Timp incotro?

Stau de cateva minute cu pagina de blog deschisa, vreau sa scriu cateva randuri cu gandurile ce imi trec prin minte, dar ceva ma opreste.

Nu-mi dau seama cum a trecut luna aprilie.

Am facut multe lucruri pe care mi le amintesc in detaliu, dar nu pot constentiza data in care s-au petrecut aceste intamplari.

Cred ca o schimbare mi-ar prinde bine... nu stiu ce schimbare sa adopt, m-am saturat de incercari esuate si de multe alte reprosuri aparute in timpul schimbarii.

Poate imi trebuie doar un calendar pe care sa-l privesc zilnic, pentru a realiza ce zi a saptamanii este si mai ales data.

Uneori nu tin cont de data calendaristica, traiesc momentul fara sa ma gandesc la ziua in cifte ...dar, traind in lumea mea aeriana uit anumite lucruri semnificative.

Imi este dor de zilele in care asteptam cu sufletul la gura ziua de vineri... nu-mi pasa ca in weekend aveam de scris si invatat pentru saptamana ce urma, vineri pe la pranz era ziua in care adoram sa ies la plimbare.

Acum timpul nu mai are conotatia de atunci, imi permit sa fac ce vreau, cand vreau si parca nu este mereu asa placut sa am lumea la picioare;

Sunt stundenta cu drepturi depline - dar nu mai simt sentimentul acela de obigatie de a face ceva in mod special. (Spun asta pana intru in sesiune...)

In timp am reusit sa inlocuiesc discutiile interminabile din timpul orelor cu niste fraze monosilabice din anumite parti si cu un gand putin intrebator de cealalta parte;

Sunt persoane cu care nu am mai vorbit de mult timp, chiar daca ne promisesem multe lucruri... se pare ca toate au fost ganduri puerile.

Am pornit de la un subiect si am ajuns la altul, nu vreau sa intru in detalii caci sunt lucruri despre care este mai bine sa nu scriu... sunt doar niste ganduri usor interpretabile.

Iti multumesc!

Imi pare rau ca uneori actionez mult prea vulcanic... ma las cuprinsa de impuls si reactiile nu sunt tocmai cele dorite.
Daca nu as avea oameni intelegatori, care sa treaca cu vederea peste aceste ifose ale mele nu stiu ce m-as face. Le multumesc de fiecare data ca ma suporta si ca inca imi sunt alaturi.

Pe zi ce trece realizez ca sunt o persoana norocoasa, chiar daca nu am avut de castigat premii sau lucruri similare, am reusit sa colectionez sentimente vizbile, fiinte palpabile, momente minunate, clipe din care am cate ceva de invatat si cel mai important am reusit sa imi indeplinesc cateva dorinte pe care le pastram in ganduri de foarte mult timp.
Cu siguranta fara ajutorul jumatatii mele nu as fi avut parte de asemenea zile minunate.
Alaturi de EL am strans multe plimbari inedite, poze deosebite, amintiri ce imi inunda sufletul de bucurie, multe zambete, copilareli si nu in ultimul rand am invatat ca o mancare este mai gustoasa atunci cand este mancata in Doi.
Inca ma gandesc la momentele pe care le-am trait astazi... zambesc cand imi amintesc cat de simpatici suntem cand stam in balansoar si ne comportam ca si cum pretutindeni ar fi locul nostru". Sper sa ne intelegem la fel de bine si atunci cand varsta noastra nu o sa mai aiba cifra 2 la inceput, ci va avea un 5 sau 6... Eu tind sa cred ca o sa avem o batranete lunga impreuna.
Momentele acestea sunt nepretuite in sufletul meu. Adesea sunt extrem de fericita cand te vad zambind sau atunci cand fara motiv ma iei in brate si ma invarti....sunt multe momente de acest fel, dar nu vreau sa intru prea mult in detalii...vreau doar sa iti multumesc ca ma accepti asa cum sunt si ca ma intelegi atunci cand sunt extrem de cicalitoare.
Fiecare persoana are un "set" de defecte, poate ca eu am prea multe...dar asa cum spui si tu, exista calitati care reusesc sa acapareze situatia si sa indeparteze momentele tensionate.

Intr-o zi o sa avem casa noastra ... nu stiu daca o sa fie totul asa cum ne-am imaginat noi. Vremurile se schimba si totul capata o alta infatisare...

(Blogutule, intr-o zi o sa-ti atasesz poze cu noua familie si domiciliul de unde iti voi trimite mesaje zilnic. Chiar daca o sa treaca multi ani pana atunci... asteapa-ma nu te voi uita nici macar in serile obositoare. Tu reprezinti gandurile mele transformate in cuvinte)


Moonbeam & Tyler Michaud Featuring Fisher - Love Never Dies

Zambesc!

Poate pentru ca astazi este miercuri, poate pentru ca ieri ne-am intalnit, poate pentru ca maine ne vom intalni, poate pentru ca e soare si frumos... poate pentru ca asa imi sta bine, nu stiu de ce dar radiez de fericire. Ma simt extraordinar de bine, timpul trece mai repede atunci cand sunt vesela si ma bucur de aceste clipe minunate.

Cu siguranta nimic nu ma poate supara. Astazi trec cu vederea peste tot si zambesc daca intervine ceva ce nu imi cade tocmai bine, nu vreau sa ma intristez... ma simte prea bine pentru a schimba aceasta stare.

Simt o energie debordanta.

As vrea sa o impart cu toti ce isi doresc sa traiasca acest sentiment deosebit.

Nu prea ma pricep sa descriu ceea ce simt, dar in mare se intelege ca sunt bine si fericita.

Am aproape tot ce imi doresc...un muz care ma ajuta sa scriu in fiecare zi, o casa modesta - dar primitoare care ma imbratiseaza de fiecare data cand intru pe usa, temperaturi de primavara, miresme florale si multe alte luceuri ce fac viata mai usoara.

Eh, acum nu vreau sa ma vait pentru nimic... toate la timpul lor.

Invat sa ma multumesc cu ce am si sa consider ca pot mai mult, dar sa nu fac din asta un mod de viata... Daca nu ajung pe culmea inalta nu inseamna ca nu o sa ajung niciodata, ci trebuie sa muncesc mai mult pentru asta.

Recomand cu caldura sa incercati macar o zi sa gasiti ceva fermacator in tot ceea ce faceti.

Impart zambete la Etajul3 :) .

Soarele-mi zambeste cald

Am depasit starea pe care am avut-o ieri.

Mi-am propus ca de fiecare data - sa las de la mine si sa merg mai departe asa cum m-am obisnuit. Nu vreau ca trecerea sa fie extrem de brusca.

Poate ca uneori nu e bine sa facem ca totul sa fie conform planului sau "ca la carte", trebuie sa mai si picam din aceasta stare si sa luptam cu noi si cu tot ceea ce ne inconjoara ... sa vedem daca suntem capabili sa supravietuim unei situatii critice;

Eu am scos armele sa le tin la indemana, in caz de apare ceva suspect sunt gata de lupta... pana atunci ma bucur de aceasta temperatura minunata si de primavara ce ne zambeste cu drag.

