Pagini

duminică, 31 ianuarie 2010

Duminica perfecta

M-am trezit prea de dimineata, mi-am dat seama ca oricat as incerca sa pierd vremea prin casa tot este prea devreme. Somn nu mai aveam, asa ca m-am hotarat sa ma ridic din pat si sa fac ceva, dar cum era o ora matinala...zgomot nu puteam sa fac...m-am indreptat spre oglinda si ceea ce am vazut nu mi-a placut. Eram foarte ciufulita, bretonul statea aiuritic si nu aveam nici cea mai mica idee ce sa ii fac.
Nu vreau sa lungesc mult vorba cu acest incident, caci am multe alte intamplari despre care pot sa vorbesc si care merita notate in aceasta bucatica de suflet virtual.
Cert este ca am reusit sa pierd timpul cu aranjarea parului. Pana la urma tot raul spre bine, nu?

Vremea nu parea la fel de prietenoasa ca ieri, asa ca m-am imbracat bine si am plecat catre treburile mele. Am ajuns la locul stabilit cu o jumatate de ora mai devreme...am sperat ca daca tot sunt prima la locul cu pricina sa fiu servita repede si sa plec la fel de repede.
Rabdarea mi-a fost pusa la incercare, pentru ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea de la fata locului.
Dupa o ora de asteptare am reusit sa termin, asa ca am plecat inca vesela (spre surprinderea mea).

Am vorbit cu EL si am hotarat unde urma sa ne vedem. Am plecat grabita pentru a ajunge mai repede (timpul trecea in defavoarea mea).
Cand m-a anuntat ca a ajuns deja la locul stabilit, eu mai aveam cam 15 minute de mers pe jos...mi-am zis ca mi-ar prinde bine sa ii aud vocea si am pornit la drum. Glasul lui mi se parea putin ciudat, nu stiu daca as putea spune suparat...simteam ca se comporta putin anormal, dar am crezut ca totul se intampla in imaginatia mea. Paseam grabita si treceam printre oameni fara sa ii studiez, nu ma interesau detalile...vroiam sa ajung la persoana care ma putea face sa trec peste inceputul zilei incarcat si putin stresant.
Vorbeam la telefon si brusc, nu stiu carui motiv am intors capul spre un pom, cand...mare mi-a fost uimirea sa il vad pe EL care se hotarase sa imi faca o surpriza.
Eram fericita, surprinsa si putin uimita de situatie... prima reactia a fost sa ii sar in brate si sa il imbratisez puternic.

In drum spre Cismigiu pescarusii ce zburau deasupra lacului mi-au atras atentia... ne-am oprit sa ii privim, nu mai vazusem niciodata aceste zburatoare de la o distanta asa de mica. Pentru cateva secunde mi-a parut rau ca nu am avut aparatul cu mine, dar apoi mi-am revenit si mi-am dat seama ca nu este nevoie de un aparat performant, ci si de putin talent pentru a realiza niste poze reusite.

Ma gandeam ca am atatea motive sa fiu fericita... eram alaturi de EL, afara in parc - ceea ce imi doream mult si puteam sa alerg prin zapada asemeni unui copil, puteam sa privesc copii si peisajele...aveam compania potrivita pentru a face tot ceea ce imi trecea prin minte.

Vrabiutele au fost privilegiate, caci ele au fost primele carora le-am dat "melcisori cu miere" sa manance... Apoi un porumbel a venit si dupa el a urmat si "potopul". Am trecut adesea pe langa porumbei, dar niciodata nu am stat atat de aproape de ei...astazi i-am privit si chiar i-am admirat.

Ne-am batut cu zapada, iar un domn in varsta a intrat in jocul nostru si spunea ca eu tintesc mai bine de la departare. Imi doream de mult sa ma bulgaresc cu EL...era un "must do".

Am fost la fast food...dar nu am mancat "junk food-uri", asa cum faceau cei de acolo...ci ne-am comandat inghetata. Tin sa precizez ca in magazin era la fel de cald ca vara, deci nu simteam ca afara este iarna...poate doar privelistea de pe geam putea sa tradeze asta.

Sentimentele pe care le-am simtit in aceasta zi sunt mult prea puternice pentru a putea fi descrise. Ceilalti ar putea considera o zi banala, in schimb in interiorul meu totul se intensifica si ceea ce am facut a reprezentat mult si voi pastra mereu aceste amintitri...
Nu simt oboseala acumulata in decursul acestei zile...Fericirea este mai puternica si inlatura toate durerile, fie ea durerea de masea.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

O noapte lunga

Sunt multe lucruri la care m-am gandit noaptea trecuta...acum realizez ca nu a fost o noapte pierduta, ci a fost o noapte castigata.
In minte mi-au trecut multe ganduri... unele putin ciudate, iar altele reale.
Printre ciudatenii se poate numara ideea ca in camera mea se afla multe priviri, cand spun asta ma refer la faptul ca am o camera foarte primitoare din punctul meu de vedere, este copilaroasa, adica plina de plusuri...sincera sa fiu nici nu stiu cate plusuri am, stiu doar ca EL imi atrage mereu atentia ca sunt prea multe.
Imi aminteam de multele dorinte pe care le-am avut atunci cand eram mica in privinta camerei mele: sa fie spatioasa, sa am mereu o vaza cu flori, un birou pe care sa tin agenda sau jurnalul, peretii sa fie pal vopsiti, sa am o fereastra mare si bineinteles camera sa fie la etajul 3.
Nu stiu de ce, dar mi-am amintit de L. fata pe care am numit-o in copilarie "prietene mea", am avut o discutie in urma cu multi ani despre nori si mai ales ne gandeam cat de placut este sa dormi pe un nor pufos, sa privesti lumea de acolo si mai ales sa plutesti.

La capitolul realitati, mi-am dat seama ca trebuie sa iti multumesc pentru increderea pe care mi-o acorzi, nu stiu cum Tu poti sa vezi ceea ce EU nu stiu despre mine si capacitatile mele.
Ma gandeam la faptul ca ti-am spus pimavara trecuta ca eu nu am plans decat o singura data de fericire...dar, de atunci pana in clipa de fata au mai fost multe momente de acest fel...si toate datorita tie.
Ca tot am vorbit de "cand eram mica" si despre EL, un alt vis a fost sa intalnesc iubirea aceea ca din povesti...chiar daca jumatatea mea nu este un print, nu are coroana si nici un cal alb... consider ca este mult mai fermecator, mai simpatic si stie cu adevarat ce vrea de la viata...spre deosebire de acesti "iubitori regali ai copilariei".
E placut sa reflectezi... sa vezi de unde ai plecat si unde ai ajuns la indeplinirea viselor.

vineri, 29 ianuarie 2010

Soare de iarna

Asta-i vremea ce-am poftit. Este plin de diversitate. Soarele zambeste larg, dar cu toate acestea este frig...acel frig ce ne da culoare obrajilor.
Zapada straluceste, aerul curat se aseamana putin cu cel de la munte, pasarile zboara pe cer putin ametite, copii vin de la scoala si se gandesc la sfarsitul de saptamana, adica la distractie.
Cu certitudine pot spune ca a mai trecut o iarna in care eu nu m-am dat cu sania, desi mi-am dorit...am asteptam sa ne intalnim amandoi si sa facem acest lucru...sa lasam maturitatea la usa de la intrare si sa ne comportam ca niste copii, asa cum am facut in ziua in care ne-am tavalit in zapada.
Mi-ar placea sa cred ca zilele friguroase au disparut si ca primavara incepe sa isi faca simtita prezenta. In ultima perioada cred ca am devenit o sedentara, am mers doar la facultate si la etajul 3.
Imi lipsesc plimbarile lungi din parc. Imi doresc sa alerg dupa fluturasul de tenis, sa joc sotronul, sa alerg si Tu sa ma prinzi, mi-ar placea sa merg cu bicicleta...desi nu era un sport foarte indragit de mine, acum ii simt lipsa si il trec pe lista de dorinte pentru anul acesta.
Astept sa vina vremea in care sa ma pot imbraca in fusta, fara sa imi fie frig, sa port tenesi si tricouri.
O sa vina ea vremea in care o sa privesc in jur florile multicolore, cand spun asta ma refer la lalele, narcise, liliac, zambile, primule, frezii si multe alte flori pe care le indragesc primavara.
Astazi a fost o zi ciudata, dar placuta...nu am facut nimic special, dar am primit un mesaj la radio...o nebunie ce mi-a dat aripi. Am simtit fiorul ala ciudat si m-am inrosit in obraji de fericire.
Mi-am incarcat bateriile cu multa putere pentru a depasi cu bine acest sfarsit de saptamana.

