Verde crud

Stare invers proportionala cu ceea ce am simtit in ultimele zile. Cu siguranta imbratisarea calda a reusit sa ma incurajeze si sa ma faca sa ma simt mult mai bine.
Am emotii ... cred ca nu o sa scap niciodata de acest sentiment. Sunt un copil ce nu are limite si forta sa paraseasca aceste sentimente puerile. Asa sunt eu ... uneori nu-mi place, dar alteori imi confera o stare de beatitudine.
Te-am privit cum ai pregatit mancarea de pranz, imi venea sa plang - sa vars lacrimi de fericite, dar mi-a fost teama sa nu ma intelegi gresit. Nu am putut decat sa iti spun ca nimeni nu a mai gatit pentru mine... adevarul este ca mi-a placut mult sa vad cum te invarteai prin bucutarie in cautarea diverselor ustensile si cum manuiai lucrurile. Nu vreau sa mi se urce la cap, dar mi-ar placea sa te vad gatind si atunci cand o sa ajungem la "casa noastra".
Stiu ca tu esti de parere ca dupa o masa copioasa este bun venit un somn odihnitor ... mie imi este greu sa dorm la pranz, am o problema grava in ceea ce priveste somnul - dar nu ma plang de acest lucru, asa pot sa scriu sentimentele la cald ... sa tastez in liniste si sa-ti veghez somnul. Imi intorc privirea si te admir cum dormi. Pentru mine esti ca un copil de gradinita, un copil dulce si adorabil.
Poate ca ceilalti te considera doar un om matur sau un om oarecare ... dar sa stii ca pentru mine tu esti dragalasenia in persoana, sau poate ca ar trebui sa formulez putin diferit, as punea sa spun ca esti dulcele meu din fiecare zi.
Mi-ar placea ca viata noastra sa ramana mereu ca iarba verde si cruda, pentru ca eu o aseman cu un inceput ... o stare de noutate in care nu exista un trecut, o baza din care s-ar putea isca diverse discutii si nu se pune problema de monotonie.
Chiar astazi ascultam la radio ca un cuplu celebru s-a despartit dupa zece ani de cand erau impreuna... mi s-a parut trist si m-am gandit imediat la NOI, caci nu-mi doresc sa patim ceva similar. Totul ramane pe mana destinului ... caci uneori nu este suficient ca noi sa ne intelegem bine, daca universul conspira impotriva noastra iar cupid nu ne mai place si-l lasa in locul sau pe frate'su - cel care isi baga coada ca un dracusor.
Gata! gata am incheiat cu negativismul...mi-a ajuns o saptamana intreaga de sentimente apasatoare.
Astazi vreau sa ma bucur de aceasta zi.

As vrea sa fug

Saptamana aceasta am fost putin aeriana din multe puncte de vedere. Am vrut sa neg realitatea si sa ma cufund intr-o alta lume pe care incercam sa mi-o creez.

Intr-o oarecare masura am inceput sa ma ametesc singura. Sa imi inund mintea cu multe ganduri pe care imi doresc sa le pun in aplicare intr-o buna zi.

Cateva lucruri insa au reusit sa ma aduca la o realitate frumoasa ... in care mi-ar placea sa ma trezesc adesea.

Momentele pe care le petrec alaturi de EL - fie ca sunt ele virtuale, reusesc sa ma faca sa ma simt mai bine - nu stiu cum sa exprim aceasta stare in care timpul parca sta in loc si sentimentele rele nu ma pot atinge cand sunt alaturi de EL.

Un alt lucru ce aduce un strop de fericire este o discutile lunga despre lucruri feminine. Mereu se gasesc alte combinatii, tunsori, culori sau pur si simplu lucruri pe care ti-ai amintit sa le impartasesti.

Cadourile sunt niste obiecte daruite din suflet ce au adesea valori sentimentale. Exista si alt gen de cadouri ... dar cu toate acestea au acelasi impact - bucura persoana ce il primeste.

Astazi am castigat un premiu la un concurs tv (mie imi place sa spun ca este un mic cadou), este vorba despre doua carti pe care o sa le citesc cat de curand: Radu Tudoran - Fiul Risipitor si Petru Popescu - Prins .

Muzica un alt detaliu ce coloreaza viata. In urma cu doua saptamani am ascultat in parcul herastrau niste melodii superbe: Fernando Jose Wayra - Carnavalito ; Fernando Jose Wayra -Amor, amor ; Fernando Jose Wayra - Wistu Vida.

Mi-ar placea sa ma plimb cu bicicleta ... sa simt adierea vantului si sa cred pentru cateva secunde ca ma indepartez de aceasta lume;

Sinceritate pentru suflet

Trec printr-o perioada mai putin placuta. Am descoperit o noua senzatie care nu-mi da pace ori de cate ori ma gandesc la lucrurile ce ma framanta in interior. O durere ciudata ma apasa si nu vreau sa spun nimanui despre ea, stiu ca pot sa lupt cu mine sa o ignor si sa-mi vad de viata fara sa ma plang.
De cand locuiesc la Etajul 3 am incercat sa scriu mai mult despre lucrurile frumoase din viata mea ... pentru ca sunt de parere ca lucrurile frumoase au mai usor tendinta de a zbura pe alte taramuri pentru a lasa loc unor noi amintiri.
In schimb dezamagirile se graveaza in suflet si greu se pot uita.
Am vrut sa fiu o luptatoare sa nu ma vait, sa imi conturez viata doar din momentele frumoase si sentimente placute. Dar, uneori simt nevoia sa golesc paharul cu negativism si sa vorbesc despre ceea ce ma enerveaza.
Nu imi place sa arat cu degetul spre nimeni, desi cateodata ar merita sa ii trantesc in namol si sa ii murdaresc pe haine si chip, sa ii trimit acasa in dormitoarele lor cu cearceafuri albe ... sa murdareasca tot, sa simta ce este aceea durerea si lipsa de respect.

Zilele acestea am avut ezitari in tot ceea ce am vrut sa fac. Mi-am dorit sa incerc multe lucruri, dar am stat pe ganduri sa evaluez daca este bine "asa".
Am ajuns in punctul in care simt ca o sa cad ... o sa ma lovesc zdravan si o sa incep o noua viata.
Vreau ca acest inceput sa fie diferit de celalalt. Sa fiu puternica, matura si independenta.

M-am saturat!

Minciuna are picioare scurte

Adesea imi place sa cred ca oamenii nu mint, ci omit sa spuna adevarul gol golut.

Daca ii tragi la raspundere intr-un final punandu-le vesnica intrebare: " Dar de ce nu mi-ai spus asta?" ... raspunsul banal nu intarzie sa apara :" Pentru ca nu m-ai intrebat." sau am mai auzit o varianta "Pentru ca nu am crezut ca te intereseaza.";

Ma gandesc cateodata ca trebuie sa punem mii de intrebari, sa ne asiguram ca atingem intreaga arie de subiecte, sa nu mai existe situatii in care celalalt sa creada ca nu ne-a interesat sau sa spuna ca nu am intrebat despre situatia Z.

Poate ca m-am saturat de persoanele care omit prea des, care se ascund de adevar ... care nu stiu sa fie drepte atunci cand sustin ca exista prietenie la mijloc - spun poate caci oricare ar fi cuvantul acesta nu poate sa schimbe situatia. Prefer sa cred ca inca mai exista o posibilitate sa ma acomodez cu acesti oameni, caci sunt pretutindenei ... este o invazie de omisiuni.

Este dureros sa aflii ca ai fost mintit, dar mai dureros cred ca este sa afle cel ce a mintit ca tu i-ai descoperit fapta. Am adaugat o bulina neagra in catastif. Am avut noroc caci nu mai pun la suflet fiecare astfel de minciuna, de omisiune sau lucruri similare care ar fi putut sa imi sifoneze parerea despre oamenii din jurul meu; Acum stiu ca oamenii mint, unii mai putin, altii mai mult, unii cu scop, altii fara... unii mint doar pentru a isi face viata mai palpitanta, altii pentru ca si-au facut o obisnuinta din asta.
Mi-ar fi placut sa nu aflu, recunosc acest lucru ... nu vreau sa demasc pe nimeni, asa ca las un spatiu gol in dreptul numelui si mai las o chenar hasurat acolo unde ar fi trebuit sa apara fapta.
Nu, nu o sa ma razbun pentru asta. Este dreptul fiecaruia sa faca ce vrea cu viata lui.
Cel mai ciudat este faptul ca nu am intrebat anumite lucruri, tocmai pentru a face pe cineva nevoit sa se balbaie si sa scoata repede "vrabiuta" din gura. Dar, a simtit nevoia sa adauge de la sine ce si cum ... pentru a expune "adevarul".