M-am intins pe iarba si am inchis ochii, mi-am imaginat ca sunt intr-un alt loc... singurul detaliu ce se mai asemana cu realitatea era EL, care ma tinea de mana.

E ciudat cum atunci cand ai ochii inchisi, caldura soarelui te imbata cu o stare de visare si vrei nu vrei te impinge intr-o stare de imaginatie bogata.

In aceaste clipe crezi cu tarie cu exista: printi si printese, doar oameni buni, numai bunatate, cuvantul "saracie" nu avea rost sa fie inventat, politica este o minge jonglata de circari, este simplu sa faci orice iti doresti.... si lista poate varia de la om la om.

Senzatia aceea pete rosii ce apar si dispar de pe ploape,mangaierea soarelui, ciripitul parasilor, adierea vantului, norii ce se aseamana cu diverse obiecte sau fiinte... sunt doar cateva jocuri ce imi amintesc de copilarie.

Cum ar putea cineva sa se supere pe vant ca i-a ciufulit parul? Pentru mine vantul este unul dintre prietenii mei buni, caci ma ajuta sa gasesc scuza potrivita pentru bretonul meu jucaus ce nu ma asculta. :)

Nu-mi pare rau de nimic din ce as fi putut face in aceasta zi si nu am facut.

Invat sa cantaresc

O alta luni in care parca nici iarba nu vrea sa creasca.
Totul este plin de liniste si de o calmitate stranie.
Privind pe geam vantul nu pare puternic, dar vazut de afara nu este deloc prelnic pentru plimbare.
Nu stiu daca vremea este de vina sau aceasta stare ciudata ce ma face sa ma gandesc ca mi-ar placea sa invat sa-mi cantaresc cuvintele pe care le spun si cele pe care le pastrez numai pentru mine. Uneori am impresia ca vorbesc mult si fara rost...
Anumite povesti simt nevoia cateodata sa spun... dar dupa ce rostesc cateva cuvinte imi dau seama ca am gresit si se adauga inca un of ce ma apasa.
Fiecare cicaleala sau vorba aspra pe care o aud in astfel de clipe isi intensifica lovitura pe care o are in sufletul meu...
Nu sunt absurda, inteleg ca cei ce ma cearta cand gresesc imi vor binele...dar atunci cand am probleme pe cap, nu ma mai simt capabila sa sortez aceste informatii.
Asesea cuvintele pe care le aud sunt cele care se plimba si in mintea mea, dar pe care nu le pot scoate de acolo... as vrea sa realizez multe dorinte ce inca sunt la stagiul de ganduri, dar nu ma simt capabila.
Nu vreau sa ingreunez viata, sa afectez sau sa umplu gandurile nimanui cu problemele mele persoanale... pentru asta am nevoie de un cantar al cuvintelor.
Timpul o sa ma cizelene in astfel de situatii...oricat de obisnuita as fi eu cu astfel de momente, uneori simt ca nu mai pot sa ascult cuvintele dure ale lor, asa ca solutia este sa analizez inainte sa vorbesc astfel de lucruri..

Ascult: Keshia Chante - Sorry

Iarba verde de acasa

Am vizitat Muzeul Naţional al Satului -"Dimitrie Gusti", un loc unde am descoperit o liniste aparte, un miros de pamant umed, multa verdeata, amintiri din povesti si un sentiment de revelatie profunda;
Faptul ca nu am avut parte de bunici, m-a privat de descoperirea lucrurilor vechi si mirosul de "casa taraneasca" .
Astazi priveam lacoma tot ceea se gasea aici : sobe de pamant, carpete, paturi ce la o prima privire pareau tari si incomode, "straie taranesti", aparatul de facut tuica, masa rotunda si scaunele implicite ce imi aminteau de povestea pe care am citit-o in urma cu multi ani, dar care acum se desfasura in mintea mea precum un film. Mi-l imaginam pe Ilie Moromete si familia sa cum mancau la aceasta masa, iar copii stateau sa fuga care incotro apucau.

Casele de diverse marimi si modele...m-au facut sa imi dau seama ca lumea a evoluat destul de mult, de la acoperisuri de trestie sau paie uscate - la tabla si alte materiale.
De la paturi incomode la saltele mari si moi.
Oalele de lut au reprezentat un lucru existent in fiecare casa, acum gasim portelan, inox, plastic sau Yena.
Multe obiecte decorative au fost inlocuite de tablourile din zilele noastre, cu siguranta majoritatea oamenilor privesc acum "stergarele" ca pe niste chiciuri... acestia nu se mai gandesc la migala cu care au fost facute si nici la insemnatatea pe care au avut-o.
Portul popular pe care l-am vazut in cateva dintre case m-a lasat cu un zambet pe chip.
Cand eram mica am avut si eu o ie ... avea modelul brodat cu ata albastra - ma simteam deosebit cand o purtam, nu imi pasa de parerea celorlati.

Pentru mine aceasta plimbare a insemnat mult, caci alaturi de EL am mai bifat un muzeu vizitat si am colectionat un amalgam de sentimente si multe fotografii.

Chiar daca nu am aratat, din cauza faptului ca am avut cateva conflicte cu sanatatea mea, mi-a placut aceasta iesire.
Frigul m-a suparat putin...am sperat ca vremea sa se indrepte si din aceasta cauza nu m-am imbracat foarte gros.

P.s. Imi doresc sa devin o criotoreasa desavarsita pentru a imi face un quilt :).

"Familia ideala"

Daca in alte situatii am generalizat anumite sentimente, acum nu pot...caci fiecare are o alta perceptie despre felul in care vede "familia ideala";

Nu stiu daca exista cineva care sa fie multumit in totalitate de familia in care traieste, asa cum se spune si in popor - familia si rudele nu ti le alegi (bine, asta pana in momentul in care te casatoresti, caci atunci iti alegi jumatatea).

Adesea, dupa ce ma ciondanesc cu ai mei... imi doresc din ce in ce mai mult sa ma fac mare, sa spun "DA" la starea civila si acela sa fie inceputul unei familii in care voi incerca pe cat posibil sa evit momentele de imperfectiune.

Uneori ma gandesc ca nu mi-ar placea sa nu fiu o mama ca oricare alta, ci mi-as dori sa fiu in primul rand o prietena pentru copil si apoi o mama care sa il indrume pana la varsta la care sa poata lua singur decizii.

Vreau sa il las sa invete pe propia piele ceea ce este bine pentru el. Nu vreau sa ii interzic multe lucruri... de-obicei "fructul interzis" atrage mai mult atentia.

Nu as vrea sa asiste copilul la certurile dintre oameni mari - daca acestea or sa apara vre-o data. Imi amintesc cat de mult plangeam eu cand ai mei se certau si eu eram neputincioasa sa ii impac.