joi, 28 ianuarie 2010

Ceva fugitiv

Astazi am realizat ca mi-am facut un ritual dimineata dupa ce ma trezesc. Cand spun asta ma refer la faptul ca mereu ma uit pe fereastra si ma gandesc la "cat de placut/neplacut este afara?" sau "cu ce haine sa ma imbrac?".
Vremea nu pare imbietoare, daca stau bine sa privesc parca ceata e asemeni laptelui...copacii sunt acoperiti de o patura gri si este multa zapada pretutindeni.
Simt cum cineva sau poate ceva imi sustrage puterile si cu cat timpul inainteaza eu incep sa ma transform in ceva hidos...
Am avut parte si de momente in care imi venea sa plang, asa cum faceam in urma cu ceva vreme, macar atunci stiam ca prin metoda aceasta ma descarcam de tensiune si de restul sentimentelor negative ce nu nu-mi dadeau pace... dar acum oare ar mai avea acelasi efect? Sunt mandra ca nu am mai incercat "motoda" si am reusit sa ma stapanesc si sa trec peste clipele cu tensiune maxima.
Sunt lucruri pe care nu le inteleg, oricat de mult mi-as dori ma depasesc... ma simt dezamagita dintr-un punct de vedere, dar in acelasi timp incerc sa inteleg situatia si sa merg mai departe fara sa dau mare importanta a ceea ce se intampla. Mereu spunem "asa e viata, cu bune si cu rele", tind sa cred ca cele "rele" putem sa le evitam...sau macar sa nu le punem la suflet... acest lucru l-am invatat de la EL si il recomand tuturor sa incerce aceasta "omitere".
As mai scrie dar trebuie sa invat pentru examene...sesiunea....

miercuri, 27 ianuarie 2010

In amintirea ta

L-am cunoscut in urma cu aproximativ 3 ani...imi amintesc in detaliu momentele in care ne-am intersectat prima data. Pe atunci eram o copila ce se entuziasma la orice "nou" din viata. Simteam cum inima imi tresare de bucurie de fiecare data cand il vedeam.
Pastrez si acum prima poza.
Nu m-am gandit niciodata la o apropiere intre noi...mi s-a propus intr-o zi mai in gluma mai in serios acest lucru, si atunci nu am stiut cum sa reactionez.
Acum cand e prea tarziu imi dau seama ca mi-a suras mai mult decat trebuia ideea.
Erai mereu aproape atunci cand aveam nevoie ca cineva sa imi lumineze drumul intunecat...
Astazi am primit o vestea pe care ma asteptam sa o primesc, dar pe care nu voiam sa o cred : "ultimele resuscitari au fost in zadar, inima a fost mult prea slabita, Moby a decedat ".
Degaba apar regretele... e prea tarziu sa iti spun ca planuisem sa am mare grija de tine, asa cum nu a avut nimeni altcineva...

Am primit certificatul de deces in care scria : "Suprasarcina, scurt-circuit pe placa de baza, imposibilitatea de a citi memoria flash interna, sanse nule de a accesa File sistem-ul "
Chiar daca nu era un telefon de ultima generatie, mie imi placea felul in care arata, bateria intra adesea in coma, din cauza neincarcarii - dar cu toate astea nu lasa niciodata la greu.
Consider ca ceea ce stia sa faca era suficient pentru necesitatile mele.
Vei ramane mereu in amintirea noastra, nu vom uita momentele petrecute impreuna si vei lasa o amprenta vesnic aici - pozele facute cu ajutorul tau.
Adio draga Moby.

marți, 26 ianuarie 2010

Gandurile unei nesuferite

Trece timpul, nici nu imi dau seama cum...ma asez la locul meu de studiu si cand ma uit la ceas imi dau seama ca ziua a trecut mult prea repede;
La drept vorbind nici afara nu as avea ce sa fac, e atat de frig incat imi este frica sa fac un om de zapada ... s-ar naste un suflet de gheata la propriu.
Nici nu se pune problema de plimbari, imi piere gandul cum dau de gerul cumplit de afara...desi privind pe geam, soarele zambeste si ne pacaleste ca este cald si bine, deschizand geamul cateva secunde ne izbeste un val rece ce ne taie repede ideea de a iesi pe afara.
Inca ma gandesc la ghioceii ce tocmai incercau sa iasa inainte de a veni aceasta vreme urata...saracutii, acum sunt sub greutatea zapezii, probabil degerati de frig. Oare in martie o sa mai vedem ghiocei?

Eu ma simt rece, irascibila si putin "agitata", nu stiu de ce sunt asa. Incerc sa fac ca totul sa fie bine, dar sunt momente in care fara sa imi dau seama gresesc cuiva...scuzele nu isi au rostul atunci cand am lovit un suflet nevinovat.
Poate ca ar trebui sa nu mai analizez anumite lucruri si sa las totul sa [de]curga asa cum faceam inainte, dar ma gandesc ca fiind o perioada mai grea pentru mine, sa incerc orice...sa nu ii supar pe ceilalti, dar realizez ca mai rau se inrautateste situatia.
Imi promit sa nu mai gresesc nimanui. Imi doresc sa mi se indeplineasca aceasta dorinta...si sa reusesc prin forte proprii asta... sa nu fie nimeni nevoit sa lase de la el.


Ascult: Jim Brickman feat. Wayne Brady - Beautiful

luni, 25 ianuarie 2010

Oferta carti

Astazi am zapat printre site-uri. Am primit o informatie ca editura Polirom are oferta speciala de preturi... asta consta in carti la pretul de 4,99 ron sau 9,99 ron .
Cei interesati sunt rugati sa arunce o privire asupra site-ului si sa revina cu un scurt rezumat a ceea ce au vazut si merita cumparat.

In rest nu stiu ce sa spun despre aceasta zi...am avut parte de o disputa continua cu mine insami. O parte din mine vroia sa invete, iar cealalta mai puternica se incapatana cu deavarsire.
Am tras de timp cat am putut dar cred ca este cazul sa ma apuc de treaba, lenevesc in defavoarea mea.
Imi iau inima in dinti si ma apuc de citit sinteze, carti si tot ceea ce este necesar pentu a trece cu brio aceste examene.

Am cam neglijat blogul, cel putin eu asta simt...chiar daca scriu zilnic, ca si pana acum, simt ca nu mai am energia ce venea din interior, sentimentul ala care facea ca gandurile sa se tansforme in cuvinte.
In scurt timp o sa ma revansez, sper sa imi adun puterile si sa scriu asa cum o faceam inainte.

duminică, 24 ianuarie 2010

Duminica rece

M-am trezit devreme, am avut timp sa ascult stririle diminetii.
Se anunta frig pana miercuri, teoretic astazi trebuia sa fie mai frig ca ieri din cele spuse de cei de la INMH, dar mie mi s-a parut mai cald, probabil din cauza faptului ca nu mai ningea si mai ales pentru ca a rasarit soarele.
Mi-am dorit mult sa vina iarna si sa ninga...acum realizez ca este deja prea mult, picam in cealalta extrema. Zapada a ramas in cantitati considerabile, oriunde te uiti cu ochii vezi zapada, pe o astfel de vreme mai lipsesc cativa ursuleti polari.

Degaba m-am imbracat gros zilele acestea pentru ca raceala a gasit un loc oportun pentru a ma lua prin invaluire.
Frigul asta parca imi intra direct in suflet.
Am tusit de cateva ori, atat mi-a trebuit pentru ca EL sa-mi ofere pastile...m-am eschivat eu cat am putut sa nu le iau, dar n-am avut incotro.

Pranzul l-am luat alaturi de EL, imi place enorm sa fac acest lucru...simt senzatia aia cand apar aripile de fericire.
M-a invatat sa lenevesc in stilul lui...e placut sa stai alaturi de persoana draga si sa o cuprinzi cu imbratisari si sarutari.
Mi-a satisfacut dorinta de a bea cacao cu lapte impreuna...lucrurile astea ma fac sa sar in sus de bucurie si sa nu imi incap in piele de fericire. Alaturi de EL ma simt o rasfatata si imi place asa.
Am mancat pentru prima data "musuroi de cartita", combinatia de gusturi si felul in care arata...miam miam, nu imi gasesc cuvintele mai ales ca a fost facut de iubitul meu.