Simt ca pot!

Astazi am contopit ceea ce credeam ca imi este peste puteri, am avut noroc de un sprijin nemarginit, de la un om care are incredere deplina in fortele mele.
Acum urmeaza un viitor ce atarna de un fir de noroc si o speranta infinita.
Nu stiu daca emotiile se manifesta in acest fel ... sau doar neincrederea mea ma face sa fiu critica cu mine.
Incepe o perioada pe care am astepta-o de mult timp, dar de care multi se feresc ... eu simt ca am forta suficienta sa lupt cu toate aceste sentimente.
Multe lucruri ma indeamna sa lupt si sa imi doresc din ce in ce mai mult asta.
Consider ca de acest lucru ma desparte independenta si viata pe care mi-o doresc, sau mai bine spus viata pe care ar trebui sa o traiesc la aceasta varsta.
Sunt lucruri pe care le vad din doua situatii si nu pot sa ajung la un consens.
Cert este ca sunt hotarata sa fac pasul acesta, chiar daca asta ar insemna o farama de maturizare. Daca altii pot, stiu ca si eu pot - macar putin.
Este greu sa spun ceea ce simt, nu vreau sa arunc vorbe pe care nu pot sa le aduc in stagiul de realizare. Imi place sa surprind... atat pe mine cat si pe ceilalti.

Astazi simt ca mi-am pierdut zambetul ... mi-ar placea sa-l regasesc, sa plutesc in lumea colorata si sa nu am nici o grija sau vre-un gand negativ. Dar...acest lucru este imposibil. Viata este plina de "surprize" atat placute cat si neplacute.

Un alt post

Decizii, raspunsuri, ganduri, emotii, asteptari ... trebuie sa le infrunt intr-o zi, chiar daca ma simt mult prea slaba sa fac fata unor sentimente puternice fie ele placute sau nu.

Nu sunt prea multe de spus, poate ca timpul a reusit sa ma preseze in asa fel incat nu imi mai este teama sa intreb, ci doar de reactiile de dupa.

Vorba fratelui meu "Oricum faci, tot nu este bine!"... nu stiu cand o sa fiu pusa in situatia sa iau prorpile decizii, dar stiu ca astept cu nerabdare sa invat sa iau decizii serioase. Stiu ca o sa trebuiasca sa invat sa repar anumite lucruri gresite, dar daca cineva o sa vrea o viata-n treaga sa gandeacsa pentru mine ... eu de ce mai traiesc? Ca sa fiu o marioneta?

Degeaba spun eu aici ce simt, daca nu am curaj sa spun in fata cui trebuie... am fost invatat sama gandesc intaila ceilalti si apoi la binele meu. Acum ori de cate ori vreau sa fac ceva, ma gandesc daca afectez pe cineva si apoi daca trec de acest criteriu ma gandesc la mine.

Sunt multe de spus, dar cuvintele nu mai au rostul... teatrul cu papusi nu trebuie sa aibe loc aici

Coerenta minima

Ma simt obosita. Tin sa precizez acest detaliu inca de la inceput, pentru a intelege de ce postul meu risca sa nu fie coerent. Nu am dormit foarte mult, dar cu toate acestea sunt bine-sanatoasa-voinica-fericita.
Vreau sa scriu macar cateva randuri despre toate sentimentele calde din sufletul meu.

Chiar daca ziua precedenta a debutat cu un mic eveniment neplacut, ce inca ma macina intr-o oarecare masura ... am reusit sa facem abstractie de acest lucru si sa mergem mai departe incercand sa ne vedem de treburile noastre fara sa ne gandim mult la acest incident.
Nu stiu cum timpul a zburat si am reusit sa ma "transform" cu ajutorul unor culori si mai ales cu indemanarea unei persoane pricepute.
Recunosc ca nu imi este frica sa ma las pe mana acestei persoane, ci imi este doar rusine;
Incurajarea pe care am primit-o de la cea mai darga persoana a facut ca starea mea de spirit sa fie una excelenta. Cum imi place mie sa spun :"am fost toata un zambet".
Discutile au pornit de la un subiect si s-au intins departe ... la un viitor despre care credeam ca numai eu visez.

Am sesizat ca nu trebuie sa ma las prada gandului de moment, caci adesea acesta ma indemna sa cred ca EL nu este un visator si nu incearca sa isi schiteze viitorul. Dar adevarul este ca "schitele" lui sunt mult mai bine conturate fata de tentativele mele de a desena ceea ce imi doresc.
Lacrimile de fericire nu au fost vizibile pe chip ... dar in interiorul meu a fost un zbucium total. Imi venea sa ii sar mereu de gat, sa-l imbratisez mereu, sa nu-mi pese de locul si oamenii de langa mine.
Sunt sentimente cunoscute dar totusi parca le simteam pentru prima data.
Nu regret nimic din tot ceea ce am trait. In minte imi revin mereu cuvintele acelea si imi dau forta.

Recunosc ca fiecare zi ce trece ma apasa intr-un mod ciudat, dar trebuie sa o fac si pe asta cu riscul de a avea cateva zile in care imi pregatesc discursul pe care o sa-l uit in clipa respectiva.

Este sezonul

Este sezonul nuntilor, atat pentru ca este vara ... cat si pentru ca in curand o sa urmeze o perioada in care sunt interzise nuntile din punct de vedere crestin (caci am impresia ca sunt persoane care trec peste acest detaliu si cer derogare).

Astazi urmeaza sa ma duc la un eveniment de acest gen. Mi-am pregatit lucrurile necesare si sunt emotionata sa petrec cateva ore in compania tinerilor casatoriti.

De fiecare data cand sunt invitata la o nunta, imi face placere sa privesc decoratiunile, rochia miresei, felul in care decurge intreaga petrecere si alte detalii care ar putea sa ma ajute in viitor.

Visez ca intr-o zi o sa fiu o mireasa ce va purta o rochie simpla dar cu mici trandafiri de culoare albastra; Petrecerea o sa fie intr-un cadru restrans: familie, rude apropiate si cativa prieteni.

Nu-mi doresc multe lucruri in ceea ce priveste "nunta mea". Totul depinde si de cel ce o sa se incumete sa ii devin nevasta.

Zilele trecute am mai primit o invitatie la nunta. Se insoara un prieten din copilarie... este doar cu un an mai mare ca mine. Nu-mi vine sa cred ca deja a luat aceasta hotarare minunata.

Mie oricat de frumoasa mi se pare casatoria, ma gandesc ca sunt inca o copila si trebuie sa mai astept. Dar ce astept? Nici eu nu stiu ... cert este ca nu sunt pregatita sufleteste.

App de acest subiect: Urasc artificile pe care le vad in timpul anului ... asta pentru ca in fiecare sambata am parte de un "show" de acest gen, 5-10 minute se aude doar "poc", "pac", "puc". Daca ceasul indica pana in ora 22:00 am inteles ca este legal, dar dupa aceasta ora ar putea sa primeasca amenda pentru acest lucru. Eu nu am nici o problema cu ora la care pornesc jocurile de lumini, ci ma enerveaza ca reusesc sa trezeasca toti cainii din cartier ... care uita sa opreasca din latrat dupa ce zgomotele nu se mai aud.

Nu stiu de unde a aparut moda aceasta de a avea la nunta fantana cu sampanie, cascada de ciocolata, artificii si alte lucruri exagerate.

Poate ca este nevoia de a arata celorlalti ca tu ai avut de toate, ca doar aceasta este o moda si trebuie sa se adauge mereu mai mult si mai mult ... sa moara capra vecinului de invidie.

La drept vorbind, traditile noastre se pierd treptat, in schimb preluam de la straini tot felul de activitati care devin in timp un "must do".