Familia ideala in perspectiva mea o sa gaseasca timp si bani suficenti, incat sa merga cateva zile in diverse excursii. Sa nu treaca nici un an fara astfel de plimbari.

La masa de dimineata sau macar o jumatate de ora seara, sa ne adunam cu o ceasca de cacao cu lapte si sa vorbim despre ceea ce am mai facut fiecare, ce planuri avem pentru viitor si despre alte lucruri similare.

As vrea ca sotul meu sa fie EL din prezent, sa ne intelegem la fel de bine. Sa fie pentru mine in primul rand un prieten, asa cum si eu incerc sa ii fiu lui o prietena, o confidenta, o persoana care sa-l asculte atunci cand vrea sa vorbeasca despre problemele sale si chiar as vrea sa fiu considerata de EL o sotie iubitoare si o prezenta placuta atunci cand vine acasa.

Ce as pastra din familia actuala?

Mi-as dori sa pastrez traditia de sarbatori, zilele aniversare cu cadourile implicite, prajitura cu banane si glazura de ciocolata

Sunt lucruri marunte ce ma fac sa trec cu vederea peste cele neplacute...

Chiar daca nu sunt multumita cu anumite situatii din prezent, incerc sa trec cu vederea si sa invat ca la momentul potrivit sa nu fac aceleasi greseli.

Cred ca o buna comunicare este solutia.

C'est la vie

Am avut un somn agitat ... ma gandeam cu groaza ca daca nu reusesc sa dorm cateva minute linistita, ziua de astazi se va anunta furtunoasa.
Este miezul zilei si sunt mai mult decat binedispusa, as putea spune ca nu imi incap in piele - simt o agitatie placuta de primavara.
Plimbarea pe care am facut-o astazi a reusit sa ma duca cu gandul la amintiri de mult aruncate in sertare prafuite.
Le-am lasat putin in vant pentru a sterge praful.
Am descoperit multe detalii pe care in trecut evitam sa le vad.
Uneori ai nevoie de o palma zdravana de la destin, pentru a iti da seama unde gresesti si ce necesita o schimbare radicala.
Inceputul nu o sa fie niciodata usor si nici nu se arata compromitator...caci greutatea cu care ne intampina acest inceput ne face adesea sa dam inapoi si sa ne complacem in situatia in care ne aflam.
Pe zi ce trece imi dau seama ca nu regret nimic din toate acele momente.

Merg pe drum si zambesc gandindu-ma la ce a fost in trecut. Stiu ca nu o sa mai fie niciodata la fel.
In minte imi apar fragmente din fotografii despre care as vrea sa vorbesc in cuvinte, dar parca nu le pot desprinde. Sunt amprente atat de intense incat totul ramane acolo - in ganduri, iar cuvintele sunt de prisos...

Schimbare in bine :)

Uneori tind sa cred ca eu vad situatia cu alti ochii decat o vad cei din jurul meu.
Nu stiu daca ceea ce remarc eu este partea adevarata a lucrurilor sau cea imaginara, cert este ca inca pot sa las de la mine si sa cred cu tarie ca nimic rau nu se intampla.
Cu timpul am invatat sa nu mai plang din orice, iar atunci cand plang inseamna ca ceva din interiorul meu doare cu adevarat. Nu stiu daca cei din jurul meu au observat aceasta schimbare. Adesa ma simt o alta EU, una mai puternica si mai luptatoare cu destinul vietii.
Stiu sa ma bucur pentru lucruri marunte si sa pretuiesc micile comori pe care cineva mi le ofera. Un zambet poate fi considerat o adevarata comoara sufleteasca.
Natura stie si ea sa gadile coarda aceea sensibila si sa faca o zi banala sa arate ca o minunata zi de vacanta.
Imi place sa fiu surprinsa si cred ca asta este un bun remediu pentru a scapa de monotonia zilnica.
Am scos din vocabular expresia "m-am plictisit"... (chiar daca nu credeam ca o sa reusesc asta), iar acum am invatat sa pretuiesc momentele in care demult stateam si pierdeam timpul aiurea.

Un nou stil de viata aduce de la sine o schimbare de comportament.

Why?

Astazi mi-am petrecut mult timp in bucatarie facand cateva "frajiturele". Uneori tind sa cred ca sotul meu o sa primeasca mai multe dulciuri decat mancare gatita, caci la asta ma pricep mai bine;

Am o stare de nestare, as face ceva dar parca nu am nici forta. De cateva zile ma simt slabita dar o scanteie interioara ma indeamna sa trec cu vederea aceste simptome.

Nu stiu daca este o astenie de primavara sau doar un alt pitic de pe creier ce vrea sa se afirme.

Cliseul se repeta, doar decorul se schimba.

Adesea imi doresc sa spun ceea ce ma deranjeaza, caci aceasta este calea cea mai buna pentru a evita o situatie neplacuta... dar atunci cand incerc sa explic punctul de vedere vazut prin prisma ochilor mei, si realizez ca sunt luata peste picior sau mai rau - nici nu sunt ascultata... incep sa ma ascund in lumea mea.

Pastrez fiecare problema pentru mine si strang picatura cu picatura.

Ce rost are sa imi arat dezamagirea daca nimanui nu ii pasa de ceea ce simt? Poate ca gresesc cand spun asta, dar sunt momente in care asta cred... ca cei din jurul meu ma vad ca pe o stanca de piatra, iar lacrimile pe care le vars adesea sunt doar niste scurgeri involuntare ii ochii lor.

Ma doar toate aceste momente si vreau sa trec cu vederea ceea ce nu imi place, acum inca pot.

Poate ca ar fi bine sa simt ce imi place si sa uit ce-mi displace, dar nu pot sa fiu asa nepasatoare...nu pot.

Tin la persoanele pe care nu le-am lasat doar sa imi perinde o perioada viata, ci le-am pastrat pana in prezent.

Ce se intampla?

De curand marturiseam ca vreau sa imi demonstrez ca pot sa fiu matura, dar am observat ca nu pot sa fiu mult timp pe aceasta treapta, caci latura copilareasca iese la iveala si strica tot ceea ce ma chinuisem sa dobandesc.
Vreau sa cred ca oamenii mari au o particica de copilarie in ei.
Cu siguranta eu nu am reusit nici macar 1 % sa arat ca o persoana matura... nu ma dau batuta, intr-o zi poate o sa reusesc sa fac asta.
Parca totul in jurul meu este previzibil...ma asteptam ca dintr-o in clipa in alta sa se intampla ceva.
Si cert este ca asa a fost... gandurile mele despre viitor s-au apropiat treptat si astazi au devenit o realitate despre care nu vreau sa mai stiu nimic;
Nu imi mai pasa de nimic din acest capitol!
Uneori mi-as dori ca oamenii sa fie asemeni magnetilor mei de frigider: veseli , dar tacuti.