Trecand peste acest incident al sanatatii mele subrede, pot spune ca am avut o zi minunata.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

De zi cu zi

O alta dimineata in care frigul a reusit sa indeparteze si ultima farama de somn pe care o pastram in mine.
Am avut parte de o plimbare mai ciudata cu maxi-taxi, pot spune ca acesta este locul unde intalnesti oameni de tot felul, simti mirosul de mancare din haine, asculti muzica de la telefonul colegului de scaun, auzi conversatia doamnei din primul rand cu domnul de pe ultimul scaun...aici avem "di toate".
Un singur lucru mi-a atras atentia intr-un mod placut, a urcat un domn cu doi copii, pe cel mare il chema Alex, iar pe fratele cel mic nu am reusit sa aflu.
Ma uitam la entuziasmul cu care intrebau unde se afla, cat mai este pana trebuie sa coboare...un lucru m-a miscat sufleteste...baiatul mare a descoperit un loc liber si i-a facut semn prichindelului sa stea el jos.
Ajungand la metrou, i-am revazut, aici au gasit loc incat sa stea si tatal lor alaturi de ei, se uitau dezorientati cand s-a auzit "atentie se inchid usile".
In statia in care a trebuit sa schimb metroul mi-a parut rau ca nu o sa pot sa ii mai admir pe cei doi copilasi plecati la plimbare in lumea mare...dar norocul a fost de partea mea, astfel incat am mai mers alaturi de ei inca doua statii.
In asteptarea metroului erau agitati, se uitau la felul in care lumea se agita in dreapta-n si in stanga, la metroul de pe cealalta linie, la constructia acestuia si marea le-a fost mirarea cand au vazut ca metroul in care urmau sa urce era mai mare ca primul si mai frumos.
Acesti copii mi-au amintit de prima mea calatorie cu metroul, de frica cu care urcam pe scarile rulante si de agitatia in care eram nevoita sa merg alaturi de parintii mei.

Mi-am inceput dimineata cu aceasta intamplare draguta, apoi mi-am continuat drumul, chiar daca era frig si nu imi mai simteam degetele de la maini si fata imi era rosie.
Priveam in fata cum ninge cu fulgi mari si multi, mi-as fi dorit sa nu fiu singura in aceste clipe, sa fie cineva alaturi de mine si sa dansam alaturi de fulgii de zapada.
Am spus eu in urma cu cateva zile ca iarna si-a pierdut farmecul, dar astazi pentru cateva clipe am uitat acest lucru...
Imi doresc ca maine sa ma bulgaresc si sa rad zgomotos asa cum fac copii mici cand ies la joaca. Sa nu ma gandesc la sesiune, probleme si alte lucruri de acest gen.

Te invit afara dragul meu R. Pregateste-ti buna dispozitie si imbraca-te bine...o sa fie o zi lunga >:D<

Premiu (leapsa 10)

Cand am intrat pe blog, am descoperit ca am primit un premiu de la copila ce locuieste pe aceeasi lungime de unda .
Ii multumesc pentru acest cadou si mai ales pentru faptul ca ma considera originala si plina de imaginatie. Ideea acestui "joc" spune ca trebuie sa inmanez acest premiu catre 5 persoane pe care le citesc si cei numiti de mine trebuie sa faca la randul lor acelasi lucru.

Wanna - Paharul cu mare
Jenny - 'inima din hârtie'
Alinuta - Hands up!
Anna - Anna's blog
Mada - 3M

vineri, 22 ianuarie 2010

Despre viata

Visez cu ochii deschisi la momentele in care o sa pot sa iau viata in piept. La clipele in care decizile imi vor apartine in totalitate...in aceste vise nu omit sa ma gandesc si la "greul zilei de maine" (facturi, ce gatesc, cum distribui banii, ce si cum cheltuiesc - ce cumpar si la ce renunt).
Viata se misca mai greu decat ne dorim noi, dar stie ea de ce merge cu pasi marunti...cunoaste mai bine ca fiinta umana "pretul vietii".
Noi, oamenii, ne dorim cand suntem mici sa ajungem mari, cand e vara sa fie iarna, cand e zi sa fie noapte, cand ninge - sa ploua, cand plangem - sa treaca timpul peste aceasta perioada, iar la batranete ne dam seama de viteza cu care am vrut sa trecem prin viata. Atunci ne dorim ca timpul sa stagneze in loc .
Of, iar vorbesc de parca as fi ajuns la batranete, sau as fi trecut prin viata incat sa ajung la asemenea concluzii... nu sunt decat o adolescenta cu multe vise si o gandire adesea imatura.
Imi doresc sa ajung departe, dar pentru asta cred ca trebuie sa ma schimb... sa pornesc lupta cu "copilul din mine", adica sa las momentele de copilareala pentru viata personala.
Nu stiu cum sa imi explic singura ca aceasta schimbare nu trebuie amanata, ci trebuie pornita cat mai curand. Oare care sunt cuvintele de motivatie extrema?

Ma simt mereu mica in privirile celorlalti...nu vreau sa le arat ca "aia mica cu codite" stie sa fie si matura, nu stiu de ce amprenta celor din jur este mult prea 'impregnanta'.
Nu vreau sa fac nimic pentru ei, dar dorintele mele coincid cu nevoile societatii...este nevoie de adolescenti maturi , forta de munca psihica si intelectuala.
Pentu viitor trebuie sa renunt la o parte din mine, ceea care ma caracterizeaza cel mai mult. O sa fie greu, dar nu imposibil (sper).

Nu cred ca am mai spus (scris) aici de dorinta de a avea un loc de munca in viitorul apropiat... sincera sa fiu nu stiu ca ce imi doresc sa ma angajez, stiu doar ca imi doresc.
As fi ipocrita saspun ca nu simt acum lipsa banilor castigati pin munca si trezit la ore matinale.
Momentan singurii bani pe care ii castig sunt cei pe care ii primesc de la fratele meu si cei de la revista unde scriu aproape lunar. Nu este vorba de o suma mare, am cat sa nu le uit culoarea si textura banilor.
Ceea ce am remarcat atunci cand am avut un loc de munca, a fost faptul ca un ban muncit se cheltuieste cu multa chibzuiala.

Astazi ma simt o particula de praf intr-o lume impunatoare.

joi, 21 ianuarie 2010

Leapsa 9

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Intotdeauna semn de carne, ii ofera cartii un plus de culoare si nu maltratez nici saraca carte. Ce ar insemna sa citeasca o carte 10 persoane si fiecare sa indoaie colturile?

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Megan Gressor, Kerry Cook - Cele mai frumoase povesti de dragoste (am primit-o de ziua mea, si am citit din ea, chiar daca nu era precum ma asteptam).

3. Citiţi în baie?
Chiar face cineva asa ceva? Am crezut ca doar in filme...si atunci de amuzament.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Da, spre rusinea mea...stiu ca nu am talent, dar as vrea sa o scriu pentru mine. Sa imi scriu viata si povestea de iubire in cuvinte.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu am o parere buna, ci foarte buna, deoarece de cand au aparut cartile la preturi accesibile am auzit mai multi tineri care cumpara si citesc carti.

6. Care este cartea preferată?
Imi plac cartile cu povesti de dragoste, descrieri ale peisajelor...pot spune ca Mataniile de Ference Barclay, poate sa fie printre cartile preferate.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Nu imi amintesc sa fi recitit cartile...imi place primul impact pe care il are cartea asupra mea si consider ca recitind nu pot descoperii ceva nou, in minte imi va veni mereu sfarsitul cartii.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Cred ca nu as putea sa le spun cat de mult ii apreciez pentru felul in care reusesc sa conceapa aceste povesti , pe care eu le citesc cu mare placere...uneori cu sufletul la gura sa aflu deznodamantul. Cred ca mi-as pierde cuvintele in fata lor.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da, ii povestesc lui EL tot ceea ce imi starneste interesul... :)

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Recomandari, titlu provocator, curiozitate sau pur si simplu e cartea din bibloteca care imi face cu ochiul.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Lectura obligatorie...ceva insuportabil, pe care o faci doar pentru ca trebuie...nu din placere. De cate ori o lectura obligatorie a fost interesanta, sau pe placul cuiva?