In copilarie asteptam revelionul pentru a admira artificile, acum nu mai sunt asa entuziasmata pentru ca le pot vedea aproape in fiecare saptamana. Daca nu e nunta, e petrecere sau botez.

Experiment:

In ultima perioada am inceput sa experimentez diverse gustari dulci... recunosc ca nu toate imi ies asa cum imi doresc, dar merg pe principiul ca perseverenta este mama invataturii.
Trebuie sa incerc in repetate randuri sa "gatesc" ceea ce imi doresc pentru ca rezultatul sa fie conform asteptarilor mele. De multe ori retetele le prepar asa cum le gasesc in reviste sau pe internet... dar, sunt convinsa ca a doua oara cand imi propun sa repet reteta o sa schimb cateva ingrendiente.
Daca as face prajituri doar pentru gustul meu, cu siguranta ar contine in mod obligatoriu nuca de cocos sau vanilie.
Dar, imi place sa ii impresionez pe cei dragi.
Experienta de astazi a continut multe esente: migdale, rom, vanilie...si bucati de ciocolata amaruie.

Am facut o gafa, dar asa cum spunea un intelept "greșeala recunoscută e pe jumătate iertată".
Nu spun asta pentru a ma disculpa intr-un fel sau altul, ci o spun pentru ca altii sa invete din greseala mea. Atunci cand doriti sa faceti Briose (umplute cu orice), nu va bazati pe faptul ca in reteta spune sa umpleti formele de hartie cu compozitie ... ci puneti mai intai formele de hartie in forme de savarine, tarte sau ceva similar ... pentru ca altfel veti pati ceea ce o sa vedeti in pozele mele. In loc sa creasca in inaltime, se aplatizeaza si devin mult mai "grase" in circumferinta.
Gustul ramane in proportie de 90% la fel, doar ca aspectul te face sa nu le mai numesti briose ci sa le botezi in alt fel. Daca m-ar auzi Geanina ca vorbesc in aceasta maniera, iar m-ar intreba ce varsta am ... si mi-ar povesti de ceea ce facea ea la varsta mea.
In aceasta privinta sunt o ciodata pentru multi apropiati, caci majoritatea fetelor pe care le cunosc de varsta mea nu sunt pasionate de bucatarie, ci mai degraba de cumparaturi si distractie. Nu neg faptul ca am cateva amice care se intalnesc si "gatesc" anumite preparate si se distreaza in acelasi timp ... dar mai rar astfel de momente.
Poate ca intr-o zi o sa particip la o emisiune culinara, de amorul artei ca sa spun asa ... nu mai spun de dorinta de a avea macar pentru o zi "patiseria mea".
Pana acum nu am otravit pe nimeni, am stiut sa primesc criticile, laudele si sfaturile.

Stare de...

Si-a mai trecut o luna plina de sentimente, de ganduri frumoase si momente de dor.
Fara sa-mi dau seama am inceput luna de luna sa tresar cand realizez ca este "ziua noastra"... mereu mi-am dorit ca sa petrecem aceasta zi impreuna, sa ma imbratisezi puternic iar eu sa-ti multumesc pentru faptul ca inca ma mai suporti asa artagoasa cum sunt uneori.
Chiar daca nu am primit imbratisarea, eu tot iti multumesc pentru faptul ca alaturi de tine am reusit sa gasesc fericirea, sa zambesc dis de dimineata, sa simt emotiile vietii si sa descopar iubirea. Acestea sunt niste lucruri pe care le-am mai povestit, dar pe care nu ma satur sa le simt... asa cum spune si un citit din cartea "Un zambet ca o zi de primavara": "Viitorul este nesigur, trecutul este irevocabil ... dar prezentul se desfasoara sub ochii lor, acum si aici. "

Ma opresc in loc gandindu-ma la ceea ce mi se intampla, la framantarile interioare si la toate intrebarile carora le-am cautat in zadar raspunsuri.
E greu sa te simti un strumf intr-o lume plina de semeni ai lui Guliver. Toate lucrurile se amplifica si par imposibil de rezolvat.
Oftez. Imi e dor sa fiu copilul de alta data. Sa simt ca "vacanta de vara" este o perioada pe care o asteptam din suflet ... acum sentimentul este altfel, nu mai pretuiesc vacanta la aceeasi intensitate si nici nu mi-o doresc, ba chiar mi-ar placea sa se termine... sa pasesc catre o viata noua. Desi, acest lucru implica multe sacrificii si responsabilitati de care intr-o zi o sa ma satur pana peste cap.
Acum vreau sa ma lovesc singura de pragul de sus... pentru a il privi pe cel de jos si a ma gandi serios la drumul pe care urmeaza sa-l parcurg.Ascult: Michael W. Smith - This Is Your Time

Esenta de ganduri

Am reflectat asupra multor lucruri ce ma framanta... uneori sunt speriata de viitor, dar alteori ma vad o persoana increzatoare.

Adevarul o sa il aflu la momentul oportun, pana atunci nu-mi ramane decat sa fac diverse ipoteze. Desi, mai rau ma afund in ganduri.

Nu stiu daca faptul ca adesea ma desconsider o sa imi aduca beneficii. Cert este ca nu vreau sa ma schimb doar pentru asa trebuie, ci vreau sa devin o alta Eu, doar atunci cand o sa simt asta.... cand nu o sa ma mai simt bine in corpul meu si cu acest comportament copilaresc.

Pana atunci mi-ar placea ca cei dragi sa ma accepte asa cum sunt. Dar, sa nu faca un efort supraom,enesc pentru asta.

Sunt multe de spus, dar simt ca este una dintre zilele in care nu ma simt capabila sa fac nimic memorabil, nimic bun...

Tot ceea ce mi-am propus a esuat ... nu indraznesc sa mai visez la ceva astazi.

M-am resemnat. O sa ma cufund in lectura, ceea ce o sa imi schimbe starea de spirit.

Ascult: Brinck - Believe Again

Zambind privesc

Mi-am propus sa imi fac curat in calculator, aveam multe lucruri pe care vroiam sa le aranjez la locul cuvenit. Totul a decurs bine...totul pana cand am ajuns la folderul 3M - aici am poposit sa zapez printre poze si video.
Balada cantata de 3M mi-a deschis apetitul sa privesc multitudinea de poze pe care le-am facut alaturi de EL.
Am zambit larg, am lacrimat, mi-am amintit de frigul iernii, de mirosul florilor primavaratice, am inghitit in sec la vederea vatei de zahar, mi-am readmirat florile primite, am analizat gesturile si mimicile fetei.
Sunt lucruri pe care le vad acum pentru prima data, chiar daca am fost la fata locului...detalii pe care nu le-am descoperit atunci.
Nu mi-am dat seama cand am adunat un numar impresionant de poze in care apar: Eu, EL si decorul...mereu schimbat.
Am constatat ca in majoritatea pozelor am fost surprinsa zambind, afisand un zambet larg, inocent si adevarat.

Ma simt fericita. Atat pentru ceea ce am alaturi de mine pe acest drum numit viata, cat si pentru momentele frumoase pe care am invatat sa le pretuiesc.
Zambetele din poze reusesc sa imi intre in inima si sa ma faca sa privesc cu alt ochi atunci cand cineva vrea sa “facem o poza impreuna”.
Chiar daca nu sunt fotogenica, o sa accept ... gandindu-ma la clipele in care o sa privesc melancolica imaginile.
Tema pentru imaginatia celor ce vor sa simta un sentiment aparte: ascultati melodia Juan Xavier – Perdoname si priviti pozele in care persoanele dragi sufletului vostru au acaparat imaginea. Analizati in detaliu si amintiti-va de lucrurile frumoase.

Ascult: Vali Barbulescu feat Damon - Inside of you

Cu bune si cu rele...

Am inceput sa visez din ce in ce mai dezorganizat ... cel mai frecvent lucruri de care nu imi este teama in viata cotidiana, dar care in vis reprezinta ceva primordial. Nu cred ca are rost sa imi pun intrebarea " de ce mi se intampla asta?" caci raspunsul este evident - e ceva incontrolabil care isi face simtita prezenta doar pentru a imi colora viata nocturna.