Adevarul este altul, pe zi ce trece oamenii devin tot mai usor de manipulat de fortele raului si uita sa zambeasca, sa fie darnici si uita chiar si de propia lor personalitate;
Devin niste marionete... ei chiar nu observa?

Intr-o alta ordine de idei de cateva zile am o stare de creativitate. Imi vine sa tai, cos, desenez, modelez, fotografiez si chiar sa improvizez - pacat ca nu prea am talent. Ma gandeam ca poate reusesc sa fac ceva demn de privit cu admiratie, dar pana acum nu am facut cine stie ce...
Repetitia este mama invataturii, poate intr-o zi o sa imi descopar o latura artisitica...pana atunci spicuiesc ceea ce imi place, chiar daca reusita nu este maxima.

Ploua marunt,

Ploua cu sete

Plantele vor sa se imbete...

Este timp pentru toate....

Ma bucur ca vremea a tinut cu mine in aceasta dimineata, cand am fost nevoita sa ma duc in oras pentru a plati diversele facturi.
E ciudat cum niciodata nu gasesc un ghiseu liber - mereu trebuie sa astept la coada si colac peste pupaza sunt multe momente in care respectivele dudui se misca in reluare;
Am timp - nu ma grabesc nicaieri, dar este enervant cum cliseul se repeta. Apare un nene care este in criza de timp, tipa, urla, zbiara ca el trebuie sa termine repede si ca nu are chef sa stea la coada... daca as fi fost crescuta intr-o alta maniera poate i-as fi zis sa plece daca nu are chef, dar asa stau linistita si imi astept randul.... in cateva minute o sa plec si scap de aceasta nebunie;
In astfel de situatii imi dau seama cat de multa nevoie este de oameni care sa munceasca, dar asa cum ne-am obisnuit "e criza" si in majoritatea locurilor unde ar fi trebuit sa fie mai multi angajati, in loc sa ii inmulteasca, ii da afara. Ma uit si la mine, sunt anul II la facultate...imi castig banii de buzunar singura.
Cu greu ii castig si cu greu imi vine sa ii dau. Poate ca asta e puterea banului, cu cat este mai muncit cu atat nu iti vine sa il arunci pe fereastra pe lucruri nefolositoare.
Mi-ar placea sa am un loc de munca stabil, sa ma trezesc dimineata pentru a pleca la munca si sa am o sclipire sufleteasca de doua ori pe luna cand imi verific cardul.
Multi ar spune "daca vrei -poti"... dar uneori nu este asa de usor precum este atunci cand rostim aceste cuvinte.
Asa cum am mai spus, fiecare experienta o sa ma ajute pe viitor ... din aceasta dorinta neimplinita o sa invat pe viitor sa fiu chibzuita cu banii pe care o sa ii am;

Obosita dar foarte fericita!

Astazi a fost o zi insorita si vesela.
Poate ca mi-am facut deja un obicei sa ma intalnesc aproape in fiecare duminica cu EL si sa facem diverse lucruri, pentru a iesi din monotonia cotidiana.
Imi doream de foarte mult timp sa vina luna aprilie pentru nebunia de culori, miresme si imi lipsea chiar si temperatura aceea potrivita - tipic acestei luni.

Am vizitat Gradina Botanica - "Dimitrie Brandza" ... chiar daca nu sunt eu o impatimita a florilor si plantelor, pot spune ca a meritat toata aceasta plimbare;
Este un colt de Rai pe Pamant.
Pasarile canta necontenit (audio), verdeata este pretutindeni, exista o paleta diversa de culori si linistea de acolo nu se compara cu toata nebunia ce incepe sa acapareze intreg Bucurestiul.
Cu siguranta cuvintele nu pot descrie beatitudinea pe care ti-o provoaca un astfel de decor.

Un alt lucru pe care l-am facut in premiera si care pentru multi poate a devenit deja o banalitate: am mers impreuna cu EL in mall.
Mi s-a parut putin ciudat sa intru in magazine si sa il stiu in preajma mea. Nu a fost deranjanta situatia, doar ca la inceput mi se parea putin bizar.

Au fost momente in care imi venea sa ma opresc in loc si sa strig in gura mare ca il iubesc... dar nimeni nu vrea sa auda asta (referitor la oamenii din jur) si mai ales un asemenea gest nu ar demonstra mai mult ca faptele in sine ceea ce simt eu pentru EL.

Scriu cu sufletul...

Ma simt pierduta intr-o lume mare. Am nevoie de o mana care sa ma aduca cu picioarele pe Pamant. Sau poate o palma primita de la viata pentru toate greselile pe care le-am comis pana in clipa de fata. Sa simt pe propria-mi piele ceea ce simt altii cand ii dezamagesc prin tot ceea ce zic, fac sau gandesc;
Vreau sa am certitudinea ca ceea ce spun nu este gresit.
Imi este dor sa simt multitudinea de fiorii ce imi treceau prin corp... cu timpul au ramas doar cateva mii de fiori ce imi napadesc adesea existenta; Pentru mine sunt suficienti cat sa simt ceea ce am nevoie pentru a pasi in ziua ce urmeaza cu aceleasi ganduri bune, dar niciodata nu strica o cantitate mai mare de sentimente placute.
Vreau o lupta intre sentimentele mele, o rascoala de emotii si multi fluturi ce vor ramane vesnic jucausi in gandurile mele.
Imi lipsesc momentele in care il surprindeam prin comportamentul meu schimbator...
Nu vreau sa fiu o cicalitoare! Dar atunci cand simt ca ceea ce gandesc ar putea sa il ajute, nu ezit sa ii spun asta, dar poate ca felul in care o spun nu este tocmai cel potrivit.
Oare mai pot sa fiu aidoma cu EA de la inceput?
As vrea sa ma schimb. Sa dispar din viata tutoror si sa apar cu totul diferita, atat fizic cat si intelectual.
Mi-ar placea sa imi demonstrez mie, ca pot sa fiu matura ... dar oare chiar pot?