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Imi place sa stau in balansoar sau oriunde la aer liber...citesc si in casa, dar ma cam trage somnul catre el.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Muzica, imi distrage atentia de la vocile celor din jur si reusesc sa ma concentrez decat asupra lecturii.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Am avut intentia, imi doream cu ardoare sa citesc Alchimistul de Paulo Coelho si cum la librarie nu o aducea...am zis sa incerc citirea din format "pdf", recunosc ca dupa prima pagina mi-am dat seama ca nu o sa reusesc sa o termin asa.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Recunosc, nu am multe carti personale...citesc multe carti din biblioteca fratelui meu si a mamei.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O poveste de viata cuprinsa intre doua coperti...o lume adesea frumoasa in care mi-ar fi placut sa traiesc alaturi de cei dragi pe care ii am acum.

Leapsa este de la Blog42 si Picaturi intunecate , o trimit catre toti cei ce doresc sa isi exprime punctul de vedere si ii rog sa revina cu un comentariu in care sa ataseze link-ul catre raspunsul lor.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Ce poti face in 9 luni?

Si s-au dus si aceste 9 luni, "apai" in timpul acesta se construieste un om, se hotaraste un destin, se naste sau nu o soarta in catastif-ul cel mare si negru.
Sunt necesare atatea luni pentru a se naste ceva? Sau poate cineva? Ceva ce respira sacadat, simte, traieste numai cu ajutorul nostru.
Dupa acest timp petrecut impreuna imi dau seama ca pentru noi aceste 9 luni au trecut cu un scop...acela de a se naste iubirea noastra, de a creste pe fiecare zi mai mult, de a respira prin noi, de a trai prin inimile noastre....de a se bucura de fiecare clipa cand suntem impreuna.

Uneori imi doresc sa te fi descoperit la timpul oportun...sa fi sarit alaturi de tine mai multe hopuri, sa trec prin viata fara sa fac greseli pe care acum le regret si sa intalnesc aceste sentimente la o varsta mai frageda...pentru ca acum, in clipa de fata sa numaram mai multe luni de cand am renuntat la Tine si la Mine si am devenit Noi.
N-am crezut in iubirea la distanta, fie ea mica sau mare...mereu ii vedeam pe cei din jurul meu fiind aproape si avand o relatie subreda, ma gandeam ca "ochii care nu se vad se uita", sau poate se impart... eram convinsa ca aceasta relatie nu va merge, asa ca am taiat de pe lista virtuala posibilitatea de a incerca.
Mereu ma gandesc ca am fost ca o furtuna pentru tine, Tu incercai sa aprinzi focul din inima mea si eu mereu ramaneam rece si reuseam sa te intristez.

Nu sunt genul de persoana care sa mearga in viata dupa un tipar bine stabilit...imi place sa ma las surprinsa de viitor in anumite privinte, poate ca asa am reusit sa ma cufund in bratele tale si sa regret raul pe care ti l-am pricinuit.

Timpul a reusit sa imi deschida ochii (aia mici si albastri) si sa ma faca sa dau o posibilitate acestei "prietenii". Acum dupa mai bine de 9 luni pot spune ca distanta a reusit sa ne apropie mult, sa ne tempereze, sa simtim fiorii dragostei, nu stiu daca este adevarat sau nu, dar uneori am impresia ca poate suntem mai fericiti ca cei care isi impart patul in fiecare noapte.

Chiar daca sunt momente in care pierd lungimea de unda, cand nu te inteleg, cand imi doresc cu incapatanare ca lucrurile sa se deasfasoare intr-un alt mod...chiar daca am trecut prin momente in care nu ma recunosteam, Acum sunt Aici...tu esti tot Aici- in inima mea...pot spune ca au trecut 9 luni si un travaliu. O perioada pe care nu o regret si pe care mi-as dori sa o retraiesc mereu alaturi de tine.

marți, 19 ianuarie 2010

Prefacatoria

Vroiam sa spun ceva, dar am uitat ce... m-am lasat dusa de val si am facut multe alte lucruri ce nu aveau importanta...dar care au reusit sa imi fure ideea din minte.Acum ma gandesc la prefacatoria unora. Au trecut zilele in care credeam in aceste masti ale oamenilor din jurul meu.
Ganduri infantile ma indemnau sa sper ca totul se poate schimba si ca nimic rau nu se intampla, ci doar negativismul din mine vroia sa vada asta.

Mi se pare ciudat ca inca mai sunt persoane ce au fost lovite de grimasele prietenilor, de momentele de eschivatie evidenta si cu toate astea inca nu au invatat sa se apare de aceste lovituri dure.
Nu, nu ajungem nicaieri asa. Eu tac, tu poate taci ca tac eu, sau poate taci de nepasare. Cine mai sta sa se intrebe?
De ce sa lovim in stanga si in dreapta atunci cand nu ne mai dorim compania cuiva?
Nu este mai bine sa ne indepartam atunci cand simtitm ca X nu mai are ce cauta in compania noastra, sau sa gasim o cale in care am putea sa ii dam de inteles acest lucru...dar in nici un caz nu ii dam un cub de zahar si apoi o doza de indiferenta.
M-am saturat ca oamenii "puternici" sa ii faca sa sufere pe cei mai mici...sa raneasca sentimente, sa ii arunce de colo-colo, sa rade de ei, sa ii loveasca si mai ales sa ii ingroape in mizerii.

Mi se pare o greseala copilareasca ca cineva care a primit de curand o lovitura frontala, sa accepte imediat o farama de atentie.
Pana unde poate ajunge prefacatoria?
De ce simt unii nevoia sa faca rau celor fara de aparare?
De ce?

luni, 18 ianuarie 2010

Another winter

Si ninge, ninge, un cosmar din pat ma impinge...este timpul sa ma trezesc si din loc sa o pornesc.
Deschid ochii mici si albastri...realizez ca ceasul indica o ora inaintata...chef sa invatat nu am, dar in schimb am o farama de vointa ce pare ca nu vrea sa ma paraseasca.

Imi este teama sa ma uit pe fereastra, ninge, viscoleste...parca si frigul a devenit vizibil. Fenomenul asta meteorologic nu cred ca mai bucura pe cineva astazi, nu ii mai vad rostul. Zapada a cazut grea si a acoperit micutii ghiocei.

Daca trebuie sa ies afara, simt hainele grele si multe pe mine, ma incomodeaza geaca/paltonul...nu mai suport ghetele, imi e dor sa port balerini si tenesi colorati, sa imbrac haine usoare...vreau primavara plina de farmecul ei, de zumzet, flori albe si roze ale copacilor, cerul albastru pur, soare calduros, plimbari si jocuri.
Pana miercuri o sa incerc sa evit contactul cu lumea exterioara, nu vreau sa fiu nevoita sa ies din casa si mai ales nu vreau sa ating zapada. Sunt revoltata pe frig!
Tot ce imi place in sezonul rece este ciocolata calda...si mandarinele.

Muzica: Owl City- Fireflies

duminică, 17 ianuarie 2010

Oboseala isi spune cuvantul

Energia mea a disparut fara motive concrete, nici macar nu si-a luat ramas bun de la mine...imi lipseste enorm, m-a lasat tocmai acum cand aveam mai mare nevoie de ea.
Sunt optimista dar nu ajunge asta...am nevoie de energie pentru a putea sa zambesc si sa ma comport normal.
A fost un weekend ciudat, plin de evenimente dar nimic in favoarea energiei mele...totul se scurge ca o clepsidra, ma simt lipsita de sentimente si nu imi place, dar ce pot sa fac?
Viata e verde, sau roza...depinde cum vrem noi sa fie...dar avem nevoie de un impuls pentru a o preschimba.
Tot ceea ce am scris mai sus au fost simple ganduri de moment, caci seara s-a terminat cu imbratisari si promisiuni copilaresti.
Am scapat de o zi interminabila, o zi in care credeam ca toate lucrurile decurg "pe dos"...am invatat ca trebuie sa imi pastrez calmul, optimismul si mai ales sa nu uit nicio clipa ca am o persoana dragastoara si iubareata alaturi de mine, pe care ma pot baza si in cele mai negre situatii.

