in era mezozoica) totul s-a schimbat. Ne construim casa visurilor noastre.  Avem un bebelus mult dorit - si acum sa fiu sincera, nu doar pentru ca este al meu....dar este minunat!  Mi-am schimbat domeniul de activitate. 

Visam sa scriu zilnic, sa povestesc in sarcina despre fiecare bataie de inima pe care o simteam, sa imortalizez prin cuvinte fiecare miscare pe care o face leutul meu de cand a venit pe lume, sa povestesc zilnic despre gangurerile lui si progresele pe care le face.... insa timpul este limitat, si prefer sa stau alaturi de el cinci minute in plus, renuntand la scris. Poate va intrebati totusi cum de acum scriu, si nu sunt alaturi de leut...ei bine, aici intervine un factor despre care inca sunt nelamurita - sunt la munca, m-am intors in campul muncii de cand avea bebelusul 3 luni; Nu imi este deloc usor, stau cu ochii atintiti asupra telefonului asteptand o poza cu el sau orice semn de la mama, cea care i-a devenit acum bona copilului meu. Stiu ca-l las pe cele mai potrivite si calde maini din intreg universul, insa mi-as fi dorit sa fiu eu alaturi de el. Sper sa inteleaga si sa nu imi reproseze niciodata ca nu am stat alaturi de el in aceste momente de evolutie. Vin seara de seara ac...