In ceea ce il priveste pe EL il iubesc la fel de mult ca in momentul in care am ajuns pe cea mai inalta culme a sentimentelor, nici un vant de primavara nu ma poate darama de acolo.
Am luat in brate toate momentele placute petrecute alaturi de EL si nu am uitat sa iau cu mine si visele pe care impreuna le avem... si pe care intr-o zi o sa le ducem la bun sfarsit.
Uneori simt ca ii gresesc, cu siguranta ma doare cel mai mult cand stiu ca am facut o gafa ce l-ar putea dezamagi.
Adesea ma intreb de unde are atat de multa forta sa treaca peste greselile pe care le fac, sa pretinda ca nu l-am suparat, sa tina la mine enorm chiar si atunci cand stiu ca l-am dezamagit.
Cu timpul mi-ar placea sa fur de la EL secretul pe care il detine... este matur dar cu toate astea este un copil jucaus si plin de momente adorabile.
Eu nu sunt decat o copila, nimic mai mult.
De cand am terminat liceul, daca nu si inainte sa il termin, m-am amenintat pe mine ca o sa vina ziua in care "ma fac mare si o sa ii calc pe toti in picioare"... din pacat m-am oprit la stagiul de dorinta;
Am invatat de la EL sa imi moderez putin cantitatea de sentimente pe care le-o acord celor din jur si sa nu mai fiu exagerat de credula. Nu tot ce flutura in vant este adevarat;
Da, ai avut dreptate cand imi demonstrai ca povestile reale din viata mea au continuitate cu gandurile pe care mi le impartaseai. Era ca si cum TU erai naratorul intr-o poveste pe care o cunosteai in detaliu... adevarul este ca eu iti povesteam ceea ce vedeam si tu faceai o constatare care se potrivea intocmai cu ceea ce urma sa se intample.
Am avut mult de castigat din asta.
Poate ca m-am indepartat brusc de cei din jurul meu, cert este ca nu au observat asta...iar eu nu le duc zilnic dorul, asa cum o faceam inainte.
Sunt fericita aici in cochilia mea, alaturi de o parte din vechea mea familie (sau mai bine spus actuala) si de Tine dragul meu...de tine si de noua mea familie.

" a iubi" - acest sentiment a fost descoperit alaturi de tine, nu am crezut niciodata ca o sa simt asta si mai ales ca o sa reusesc sa desprind acest "te iubesc" de pe buzele mele ce pecetluite.

O spun cu mana pe inima, pentru mine esti si vei ramane unic. Toata increderea mea ti-am acordat-o tie... daca nu esti tu acela, altul nu va fi.
Nu ma cunosc poate nici pe jumatate din cat ma stii tu, dar ceea ce am spus mai devreme o simt si stiu ca asa va fi.
Imi doresc ca EU si TU sa devina peste cativa ani NOI - in adevaratul sens al cuvantului.

Dragostea - o sticluta de parfum?

De cand am pornit muzica ascult Sajna - Rahman, melodia in sine ma face sa zambesc si sa capat o dispozitie ciudat de placuta.
Soarele a iesit, iar mirosul de dupa ploaie aduce un val de mireasma primavaratica;

Imi pare rau ca nu esti alaturi de mine, sa ne plimbam ca noi nebuni in praful proaspat batut de vant, sa simtim mirosul de pomi infloriti, sa radem precum niste copii, sa privim cerul hazliu si sa ne comportam ca niste adolescenti ce se intalnesc pentru prima data.
Sentimentul acela de inceput ramane mult timp in suflet.
As putea sa asemen inceputul unei relatii ca un parfum - persista dar treptat dispare. Undeva intr-o particica din ganduri ramane, cu timpul ne obisnuim cu acest miros si nu il vom mai simti. Dar atunci cand parfumul se termina definitiv... realizam ca sticluta ce tocmai s-a consumat era ceea ce ne doream cu adevarat;
La mine sentimentul este inca proaspat chiar si dupa mai mult de un an de relatie.
Probabil sticla mea cu sentimente este mica, dar contine o esenta puternica.

Capitolul 6

Nu am mai scris de foarte mult in categoria : Povestea mea de iubire.

Capitolul 6 a inceput odata cu intalnirile noastre repetate... ne vedeam cam o data la doua saptamani. Eram cei mai buni prieteni, desi aflasem sentimentele pe care EL le nutrea pentru mine.
Nu stiu daca incapatanarea mea sau un alt motiv ma indemna de fiecare data sa nu ii raspund gesturilor frumoase pe care le facea.
Credeam ca zidul pe care incercam sa il ridic o sa ne tina mult timp doar ca pe niste prieteni buni... am crezut - si inca mai cred in prietenia dintre o fata si un baiat.
Intalnirile noastre decurgeau minunat. Ne plimbam, vorbeam, ma imbratisa - iar eu nu refuzam, caci ador imbratisarile primite de la persoane dragi sufletului meu.
Timpul trecea, EL isi dorea sa ne vedem mai des...
Eu ma mustram, caci era a doua oara cand il faceam sa se indragosteasca de mine si il raneam in cel mai josnic mod.
Tineam la EL, dar nu asa cum isi dorea. Imi placea modul in care aborda lucrurile, felul in care privea situatiile, privirea lui verde si optimista, imbratisarile, punctualitatea, zambestul si multe alte calitati pe care le descoperisem eu pana in acel punct. Nu stiu de ce dar, nu puteam sa depasesc acest prag in sufletul meu. Pentru mine era si imi propuneam sa ramana "cel mai bun prieten".
In nenumarate randuri mi-a fost alaturi atunci cand ceilalti uitau de mine, a fost umarul virtual pe care mi-am varsat multe lacrimi, era prima persoana cu care mi-as fi dorit sa vorbesc in caz de intervenea vre-o problema.
Ceva imi spunea ca trebuie sa las garda jos si sa incerc acest drum, dar o alta parte din mine nu era deacord cu aceasta situatie.
Imi doream mai mult sa am un prieten alaturi... avand in vedere ca nu credeam in iubire.

"to be continued..."

Ma resemnez

In timp ce-mi efectuam exercitiile de sport, am reflectat asupra faptului ca nu mai am sanse sa slabesc, asa ca renunt la acest gand frumos. Trebuie sa invat sa fiu multumita cu conformanta pe care o am si sa fac tot ce imi sta in putere pentru a nu adauga kilograme.

Nu cred ca este greu sa pastrez situatia in punctul in care este acum...

Se merita sa fac o gafa, care ar putea sa ma coste mult in viitor pentru 2-3 kilograme care nu imi dau pace? Parerea mea este ca Nu.

La urma urmei... si daca as reusi sa dau jos kilogramele in plus, nu as ajunge sa fiu precum o viespe.

Natura nu a vrut asta, ci a vrut diversitate de persoane ... iar eu am fost aleasa pentru a nu fi nici prea prea, dar nici foarte foarte.

Nu sunt perfecta, nici nu vreau sa fiu... aveam o singura dorinta in ceea ce privea aspectul fizic, dar de azi inainte voi incerca sa nu ma mai vait de existenta kilogramelor +.

Din cate am inteles de la diversi medici, cauza principala pentru care nu dispar kilogramele, chiar si atunci cand se exectuta miscare si mancarea nu este grasa in grasimi, este stresul.

Totul porneste de la piticii aia de pe creier, aia mici si verzi care se joaca cu noi.

Atunci cand nu ne mai gandim ceea ce mancam, parca nici caloriile nu se mai aseaza posesiv pe noi. (asta nu inseamna ca puteam sa mancam zilnic de la fast food).

De astazi incep sa ma resemnez :).