Asta sunt eu, o aiurita care in momente de emotii se comporta total ciudat, nimeni nu ma intelege...uneori nici macar eu. Trebuie sa trec peste aceste noutati ale vietii cu "stoicism", sa invat din fiecare nou inceput cate ceva si cu timpul sa imi vina toate acestea ca o manusa...sa nu fiu niciodata constransa de situatie sa fac ceva in care sa nu ma simt Eu.
In final pot spune ca: totul este bine cand se termina cu un zambet.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Bogatiile mele

Am avut parte de o dimineata foarte diversificata...frig, cald, zambete complice, tristete, liniste mortuara, ganduri neimpartasite, drumuri descoperite, emotii, raset zgomotos si noi cunostinte.Ma simt obosita, pentru ca toata noaptea m-am trezit ingandurata, dar nu inteleg de ce...pentru ca nu ma framanta nimic.
Sunt impacata cu mine insami acum, pentru ca am reusit sa duc la bun sfarsit ceea ce imi doream si chiar totul a descurs mai bine decat ma asteptam.
Imi vine sa zambesc si sa tip cat pot de tare ca sunt fericita, deoarece cei dragi ma sustin in realizarea proiectelor pe care mi le propun sau pe care sunt nevoita sa le indeplinesc.
Chiar daca nu am averi si bogatii materiale pot spune cu mana pe inima ca viata mea este minunata asa cum este, caci am oameni pe care ma pot baza si cu care mi-as dori sa imi petrec tot restul vietii.
Momentele in care ma fac sa zambesc, sa lupt pentru ei, sa fiu ambitioasa, sa le declar ceea ce simt si mai ales atunci cand imi arata ca reprezint ceva important in viata lor, toate momentele astea reprezinta bogatiile sufletesti care imi coloreaza viata.

vineri, 15 ianuarie 2010

Deductie si intuitie politista

Vreau sa povestesc despre un incident ce nu imi da pace de cand am aflat...
In urma cu o saptamana, trebuia sa ma vad cu D.D. dar a intervenit ceva in planul meu zilnic si am fost constransa de situatie sa aman aceasta iesire ce urma a fi plina de nebunii.
Mi-a parut rau ca nu am putut duce la indeplinirea acastei dorinte.
In prealabil o anuntasem ca amanam tot, dar parca tot mai aveam sa ii spun ceva, sa nu o stiu suparata pe mine...vroiam sa ma inteleaga ca am avut motive destul de puternice pentru a renunta la iesire, asa ca m-am hotarat sa ii trimit un mail in care sa detaliez ceea ce ma macina.
Zis si facut, am scris si am trimis. Am asteptat un raspuns o zi, doua, trei...dar nimic. Am crezut ca s-a suparat si ca asta imi este sentinta.

Ieri, ingandurata ii povestesc lui EL despre problema mea...si despre temeriile pe care le aveam.
Ma gandeam la faptul ca a inceput practica si nu are timp sa intre pe net, dar poate nu mai are net....sau este suparata pe mine...pana si ipoteza asta era mai buna decat ultima...cea in care i s-a facut rau, caci este bolnava cu diverse probleme necunoscute de doctori.
Imi este destul de greu sa vorbesc despre acest subiect, dar cu toate acestea nu vreau sa trec cu vederea, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Am cazut de comun acord cu EL, ca cel mai bine este sa o sun...sa inlatur aceste supozitii.
Mi-a oferit telefonul lui, caci eu nu am credit valabil si am sunat-o. M-am prezentat, caci asa este politicos si la capatul celalalt al telefonului aud un planset cu sughituri, in clipa aia m-am gandit ca ceva rau s-a intamplat.
Am ascultat-o cum imi vorbea printre lacrimi despre doctori si mai ales despre asistente care nu se uita la pacenti daca acestia nu flutura niste bani in buzunarele lor.
Mi-a povestit multe alte framatari pe care le avea pe suflet si eu ramas inmarmurita la cele auzite.

Imi pare nespus de rau ca persoanele ce stiau de situatia in care se afla D.D. nu mi-au lasat si mie un simplu mesaj pe net...chiar daca nu intru eu online, macar o data la 2-3 zile intru sa verific mailurile si mesajele offline.
Nu cred ca aveam de unde sa banuiesc ca ceva s-a intamplat...si nici ea nu avea obligatia sa ma anunte ca este internata la spital de o saptamana.

Eu si cu D.D. suntem prietene, dar aveam o prietenie aparte...trec si saptamani in care nu ne vedem si nici nu stim nimic una de cealalta. Acesta este si motivul pentru care mi-am dat seama dupa o saptamana de cele intamplate.
Ii inteleg suferinta si ma bucur ca noile ei colege de facultate au fost atat de dragute cu ea si i-au facut o vizita, macar ele sa ii ofere un zambet pe chip...daca alte persoane, printre care ma enumar si eu cu un regrat apasator pe inima, nu am fost alaturi de ea cand avea nevoie.
Nu este prima data cand are probleme si eu nu sunt anuntata, cred ca ii ochii ei sunt un om fara suflet....un monstru care nu se gandeste la cei din jur.

Imi pare nespus de rau si ma simt decazuta din gradul de prietena...Oare pentu ceilalti ce inseamna prietenia?
Cum trebuie sa fim alaturi de persoanele dragi?
Oare atunci cand se afla in suferinta sa fugim?
Eu ma simt cumplit de rau...stiu ca nimic nu o sa imi stearga aceasta intamplare din minte si nici nu imi doresc acest lucru, caci vreau sa primesc pedeapsa pe care o merit pentru ca nu sunt o prietena in adevaratul sens al cuvantului.
Aveti grija caci nu se stie niciodata cand o sa fiti in locul lui D.D. si in acele clipe o sa aveti cea mai mare nevoie de spijinul celor apropiati...si ei sa o va trateze asa cum si voi ati facut-o la randul vostru!

joi, 14 ianuarie 2010

Decizii II


Am facut bine? Dar eu ma gandesc ca mai bine...? Care este parerea ta?
Fiecare zi este plina de decizii, inca din clipa in care ne hotaram daca este momentul sau nu sa ne trezim, alegerea hainelor pe care le imbracam in aceasta zi, modul in care vom ajunge la munca/facultate pana seara tarziu se gasesc multe momente in care suntem constransi de situatie sa raspundem unor provacari sau sa luam decizii.
Efectele actiunilor noastre se pot vedea imediat: un zambet adus pe chipul cuiva, o privire aruncata intamplator sau pur si simplu o satisfactie personala, pe care trebuie sa o luam ca atare.

Uneori consideram ca aceasta cale pe care am ales sa o urmam este cea corecta...dar vine o zi in care realizam cu stupoare ca tot drumul a fost parcurs in zadar...am gresit calea si trebuie sa o luam de la capat. Un nou inceput aduce de la sine multe alte decizii si alegeri greu de facut.
Sunt clipe in care si eu ma gandesc daca este bine sau nu sa reactionez "asa" in X situatie.
Eu vad punctul meu de vedere, care rar coincide cu al celor din jur...poate ca nu ar trebui sa imi pese asa de mult de ce cred ceilalti sau de parerea pe care o au ei in situatile de fata...dar sunt om si fara oamenii din jurul meu as fi o solitara.
Defectul meu este ca adesea ma gandesc mai intai la cei de langa mine, iar pe mine ma las pe ultimul loc, consider ca eu pot sa depasesc situatia in stilul meu caracteristic.
Nu vreau sa cred ca sunt o persoana lasa, doar ca...propria persoana este mai usor de impacat decat un om ranit.
"Eu iau decizii. Poate nu sunt perfecte, dar este mult mai bine sa iei decizii imperfecte decat sa cauti in permanenta deciziile perfecte pe care nu le vei gasi niciodata."- Charles De Gaulle

miercuri, 13 ianuarie 2010

Doi straini

Sunt prea iertatoare, in aceasta lume impunatoare;
Imi place sa sper, ca viitorul poate fi prosper.
Visez la lucruri marete, ce par sa se inghete;
Vorbe, fapte, vise...toate-s la mine-n gand inchise

Naivitatea este un mare defect, crezand intr-un "nimic concret"
Cuvintele raman rostite, dar ele nu vor fi infaptuite!
Gesturi de fatada, doar pentru o mare promenada;
Zambete, plecari, uitari...doar pentru niste calatori

M-am plictisit sa ascult acelasi gand ipocrit
Sa cred ca viata ne poarta pe drumuri fara vlaga,
Ne complacem in situatie, dar ratiunea nu ne da pace
Viata ne indeamna sa zambim...chiar de suntem doi straini!

marți, 12 ianuarie 2010

Soare mincinos!