Simt vantul rece cum imi da tarcoale. Dupa atatea zile caniculare, ploaia si-a facut simtita prezenta intr-un mod total neasteptat.
Sper ca racoarea noptii sa imi ofere un somn linistit, lipsit de momente in care sa ma trezesc pentru a bea un pahar cu apa, vise placute si ganduri coerente.
Ploua cum nu a mai plouat de mult ... poate ca in cateva zeci de minute a reusit sa stranga cantitatea de apa varsata de toate ploile din saptamanile trecute.
Nu a apucat soarele sa-si ia ramas bun ... uneori si noi oamenii plecam in graba fara sa apucam sa ne luam la revedere cum se cuvine.
Imi amintesc de plecarile in graba, de momentele in care am fost constransa sa ma sustrag de la anumite evenimente fara sa spun persoanelor cunoscute macar un "pa" fugar.
O astfel de despartire am trait-o in urma cu putin timp ... graba mijloacelor de transport m-a impins sa plec mult prea repede - fara a capata o imbratisare de incurajare sau cuvintele dulci pe care le asteptam cu drag.
Stiu ca mereu suntem tentati sa ne grabim, sa nu avem timp sa privim lucrurile frumoase din jurul nostru, sa facem anumite treburi mult prea devreme, sa fugim de ceva si cu timpul sa ne dam seama ca timpul a trecut fara ca noi sa ii luam seama.
Eu nu vreau sa cad prada acestui viciu numit "graba" ... imi doresc sa ma bucur de toate minunatiile din jurul meu, de clipele alaturi de cei dragi, de apelurile primite de la persoane cunoscute, de un mesaj scris fara logica de la cineva mult prea fericit ... de tot ceea ce merita sa acordam importanta.
Ce-ar fi sa uitam lucrurile ce ne fac rau.
Sa punem un zid intre rau si bine - sa ne bucuram de momentele frumoase si pe cele urate sa le rezolvam fara sa ne umplem de nervi.

Ascult:One Tree Hill - Howie Day - Collide

O pastila plina de ganduri dulci

Astazi am fost fata cu palarie roz, ce a privit intens florile din colt...de la domnul ce vindea minunate zambete de floarea soarelui. M-am simtit ca intr-o poveste de iubire. Toate lucrurile au decurs intr-un mod placut. Am simtit ca mi-am incarcat bateriile cu multa iubire, dar si cu dor. Dupa fiecare intalnire raman cu regretul ca urmeaza zile in care ravnesc si suspin dupa atingerea lui.

Am invatat sa cred in relatia la distanta si sa ofer incredere maxima.

Ma gandesc la felul in care peste cativa ani o sa le povestesc copiilor mei, ca eu si cu tatal lor... ne-am cunoscut pe internet si am reusit sa ne construim o frumoasa poveste de iubire ca-n filme.

Adesea ma intreb daca tot ceea ce traiesc este realitate sau doar un frumos vis pe care il continui seara de seara. Orice ar fi - imi place si nu ma pot indeparta de aceasta stare euforica.

Chiar daca am vorbit mult, am realizat ca sunt inca lucruri ce nu au fost rostite si ganduri ce stau sa iasa din clipa in clipa. Amintiri pe care le-am crezut uitate, dar care revin atunci cand ne asteptam mai putin.

Asa cum spuneam si zilele trecute, un obiect, o intamplare, o stare...ceva ne aminteste de trecutul nostru si ne dezgheata gandurile amortite. Reusim fara sa ne dam seama sa vorbim despre un trecut indepartat... sa ne amintim detalii pe care nu credeam ca le-am observat.

O lectie de viata pe care am invatat-o este sa lupt cu mine atunci cand cand imi doresc sa-mi ating un scop. Lupt cu starea subreda de sanatate si cu sensibilitatea acuta pe care o am din cauza caldurii excesive. Lupt cu dezconsiderarea... lupt cu tot ceea ce imi sta in cale.

Trec prin toate acestea gandindu-ma ca la capatul drumului se afla dulcele mult ravnit de sufletul si inima mea.

P.s. Multumesc pentru tot! Mai ales pentru faptul ca ai reusit sa mai adaugi un lucru pe care sa-l fac in premiera si mai ales alaturi de tine.

Vant...valuri...soare...Tu si EU.

Feelings

In clipa de fata ascult melodia Hillsong United - Till I See You - ma cuprinde o stare melancolica.

Sufletul meu este constient de faptul ca imi doresc cu ardoare ca lucrurile sa decurga bine.

Dorul din sufletul meu apasa intr-un ritm alert, gandurile se tem de un posibil esec, inima te cauta pretutindeni ... dar TU nu esti aici.

Uneori ma gandesc la "iubirea de inceput", caci in cazul nostru nu a mai ramas la fel. Este schimbata din multe puncte de vedere, atat estetic cat si sentimental.

Am crescut in sentimente de iubire si treptat am descoperit ca timpul nu poate sa ne stinga focul din inima;

Pentru mine mitul conform caruia: "cu trecerea timpului toate lucrurile frumoase se deformeaza si isi pierd din intensitate" - nu este valabil!

Lupt cu mine pentru a aduce un plus de noutate, a nu uita fiorii de inceput, a lasa cicaleala pentru gandurile mele, a arata ceea ce simt in momentele in care situatia se balanseaza spre monotonie.

Nu vreau sa fac o obisnuinta din a spune lucruri frumoase. [ Daca o spui in mod constant devin o obisnuinta, atat pentru tine cat si pentru cel care asculta aceste cuvinte ... iar impactul nu mai are aceeasi putere. ]

Recunosc ca EL a pus mai mult amprenta pentru ca relatia sa fie plina de sentimente diverse, dar mereu placute.

Nu stiu daca pot sa spun ca cineva iubeste mai mult ca celalalt...cert este ca fiecare iubeste in felul lui si arata acest lucru la fel.

Imi place sa cred ca in secret se nasc cele mai mari iubiri.

Asa simt ca am invatat si eu ce inseamna iubirea...am ascuns mult timp sentimentele, chiar si de mine insami. Imi era teama sa recunosc ca de la obisnuinta am ajuns la o dependenta placuta.

Mi-a fost teama de primul "te iubesc". Nu stiam ce inseamna cu exactitate. Nu vroiam sa ma grabesc si sa imi para rau de consecinte.

Am pastrat un secret fata de toti cei dragi... timpul a scos la iveala faptul ca noi am devenit NOI.

Nu vreau sa cred ca sunt batrana si pot sa povestesc despre "viata mea", doar ca tineretea nu este vesnica... vreau sa-mi amintesc in viitor toate aceste chichite dulci.

Nu consider ca sunt potrivita sa ofer sfaturi celorlalti, caci nici eu nu ascult de sfaturile celor din jur... adesea ma surprind ascultand vocea interioara. Acele glasuri care ma indeamna sa fac ceea ce este mai bine inimii si sufletului.

O curiozitate am legat despre acest subiect si mi-ar placea sa imi explice cineva de ce anumite persoane tin mortis sa isi exprime sentimentele prin statusuri, graffiti la colt de strada sau multe metode similare.

Tin sa precizez ca nu am nimic cu acest gen de oameni, doar ca mi-ar placea sa dezleg enigma... sa cunosc un raspuns, sa inteleg ce simt cei din baricada cealalta;

Gustul conteaza!

Vreau sa povestesc despre : Teoria oboselii de dupa cumparaturi inutile ... sau mai bine spus genul de lucruri care trebuie facute dintr-o oarecare obligatie.
In astfel de momente reusesti sa iti doresti cu ardoare sa iei primul lucru care iti vine la indemana, numai pentru a scapa de tot acest balamuc.
Doar ca in clipa imediat urmatoare realizezi ca intr-o zi vei fi obligat sa porti/folosesti acel lucru - si vorba aceea "Daca tot dai un ban, cumpara ceva bun!". Dupa o zi de alergatura am reusit sa ma aleg cu o batatura si multe dezamagiri.