Ascult: The fray - You found me

K'S CHOICE - Belive

Prezent zambicios

Cu greu am reusit sa ma indepartez de cateva dintre "capriciile" vietii... cand spun asta ma refer la momentele in care picam vinovata doar pentru ca eram martora la niste intamplari neprevazute.
Acum sunt foarte linistita, nu vad, nu aud si nu sunt nevoita sa gasesc scuze plauzibile pentru nimeni.
E placut sa regasesti o oaza de liniste, mai ales acum cand lumea este din ce in ce mai agitata si irascibila.
Nu trebuie sa ma hotarasc din spatele carei baricade sa privesc situatia "X" si mai ales nu sunt privita cu ochi straini daca "incalc" granita vre-unei tabere...
Poate ca nu isi au rost cuvintele de mai sus, dar eu simt ca sunt fericita: acum - aici - cu toti cei care isi mai amintesc de mine.
Nu am nici un motiv pentru care as putea sa fiu dezamagita de deciziile pe care le-am luat in trecut.Astazi mi-am amintit de multe lucruri care m-au facut sa zambesc, indeosebi de primii pasi pe care i-am facut pentru a ajunge aici.

Am fost o persoana credula ... iar domnul timp m-a invatat sa analizez cu atentie toate persoanele ce perindau prin viata mea, astfel incat acum stiu sa triez fiecare persoana in diverse categorii - :).
Sunt chichite ce in prezent reusesc sa ma inveseleasca si sa imi aduca o stare de bine.

Am ales drumul plin de zambete :)

Ascult: Babyface - Drama love and relationships

Life is Wonderful

Astazi am zambit din suflet si am inrosit ca o adolescenta timida.

N-am mai trecut prin astfel de situatii de mult timp ... chiar imi era dor sa ma ascund dupa degete si sa imi acopar fara rosie.

Nu vreau sa sune ca o lauda, ci imi doresc sa sune asa cum o simt eu : o multumire sufleteasca.

E placut sa descoperi ca oamenii pe care ii cunosti intr-o oarecare masusa (care tinde spre deloc) citesc ceea ce scrii si apreciaza micutul efort pe care il faci.

Toate cuvintele pe care le-am auzit m-au incurajat sa imi doresc mai mult.

Imi surade din ce in ce mai mult ideea de a scrie o carte...sub anonimat. Imi place sa ascult parerea obiectiva pe care o au cei din jur. Sa fiu criticata atunci cand gresesc.

Radiez de veselie si optimism... mi-ar placea sa fie EL alaturi de mine, sa imi sclipeasca si ochii si tot tacamul ar fi complet.

As alerga pe un camp inverzit tinand in mana niste baloane colorate... in felul acesta mi-as consuma energia de care dispun in aceasta clipa.

Parul l-as lasa desprins, cum nu a mai fost de mult timp...ar sta in adierea lina a vantului si ar pluti asemeni fluturasilor din jur.

Primavara ma face sa visez si sa imi doresc ca timpul liber sa mi-l petrec in natura.

Asa cum spune si Jason Mraz - "Life is Wonderful"

Titlu:

In aceasta dimineata m-am trezit fara nici un chef... gandul ca nu am nimic planificat ma indemna sa lenevesc in toate modurile.
Momentele diminetii au trecut fara sa le simt, am zapat telecomanda in cautarea "nimicului pierdut"... inutil, caci mai rau ma cufundam in aceasta stare ciudata.
Cu toata lenea din oase, am venit la calculator - asta-i locul care ma face sa imi schimb dispozitia. Am dat drumul la muzica, dupa care am vizitat blogurile ce imi fac o deosebita placere sa le citesc ... brusc incaperea s-a luminat. Soarele a batut la geam.

Am fost putin pe afara unde a ramas un miros placut de ploaie.
Ador mireasma aceasta a primaverii.
Privind in jur observ cum ninge cu petale de flori.
In timp ce stateam in adierea vantului am inceput sa ma reflectez la "lucruri" pe care le-am descoparit pe parcursul multor luni.
Daca la inceput mi se parea nedrept sa gandesc asa, acum realizez ca totul se schimba si se transforma.
Nu mai suntem cei de ieri ... poate ca nici cei de azi nu vor mai fi cei de maine, asa cum nici cei din amintiri nu vor ramane vesnic asa cum inima i-a "pozat".

Despre carti.

Am terminat de citit Avarul de Moliere. A fost una dintre cartile pe care am citit-o cu sufletul la gura, in asteptarea finalului.

Anumite intamplari imi aduceau aminte de personaje din viata mea, de momente pe care le-am trait si despre care nu am stiut sa vorbesc.

Daca tot sunt la acest capitol trebuie sa povestesc despre felul in care mi-a vibrat ieri sufletul in timp ce o doamna la a 3-a varsta imi recita poezii scrise de dumneaei.

Erau versuri triste, pline de emotii... iar intonatia pe care o folosea facea ca gandul sa zboare pe taramurile descrise de cuvinte.

Atunci cand a terminat, glasul femeii a inceput sa se schimbe uimitor de tare - isi amintea despre esecurile pe care le-a avut atunci cand incerca sa gaseasca o editura sa ii publice poeziile. Singurul gand care o consoleaza este ca lasa amintire nepoatelor aceste randuri scrise in decursul vietii sale.

Poate ca aceasta intamplare ma face si mai mult sa imi doresc sa scriu "povestea mea de iubire" si "povestea vietii mele"... cineva - candva, o sa citeasca aceste carti si o sa isi aminteasca de trecerea mea prin lume, iar eu de undeva, din departari o sa ma bucur ca am lasat o amprenta aici pe Pamant...

Nu stiu in ce masura conteaza talentul jonglarii cuvintelor... eu sunt de parere ca o carte buna este aceea pe care o intelegi, iti place si este desprinsa din realitate.

Poate ca parerea mea este eronata, dar eu asa gandesc... nu vad rostul unei fabulatii care iti lasa un gust sec si o impresie ravasita.

Nu stiu ce urmeaza sa fie "la moda" in ale scrisului in viitor, stiu doar ca eu o sa incep treptat sa astern gandurile mele pe hartie...

Dedic : Justin Bieber - One Time

Miros de primavara

Primavara a venit de mai bine de-o luna... inceputul acestui miracol l-am privit intr-o padure, unde mugurii copacilor dabea incepeau sa inverzeasca si micutele floricele zambeau printre frunzele uscate ramase de anul trecut.

Renasterea imi aduce un strop de fericire inconstienta. Zambesc privind norii jucausi, ascultand parasile ce ne incanta cu glasurile voioase, copii ce se bucura de aceste zile frumoase... si chiar indragostitii ce merg tinandu-se de mana... totul ma incanta.

Dupa aceasta saptamana agitata in care grimasa de pe chip nu mi-a disparut, astazi sunt cu dispozitia ridicata la un grad maxim;

Am iesit la plimbare, am inspirat mirosul placut al florilor de corcodus si am privit covorul alb al petalelor.

Oriunde privesc gasesc o pata de culoare, iar mirosul crud de verdeata ma indeamna sa cred in vise frumoase.