E placut afara, poate mult prea placut pentru aceasta perioada calendaristica...e vremea plimbarii si a visarii.
Incepe sa se amestece culorile anotimpului ce urmeaza sa vina: iarba cruda de-un verde ametitor, florile multicolore, ghioceii albi si puri...cerul albastru si norii ce par a fi desenati cu o culoare nedefinita.
Nu prea vreau sa ma bucur de aceste raze de soare, simt ca sunt trecatoare, iar in curand o sa se asterne din nou valul de frig, ce ne ofera o culoare roz-rosiatica in obraji .
Mi-ar placea sa ies la alergat, sa ascult muzica si mai ales sa ma pierd in timp si spatiu. Dar stiu ca vremea este pacalitoare, asa ca astazi o sa ma multumesc cu sport la domiciuliu.
Am o stare de visare, de melancolie si ma complac cu aceasta situatie...
Ma ascund sub umbrela 'viselor' colorate...

luni, 11 ianuarie 2010

Gesturi din dragoste.

Zilele trecute am vorbit cu DaniEla despre baietii care raman galanti si atenti cu partenerele si nu uita sa le daruiasca flori - fie niste flori pe care partenera nu le adora, gestul conteaza.
Imi povestea motivele pe care le invoca iubitul ei pentru a se eschiva de la a oferi flori.
Nu vreau sa pun parte nimanui si nici sa acuz...dar uneori ambele parti au dreptate...ea isi doreste dar nu mai primeste, el i-ar darui flori dar stie ca ea se va intrista cand florile se vor usca. Totul s-ar rezuma pentru el ca: un pas inainte , doi inapoi.

Astazi in timp ce mergeam cu mijlocul de transport in comun, doi oameni in varsta mi-au atras atentia...i-am privit cum s-au asezat pe scaune - mai intai ea, apoi el.
Batranul i-a luat mana sotiei si pe tot parcursul drumului a tinut-o intre mainile lui tremurande din cauza trecerii anilor.
Atunci cand au coborat ...el a fost primul, a apucat mana sotiei si a ajutat-o sa coboare...i-am privit si dupa ce masina a pornit la drum, dragostea li se citea in priviri, gesturile erau asemeni iubirilor adolescentine.
Cred ca pentru o astfel de batranete as renunta la visele mele in care prietenele vin neanuntate, cu o cutie de pizza si o sticla de cola...doar pentru a ma binedispune cu energia lor inepuizabila.
As renunta la dorinta de a pleca departe de aceste locuri...
As reduce lucrurile ce acum imi ofera placeri trecatoare:plushuri, cadouri, distractii de orice gen si as incerca sa fac tot ce imi sta in puteri sa ajung la batranete alaturi de mojneagul meu care sa ma iubeasca mereu ca in prima zi cand a realizat ca eu sunt aleasa ... sa ma vada draguta chiar si si atunci cand sunt obosita si deloc aranjata. Sa bem ciocolata calda si sa povestim nimicuri ce pentru noi reprezinta un univers al nostru...sa ii pregatesc prajiturele si el sa imi multumeasca cu o floare.
Sunt vise adorabile , despre care as vrea sa vorbesc cand o sa ajung la batranete, stand in balansoar -la prezent, ca fiind niste dorinte realizate deja.
Dragostea asta incepe inca din copilarie...cand iubim fara sa intelegem ce inseamna asta...o iubire inocenta. In adolescenta simtim ca iubim cu fiecare por si nu ne ajunge timpul sa ne saturam de jumatate...simtim o iubire salbatica ce ne dorim sa fie eterna...iar batranetea pare sa ne aduca o iubire inteleapta... vreau ca aceasta iubire sa o descopar alaturi de tine.
Pornind de la gestul pe care unii baieti il practica adesea, altii l-au uitat si unii nu l-au facut niciodata...vreau sa spun ca o floare pe care o daruieste un baiat, nu trebui sa fie cumparata, ci este suficient sa fie data din suflet. Poate sa fie o floare din parc (dar atentie la paznici), sau rupta dintr-un pom vazut pe strada...cred ca fata o sa aprecieze gestul si intentia de a oferi aceste minunatii coloristice si adesa frumos parfumate.

duminică, 10 ianuarie 2010

Soarele a zambit parsiv, pasarile cantau placut...eu am ajuns la locul si momentul potrivit.

M-am plimbat fara sa ii simt prezenta musafirului nepoftit despre care povesteam ieri.
Am privit dansul pasarilor de pe lacul inghetat si am incercat sa ademenin saraca veverita...eu mai mult cu iluzii. Cert este ca s-a apropiat mai mult de EL, care ii oferea chips-uri. a venit agitata la o distanta mica de marele urias, pe care il privea speriata dar parca sigura de agilitatea sa...o combinatie stranie.
In drum spre cautarea izvorului potolitor de sete...am mers pe unde ne purtau pasii...in ritmul asta m-am trezit in fata Arcului de Triumf (micuta imitatie a Romaniei), loc unde am oferit o imbratisare si un sarut frantuzesc, macar asa puteam sa ma simt si eu o micuta frantuzoaica.Poate nu reprezinta mare isprava pentru cei ce citesc, dar pentru mine a fost prima data cand am facut acest lucru in acest loc...a fost stropul de inedit pentru ziua de astazi.

Din vara am auzit un cantec aparte in parc, m-a gandit ca o sa vina ziua si momentul cand o sa gasesc locul si cauza de unde se auzea acest cantec melodios...astazi am descoperit, este vorba despre niste clopotei care din 5 in 5 minute canta niste fragmetele de muzica, placuta pot spune eu.
video

Nu imi vine sa cred cat de folositoare poate sa fie o geanta - nu numai pentru scopul de a 'plimba' si depozita multe lucruri folositoare si numai...dar astazi amrealizat ca geanta poate sa aibe si o alta folosinta, aceea de a apara de o posibila muscatura de caine. Micuta mea geanta, caci nu este voluminoasa a fost muscata de un caine, care vroia sa ma atace pe mine...singura reactie pe care am avut-o in aceea clipa a fost sa tip, desi nu am procedat corect...haita de caini ce era in apropiere ar fi putut sa reactioneze urat. Am scapat basma curata!

Aceasta zi a insemnat pentru sufletul meu asemeni unei vacante lungi...caci am reusit sa prind aripi si sa consider ca am forte necesare pentru a trece peste aceasta perioada plina de stres.
Simt cum in fiecare zi ma indragostesc si cel mai placut este ca simt asta pentru aceeasi persoana mereu... EL este cel care imi face mofturile, ma face sa rad,ma ciufuleste, ma sfatuieste, ma cearta cand este cazul, ma face sa ma simt rasfatata si ma accepta asa "copila de 14 ani".

Idedit pentru NOI: astazi a fost prina data cand am condus masini separate si ne-am distrat nu gluma...intrecere, lovituri, rasete, vorbe de atac si o dorinta ciudata de a conduce...poate o sa ajung captivata de ceea ce inseamna "masini" si o sa dau de carnet, dar momentan 20 de ani nu am avut tangente cu masinile si nici nu ma grabesc sa am.

Am mancat cartofi cu coaja, in spirala si aromati...o combinatie care suna ciudat, arata bestial si sunt deliciosi :X...mai bine arat produsul finit decat sa il descriu eu..Va doresc o saptamana plina de lucruri frumoase.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Raze ascunse

Raceala, pe care o gazduiesc la mine de aproape doua zile si care nu da semne ca vrea sa ma lase in pace, ma moleseste. Simt ca imi mananca fortele de care dispun si vrea sa ma darame din toate punctele de vedere.
Musafirul asta nepoftit mi-a adus o sensibilitate ciudata...noroc cu razele soarelui, desi putine au reusit sa imi aduca sparanta ca maine o sa fie la fel de frumos si o sa am parte de o minunata plimbare prin parc.

Mi-ar placea sa ajung inaintea lui si sa profit de clipele in care il vad venind.
Sa ii vad fiecare reactie, sa ii privesc ochii cum zambesc cand se intalnesc cu ochii mei, sa ii privesc mersul apasat, sa ii studiez fiecare miscare a corpului, sa il astept cu o imbratisare si sa ii ofer eu primul sarut...
Astept cu nerabdare ziua de maine...dar totul depinde de felul in care are chef vremea sa se arate. Eu imi doresc sa ma plimb, sa ma joc, sa alerg, sa visez, sa glumesc, sa rasfat si sa copilaresc...toate acestea le pot indeplini numai daca ploaia sta departe de mine;
Au inceput sa apara primii ghiocei, sunt mici-plapanzi si delicati...oare vestesc venirea primaverii? sau au fost pacaliti de vreme?

vineri, 8 ianuarie 2010

Daca trebuie...

Incep aceasta postare prin a relata faptul ca ma bucur mult ca este fratele meu acasa...nu mi-am imaginat niciodata ca o sa spun asemenea lucru, dar astazi ii multumesc pentru acest fapt.
Atat vreau sa spun despre acest subiect...nu vreau sa dau in sentimentalisme ca nu imi sta in caracter sa spun lucruri frumoase despre nesuferitul de bro.