Nu sunt cusurgie. Consider ca nu tot ceea ce este la moda este potivit pentru mine.
Nu spun asta doar pentru ca nu arat ca o manechina, ci si pentru faptul ca nu ma reprezinta. Nu as putea sa port ceva doar pentru ca este la moda.
Trebuie sa aibe ceva ce sa ma caracterizeze si sa imi faca placere sa port.
Imi place replica : "omul a facut haina". Daca toti am purta doar ceea ce este la moda, atunci diversitatea unde ar mai fi?
Un raspuns posibil poate sa sune cam asa: "culoarea ne diferentiaza", doar ca e putin tras de par ... caci desi are un strop de adevar, adesea este necesar ca modelul sa ne vina bine si apoi alegem culoarea potrivita parului, tenului sau pur si simplu gustului nostru.
Recunosc ca am avut un moment de incertitudine in care m-am gandit ca am gusturi mult prea pretentioase si ca dorinta mea este imposibil de atins;
Pot sa spun ca intr-o oarecare masura si acum sustin ceea ce gandeam atunci, doar ca am pastrat o speranta de realizare a dorintei.

Daca ar fi sa fac moda dupa gustul meu, as renunta la paiete, decolteuri exagerate spre extravagante ... lungimi scurte si imprimeuri animalice. In schimb as pastra funditele, florile, largimile lungi...As putea sa vorbesc mult despre acest capitol, dar nu o sa ajung niciodata la "un" sfarsit.
Mereu exista cate ceva de adaugat sau de povestit. De asortat sau...

Picaturi de...

Simt un gol in suflet. Un dor ma apasa din ce in ce mai tare.
Incerc sa folosesc masca de fericire pe care am dobandit-o in trecut, pe vremea cand nu stiam cu adevarat ce inseamna fericirea. Atunci preferam sa-i accept pe toti cei din jurul meu doar din politete, chiar daca anumite lucruri ma raneau eu tot zambeam - nu vroiam sa ma vada ceilalti daramata sufleteste ... acasa, atunci cand ramaneam doar eu cu mine renuntam la masca de fericire si plangeam.
Mi-ar fi placut ca astazi sa fiu energica, sa ma trezesc cu o stare de veselie copilareasca si sa am gramul de ironie dulce de care dau dovada atunci cand vreau sa o faca pe D.D. sa rada zgomotos.
Vreau sa pacalesc "sistemul" si sa imi impun starea pe care mi-o doresc. Nu stiu in ce masura o sa reusesc acest lucru, dar totul este sa incerc.
Recunosc ca sunt putin sceptica, vesela, melancolica, visatoare si egoista in ceea ce priveste iesirea pe care am planificat-o. Nu am uitat sa presar un gram de emotie la mijloc...

Cateodata imi lipsesc clipele in care auzeam glasuri suprapuse, dupa care urma un moment involuntar de liniste totala si apoi un cor de rasete.

Vremea se anunta ciufuta, chiar daca pana acum soarele zambea larg ... se pare ca vrea sa imi faca in ciuda si sa ii acorde prioritate ploii.

Am ceva pe suflet despre care as vrea sa vorbesc, dar nu este locul si momentul potrivit.
Ma ambitionez.... imi impun sa nu mai spun acest lucru, macar o perioada.
Chiar daca este greu, stiu ca o sa reusesc.
Pun punctul pe i si inchei aceasta postare fugara.
Dar cu toate astea... imi este dor si doare.

Season In the Sun

Clipa de fata ma surprinde intr-o stare de veselie,dar si un dor apasator. Oricat de mult as incerca sa evit gandul la ziua de joi - nu pot, totul imi aminteste de asta. Asa-i viata, cu bune si cu rele, cu greutati si bucurii, cu mine si cu EL...
Ma gandesc la puterea pe care o are amintirea in sufletul meu; Mi se intampla adesea sa leg o melodie de o persoana sau de un moment, sa fac legatura de la o haina la un anumit trecut, sa simt un vant ciudat care sa-mi aminteasca de ceva s.a.m.d. Impactul pe care il are amintirea in sufletul meu este colosal. O simpla amintire imi poate schimba starea de spirit si ma poate duce intr-o lume a trecutului.
Astazi am simtit o farama din amintirile copilariei, atunci cand soarele arzator al verii nu ne indemna sa iesim din casa, decat daca intentionam sa stam la umbra.
In perioada respectiva jucam intens remi ... imi placea senzatia pe care o capatam atunci cand reuseam sa-mi bat adversarii, mai ales ca adesea nu se asteptau ca eu sa castig. Aveam un stil ciudat de a castiga puncte pe ultima suta de metri.
Acum prefer ca timpul liber sa mi-l petrec in alte modalitati, nu imi place sa apelez la cineva sau asa cum imi place mie sa spun: "sa maltratez" pe cineva rugandu-l sa se joace cu mine diverse jocuri plicticoase.
Mi-am amintit de o poveste petrecuta in urma cu un an. Atunci am vazut in vitrina unui magazin un joc de monopoly, mi se nazarise o dorinta arzatoare de a avea acel joc, desi nu aveam bani suficienti sa mi-l cumpar;
Ajungand acasa i-am povestit fratelui meu despre cele intamplate ... acesta a vrut sa imi ofere bani pentru a ma duce sa mi-l cumpar, dar orgoliul meu a fost mult prea mare, imi doream sa mi-l platesc singura.
Dupa cateva zile, am primit jocul in dar de ziua mea. Am fost fericita, mi-l doream de foarte mult timp ... cu siguranta faptul ca l-am vazut in magazin la un pret acceptabil mi-a aprins si mai tare dorinta.
Recunosc ca nu m-am jucat niciodata cu acest monopoly.
Este nevoie de timp si oameni dispusi sa joace ... probabil ca eu nu am instatat la oamenii care au aceste doua categorii de calitati (nu gasesc o exprimare mai potrivita).

Ascult: Westlife - Season In the Sun
Nirvana Forever - Seasons in the Sun

Oameni cu suflet stricat

Anumitor oameni le este foarte greu sa admita ca au gresit. Prefera sa se ingroape in minciuna, numai pentru a nu recunoaste vina pe care o au.

Pentru fiecare acuzatie pe care le-o aduci gasesc motive sa se disculpe.

Mi se pare dizgratios gestul de a mintii in fata pe cineva care stie adevarul.
Consider ca nici un om nu este mai presus de celalalt, suntem egali... ne-am nascut din aceeasi compozitie si o sa ajungem in acelasi loc... in Pamant.
Poate ca unii sunt mai cizelati, altii mai invatati, unii sunt muncitori, altii au un vocabular mai putin elevat, cu siguranta suntem diferiti si in sentimente dar, nici unul dintre aceste "motive" nu ne da nici dreptul sa ne consideram superiori altor persoane.
Daca taci din bun simt si crezi cu tarie ca intr-o zi lucrurile vor ajunge la normal, evitand o discutie tendentioasa (ca sa parafrazez pe cineva "intelept") - se pare ca nu trebuia sa procedezi asa.
Dar, daca atunci cand ceva te deranjeaza si incerci sa ii explici persoanei in cauza ce ti se pare nepotrivit, ce te-a suparat sau ce te jigneste din ceea ce face sau zice - nu se cade sa faci acest lucru pentru ca ceilalti ar intelege gestul tau ca pe o amenintare sau mai bine spus: un atac la persoana.
M-am saturat de persoane cusurgii, care nu stiu ce-si doresc, dar cu toate astea sunt intr-o cautare continuua si observa defecte la tot ce este in jurul lor. Doar ei sunt perfecti, restul suntem niste "strambi", "incapabili" sau mai stiu eu cum gandesc ei.

Cat de greu este sa spui "da, am gresit... imi pare rau, nu mi-am dat seama ca ceea ce fac este urat"?
Este mai bine sa previi decat sa indrepti lucrurile, spune o vorba din popor - vreau sa completez cu un argument personal: (...) pentru ca oricat de mult ai vrea sa dai uitarii trecutul, o farama ascunsa dintr-un sentiment de animozitate o sa existe intotdeauna.
O pedeapsa potrivita pentru astfel de oameni rai nu stiu daca exista, am incercat ignoranta ... dar, se pare ca acestia nu-si dau seama si se comporta in continuare ca si cum nimic nu se petrece si toate lucrurile sunt frumos colorate.
Cu siguranta nu sunt dezamagita, pentru ca nu aveam pretentii la astel de oameni - am aflat in timp ce le poate pielea si cat de parsivi sunt - in schimb pot sa spun ca sunt bine, chiar daca astfel de momente inegresc o parte din zi.
Totul este bine cand se termina cu bine.