Intreaga natura a renascut vazand cu ochii. Intr-o luna frumusetea naturii ne-a inundat, iar pe zi ce trece miresmele se inmultesc si ne imbie sufletele.

Ganduri chinuitoare

M-am trezit cu un sentiment ciudat.

Am aprins televizorul - ma uitam spre el dar priveam in gol, nu putem percepe ceea ce se intampla in colajul de imagini ... ma gandeam la discutia de aseara.

Gandurile acestea m-au cufundat de nenumarate ori, dar parca acum ma afunda intr-un ocean.

Vreau cu ardoare ca dorinta mea sa devina palpabila intr-un viitor cat mai apropiat.

Glasuri cunoscute imi vorbesc, le raspuneam mecanic.

Nu vreau sa fac umbra degeaba. M-am saturat sa visez fara sa realizez ceva.

Aman o clipa, aman o zi - o luna ...dar pana cand?

Atunci cand viata mi se va derula prin fata ochiilor o sa imi dau seama ca o ezitare m-a costat enorm.

Incet sperantele se naruiesc si dorintele mele raman doar in stagiul de vise imposibil de indeplinit.

Sperantele mele devin treptat niste baloane de sapun...

Gandurile ma impovareaza...

Imi pasa de tine!

Uneori daca tac nu inseamna ca nu imi dau seama de ceea ce se petrece in jurul meu.
Am vrut ca timpul sa-mi ofere increderea pe care speram ca am dobandit-o in urma nenumaratelor confensiuni si discutii interminabile.
Timpul a asezat lucrurile pe piedestalul sufletului meu ... dar se pare ca s-a si intors impotriva mea.
Adesea mi-am varsat off-ul, am povestit despre lucrurile ce-mi bucurau inima si alte banalitati pe care le traiam zi de zi si pe care simteam nevoia sa le impart cu cineva drag.

Prin minte imi trec gandurile precum trenurile. Atunci cand se opresc in statii imi lasa timp sa analizez situatia per ansamblu si sa imi dau seama unde am gresit.
Ma doare faptul ca nu primesc aceeasi moneda ... poate ca primesc doar moneda ce mi se cuvine.
Poate ca nu sunt eu persoana care sa ii asculte problemele si sa ii ofere un sfat.
Poate totul se intampla in mintea mea...
Poate ar fi mai bine sa vorbesc cu aceasta persoana, dar cum sa incep conversatia?
Am tinut in mine momentele in care simteam ca exista o bariera intre noi... acum vreau sa sparg bariera si sa iti arat ca ai prieteni care tin si le pasa cu adevarat de tine.

Sunt aici si imi cer iertare daca nu ti-am fost pana acum o prietena adevarata.

Ai prieteni care te considera la randul lor prietena lor.

In cazul in care pana la randul acesta nu ti-ai dat seama despre cine este vorba, ma refer la tine 3M.

Ploua la etajul 3.

Priveam pe fereastra cum picaturile de ploaie se ating de geam ... nu le puteam auzi zgomotul provocat de lovitura brusca cu asfaltul.

In camera plutea o stare de somnolenta, m-am inghemuit in bratele tale si am adormit.

Totul parea atat de frumos incat nu-mi venea sa cred ca ceea ce traiesc si simt este real.

Daca cineva m-ar fi privit in timpul somnului, nu ar fi inteles de ce dorm zambind larg.

Cred ca este cel mai placut sentiment sa te trezesti langa persoana iubita, sa primesti o sarutare si o imbratisare calduroasa.

Dupa cateva negocieri am hotarat cand urmeaza sa ne dam jos din pat si sa mergem la treburile pe care le aveam de facut in aceasta zi.

Ne-am facut curaj sa ne aventuram in ploaie. Chiar daca se simtea un val de frig, ce patrundea prin geaca...eu nu ma gandeam la lucrurile negative. Priveam balonasele ce se conturau in lacuri, mergeam tinandu-l pe EL de mana, ma gandeam la noaptea ce a fugit precum un hoinar.

Imi doresc ca multitudinea de sentimente ce m-au napadit zilele acestea sa nu ma paraseasca nici macar atunci cand o sa fiu o batranica zbarcita ce sta zi de zi sa calculeze cati ani de iubire are alaturi de mosul ei.

Mi-ar placea ca in fiecare dimineata sa ma trezesc privindu-te, sarutandu-te si jucandu-ma cu tine. Sa ne comportam ca doi adolescenti nebuni, chiar daca varsta nu o sa mai fie oportuna.

Intimitatea noastra poate sa fie asa cum ne-o dorim... asa ca mosuletul meu, ai grija ca babuta ta are de gand sa iti aduca tineretea si atunci cand ridurile de expresie vor ramane riduri vesnic vizibile.

Dupa ce ai coborat din metrou,

priveam in gol, totul in jurul meu era strain ... locul acesta parca nu era asa atunci cand erai in fata mea, nu am auzit zgomotul metroului pana acum.

Unde esti?

Ascult: Roxette - Milk And Toast And Honey

Aer liber

Asa cum spune si zicala "luni nici iarna nu creste"... atunci cand "luni" vine dupa o sarbatoare cel mai bine este sa nu stam in casa sa lenevim, caci senzatia de oboseala se amplifica.
Zis si facut, dis de dimineata m-am trezit, m-am echipat si am plecat.
Chiar daca imi era putin rau, am trecut peste aceasta stare si am mers pe drumul ce mi-l dicta inima.
Ziua se anunta insorita, dar din cand in cand cate un nor de ploaie incerca sa ne sperie ... nu i-a reusit, vorba aia "daca vrem sa stam - stam".

Aceasta iesire a avut condimente de tot soiul, nu cred ca i-a lipsit ceva in mod express.
Am inceput sa privesc cu alti ochi "familia de schimb", cand spun asta ma refer la ceva bun, caci am descoperit o latura pe care nu mi-o puteam imagina vreodata.
La inceput am fost putin timida si retrasa in exprimari, dar cu timpul mi-am dat seama ca totul este ca in familie si nu trebuie sa ma limitez la nimic.

( Nu o sa povestesc ce am facut, ce am mancat sau mai stiu eu ce, fiecare isi imagineaza cum doreste o astfel de zi... eu mi-o voi aminti mereu in detaliu fara sa fie nevoie sa scriu undva despre toate sentimentele ce m-au napadit)

EL mi-a fost alaturi la fiecare pas si m-a facut sa plutesc pe niste nori pufosi.

Seara a venit mai repede decat imi doream, dar nu m-a deranjat ... asteptasem cu dor sa dorm cu capul pe pieptul sau.
Oboseala din timpul zilei isi face simtita prezenta.

L.e. : Dezamagitor este faptul ca oamenii, cand merg la gratar, isi pun in masina cele necesare gurii si stomacului, fara sa se gandeasca nici macar o clipa de mediul inconjurator.
Cat costa o punga, un sac, o cutie in care pui gunoaiele?
Am privit in jur vecinii de gratar, toti au fumat, baut, facut gratarul si au plecat lasand jarul sa fumege inutil... toate acestea duc la plouare.
Un loc ce a fost frumos, o pajiste mare si plina de verdeata ... ieri parea mai degraba un loc de aruncat gunoi.