In alta ordine de ideei, vreau sa spun ca ma simt mult mai bine...consider ca vizita pe care am primit-o ieri a reusit sa ma linisteasca si sa imi aminteasca locul in care trebuie sa ma aflu.
Am primit imbratisarea de care aveam nevoie pentru a simti stropul de incurajare despre care vorbeam ieri.
Nu numai ca am zambit, ci am ras destul de mult, lucru pe care nu l-as fi crezut ca se poate intampla intr-o zi moharata.

De dimineata am avut parte de un oras trist, strazile sunt acoperite de zapada amestecata cu urme de namol, ceata cade usor si reuseste sa increteasca si cel mai fin par (sa ii confere o noua asezare ciufulita), vantul adie usor si coloreza obrajii palizi.
Un sentiment straniu m-a cupris si mi-am dorit sa ma plimb cat mai mult...sa evit intrarea in casa cat mai mult cu putinta. Am simtit ca m-am trezt la realitate...o realitate pe care nu pot sa o descriu in cuvinte...ea ramane undeva in ganduri si in bataile inimii;

Acum imi dau seama ca imi pare rau ca am fost constransa de situatii sa aman iesirea de miercuri, acum sunt convinsa ca urmatoarea sansa o sa fie peste mult timp, poate chiar prea mult...mi-as fi dorit sa fac ceva aparte...sa vorbesc mult, ironic, sa rad in alt mod, sa critic, sa povestesc, sa ascult....sa trec pentru cateva ore in pielea personajului pe care l-am inchis demult intr-un sertar.
Sa redescopar povestea de dincolo de aparente.
Oricat as vreau sa pun granita nu pot...simt nevoia sa depasesc din cand in cand lumea mea si sa traiesc in amintiri de mult prezente.

joi, 7 ianuarie 2010

O alta piesa

E atat de frumos afara, soarele incearca sa iasa din ascunzatoarea de dupa nori... iar eu stau in casa si ma simt pierduta si rece, chiar daca sunt multe motive pentu care ar trebui sa ma ridic si sa merg pe drumul cel bun, simt ca nu pot...sunt incapabila in clipa de fata sa pasesc pe cararea plina cu flori albe de musetel.
Sunt ca un puzzle caruia piesele tocmai unite au fost risipite de o adiere stranie...fiecare bucatica s-a imprastiat in diferite colturi intunecate...am nevoie de o forta care sa aduca toate piesele inapoi, sa fiu un intreg...sa zambesc.
Stiu ca starea mea este efemera, dar cu toate acestea - ma preocupa...a aparut intr-un moment nepotrivit cand sunt impovarata de o multitudine de ganduri.
Nu inteleg cum pot sa scriu randuri fara sa le gandesc si cand e ceva fortat nu ma pot concentra si cu greu leg doua cuvinte care intr-un final nu au nici un sens.
Incerc sa ma gandesc la lucruri frumoase, dar brusc o foaie, o carte, pana si creionul imi aminteste de sesiune... imi strica putina buna dispozitie pe care ma chinuisem sa o dobandesc.
Pierd clipe pe care as putea sa le folosesc cu alte scopuri...ma gandesc la sufletul asta rece ce are nevoie de imbratisarea lui pentru a capta caldura necesara sa simta ca traieste.

Westlife - What About Now

miercuri, 6 ianuarie 2010

Au trecut 2 ani

Cate diferente se intampla in acelasi timp, sub acelasi cer: unii zambesc, altii sufera, unii se cearta, altii se bucura, unii se nasc, altii mor, unii se logodesc, altii se despart...

Imi amintesc cu zambetul pe buze inceputul nostru. Era o frumoasa dimineata de duminica, ningea cu fulgi mari, zapada se asternuse in cantitati mari si mie imi zbura gandul la "bataia cu zapada.... saniutza... gheata si restul jocurilor de iarna". Tu erai moracanos, pentru ca ai fost nevoit sa descoperi masina din parcare...ca pe un ou cu surpriza.
Mi-ai spus un simplu "neata :D", iar eu am raspuns cu "buna dimineata :P"... asteptam sa treci la subiect, sa imi destainui motivul pentru care eram constransa sa conversez cu tine.
Nu te cunosteam, nu stiam nimic despre tine...poate doar prenumele, caci te trada id-ul de mess, in rest pentru mine erai un alt fitos de Bucuresti necunoscut.
Am inceput sa vorbim despre zapada, nimicuri pierdute, politica, facultate si brusc mi-ai oferit primul pupic virtual...am ramas putin surprinsa - pareai un tip timid dar totusi nu.
La drept vorbind nu mi-au inspirat niciodata incredere baietii bucuresteni (asta pana sa te cunosc pe tine cu adevarat si sa realizez ca imaginea preconceputa pe care o aveam despre capitala era cu totul neadevarata).
Treceau zilele si noi eram atrasi de conversatii...repede mi-ai intrat la suflet in calitate de prieten, ajunsesem sa ma gandesc ce lucruri noi am sa iti povestesc si eram entuziasmata cand faceam ceva dragut si puteam sa te amuz si pe tine.
Mi-a fost greu sa cred ca tu simteai ceva pentru mine, si nu erau sentimente de prietenie... nu intelegeam cum este posibil, nu ne cunoastem decat virtual, nu aveam nimic special care sa te atraga. Adesea iti spuneam "e doar o obsesie, confunzi sentimentele".

Stii sentimentul ala cand te simti legat la ochi si nu iti dai seama ce se intampla in jurul tau?
Eh, cam asa ma simt eu acum...nu realizez cum au trecut acesti 2 ani.
Am trecut de la amici la prieteni buni intr-un timp relativ scurt.
De la prieteni la straini in cateva luni...
Dupa impacare ai facut imposibilul, ai mutat muntii din loc si ti-ai indeplinit visul de a fi impreuna.
Vis in care nu credeam, dar in care traiesc acum: respir pentru Noi, visez la viitorul nostru, iubesc statutul pe care il am si nu regret nimic din cele intamplate...consider ca daca am fi sarit o etapa nimic nu ar mai fi fost asa cum este acum.

marți, 5 ianuarie 2010

ZApada,ZApacita cu ZAmbete















M-am trezit intr-o liniste stranie...m-am imbracat si am iesit afara sa fac cateva poze.
Am privit zapada proaspata, ce are la suprafata un strat format din fulgi nefiresc de mari.
Totul in jur straluceste din pricina cristalelor de gheata si a soarelui ce atinge plapand zapada.
Saptamana trecuta, tocmai incepusem sa cred ca primavara va veni mai devreme...cu o hotarare salbatica si va alunga frigul acestui anotimp rece;
Dar, iarna s-a zburlit mai tare si a vrut sa demonstreze ca este inca luna ianuarie.
Aceasta putere cu care a acaparat totul peste noapte a reusit sa ne lase fara cuvinte, dar sa ne aminteasca ca e inca iarna...
Prin toata tara, iarna si-a refacut simtita prezenta : ger, viscol si zapada din belsug.
Ieri a fost intunecat si mohorat, dar astazi puterea iernii a scazut..soarele a rasarit si privindu-l cu atentie imi pare ca imi zambeste.
Ciudat, dar...o parte din zapada s-a si topit. Firele de iarba ce incepusera sa incolteasca inainte de [re]intoarcearea frigului au scos capul la lumina.

