Povestea unui suflet

Numar zilele pana cand o sa trebuiasca sa i-au viata iar in piept; Alte schimbari, decizii si emotii. Nu stiu cum sa privesc aceasta perioada....cu dezgust pentru ca ma doare situatia, sau sa o vad ca pe o treapta pe care trebuia sa o urc de ceva vreme si am ezitat . Sunt obosita, nu reusesc sa gasesc linistea...nu ma regasesc pe mine si asta ma face sa fiu destul de irascibila. Ma gandesc la munca, la nunta, la schimbari si mutari. Simt ca toate s-au strans pe umerii mei si nu gasesc ordinea potrivita a lucrurilor pe care trebuie sa  le rezolv.

Tic-Tac 132 zile pana la marele eveniment. Emotile cresc si eu incep sa pun pe hartie ultimele detalii. As vrea ca in curand sa ma apucde repetitii pentru dansul mirilor (astazi am stabilit si melodia noastra)... niciodata nu am simtit muzica in vene si nu am reusit sa imi misc gratios corpul. Imi este teama de cele trei minute in  care toti cei dragi vor sta cu ochii pe noi; Astept nerabdatoare sa sune telefonul si sa ne cheme la inscriptionarea vereghetelor, am reusit sa gasim textul perfect : "forever together". Coincidenta sau nu piesa pe care vom dansa se numeste "pentru totdeauna". Am avut o perioada de respiro, insa timpul ticaie mult prea alert si nu trebuie sa lasam nici o saptamana sa treaca fara ca noi sa facem ceva pentru acest eveniment. Mai avem de mesterit curaful, paharele, invitatiile si propsurile. Duminica mergem sa sedinta foto pentru Save The Date. Simt ca plutesc si inca mi se pare ireal ca o sa imi schimb buletinul, statutul si locuint...

Acest proiect inceput acum mai bine de trei ani , iar acum a luat sfarsit... Nu ma asteptam sa se termine, totul s-a intamplat brusc si nu am avut timp sa diger informatiile. Ma simt abandonata si debusolata. Nu stiu incotro sa o apuc; Anul acesta mi-am propus sa fie "anul meu", ma gandeam la schimbarea locuintei, la casatorie... nu imi trecea prin minte ca o sa imi schimb si locul de plecat dimineata de acasa. Plang necontenit si tremur de frica. Nu imi plac noile inceputuri, sunt prea slaba sa mai i-au in piept o provocare. Ma simt neindreptatita...

Am visat multi ani la momentul acesta, imi imaginam ca o sa fie in fel si chip... imi pusesem atatea sperante ca o sa fie magic, insa trebuie sa fiu sincera - fiecare pas pe care il urmam in ceea ce inseamna organizarea casatoriei inseamna decizii importante pe care trebuie sa le luam repede si inteligent. Astazi am mai rezolvat un punct important de pe lista. Am comandat vereghetele, a fost o alegere dificila, caci gusturile noastre nu coinci in materie de bijuterii... Ce mi s-a parut incredibil a fost faptul ca noi la prima incercare de a ne achizitiona vereghetele am pozat modelul in cauza, insa l-am lasat pe lista de gandire... astazi la o luna distanta am fost la un targ al mireselor, unde am probat nenumarate modele, insa ne-am oprit la acesta, l-am pozat in ideea in care a il comparam cu celalalt, insa mare ne-a fost uimirea sa constatam ca era modelul in cauza. Am considerat ca a fost un semn, de doua ori sa probam acelais model si mereu sa ne placa amandurora... clar cineva...

Este miezul noptii, stau si ma gandesc la schimbarile pe care urmeaza sa le fac... Inca ma simt surprinsa ca nu mai sunt doar "iubita", am devenit "logodnica" iar in cinci luni o sa fiu "sotia". Toate schimbarile mi-au furat timpul pe care il aveam liber, acum fiecare minut il concum cu informatii referitoare la evenimentul ce urmeaza sa se desfasoare in octombrie. Anul acesta nu am simtit parfumul teiului, nu am fost pe camp la rapita si maci... nu am iesit la pedalat prin oras... am devenit straina de oras.

Imi este teama ca o sa abandonez proiectul "blog"... nu mai am timp pentru nimic. Totul este lasat de astazi pe maine, nu reusesc sa mai aprind laptopul cu zilele...sunt in intarziere si cu alte teme. As vrea sa gasesc in fiecare zi motiv de zambete colorate si de povesti pastelate, insa totul e atat de rapid incat nu apuc sa mentionez ce ma face fericita. Bateriile energiei mele sunt goale, nu mai apuc sa stau pana dimineata pe net sa pierd vremea. Nu mai sunt adolescenta fara probleme de viata, acum am devenit domnisoara cu planuri de viitor si cu proiecte serioase;

Trec printr-o perioada in  care ma stresez cand ma gandesc la viitor. Am atatea lucruri de rezolvat si simt ca nu o mai scot la capat. Mister imi este alaturi in tot ceea ce inseamna viitorul, insa am tendinta sa gandesc singura si sa imi doresc sa fac cu mana mea totul pentru a stii ca o sa fie gata inainte de data limita; Stau si mai vin cu cate o idee...nu stiu cu ce sa incep. Nunta, casa, bebe...atatea evenimente...o singura inima ce suporta socurile.