Inceput de saptamana promitator.

Treptat lucrurile se aseaza in sufletul meu, iar calmitatea de care am dat dovada in ultimele zile mi-a adus o stare de bine pe care am asteptat-o cu drag;
Nu stiu in ce stagiu mai este situatia, atat pentru ca nu am vrut sa aud un raspuns, cat si pentru faptul ca evit sa mai privesc ceea ce nu imi face bine sufleteste.
Ignoranta este o arma pe care vreau sa o stapanesc cu mandrie si sa o folosesc ori de cate ori slabiciunea vrea sa isi puna amprenta pe situatie;
Astazi ma simt copila. Mi-am dorit o imbratisare si un moment de rasfat... asa cum simt toti copii pentru a fi alintati, chiar daca nu am avut parte de imbratisare reala, macar una virtuala si sincera tot am primit.
Momentul meu de glorie, in care reusesc sa ma prostesc intr-un mod copilaresc si-a gasit locul in aceasta zi. Vreau sa subliniez faptul ca nu trebuie niciodata sa uitam ca in sufletul nostru un glas de copil striga mereu - ne aminteste ca trebuie sa fim copii si sa ne comportam ca atare, pentru ca face bine la starea de spirit.
In ceea ce priveste activitatile placute pe care le-am inteprins astazi, pot sa spun ca am reusit un nou model de floricele care imi incanta privirea, mi-am pus pe noptiera cartea " Un zambet ca o zi de primavara" de - Nancy Thayer - pentru a ma apuca de citit.
Intamplator am dat peste acest clip video care mi-a atras atentia ... este plin de coloristica si va recomand sa il priviti daca aveti 4 minute disponibile.
Restul trebusoarelor pe care le-am facut nu sunt asa de importante pentru a ocupa cateva randuri despre ele.
Ascult : Keane - Everybody's Changing

Sentimente de duminica

Am fost martora la un gest frumos de aducere aminte a vremurilor trecute ... ceea ce am vazut m-a frapat si m-a lasat cateva clipe fara cuvinte;
Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa vad acest lucru ... poate ca din acest motiv incantarea mea a fost mai intensa.
Saptamana aceasta am fost intr-o debusolare totala, am trecut de la stari de veselie, la dezamagiri, , la momente de iubire, la sentimente despre care imi este greu sa vorbesc, rasete inconstiente, exprimari de pareri si iar am ajuns la starea in care gandurile stau pe o muchie de cutit.
Escapadele de care am avut parte au reusit sa-mi ridice moralul si sa imi distraga atentia de la problemele ce imi inunda in restul timpului mintea.
Mi-am propus sa lupt cu toate starile negative si sa imi caut momentele de liniste de care aveam parte pana acum. Nu imi place sa ma afund in aceasta stare confuza.
Recunosc faptul ca EL fara sa isi dea seama m-a ajutat si a reusit sa ma ridice de jos. Mi-a inveselit zilele si mi-a infrumusetat serile.
Este sprijinul de care aveam cel mai mult nevoie, bratul de care sa ma agat si sufletul care sa comunice cu vorbele mele nerostite.
Am ajuns sa ne intelegem din priviri.
Niciodata nu mi-am imaginat ca o sa ajung in acest stagiu al relatiei, desi de mica mi-am dorit in sinea mea sa gasesc un baiat care sa ma inteleaga, sa ma ajute si mai ales sa ma iubeasca asemeni iubirii pe care eu o aveam de oferit.
Nici nu pot sa descriu cat este de placut, sa stii ca orice te apasa pe suflet ai cu cine sa vorbesti, secretele raman secrete in relatie si parerile sunt cu adevarat sincere.
Acum plutesc si astept sa incep lupta cu mine. O lupta grea pentru ca nu am mai "jucat" de mult acest joc, dar cu toate acestea sunt increzatoare in fortele proprii.
Daca imi doresc cu adevarat pot sa duc la bun sfarsit aceasta poveste...o sa folosesc cele mai taioase arme.
Sunt mai puternica decat frica!

Dezamagire II

Incerc sa fiu toleranta, dar sunt momente in care nu mai pot... nu inteleg exagerarile.
E un pas mic de la grija la cicaleala exagerata.
Peste unele "interdictii" nu poti sa treci pentru ca nu iti doresti sa ai pe cineva pe constiinta. Zilele acestea am deschis ochii si am zis sa incerc sa inteleg ambele parti, sa nu mai acuz pe cineva doar pentru ca asa mi-a intrat in reflex. Asa cum si eu simt nevoia de intelegere, m-am gandit ca si persoana despre care vorbesc are nevoie de acest sentiment...
Am zis ca merita sa acord o sansa si sa las de la mine pentru ca totul sa fie bine, dar oricat de mult as incerca sunt lucruri peste care nu pot sa trec, obstacole ce imi fac viata mai grea si griji pe care mi le fac pentru ca situatia este de asa natura.

Am rabufnit si am deschis capitolul ce nu m-a mai ranit de mult timp...intr-un fel imi pare rau ca am facut asta, nu vreau sa mai cad prada slabiciunilor...dar simt nevoia sa vorbesc fara ca cineva sa ma critice pentru ceea ce am gresit in trecut.
Daca as putea sa dau timpul inapoi si as putea sa recitesc acest blog, cu siguranta as avea mai multa grija la toate aceste detalii ce mi-au marcat gandurile prezente.

Dor de trecut

Uneori ascult prea mult de reactiile de moment si nu stau sa ma mai gandesc daca este bine sau nu sa reactionez asa.
Cu siguranta un motiv principal pentru ceea ce simt este mediul inconjurator;
Este oarecum psihologic normal ca un prim impuls de a reactiona sa fie aidoma celor cu care imi petrec o parte considerabila din timp.
Astazi am constatat ca trecerea timpului m-a imbatranit... treptat am invatat sa fac anumite lucruri, care acum mi-au intrat in reflex si pe care nu le mai consider anormale, pur si simplu fac parte din viata mea. Intr-o clipa de realitate am oftat si mi-am dorit ca totul sa fie asa cum era in trecut.
Sa simt caldura familiei in fiecare seara, sa gasesc motive pentru a ma sustrage de la diverse activitati ... sa pastrez un secret pentru ca altfel nu mi se mai indeplineste dorinta, sa astept nerabdatoare venirea sarbatorilor... cu timpul nimic nu mai este ca atunci, totul s-a deformat si a capatat o haina imbatranita.
Imi este dor de momentele in care vedeam doar partea plina a paharului, iar grijile nu isi aveau loc in vocabular si ganduri.
Acum sunt intr-o perioada in care variez intre a crede o anume realitate sau una pe care ceilalti o vad corecta. Nu stiu unde-i adevarul.

In minte mi se invarte un "de la ce?" si "nu mai suport";
Nu pot sa dau timpul inapoi, stiu ca amintirile acestea o sa le pastrez o vesnicie in suflet si o sa incerc sa invat din tot cate ceva.
Anumite gesturi contrazic vorbele si nu stiu ce sa mai cred despre aceasta situatie.
Nu vreau sa spun ca cedez, doar ca imi este dor de copila cu codite care se simtea ca un copil mereu, nu doar atunci cand priveste ochii aceia verzi;
Simt cum toate visele din copilarie s-au spulberat si am ramas cu deziluziile...

Uneori lucrurile au un substrat despre care ne este greu sa vorbim desi acesta ne doare cel mai rau.