Nu stiu daca a remarcat cineva ceea ce am facut noi inainte de a pleca... poate chiar daca au vazut li s-a parut ciudat si au ras fara sa se gandeasca ca ar putea sa ia si ei un exemplu.
Eu ma gandesc ca putin cate putin, fiecare ar putea sa stranga gunoaiele, chiar daca nu le apartin...nu o fac pentru ceilalti, ci pentru ei.

Soare de sarbatoare

In aer pluteste o stare de sarbatoare.
Soarele ma indeamna sa ii fiu alaturi si ma invita la plimbare, dar parca nu imi doresc sa fiu doar eu si soarele ... compania unui suflet ar face plimbarea mai condimentata.
Trebuie sa ma multumesc cu aerul curat din fata casei, asa ca m-am asezat in balansoar si am inceput sa citesc cateva randuri dintr-o carte ... observand ca nu am starea necesara sa inteleg ceea ce se petrece. Am inchis cartea si am ramas doar eu si ale mele ganduri.
E ciudat cum dupa multe zile de alergatura si gatit intens, astazi se asterne o zi de plictiseala.
Intru-un fel am asteptat aceasta zi, dar parca nu mi-o imaginam asa.
Chiar daca nu am eu o parere buna despre o anumita parte din familie, imi amintesc sarbatorile copilariei cand plecam la ei acasa si petreceam aceste zile impreuna;
Se strangeau multe rude, care aduceau fel si fel de bucate, admiram oualele incondeiate, hainele noi si locatia care era mereu aceeasi dar parca era diferita.

Nu stiu daca acum mi-as mai dori sa ma duc acolo. Cu siguranta nu as mai avea calmitatea copilariei sa accept anumite greseli si nu as putea sa inchid ochii la toate defectele lor.

Doresc tuturor sa aibe parte de un Paste Fericit, sa fie totul asa cum isi doresc si nu uitati sa mancati cu limita.

Cheia destinului

Au trecut multe secunde, minute, ore, zile fara sa ma gandesc ca viata trece pe langa mine si eu nu am ajuns sa imi indeplinesc dorinta pe care mi-am pus-o la aniversarea de 18 ani (si asta se intampla in urma cu mai bine de doi ani).

Poate ca nici astazi nu mi-as fi amintit de acea dorinta veche, dar intamplarea face ca aseara cineva imi povestea despre o dorinta pe care si-o pune de 5 ani si inca nu a reusit sa fie dusa la bun sfarsit.

La drept vorbind, dorinta mea a fost realizata si abandonata din motive ce nu imi stateau mie in putere sa le indepartez din calea "fericirii mele";

Regret enorm ca nu sunt o persoana mai ambitioasa... sa indeplinesc ceea ce imi pun in minte.

In ceea ce priveste aceasta problema sunt delasatoare, astept sa pice de undeva de sus, eu nu am facut nimic pentru a aduce dorinta mai aproape de prezent.

Trece timpul...

Uitandu-ma in urma la ceea ce am realizat in acest an, vad un mare gol... chiar daca este vorba de trei luni, este apasator gandul ca atatea zile au trecut fara sa las o amprenta in trecutul meu profesional.

Uneori cred ca am pierdut cheia propriului destin si din cauza aceasta sunt delasatoare in ceea ce priveste indeplinirea dorintei.

Nu ma vad nicaieri in viitor ... unde se termina destinul meu?

Nu vreau sa imi impun nimic, ci doar sa imi propun sa fiu mai atenta cu viitorul ce inca mi se daruieste si sa incerc sa pretuiesc mai mult zilele ce trec prin viata mea.

Pregatiri

Inainte de aceste sarbatori celebrate cu mult fast, este imposibil sa nu fie cate ceva de facut.
Ideea de sarbatoare si existenta a "ceva-ului" special al zilei o inteleg, dar de ce trebuie sa se gateasca enspe mii de feluri de mancare?
Stresul pregatirii multor preparate, curateniei si altor lucruri ce trebuiesc efectuate ... aduce de la sine un stop de nervozitate in fiecare persoana.
Probabil fiecare doreste sa termine ceea ce are de facut mai repede, dar vrea ca lucrurile sa se desfasoare conform planului intiparit in minte, iar cand acest detaliu nu poate fi indeplinit se isca o scanteie de cearta.

Astazi in timp ce eram la Biserica, am fost partasa la un eveniment mai putin placut. Slujba a fost oprita din cauza galagiei din Biserica, iar preotul a rugat ca cei ce nu sunt interesati de ceea ce se petrece acolo, sa plece in parcuri sau in oricare alte locuri.
Mi s-a parut rusinos ca acest lucru sa se intample intr-un oras destul de mic, la o Biserica modesta unde se aflau mai mult persoane trecute de varsta adolescentei.
Dupa acest incident cateva minute a fost liniste deplina, dar cum un miracol nu tine mult... forfota a inceput si spre dezamagirea mea 3 cucoane ce se aflau in stanga mea au inceput sa isi povesteasca meniul pentru masa de Paste, necazurile familiale si multe alte povesti pe care ar fi putut sa le spuna intr-un alt loc.

Pe an ce trece sarbatorile nu mai au magia pe care o aveau in copilarie. Nu mai exista bucuria sufleteasca, ci odihna unei zile in care nu este nimic de facut.
Imi lipseste bucuria cu care alergam catre cadoul lasat de iepuras, entuziasmul cu care imbracam tinuta aleasa de mama si multe alte detalii ce par nesemnificative astazi.

Trairile unui suflet

Atunci cand piticii din cap mi-au vorbit despre anumite schimbari ce se petrec in jurul meu, am inceput sa cred ca totul este adevarat si am incercat sa vad unde gresesc si sa fac la mine o schimbare inainte de a spune celor in cauza ceea ce piticii mei au constatat.
Cateva zile intregi am crezut cu tarie ca Eu sunt singura problema si ca una dintre rezolvari ar fi sa imi regasesc dragalasenia si sa o impart cu persoanele care merita.
Am avut parte de nopti in care ma trezeam brusc si gandul imi zbura la lucruri groaznice... intr-o singura noapte am avut un vis placut, dar cu toate astea cand traiam punctul culminant m-am trezit fara sa imi dau seama cu exactitate ce am trait in viata din timpul noptii.
Ganduri, indoieli, sentimente stangace si o inima slaba... e tot ce imi amintesc.

Imi doream sa vina cat mai repede ziua aceasta ... aveam atatea sentimente de impartasit si o iubere de aratat.
Am mers pe carari pline de amintiri. Am privit norii pufosi si am strigat in gura mare ceea ce imi dicta inima.
1 aprilie nu a trecut neobservat...

Totul este bine cand se termina cu bine.