Iar pomenesc de notiunea timpului si realizez ca timpul stie ce vrea de la noi, isi face treaba cum stie mai bine...trece necontenit, dar nu imi pare rau...vreau sa treaca cu folos, sa curga cu roade si impliniri din toate punctele de vedere;
Sa avem rabdarea necesara sa privim in jurul nostru si sa vedem lucrurile frumoase...acele franturi de natura ce ne umple inima de admiratie si bucurie.
Astazi ma simt fericita si activa. Am depasit starea de lene acuta si lucrez cu pasi marunti dar siguri. Sunt convinsa ca totul se datoreaza suportului moral pe care il primesc.
Recunosc ca sunt momente in care exagerez, dar asta este felul meu de a ma exprima cand sunt agitata...imi pare rau ca depasesc limita admisa si reusesc sa ating linia penibilului.
Mi-am propus sa gasesc calmitatea de care am nevoie pentru a nu supara pe cei ce imi sunt alaturi. Ei ma inteleg si ma suporta, dar nu pana la infinit.
Imi pare rau ca am suparat pe cineva astazi...in clipele respective am simtit cum cerul a picat deasupra mea, si a inceput sa ma preseze si sa ma certe pentru ca nu sunt cumpatata si nu stiu sa folosesc fiecare sentiment cu masura.
Atunci cand am realizat ca am fost iertata si pentru aceasta iesire a mea, mi-am dat seama ca sunt o norocoasa ca am gasit pe cineva care stie sa ierte si sa treaca peste modul meu ciudat de a vedea lucrurile din jur. Nu vreau sa profit de bunatatea nimanui...asa ca in viitor vreau sa fiu certata aspru cand ajung pe aratura si gresesc.
Sunt fericita ca am astfel de oameni alaturi si mai ales ca iubitul meu face parte din categoria oamenilor pentru care as fi dispusa sa imi vand inima...EL e cel care trebuie sa ma accepte cu ifose si toane...EL stie sa ma asculte si sa ma invete, EL ma cearta, EL ma iarta, EL ma iubeste si EU pe EL il IUBESC.
Ma gandeam mai devreme la ce reprezinta fericirea mea...si la felul in care ea vine din multe nimicuri si ma inveseleste instantaneu. Eu pot, dar altii de ce nu? Consider ca fericirea e diferita de la om la om, si probabil asta este motivul pentru care multi nu sunt zambiciosi si fericiti, pentru ca nu au descoperit ce inseamna fericirea pentru ei. :)


luni, 4 ianuarie 2010

Ganduri ametite

Sunt multe motive pentru care ma simt ciudat...este luni, inceput de an, oboseala acumulata, sesiunea se apropie, raceala imi da tarcoale si gandurile mi-au inghetat.
Mi-as dori sa pot spune ceva inteligent, sa nu imi fie greu sa aleg cuvintele si nici subiectul...sa las degetele sa danseze pe tastatura si sa citesc la final marea opera, dar astazi imi este greu.
Ninge iar...e un alt fel de sezon, zapada se aseaza usor pe pomi si lasa in urma un oras alb si vesel. Am iesit pe afara...am zambit ca un copil cand am vazut fulgii mari cu manutele desfacute si corpul plapand. I-am privit melancolic cum se asezau pe parul meu si ramaneau ca niste stelute frumos pozitionate.
Chiar daca ninsoarea mi-a stricat planul de a ma imbraca in fusta...nu imi pare rau, astept cu drag primavara pentru a face asta. Acum ma bucur de acest fenomen lipicios si umed.
Poate reusesc sa ies cu saniuta la plimbare, ca tot imi doream si nu am reusit inainte de Craciun.
Vreau sa uit pentru cateva clipe ca sunt studenta si se apropie sesiunea cu pasi repezi.
Poate ca au dreptate, exagerez...dar nu ma simt pregatita pentru acest semestru...simt ca am pierdut mult si nu sunt capabila sa lupt cu gandurile serioase.
Incerc a citesc carti si sinteze si totul se perinda in mintea mea ca pe coridoarele scolilor....de ce?

duminică, 3 ianuarie 2010

Lipsa

Nici nu imi dau seama cum au trecut sarbatorile de iarna, parca mai ieri povesteam despre asteptarea lui mos Craciun si venirea schimbarii.
Totul s-a dus. Din tot acest farmec pe care il ador iarna...au ramas doar fulgii de nea ce cad necontenit si amintirile care vor ramane vesnic in sufletul meu.
E o duminica ce a reusit sa ma surprinda inca de dimineata...patul cald si ursuletul ce se afla in bratele mele ma indemnau sa nu plec.
Greu am reusit sa indepartez aceasta stare si sa ma ridic pentru a incepe o noua zi asa cum se cuvine...fara sa stiu de ce, m-am uitat pe fereastra si vad "ninge!"...parca nu m-as mai bucura de acest fenomen, nu ii mai vad rostul acum, dar trebuie sa ma gandesc ca e totusi iarna si aici este pensiunea fulgilor.

A trecut aceasta zi fara sa imi dau seama...mi-am facut curaj sa incep proiectul pentru facultate intr-o zi de duminica, atunci cand randamentul este scazut.
De cateva ore stau in fata calculatorului si nu ma simt capabila sa scriu ceva spectaculos, ceva ce ar merita o nota buna...cred ca las temele pentru maine si astazi ma multumesc cu colectarea de materiale necesare.
Ma tot gandesc la mesajul pe care l-am primit dupa ce am trimis niste urari de la multi ani unei persoane ce astazi a sarbatorit aniversarea varstei de 20 anisori. Mi-a multumit intr-un stil ciudat spunandu-mi ca mesajul de la mine a insemnat mult pentru ea...oare este adevarat ca lipsa mea de comunicare cu ea si alti apropiati ai ei, au starnit reactii de uimire in clipa in care am aratat ca desi nu mai suntem cum eram - eu nu uit de zilele importanete din viata lor.
Sunt multe de adaugat despre acest subiect, dar...mai bine las enigma sa fie pe primul loc.

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Sambata zambareata

Am asistat neputincioasa la strangerea bagajelor, am privit cu ochii inlacrimati patul in care am dormit si ursul pe care o sa il imbratisez tare in fiecare seara gandindu-ma la tine.
Un loc strain pentru amandoi a devenit peste noapte locul nostru...un loc calduros in care urma sa ne odihnim...dar cum eu nu ma impac bine cu somnul, te-am corupt sa imi stai alaturi si sa vorbim mult in miez de noapte.
Pentru mine nu conteaza ca diminetile ma trezesc obosita daca noaptea mi-am petrecut-o intr-un mod adorabil.
Ultimele doua nopti am dormit foarte putin, dar in acele momente te-am simtit grijuliu cu mine, poate mult prea grijului...m-ai invelit ca pe un bebelus si m-ai imbratisat cum ai stiut mai bine pentru a ma face sa ma simt in siguranta.

Eu care uram sa mananc dimineata, acum ma gandesc cu groaza ca maine nu o sa aibe cine sa imi fie alaturi la masa si nimeni nu o sa imi mai curete fructele si nu o sa ma hraneasca asa cum faci tu;
Ti-ai aratat partea aceea pe care majoritatea baietilor evita o sa arate...ma refer la latura de atentie distributiva si maxima...m-ai rasfatat tare mult si imi pare rau ca uneori sunt incapabila sa iti multumesc intr-un fel sau altul pentru aceste lucruri frumoase pe care mi le daruiesti.
M-ai facut sa ma simt in centrul atentiei si sa simt ca sunt cea mai speciala pentru tine.

Sunt multe sentimente pe care le-am inmagazinat in cutia sufletului si despre care imi este greu sa vorbesc. Nu gasesc cuvintele necesare pentru a descrie maruntisurile care mi-au facut ziua mai frumoasa...
Cu ajutorul acestor lucruri am reusit sa uit ca afara este o zi ploioasa si uracioasa...pentru mine a fost un soare de primavara ce a dainuit in sufletul meu.

vineri, 1 ianuarie 2010

After party

Revelionul pentru mine a insemnat o noapte alba alaturi de o companie perfecta...de acel cineva care ma suporta oricum de sclifosita as fi in momentele de oboseala.
Chiar daca nu am facut ceva iesit din comun sau "in trend", pot spune cu mana pe inima ca pentru mine a fost o seara perfecta. Am avut parte de putin din toate.
Mi s-a indeplinit dorinta de a fi EL alaturi de mine in aceasta noapte de tranzitie.
Am primit in cateva clipe tot ceea ce imi doream...un sarut la miezul noptii, o imbratisare calda, un gand de viitor, un zambet sincer si o inima ce batea alaturi de a mea pentru o acelasi dorinta : Noi.
Uneori consider ca revelionul nu inseamna decat o noapte in care toata lumea gusta un pahar de sampanie, petrece, priveste artificile, danseaza, povesteste si se disteaza asa cum se pricepe mai bine...
O zi in care ne propunem ca "de maine" sa facem schimbari revolutionare. Sa ne apucam de cate un regim sau pentru studenti sa deschidem cartile, caci urmeaza sesiunea in mai putin de doua saptamani.
Ne dorim sa facem ceea ce in anul curent nu am facut si majoritatea se gandesc la lucruri materiale pe care si le doresc...
Eu nu imi doresc ceva supranatural si nici costisitor...vreau sa primesc sentimente placute din partea celor dragi.
Sa le ofer momente pline de zambete.
Sa nu dezamagesc si nici sa las lucruri pentru ziua de maine...