Sentimente interioare

Sufletul imi spune ca este ultima zi de joi pe care o astept cu sufletul la gura. Mi-ar fi placut ca soarele sa fie prezent, dar o sa incerc pe cat posibil sa fac abstractie de acest lucru si sa ma simt bine.
Recunosc ca am pierdut din elenul pe care il aveam ieri, dar cu toate astea inca licareste o forta.
Cu siguranta si lipsa odihnei de peste noapte face ca fortele mele sa se diminueze ... uneori nu este nevoie doar dormi ca bateriile sa se incarce, ci trebuie ca somnul respectiv sa fie odihnitor.
In clipa de fata nu pot sa zambesc, ma simt putin confuza...sper ca situatia sa revina la normal de indata ce o sa revad privirea verde;
Simt cum emotiile isi fac aparitia, parca sunt din nou o copila ce urmeaza sa duca la o prima intalnire. Imi gasesc cuvintele cu greu si am impresia ca am reusit sa aberez mult.
Adevarul este ca am nevoie de o pauza in ganduri, m-am saturat sa caut intelesul fiecarei fraze, sa ma lupt cu gandurile interioare, sa "imi doresc sa devin mare si sa calc lumea in picioare", sa ma gandesc la ziua de maine si la viitor.
Cu cat ma aproprii mai mult de data limita pe care mi-am stabilit-o imi este din ce in ce mai teama ca nu o sa reusesc sa imi indeplinesc dorinta. Timpul trece pe langa mine si in aceasta privinta nu ma ajuta deloc. Mereu mi-am zis "o sa caut!" dar de fiecare data cand incepeam cautarile realizam ca nimic nu este de mine.
Nu vreau sa bat din usa in usa si sa cersesc ceva anume, vreau sa invat sa fiu pe cont propriu si sa iau responsabilitatile in brate, sa vad daca sunt capabila sa fac asta.
Aidoma probleme am intampinat atunci cand am descoperit sentimentul numit "iubire", nu stiam cum sa ma comport, daca totul este normal cu mine, ce implica acest lucru, cum trebuie sa arat ceea ce simt...a fost o responsabilitate pentru mine sa-mi asum mie personal ca sunt indragostita.
Poate intr-o zi o sa reusesc ca ma indragostesc de ceea ce caut, o sa fie o altfel de dragoste, dar fara ea lucrurile ar fi mult prea fortate si lipsite de interes.

O zi colorata

De foarte mult timp imi doream sa fac niste tarte apetisante si frumos colorate.

Am cautat multe retete, dar nici una nu mi-a atras atentia ... asa ca m-am horatat sa creez propria mea reteta de tarte.

Adevarul este ca uneori trebuie doar sa combini dupa gust si dupa ureche ingredientele pentru ca reteta sa iasa unica si delicioasa.

Pot sa spun ca aspectul imi place, desi se putea mai colorat si mai diversificat...dar asa se intampla cand ideea vine in ultima clipa si folosesti ceea ce mai ai prin casa.

Astept ca maine sa vina "controlul calitatii" sa-mi deguste produsul finit si sa-mi spuna o parere sincera. Cat despre mine pot sa spun ca ma simt bine, la fel de colorata precum tartele mele si radiez de fericire... maine este ziua magica si ma incanta gandul ca o sa ma simt minunat.

Mi-ar placea sa surprind intr-un mod placut, sa fac ceva traznit pentru ca sa inveselesc si ziua lui ... dar uneori cred ca devin banala si incolora.

Intr-un film am auzit o replica ce m-a inspirat mult: "orice manacre este mai bun daca se degusta in doi" ... nu neg acest lucru, caci am simtit pe pielea mea ce bine este sa stai la masa alaturi de o persoana draga, sa schimbi o vorba (desi nu este indicat) si sa primesti mancarea precum un copil mic... e o atentie pe care am primit-o si pe care nu as refuza-o niciodata. Un astfel de rasfat face bine la relatie.

Nu vreau sa fiu sceptica dar se intampla lucruri ce nu aduc beneficii nimanui, dar cu toate astea se petrec cu un scop bine stabilit de catre cineva.

Inca sunt calma si accept situatia in sine, atat timp cand se pastreaza o limita... mi-ar fi greu sa cred ca tot ce se intampla este chiar adevarat si situatia nu e asa cum o vad eu in prezent.

Timpul a trecut

Imi amintesc ca "Etajul 3" s-a nascut in urma unei hotarari drastice pe care am luat-o cu sufletul strans de amintiri ce nu vroiau sa imi dea pace.
Ma gandeam ca aceasta mutare o sa aduca de la sine multe lucruri noi de care imi era frica.
Am avut de ales intre "a ma muta"- implicint trebuia sa iau totul de la capat sau "a ramane" - ceea ce insemna sa scriu putin si codificat pentru a nu supara pe nimeni.
Deciza mea a fost de a pleca ... mi-a fost greu, nu pot sa neg acest lucru. Mi-am pierdut multe postari, amintiri, comentarii, chiar si prieteni.
Inceputul a fost stangaci, poate pentru ca nu stiam cum sa ma bucur de libertatea de a scrie ceea ce simteam fara sa ma gandesc la limite sau consecinte.
In acest an de cand locuiesc la Etajul 3 am trecut prin multe sentimente placute, intamplari ce au patruns repede in inima mea, momente de cumpana, emotii, zile proaste si am reusit sa descopar oameni deosebiti pe care ii citesc zi de zi.
Am scris 391 de postari si am primit peste 1000 de comentarii.

Uneori as vrea sa renunt la scris, pentru ca imi vine mintea la cap si imi dau seama ca arta de a scrie este pentru oamenii care se pricep si au ceva cu adevarat de spus ... nu ca mine care scriu doar pentru ca simt nevoia sa impartasesc cu cineva sau pentru a pastra marturie sentimentele mele.

Titlu:

Mi-am exprimat opinia pe un site de comunitate online ... (ce ciudat suna), acum am remarcat ca articolul meu a fost redirectionat pe un alt site mai vizitat, daca ii pot spune asa. Nu stiu cum ar trebui sa interpretez aceasta intamplare, astept cu drag sa primesc comentarii si mai ales sa fiu criticata daca am gresit cu ceva.

Uneori ma gandesc ca nu este mare lucru sa scrii cateva randuri pline de ganduri si ideei, dar brusc in minte imi trec momentele in care eram pusa la scoala sa scriu o compunere si faceam eforturi mari pentru a umple o pagina-doua.

Mi-ar placea sa am posibilitatea sa lucrez cu copii, sa citesc compuneri, scrisori sau chiar eseuri facute de catre ei.

Imi amintesc cu placere de momentul in care doamna invatatoare ne-a adus niste desene pe care le facusem in clasa I pe la sfarsit, scrisesem si o mica compunere despre vacanta ideala.

Ne-am amuzat teribil afland cum un coleg scrisese despre simpatia pe care o avea pentru una dintre colegele din clasa.

Eram doar niste copii cu imaginatia bogata. Gandeam putin, de parca eram intr-o permanenta criza de gandire.

Si doamna profesoara de romana ne-a pus sa facem un fel de eseu despre meseria pe care ne-am dori sa o practicam peste cativa ani... eu spusesem ca vreau sa fiu stuardesa, cu siguranta motivul pentru care am spus acest lucru a fost pentru a impresiona;

Ziua de astazi a decurs printre amintiri, vorbe de incurajare, rasete de copii, ganduri spre maturizare, planuri de lupta si fum de tigara.

Nu ne-am " exprimat parerea"asa cum faceam pana acum, am simtit nevoia sa vorbim mai personal, mai scurt si la obiect... iar timpul a trecut ca acceleratul pe langa noi... a reusit sa ne lase doar niste franturi de amintiri.

Nu-i nimic, mi-am zis...trebuie sa repetam experienta cat mai des.

O astfel de zi face bine la psihic :P

Stare nedefinita

O alta zi in care ploaia si-a facut de cap si a reusit sa strice un sfarsit de saptamana.
Mi-am propus sa vizionez "p.s. i love you" - curiozitatea mi-a fost starnita inca de cand am aflat ca nu exita numai cartea cu acest nume, ci si filmul.
M-am gandit ca este o ocazie buna pentru a realiza diferenta intre "a citi" si "a viziona".
Concluzia mea nu o sa aibe nici o legatura cu faptul ca eu nu sunt adepta filmelor si ca rar mi se intampla sa vizionez un film de la inceput pana la sfarsit pentru ca asa imi doresc.
Consider ca detaliile sunt mult mai bine accentuate si conturate in carte si ca intamplarile sunt mult mai palpitante.
Filmul este diferit prin prisma faptului ca lipsesc personaje, iar cele ce apar nu sunt in intregime asa asa cum erau descrise, decorul se preschimba, intamplarile sunt modificate si Ea -Holly- nu mai are acel farmec de femeie vaduva.
In consecinta aceasta poveste a reusit sa ma mentina in continuare ferma pe pozitia de cititoare fidela, iar pasul spre cinefilie este inca foarte departe.

Revenind la sfarsitul de saptamana mi-am amintit de duminicile in care ma pregateam intens pentru un nou inceput de saptamana ... adresea stateam sa invat, caci de scris scriam vineri si sambata.
Mama pregatea cate o surpriza dulce, fie ca era vorba despre prajiturele, cornulete, clatite sau alte delicii pe care mi le amintesc cu drag.
Astazi in amintirea vremurilor de atunci m-am hotarat sa fac gogosi cu ciocolata.
Prajiturile de casa au un gust aparte fata de ceea ce se gaseste in comert ... o aroma speciala, un aspect variat si ceva care te face sa te lingi pe degete.
Sunt putin nostalgica si...

Despre NOI amintiri

Astazi este una dintre zilele in care nu-mi vine sa fac nimic maret. Am trabaluit de dimineata si acum imi este lene sa si lenevesc.

Ma gandesc la NOI si imi dau seama ca sunt o norocoasa, stiu ca am mai spus asta de multe ori dar o sa o spun de fiecare data cand simt nevoia.

Cand privesc pozele noastre realizez ca m-am schimbat mult de cand suntem impreuna.

O schimbare evidenta este faptul ca accept sa fac poze, ceea ce pana acum rar reusea cineva sa ma convinga sa apar in poze.

Rasfoiesc folderele cu poze si imi amintesc de multe intamplari si momente frumoase pe care le-am petrecut impreuna.

Privindu-le ma intorc in timp si derulez amintirile.

Nu stiu daca m-am maturizat sau doar mi-am cizelat comportamentul copilaresc.

Am invatat intr-o poportie destul de mare sa imi aceept defectele si chiar sa fac haz de ele...

Cu siguranta NOI nu suntem perfecti si nici nu ne dorim asta; Apreciem fiecare defect si calitate a jumatatii pentru ca asa am reusit sa ne indragostim si sa ajungem in acest punct in care ne intelegem minunat si reusim sa aprindem flacara iubirii ori de cate ori vantul cel rau reuseste sa o micsoreze. In sufletul meu aceasta niciodata nu s-a stins.

Inca reusesc sa ma inrosesc in fata lui, sa fiu timida si sa ma fastacesc de emotii.

Chiar daca nu facem parte dintr-un roman de dragoste sau dintr-un film...suntem personajele principale in povestea noastra de iubirte.

Recinzie - P.s I love you

Mi-am propus sa povestesc putin despre minunata carte pe care am citit-o saptamana aceasta: "P.s. i love you"- poate ca uneori nu este bine sa cumperi o carte doar pentru ca te atrage coperta, dar sunt cazuri in care constati cu uimire ca atat coperta cat si continutul isi merita fiecare banutA fost una dintre cartile pe care nu-mi venea sa le mai dau jos din mana. Lecturam fiecare pagina cu sufletul la gura in asteptarea deznodamantului.

Dar, atunci cand am ajuns la final mi-am dat seama ca nu mi-as fi dorit sa se termine.

Povestea in sine este trista si emotionanta.

Gerry afla ca este bolnav si se hotaraste sa ii scrie iubitei sale sotii o "lista de indatoriri" pe care ea sa le respecte atunci cand el nu v-a mai fi alaturi de ea. Atat pentru a o face sa il uite mai usor, cat si pentru faptul ca Holly - sotia lui - era genul de persoana cu capul in nori, care nu se descurca singura sa-si poarta de grija si doar cu ajutorul lui reusea sa scape de probleme .

El se gandise la fiecare detaliu...

Ea trebuia ca in fiecare luna sa desfaca un plic si sa urmeze ceea ce scria acolo.

Este vorba de zece bilete "zece porunci" - caci Holly executa intocmai ceea ce sotul ei ii scrisese, devenise un mod de viata si un sprijin. Erau cuvintele potrivite la momentul oportun.

Povestea se abate putin de la bilete, dar revine mereu inainte de fiecare zi de intaii al lunii.

Ma opresc aici, caci nu sunt o persoana potrivita pentru a rezuma romanul de dragoste, caci eu intru prea mult in detaliu si risc sa stric suspansul.

Sper ca v-am stranit curiozitatea si poate o sa cititi cartea sau macar o sa urmariti filmul cu acelasi titlu.

Ușa este întredeschisă

Uneori lucrurile se complica pentru ca noi le facem sa devina asa. Stiu ca sunt si momente in care totul se incurca fara a putea face ceva in privinta aceasta.
Astazi am luat hotararea sa nu imi mai pese de cineva anume ... poate ca lupta mea s-a sfarsit in urma cu cateva saptamani, poate ca am dus o lupta pe care persoana respectiva nici nu a observat-o. Piticii mei nu se inteleg cu cei ai persoanei despre care vorbesc ... asa ca intervin momentele in care simt ca sunt tratata cu indiferenta si oricat de mult as vorbi cu persoana in cauza, nu simt acel "ceva".
Imi pare rau sa spun asta - ma doare doar gandindu-ma la asta, dar e tot ce pot face.
Nu sunt egoista, nu fac asta doar gandindu-ma la mine... ci vazand situatia din perspectiva cealalata, nu vad rostul unor discutii de complezenta, amiabile si frunzarite de subiecte dintr-o anumita parte.
Avand in vedere ca eu ofer totul sau nimic in situatia aceasta, mi-ar fi placut sa primesc aceeasi moneda... am mai amintit eu despre aceasta lege nescrisa pe care o vad eu.
Daca persoana nu stia de gandurile acestea ale mele, intelegeam ca sunt exagerata...dar in situatia asta nu-mi ramane decat sa-mi iau bagajul de amintiri legate de persoana si sa-l sigilez. Nu voi mai acumula altele care sa merite pastrate acolo.

Astazi la Etajul 3 o sa gasiti sufletul inchis, doar EL care are cheia poate sa reuseasca sa-mi aduca un zambet ... in rest sunt intangibila in sentimente.
Poate ca sunt inca o copila care da creazare unor impulsuri de moment, dar am un suflet care nu intelege de ce situatia este asa. Imi asum partea de vina.

Din punctul meu de vedere exista mereu o portita deschisa catre reconciliere... dar de aceasta data eu nu voi bate la aceasta usa. Astept sa primesc musafirii.

Vis pentru viitor

Ceea ce vreau sa scriu astazi imi aminteste foarte mult de un citat din cartea Alchimistul de Paulo Coelho :"Cand iti doresti ceva cu adevarat, Intreg Universul conspira pentru indeplinirea visului tau!".
Adevar graieste aceast aforism, si se potriveste ca o manusa cu perioada prin care trec acum.
In ultimul timp ma tot gandesc ca trebuie sa fac ceva cu viata mea cat mai repede, caci nevoia ma impinge de la spate si totul trece fara rost pe langa mine in ceea ce priveste viitorul financiar;
Mi-am intors gandurile pe toate partile, am luat in calcul multe posibilitati, m-am gandit serios la ceea ce mi-as dori si cert este ca acum am macar o idee despre ce imi doresc.
Nu stiu in ce masura o sa reusesc sa imi indeplinesc visul, dar acum am pentru ce sa lupt si stiu catre ce aspir in viitor. Mi-am ales un tel pe care imi propun sa il indeplinesc cat mai curand posibil.
Poate ca este doar o coincidenta sau un semn de undeva de Sus - cred ca cineva se gandeste la mine si ma ajuta atunci cand simt ca totul o ia razva in mintea mea.
Traiesc din ce in ce mai mult in minuni si cred cu ardoare ca exista un destin bine conturat pentru fiecare;
Revenind la nevoia care ma impingea de la spate si ma indemna sa iau in calcul orice oportunitate rapida de a ajunge intr-un fel sau altul pe cont propriu, asa cum imi place mie sa spun.
Nu vreau sa suna ca o lauda sau ceva similar... dar sunt fericita ca am primit un premiu de popularitate si un alt articol publicat. Pentru mine reprezinta o realizare ... o incurajare si deschiderea unui vis pentru viitor.